ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2753/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.M.M. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care a va pronunța să dispună obligarea acesteia: 1. să procedeze la analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 48054/CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, str. Ș.M.; 2. să desemneze evaluator și să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; 3. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; 4. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției Primarului Municipiului București din 23 iulie 2010 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 48054/CC, fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor. A mai arătat că, deși au trecut mai mult de 10 ani de la depunerea notificării, iar dosarul administrativ este complet, acesta nu este soluționat, producându-i grave prejudicii morale și materiale. Prin întâmpinarea formulată la data de 30 iunie 2011 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4714 din 7 iulie 2011 a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să analizeze dosarul înregistrat sub nr. 48054/CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului. Totodată, a obligat pârâta să desemneze un evaluator și să predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON, constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: - Excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la analizarea dosarului înregistrat sub nr. 48054/CC este neîntemeiată, întrucât susținerile pârâtei nu au fost dovedite cu probatoriile administrate în cauză. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că termenul rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată de reclamant a fost soluționată după 9 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului nr. 48054/CC la Comisia Centrală și până la sesizarea instanței nu s-a întreprins nicio operațiune administrativă în vederea analizării dosarului și emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, s-a reținut că acesta trebuie redus în raport de complexitatea cauzei, de faptul că soluționarea pricinii s-a realizat la primul termen de judecată și, în plus, s-a avut în vedere că aceste cauze fac parte din categoria pricinilor repetitive în care jurisprudența este constată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1) Recurenta a susținut că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor, susținând în mod greșit existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent Dispoziției din 23 iulie 2010 a Primăriei Municipiului București.

2) Referitor la îndeplinirea obligațiilor stabilite în dispozitivul sentinței recurate condiționate de termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, recurenta a susținut că procedura administrativă nu poate fi parcursă într-un interval de 30 de zile iar emiterea deciziei nu depinde exclusiv de Comisia Centrală ci de evaluatori. 3) Cât privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON s-a susținut că este neîntemeiată față de obiectul pricinii, întrucât cererea introductivă de instanță privește o obligație de a face în sarcina Comisiei Centrale. S-a mai susținut că, această Comisie reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că, aceasta nu poate fi obligată să plătească cheltuieli de judecată în nume propriu.

Recursul este nefondat. În fapt, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București str. Ș.M., sector 2. Prin dispoziția din 23 iulie 2010 emisă de Primarul General al Municipiului București a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului notificat, propunându-se măsuri reparatorii prin echivalent, după care dosarul aferent dispoziției de mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr. 48054/CC. Demersurile întreprinse de reclamant, anterior sesizării instanței nu au primit nici un răspuns din partea autorității pârâte.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări. Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, care nu a fost efectuat nici până la această dată, precum și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și neechivocă a „pretențiilor” reclamantei în sensul art. 275 din C. proc.

civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, conform dovezii depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4714 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.