ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4101/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4101/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

12669/2/2010 din data de 22 decembrie 2010, reclamanta R.G. a chemat în

judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată:

analizarea Dosarului nr. 47934/CC în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, conform dispozițiilor art. 16 alin. (4)

Titlul VII Legea nr. 247/2005;

evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea

emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul situat în București, sector 1,

menționat în Dispoziția nr. 12322 din 14 decembrie 2009 modificată prin

Dispoziția nr. 12583 din 15 aprilie 2010 emisă de Primăria Municipiului

București, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii, conform disp. art. 16 alin. (5) Titlul VII Legea nr. 247/2005;

care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilul sus-menționat în termen

de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform art. 16

alin. (7) Titlul VII Legea nr. 247/2005;

cele trei obligații menționate în termenele solicitate sub sancțiunea unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

aplicabilă conducătorului instituției pârâte, conform disp. art. 18 alin. (6)

Legea nr. 554/2004, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 12322 din 14 decembrie

2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii,

constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului teren în

suprafață de 390 mp și clădire (demolată) în suprafață de 733 mp, situate în

București, sector 1.

Instituția

Prefectului Municipiului București a verificat legalitatea Dispoziției și a

înaintat dosarul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților -

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Procesului-verbal

de predare nr. CB/2221/P din 08 octombrie 2010, Dosar ce a fost înregistrat sub

nr. 47934/CC.

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

4867 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de

evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

sentințe și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60

de zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancțiunea aplicării

unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

aplicabilă conducătorului autorității pârâte.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Reclamanta R.G. a

solicitat prin Notificarea înregistrată sub nr. 3281 din 10 august 2001 la

Executorul Judecătoresc, restituirea în natură a imobilului situat în

București, sector 1, trecut în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950

și a Decretului CS nr. 44/1980.

Prin Dispoziția nr.

12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului București a propus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în

suprafață de 390 mp și construcție S+P+E+M demolată, în suprafață construită

desfășurată de 733 mp, imposibil de restituit persoanei îndreptățite.

Dosarul aferent

dispoziției a fost avizat de legalitate de către Instituția Prefectului

Municipiului București și înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor la data de 08 octombrie 2010 conform

Procesului-verbal de predare-primire CB/2221/P din 08 octombrie 2010, primind

număr de înregistrare 45812/CC.

Curtea a reținut că

deși pârâta a confirmat reclamantei înregistrarea dosarului aferent Dispoziției

nr. 12322 din 14 decembrie 2009 emise de Primarul Municipiului București, până

în prezent nu a demarat procedura prevăzută de dispozițiile art. 16 Titlul VII

Cap. 5 din Legea nr. 247/2005.

A apreciat Curtea că,

în speță, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data

emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București - 14 decembrie 2009,

perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către

evaluator, au fost încălcate evident dispozițiile art. 6 din Convenție și a

art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție.

În consecință, prima

instanță a admis acțiunea și, în temeiul art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a

obligat pârâta să desemneze evaluator care să procedeze la întocmirea

raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

prezentei sentințe.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (7) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a obligat

pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de

zile de la definitivarea raportului de evaluare sub sancțiunea aplicării unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere

aplicabilă conducătorului autorității pârâte, conform art. 18 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004 republicată.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut

că prima instanță a reținut, în mod greșit că autoritatea pârâtă a nesocotit

termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, ținând cont de faptul că procedura administrativă reglementată de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabilește mai multe etape, etapa

transmiterii și a înregistrării dosarelor, prevăzută de dispozițiile art. 16

alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.

81/2007, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul

notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului

se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se

prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

În cauza dedusă

judecății, recurenta a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor

a fost parcursă în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției nr. 12586/2010,

acesta fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47934/CC.

Totodată, dosarul

amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta a arătat că aceasta este condiționată de completarea

dosarului cu hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 20988/3/2009

aflat pe rolul Tribunalului București, cu mențiunea definitiv și irevocabil și

de respectarea ordinii de soluționare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Totodată, recurenta a

invocat, principiul egalității consacrat în dreptul comunitar care exclude ca

situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie

tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat

obiectiv, susținând că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională,

prin Jurisprudența sa.

În ceea ce privește

termenul rezonabil a invocat Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

care stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita

reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru

reclamant.

Recurenta a formulat

critici și în ceea ce privește sancțiunea aplicării amenzii de 20% din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicabilă conducătorului

instituției pârâte, semnalând faptul că prevederile art. 24, alin. (1) din

legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare sunt incidente

numai în situația în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar

autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare.

A criticat și

dispoziția instanței și în ceea ce privește cele două termene stabilite prin

obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea

raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60

de zile de la definitivarea raportului de evaluare

În susținerea acestei

critici a invocat Hotărârea de Guvern nr. 527/2006 prin care a fost aprobat

contractul-cadru și onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați,

persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a

imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente, în temeiul acestor dispoziții, fiind încheiate

contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii,

precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de

executare a evaluării.

Totodată, a arătat că

între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia

Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor

îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul

desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor

îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica

raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin

evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele:

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor sentinței, obiectul cererii în

contencios administrativ formulate de reclamant vizează obligarea pârâtei CCSD

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condițiile

art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform

Dispoziției 12322 din 14 decembrie 2009, Primarul Municipiului București, prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

menționate.

Abordarea solicitărilor

reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției Europene a

Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă

a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a dosarelor

este cea a înregistrării lor la Comisie, nu schimbă cu nimic datele problemei.

Dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind

reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri

adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un asemenea termen nu

se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege -

aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se

soluționează cererile.

În lipsa unei

dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii

fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de

judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al

autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor

fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat

de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția unui proces

echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în

procedura administrativă preliminară.

În speță demersurile

pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu a

început în anul 2001 prin Notificarea 12873 astfel că în mod corect s-a

apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.

În acest context,

dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze evaluator care

să efectueze evaluarea și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire

este singura soluție de natură a proteja și respecta dreptul de proprietate al

reclamanților.

Referitor o eventuală

încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea unor diferite

categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, Înalta Curte

arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.nr. 137/2000, prin discriminare se

înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă,

naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri,

apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca

efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau

exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic,

economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

În acest context,

analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane

trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor

acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia.

În cauza de față, se

constată că nu există discriminare între reclamanți și o altă categorie socială

aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea

drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând

îngrădi acest drept.

Înalta Curte constată

că sunt întemeiate criticile formulate privind aplicarea amenzii de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului instituției

pârâte, ținând cont de prevederile art. 24, alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Din economia

dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 25 din

același act normativ reiese că, sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată

altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin

hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Or, în prezenta

cauză, nu există o sentință definitivă și irevocabilă privind obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de

despăgubire și prin urmare nu se poate reține o neexecutare din partea acestei

autorități, astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Și în ceea ce

privește criticile referitoare la cele două termene stabilite prin obligarea

pârâtei să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de

evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la

definitivarea raportului de evaluare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate.

În acest sens,

instanța de control judiciar are în vedere faptul că a fost adoptată O.U.G. nr.

4 din 13 martie 2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării

cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, potrivit căreia se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile

privind evaluarea imobilelor prin care se acordă despăgubiri.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va înlătura

dispoziția referitoare la executarea sentinței în termenele de 30 de zile și de

60 de zile precum și cea referitoare la sancțiunea aplicării unei amenzi de 20%

din salariu minim pe economie pe zi de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 4867 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte

sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la executarea

sentinței în termenele de 30 de zile și de 60 de zile precum și cea referitoare

la sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariu minim pe economie pe zi

de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM