ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
1.Circumstanțele cauzei. Conținutul
cererii de chemare în judecată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București
la data de 24 ianuarie 2011, reclamantul F.S. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la
(I) analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 37239/ CC, în privința
verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a
imobilului situat in București, la (II) desemnarea unui evaluator si la (III) predarea
dosarului acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de
30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca și la (IV) emiterea
deciziei reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul menționat, în termen
de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
1.1. În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că dosarul său ce a stat la baza emiterii Dispoziției
Primarului Municipiului București nr. 7353 din 30 ianuarie 2007, a fost
înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul
2007 și înregistrat la această autoritate sub nr. 37239/ CC.
A menționat reclamantul că dosarul se
află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de aproape 4 ani,
însumând astfel 10 ani de la data depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001,
fapt ce contravine principiului soluționării unei cereri într-un termen
rezonabil.
1.2. La termenul de judecată din
data de 14 iunie 2011, reclamantul a arătat că își restrânge obiectul acțiunii,
în sensul că solicită doar obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii.
Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 4146 din 14 iunie
2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsă de
reclamant, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului decizia
reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea
irevocabilă a hotărârii, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor
de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.800 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre,
Curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 7353 din 30 ianuarie 2007 a Primarului
General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de
reclamant privind restituirea în natură a construcției demolată din imobilul
situat în București, sector 3 și s-au acordat măsuri reparatorii prin
echivalent pentru această construcție.
Dispoziția a fost înaintată Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat sub nr.
37239/ CC, iar pârâta a analizat acest dosar în privința legalității
respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și a procedat la
desemnarea unui evaluator, astfel cum rezultă din anexa nr. 148 la contractul
de prestări servicii nr. 14/2009, depusă în copie la dosar.
Instanța de fond a constatat că
Legea 247/2005 instituie o procedură complexă pentru stabilirea și plata
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dar nu prevede un
termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În lipsa unei dispoziții exprese sub
acest aspect, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de
apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a
drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite prin Constituția României
și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În condițiile în care dispoziția
privind acordarea despăgubirilor este emisă în luna ianuarie 2007 și până în
prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, Curtea a
apreciat că acest interval de timp nu poate fi considerat un termen rezonabil
în sensul art. 6 din C.E.D.O.
În ceea ce privește solicitarea de a
emite decizia în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii, Curtea a apreciat că se impune stabilirea unui termen mai lung în
acest scop, cu atât mai mult cu cât procedura administrativă reglementată de titlul
VII al Legii 247/2005 dă posibilitatea formulării unor obiecțiuni la raportul
de evaluare, fiind astfel necesară o perioadă mai mare de timp pentru
stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă.
Împotriva sentinței pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal
a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.).
Criticând sentința primei instanțe
pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, recurenta C.C.S.D. a
înfățișat, în principal, următoarele motive de recurs:
- în mod greșit prima instanță a
reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui
termen rezonabil de soluționare a cauzei, în condițiile în care a fost deja parcursă
etapa transmiterii și înregistrării, dosarul reclamantului fiind deja trimis spre
evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare;
- jurisprudența Înaltei Curți în
materie de „termen rezonabil” este în sensul determinării acestuia prin
raportare la criterii vizând complexitatea cauzei, conduita reclamantului și
cea a autorităților competente, în funcție de care, în cauză, se impunea constatarea
privind respectarea termenului rezonabil;
- în subsidiar, se impunea oricum
aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul apărătorului
fiind nepotrivit de mare față de munca depusă în soluționarea cauzei.
Soluția și considerentele
instanței de control judiciar.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentința
atacată în raport de criticile aduse, dar și de actele și lucrările dosarului, și
prin prisma prevederilor legale incidente din cuprinsul titlului VII al Legii nr.
247/2005, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate din cele
prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de natură a atrage fie casarea, fie
modificarea hotărârii, în considerarea celor în continuare arătate.
Actele și lucrările dosarului atestă,
în opinia Înaltei Curți, că prima instanță, în mod corect a admis acțiunea reclamantului-intimat,
astfel cum a fost aceasta precizată și restrânsă la data de 14 iunie 2011,
reținând că față de data emiterii Dispoziției nr. 7353, la 30 ianuarie 2007, de
către Primarul General al Municipiului București și a înregistrării dosarului
la autoritatea recurentă, în același an, sub nr. 37239/ CC, nu au fost respectate
cerințele termenului rezonabil de finalizare a procedurii de emitere a titlului
de despăgubire.
Susținerile recurentei-pârâte
referitoare la parcurgerea și durata etapelor procedurii administrative nu pot
fi primite și nici calificate ca temeiuri obiective pentru neemiterea titlului
de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât demersurile au fost
inițiate în urmă cu 10 ani (de la data depunerii notificării) iar potrivit dispozițiilor
art. 6 din C.E.D.O., care obligă la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil,
în calculul unui atare termen este inclusă și perioada derulării procedurii
administrative.
Nu mai puțin recurenta-pârâtă are
obligația de a-și exercita atribuțiile cu respectarea principiului
operativității, care obligă orice structură administrativă ca în scopul
interesului general, dar și a drepturilor și intereselor particulare, să
acționeze în mod prompt, eficace și eficient.
În fine, Înalta Curte apreciază că
sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, cu atât mai mult cu cât în
cauză, instanța de fond, reținând tocmai durata și complexitatea procedurilor administrative
la care a făcut referire autoritatea recurentă, a dispus obligarea acesteia la
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la
rămânerea irevocabilă a hotărârii, și nu în termenul de 30 de zile indicat și
solicitat de reclamantul-intimat.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita
obligare la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme judecătorul fondului a
realizat o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 276 C. proc. civ.,
admițând motivat și numai în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul autorității
recurente, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru etapa recursului, conform
chitanței reprezentând onorariul de avocat, depusă la dosar (fila 13 pentru suma
de 2.000 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4146
din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal,ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 2.000 lei
cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 15 mai 2012.