ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 875/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia din urmă la efectuarea

controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP

sub nr. 44075/CC, sub aspectul legalității cererii de restituire în natură, în

termen de maxim 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, obligarea pârâtei la

transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de

evaluare a imobilului situat în București, sector 6, în termen de maxim 30 de

zile de la efectuarea controlului de legalitate și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin Dispoziția Primarului

General al Municipiului București nr. 9483 din 07 februarie 2008 s-au soluționat

Notificările nr. 17 din 11 ianuarie 2001 și nr. 44 din 17 ianuarie 2002 și s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în

suprafață de 351 mp și construcție în suprafață de 172 mp, imobil ce nu poate

fi restituit în natură și care i se cuvine în temeiul Legii nr. 10/2001.

Reclamantul

învederează că de la data emiterii Dispoziției, respectiv, 07 februarie 2008 și

până în prezent, a efectuat demersuri, personal și prin reprezentant SC R.G.I.

SA, în vederea transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere

al legalității cererii de restituire în natură, însă fără niciun rezultat, deși

de atunci au trecut 2 ani și 8 luni.

În drept, reclamantul

a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, art. 1073 - 1075 C. civ.

Prin întâmpinarea

formulată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea petitului 1 din cererea introductivă ca rămas fără obiect, motivat

de faptul că în cauza supusă judecății, dosarul de despăgubire a fost analizat

în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului, în urma aprobării pe caz special, în ședința din 29 septembrie

2009.

În ceea ce privește

etapa evaluării, pârâta a arătat că prin adresa nr. 44075/CC din 15 februarie

2011, s-a adresat Primăriei Municipiului București și a solicitat completarea

dosarului de despăgubire cu situația despăgubirilor încasate în temeiul

Decretului de expropriere nr. 79/1983, respectiv cuantumul acestora și data

încasării.

instanțe

Curtea de Apel

București, prin Sentința nr. 2.761 pronunțată în data de 6 aprilie 2011, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a respins

ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea

controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat sub nr.

44075/CC. Și a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii

prin echivalent, în dosarul nr. 44075/CC, aferent Dispoziției de restituire nr.

9.483 din 07 februarie 2008 emisă de Primăria Municipiului București.

Prin aceeași sentință

a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în

cuantum de 1.500 RON.

Pentru a hotărî

astfel instanța fondului, a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr.

9.483 din 07 februarie 2008, Primăria Municipiului București a respins cererea

privind restituirea în natură pentru imobilul situat în București, sectorul 6,

formulată de reclamantul N.I. și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul menționat.

Dispoziția de

restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria

Municipiului București la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44075/CC.

Arată instanța că

potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică numai legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură.

În consecință, prin

cenzurarea legalității dispoziției autorității administrației publice locale,

sub aspectul îndreptățirii persoanei notificate de a primi despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a depășit

limitele de competență stabilite de legiuitor.

Predarea

deciziei/dispoziției emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării

însoțită de documentația aferentă nu creează dreptul Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a face o nouă verificare a îndeplinirii

condițiilor legii cu privire la calitatea de proprietar a solicitantului.

A mai apreciat

instanța că Legea nr. 247/2005 reglementează în competența Comisiei Centrale de

despăgubire numai atribuția de a analiza și stabili cuantumul final a despăgubirilor

nu și pe aceea de a soluționa notificările.

În fine instanța a

constat că pârâta a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor

procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamantul

este îndreptățit, urmare a Dispoziției nr. 9.483 din 07 februarie 2008,

solicitând informații abia la 15 februarie 2011, la un interval destul de lung

în raport de data aprobării cererii, și totodată, după data formulării cererii

de chemare în judecată, respectiv, 29 octombrie 2010.

Pe de altă parte, din

documentația aferentă dosarului de despăgubire rezultă că informațiile

solicitate se regăseau în conținutul acestui dosar.

Așadar, prin

netrimiterea dosarului la evaluator și neparcurgerea etapei evaluării într-un

interval destul de mare este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță în termen legal a declarat recurs pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, arătând că în opinia sa, soluția

instanței de fond în sensul obligării acestei autorități la desemnarea

evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare este neîntemeiată, în

sensul că în mod greșit s-a reținut că în speță s-a constatat încălcarea

dreptului la un proces echitabil ceea ce atrage necesitatea soluționării

cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

A mai arătat

recurenta că etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă în

ceea ce privește dosarul reclamantului, înregistrat la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 44075/CC.

S-a mai învederat că,

ulterior aprobării dosarului și desemnării unui evaluator în ședința din 29

septembrie 2009, la data de 15 februarie 2011, Direcția de contencios

administrativ s-a adresat Primăriei Municipiului București și SC Orizont SA

solicitând completarea dosarului de despăgubire cu situația sumelor încasate de

reclamant în temeiul Decretului de expropriere nr. 79/1983, datele fiind

comunicate la data de 3 martie 2011.

În fine, recurenta a

mai indicat că urmare acestei clarificări primite va trimite dosarul în vederea

întocmirii raportului de evaluare, susținând totodată că se impunea ca instanța

de fond să reducă cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant,

reprezentând onorariul de avocat, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

acesta fiind nepotrivit de mare față de munca depusă de apărător în cauză.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este incident în cauză niciun motiv de

nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ. de natură a atrage fie casarea,

fie modificarea sentinței atacate.

De altfel, cu titlu

prealabil, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs nu sunt aduse decât

foarte sumare critici la adresa soluției primei instanțe, fiind reluate

apărările înfățișate și cu ocazia soluționării fondului, privind complexitatea

și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și

inexistența culpei autorității pârâte în derularea acesteia.

Înalta Curte reține

că nu sunt fondate criticile și nici susținerile recurentei vizând așa-zisă

lipsă a "refuzului de soluționare" a dosarului câtă vreme, după cum

bine a sesizat și judecătorul fondului, pasivitatea în care s-a aflat

autoritatea pârâtă între momentul desemnării inițiale a evaluatorului, în

Ședința din 29 septembrie 2009 și cel al solicitării de informații suplimentare

la data de 15 februarie 2011, nu a putut fi cu nimic justificată și nici

înlăturată.

Și aceasta cu atât

mai mult cu cât, din documentația aferentă dosarului de despăgubire,

înregistrat sub nr. 44075/CC a rezultat că informațiile solicitate la data de

15 februarie 2011, la peste doi ani de la înregistrarea dosarului pe rolul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (1 octombrie 2009), se aflau

deja în conținutul respectivului dosar.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că refuzul autorității recurente de a trimite dosarul

reclamantului la evaluator este nejustificat, în sensul definit în art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, raportat totodată și la principiul

termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, texte legale a căror incidență nu este înlăturată de

împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac

potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 § 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces

echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în

cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Nefondate sunt și

criticile vizând acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat,

întrucât prima instanță, cu deplin a reținut potrivit art. 274 C. proc. civ.,

culpa procesuală a pârâtei, iar pe de altă parte suma solicitată cu titlu de

onorariu de avocat nu apare ca fiind disproporționat de mare, în raport cu

complexitatea cauzei, pentru a se fi impus aplicarea prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

Sentinței nr. 2.761 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM