ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Conținutul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24 ianuarie 2011, reclamantul F.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la (I) analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 37239/ CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat in București, la (II) desemnarea unui evaluator si la (III) predarea dosarului acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca și la (IV) emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul menționat, în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

1.1. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul său ce a stat la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București nr. 7353 din 30 ianuarie 2007, a fost înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor încă din anul 2007 și înregistrat la această autoritate sub nr. 37239/ CC. A menționat reclamantul că dosarul se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de aproape 4 ani, însumând astfel 10 ani de la data depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001, fapt ce contravine principiului soluționării unei cereri într-un termen rezonabil. 1.2. La termenul de judecată din data de 14 iunie 2011, reclamantul a arătat că își restrânge obiectul acțiunii, în sensul că solicită doar obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

2. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 4146 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsă de reclamant, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 7353 din 30 ianuarie 2007 a Primarului General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de reclamant privind restituirea în natură a construcției demolată din imobilul situat în București, sector 3 și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru această construcție.

Dispoziția a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat sub nr. 37239/ CC, iar pârâta a analizat acest dosar în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și a procedat la desemnarea unui evaluator, astfel cum rezultă din anexa nr. 148 la contractul de prestări servicii nr. 14/2009, depusă în copie la dosar. Instanța de fond a constatat că Legea 247/2005 instituie o procedură complexă pentru stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dar nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În lipsa unei dispoziții exprese sub acest aspect, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite prin Constituția României și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În condițiile în care dispoziția privind acordarea despăgubirilor este emisă în luna ianuarie 2007 și până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, Curtea a apreciat că acest interval de timp nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.

În ceea ce privește solicitarea de a emite decizia în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, Curtea a apreciat că se impune stabilirea unui termen mai lung în acest scop, cu atât mai mult cu cât procedura administrativă reglementată de titlul VII al Legii 247/2005 dă posibilitatea formulării unor obiecțiuni la raportul de evaluare, fiind astfel necesară o perioadă mai mare de timp pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.).

Criticând sentința primei instanțe pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, recurenta C.C.S.D. a înfățișat, în principal, următoarele motive de recurs: - în mod greșit prima instanță a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, în condițiile în care a fost deja parcursă etapa transmiterii și înregistrării, dosarul reclamantului fiind deja trimis spre evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare; - jurisprudența Înaltei Curți în materie de „termen rezonabil” este în sensul determinării acestuia prin raportare la criterii vizând complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, în funcție de care, în cauză, se impunea constatarea privind respectarea termenului rezonabil; - în subsidiar, se impunea oricum aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., onorariul apărătorului fiind nepotrivit de mare față de munca depusă în soluționarea cauzei. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile aduse, dar și de actele și lucrările dosarului, și prin prisma prevederilor legale incidente din cuprinsul titlului VII al Legii nr. 247/2005, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii, în considerarea celor în continuare arătate.

Actele și lucrările dosarului atestă, în opinia Înaltei Curți, că prima instanță, în mod corect a admis acțiunea reclamantului-intimat, astfel cum a fost aceasta precizată și restrânsă la data de 14 iunie 2011, reținând că față de data emiterii Dispoziției nr. 7353, la 30 ianuarie 2007, de către Primarul General al Municipiului București și a înregistrării dosarului la autoritatea recurentă, în același an, sub nr. 37239/ CC, nu au fost respectate cerințele termenului rezonabil de finalizare a procedurii de emitere a titlului de despăgubire.

Susținerile recurentei-pârâte referitoare la parcurgerea și durata etapelor procedurii administrative nu pot fi primite și nici calificate ca temeiuri obiective pentru neemiterea titlului de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, întrucât demersurile au fost inițiate în urmă cu 10 ani (de la data depunerii notificării) iar potrivit dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., care obligă la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, în calculul unui atare termen este inclusă și perioada derulării procedurii administrative. Nu mai puțin recurenta-pârâtă are obligația de a-și exercita atribuțiile cu respectarea principiului operativității, care obligă orice structură administrativă ca în scopul interesului general, dar și a drepturilor și intereselor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În fine, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, cu atât mai mult cu cât în cauză, instanța de fond, reținând tocmai durata și complexitatea procedurilor administrative la care a făcut referire autoritatea recurentă, a dispus obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, și nu în termenul de 30 de zile indicat și solicitat de reclamantul-intimat. Nefondate sunt și criticile vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 276 C. proc. civ., admițând motivat și numai în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul autorității recurente, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru etapa recursului, conform chitanței reprezentând onorariul de avocat, depusă la dosar (fila 13 pentru suma de 2.000 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4146 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.