ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4101/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 12669/2/2010 din data de 22 decembrie 2010, reclamanta R.G.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată: 1. să procedeze la analizarea Dosarului nr. 47934/CC în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform dispozițiilor art. 16 alin. (4) Titlul VII Legea nr. 247/2005; 2. să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul situat în București, sector 1, menționat în Dispoziția nr. 12322 din 14 decembrie 2009 modificată prin Dispoziția nr. 12583 din 15 aprilie 2010 emisă de Primăria Municipiului București, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform disp.

art. 16 alin. (5) Titlul VII Legea nr. 247/2005; 3. să emită decizia care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilul sus-menționat în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform art. 16 alin. (7) Titlul VII Legea nr. 247/2005; 4. să îndeplinească cele trei obligații menționate în termenele solicitate sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului instituției pârâte, conform disp. art. 18 alin. (6) Legea nr. 554/2004, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului teren în suprafață de 390 mp și clădire (demolată) în suprafață de 733 mp, situate în București, sector 1. Instituția Prefectului Municipiului București a verificat legalitatea Dispoziției și a înaintat dosarul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Procesului-verbal de predare nr. CB/2221/P din 08 octombrie 2010, Dosar ce a fost înregistrat sub nr. 47934/CC. 2. Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 4867 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului autorității pârâte. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Reclamanta R.G. a solicitat prin Notificarea înregistrată sub nr. 3281 din 10 august 2001 la Executorul Judecătoresc, restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950 și a Decretului CS nr. 44/1980.

Prin Dispoziția nr. 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 390 mp și construcție S+P+E+M demolată, în suprafață construită desfășurată de 733 mp, imposibil de restituit persoanei îndreptățite. Dosarul aferent dispoziției a fost avizat de legalitate de către Instituția Prefectului Municipiului București și înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 08 octombrie 2010 conform Procesului-verbal de predare-primire CB/2221/P din 08 octombrie 2010, primind număr de înregistrare 45812/CC. Curtea a reținut că deși pârâta a confirmat reclamantei înregistrarea dosarului aferent Dispoziției nr. 12322 din 14 decembrie 2009 emise de Primarul Municipiului București, până în prezent nu a demarat procedura prevăzută de dispozițiile art. 16 Titlul VII Cap. 5 din Legea nr. 247/2005.

A apreciat Curtea că, în speță, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București - 14 decembrie 2009, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, au fost încălcate evident dispozițiile art. 6 din Convenție și a art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție. În consecință, prima instanță a admis acțiunea și, în temeiul art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului autorității pârâte, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 republicată. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut că prima instanță a reținut, în mod greșit că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ținând cont de faptul că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabilește mai multe etape, etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În cauza dedusă judecății, recurenta a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției nr. 12586/2010, acesta fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47934/CC. Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Referitor la etapa evaluării, recurenta a arătat că aceasta este condiționată de completarea dosarului cu hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 20988/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, cu mențiunea definitiv și irevocabil și de respectarea ordinii de soluționare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, recurenta a invocat, principiul egalității consacrat în dreptul comunitar care exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv, susținând că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin Jurisprudența sa. În ceea ce privește termenul rezonabil a invocat Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant.

Recurenta a formulat critici și în ceea ce privește sancțiunea aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului instituției pârâte, semnalând faptul că prevederile art. 24, alin. (1) din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare sunt incidente numai în situația în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare.

A criticat și dispoziția instanței și în ceea ce privește cele două termene stabilite prin obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare În susținerea acestei critici a invocat Hotărârea de Guvern nr. 527/2006 prin care a fost aprobat contractul-cadru și onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în temeiul acestor dispoziții, fiind încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării.

Totodată, a arătat că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamant vizează obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform Dispoziției 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului București, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale menționate. Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie, nu schimbă cu nimic datele problemei.

Dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Un asemenea termen nu se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege - aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluționează cererile.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil. Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară.

În speță demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a început în anul 2001 prin Notificarea 12873 astfel că în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat. În acest context, dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator care să efectueze evaluarea și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție de natură a proteja și respecta dreptul de proprietate al reclamanților. Referitor o eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.nr.

137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice. În acest context, analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia.

În cauza de față, se constată că nu există discriminare între reclamanți și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept. Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate privind aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului instituției pârâte, ținând cont de prevederile art. 24, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din economia dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 25 din același act normativ reiese că, sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Or, în prezenta cauză, nu există o sentință definitivă și irevocabilă privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire și prin urmare nu se poate reține o neexecutare din partea acestei autorități, astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Și în ceea ce privește criticile referitoare la cele două termene stabilite prin obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate. În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere faptul că a fost adoptată O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor prin care se acordă despăgubiri.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va înlătura dispoziția referitoare la executarea sentinței în termenele de 30 de zile și de 60 de zile precum și cea referitoare la sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariu minim pe economie pe zi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 4867 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la executarea sentinței în termenele de 30 de zile și de 60 de zile precum și cea referitoare la sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariu minim pe economie pe zi de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM