ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.M.M. a chemat în judecată

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care a va pronunța să dispună obligarea acesteia:

analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 48054/CC, în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului situat în București, str. Ș.M.;

evaluator și să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de

evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus în termen

de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției

Primarului Municipiului București din 23 iulie 2010 a fost înregistrat la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 48054/CC, fiind

parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor.

A mai arătat că, deși

au trecut mai mult de 10 ani de la depunerea notificării, iar dosarul

administrativ este complet, acesta nu este soluționat, producându-i grave

prejudicii morale și materiale.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 30 iunie 2011 Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că

dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

4714 din 7 iulie 2011 a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă, a

admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să analizeze dosarul înregistrat

sub nr. 48054/CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură

a imobilului.

Totodată, a obligat pârâta

să desemneze un evaluator și să predea dosarul în vederea întocmirii raportului

de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

De asemenea, a solicitat

obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen

de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să plătească cheltuieli

de judecată în cuantum de 1000 RON, constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele:

- Excepția lipsei de obiect

a capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la analizarea dosarului înregistrat

sub nr. 48054/CC este neîntemeiată, întrucât susținerile pârâtei nu au fost dovedite

cu probatoriile administrate în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat, în

condițiile în care notificarea formulată de reclamant a fost soluționată după 9

ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului

nr. 48054/CC la Comisia Centrală și până la sesizarea instanței nu s-a întreprins

nicio operațiune administrativă în vederea analizării dosarului și emiterii deciziei

reprezentând titlu de despăgubire.

Referitor la obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, s-a

reținut că acesta trebuie redus în raport de complexitatea cauzei, de faptul că

soluționarea pricinii s-a realizat la primul termen de judecată și, în plus, s-a

avut în vedere că aceste cauze fac parte din categoria pricinilor repetitive în

care jurisprudența este constată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

1) Recurenta a susținut

că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor,

susținând în mod greșit existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării

dosarului aferent Dispoziției din 23 iulie 2010 a Primăriei Municipiului București.

2) Referitor la îndeplinirea

obligațiilor stabilite în dispozitivul sentinței recurate condiționate de termenul

de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, recurenta a susținut că procedura

administrativă nu poate fi parcursă într-un interval de 30 de zile iar emiterea

deciziei nu depinde exclusiv de Comisia Centrală ci de evaluatori.

3) Cât privește obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON s-a susținut că

este neîntemeiată față de obiectul pricinii, întrucât cererea introductivă de instanță

privește o obligație de a face în sarcina Comisiei Centrale.

S-a mai susținut că, această

Comisie reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, astfel că, aceasta nu poate fi obligată să plătească cheltuieli

de judecată în nume propriu.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură

a imobilului situat în București str. Ș.M., sector 2.

Prin dispoziția din

23 iulie 2010 emisă de Primarul General al Municipiului București a fost respinsă

cererea de restituire în natură a imobilului notificat, propunându-se măsuri reparatorii

prin echivalent, după care dosarul aferent dispoziției de mai sus a fost transmis

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat

sub nr. 48054/CC.

Demersurile întreprinse

de reclamant, anterior sesizării instanței nu au primit nici un răspuns din partea

autorității pârâte.

Cu referire

concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond,

în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului

de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea

că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii

speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul

că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă

suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20

din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară

având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca

o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară

propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării

hotărârilor definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element

al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei

criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere

a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură,

normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei

activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu

li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului

termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005

care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe

învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă

un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase

a intimaților.

Așa cum rezultă

din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative

și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata

excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut

în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptului de proprietate

ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Toate aceste

elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere

a actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004.

Pe de altă

parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție

a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a

îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile

în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la desemnarea

unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, care nu a fost efectuat

nici până la această dată, precum și la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat

să soluționeze cererea reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară,

necondiționată și neechivocă a „pretențiilor” reclamantei în sensul art. 275 din

C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274

alin. (1) din același cod.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei,

Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2000 RON,

cu titlul de cheltuieli de judecată, conform dovezii depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 4714 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatului suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.