ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4501 pronunțată

în data de 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții K.L., K.S. și K.J., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință:

- a obligat pârâta să facă

demersurile necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită în

favoarea reclamanților titlul de despăgubire în dosarul nr. 46147/CC din 15

decembrie 2009;

- a respins capătul de cerere

privind analizarea cu prioritate a acestui dosar și desemnarea unui evaluator,

ca rămas fără obiect;

- a respins capătul de cerere

privind penalitățile, daunele morale și aplicarea unei amenzi ca neîntemeiate.

Totodată, a obligat pârâta la

plata către reclamanți a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr. 12051

din 20 august 2009, Primarul Mun. București, în calitate de entitate

notificată, a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București,

și a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent

dispoziției mai sus amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale,

fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 și înregistrat sub nr. 46147/CC.

Arată instanța că

dosarul a fost analizat cu prioritate și a fost trimis la evaluatorul desemnat

aleatoriu, respectiv, T.D. astfel că în baza raportului de evaluare Comisia

Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Față de această

situație de fapt, instanța a constatat că cererile reclamanților privind

analizarea cu prioritate a acestui dosar și de desemnare a unui evaluator, au

rămas fără obiect, prin finalizarea acestor etape administrative, sens în care

le-a respins ca atare.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile

prevăzute de dispozițiile legale în sensul dovedirii tuturor demersurilor

pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare a imobilului în cauză,

având în vedere că anterior a analizat dosarul pentru legalitate în cadrul

procedurii urgente, prin raportare la data emiterii dispoziției de restituire,

data înregistrării dosarului la pârâtă și situația personală a reclamanților

care au invocat motive de sănătate pentru rezolvarea situației juridice a cererii

de acordare a despăgubirilor în echivalent, fiind evidentă culpa pârâtei în

refuzul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege astfel încât să fie

întocmit raportul de evaluare cu celeritate și să emită ulterior un titlu de

despăgubire.

În privința capetelor

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalități de

întârziere și a unei amenzi de către conducătorul acesteia, în măsura în care

prezenta hotărâre nu se execută întocmai, instanța a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii

acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să

modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii.

Așadar, rezultă că atât

obligarea conducătorului pârâtei la plata unei amenzi, cât și obligarea pârâtei

la plata unor penalități de întârziere în executarea hotărârii se pot dispune

în faza executării unei hotărâri irevocabile, pe calea urgentă și sumară

prevăzută de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 554/2004, iar nu în cadrul

acțiunii de fond.

Pe de altă parte

instanța a constatat că daunele interese de întârziere se pot cuantifica

efectiv numai la data executării hotărârii, reclamanții având posibilitatea să

solicite acordarea acestora în această fază procedurală.

În ceea ce privește

capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune morale către

reclamanți, instanța a reținut că aceștia nu au dovedit, conform art. 1169 C.

civ., existența unei suferințe psihice rezultată din refuzul autorității pârâte

de a întocmi dosarul de evaluare și de emitere a titlului de despăgubire.

În fine, în temeiul

art. 274-276 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți

a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie, recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Critica formulată de

recurenta-pârâtă, sub un prim aspect, se referă la faptul că în mod greșit a

fost obligată de instanța de fond la efectuarea demersurilor necesare pentru

întocmirea raportului de evaluare și apoi la emiterea titlului de despăgubire

în dosarul nr. 46147/CC, deoarece procedura administrativă prevăzută de Legea

nr. 247/2005 era în curs de finalizare, dosarul fiind transmis la evaluator și

mai mult decât atât raportul de evaluare a și fost întocmit, acesta urmând a

parcurge procedura de avizare și semnare.

Sub un al doilea

aspect, recurenta-pârâtă critică sentința prin prisma modului greșit în care a

fost rezolvată problema acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000

lei, la care a fost obligată către intimații-reclamanți.

În primul rând, o

astfel de cerere nu era admisibilă, pentru că în sarcina recurentei nu se poate

reține o culpă procesuală, dosarul aferent Dispoziției nr. 12051 din 20 august 2009

emisă de Primarul Municipiului București fiind analizat anterior introducerii

cererii de chemare în judecată, la data de 18 mai 2010.

În subsidiar,

recurenta-pârâtă a cerut a se dispune reducerea cheltuielilor de judecată, în

baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., suma de 1.000 lei acordată fiind în

cuantum prea mare, în raport de faptul că litigiul a avut un singur termen de

judecată precum și de obiectul cauzei, care vizează o obligație de a face și nu

o obligație bănească, iar pe de altă parte, C.C.S.D. reprezintă Statul Român în

astfel de litigii, ea neputând fi obligată să plătească în nume propriu

cheltuielile de judecată, neavând buget în acest sens.

Intimații-reclamanți

au depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează.

Din cuprinsul

dispozitivului sentinței instanței de fond, sentință ce face obiectul analizei

în prezentul recurs, rezultă că prima instanță nu a admis decât capătul de

cerere vizând obligarea recurentei-pârâte la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire în dosarul nr. 46147/CC privind pe intimații-reclamanți K.L.,

K.S. și K.J., aferent Dispoziției nr. 12051 din 20 august 2009 emisă de

Primarul Municipiului București, celelalte capete de cerere printre care și cel

vizând analizarea cu prioritate a dosarului și desemnarea unui evaluator, fiind

respinse.

Capătul de cerere

privind obligarea recurentei-pârâte la efectuarea demersurilor necesare pentru

întocmirea raportului de evaluare, a fost respins de prima instanță ca rămas fără

obiect pentru că într-adevăr, astfel cum susține recurenta, dosarul a fost

analizat din acest punct de vedere, dosarul fiind înaintat la evaluator, ba

chiar a și fost întocmit raportul de evaluare, acesta urmând a parcurge

procedura de avizare și semnare.

Recurenta-pârâtă

susține că în aceste condiții nu i se poate imputa că nu a luat măsurile

necesare pentru rezolvarea într-un termen rezonabil a acestui dosar de

despăgubiri, însă, contrar acestor susțineri, se constată că instanța de fond a

apreciat în mod corect că autoritatea pârâtă nu a dovedit efectuarea tuturor

demersurilor necesare pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare

a imobilul în cauză, mai ales că potrivit deciziei cu nr. 2815/2008, art. 3,

emisă de pârâtă, dosarul a fost analizat în procedura de urgență, prin

raportare la data emiterii dispoziției de restituire, data înregistrării

dosarului și situația intimaților-reclamanți care au invocat motive de sănătate

pentru rezolvarea cu prioritate a cererii de despăgubiri pentru imobilul

respectiv.

Cu alte cuvinte, în

mod corect instanța de fond a apreciat că în derularea acestei proceduri

administrative, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este

exonerată de culpă procesuală, aceasta trebuind să stăruie prin toate mijloacele

pentru rezolvarea, într-un termen rezonabil, a cererii reclamanților-intimați

de a intra în posesia drepturilor bănești, aferente despăgubirilor propuse a le

fi acordate pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Finalizarea

procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005 – concretizată prin

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi lăsată sub

aspectul termenului în care aceasta să fie efectuată, la latitudinea

recurentei-pârâte, astfel cum corect reține și instanța de fond, pentru că

astfel s-ar încălca principiile jurisprudenței adoptate în temeiul art. 6 și

art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, prelungirea procedurii de acordare a

despăgubirilor în mod nejustificat încălcând dreptul la un proces echitabil.

Cât privește cea de-a

doua critică referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată și cuantumul

ridicat al acestora, instanța de control judiciar constată că este

neîntemeiată.

Textul de lege – art.

274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Or, recurenta-pârâtă

fiind obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, este

„parte căzută în pretenții” și în mod corect a fost obligată, la cererea reclamanților,

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu

avocat.

Cât privește

cuantumul acestor cheltuieli, se constată a fi neîntemeiată critica

recurentei-pârâte și cererea de micșorare a acestuia.

Este adevărat că

potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorul are dreptul să micșoreze

onorariile avocaților, or în speță, se constată că nu se impune acest lucru,

onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei nefiind „nepotrivit de mare” în

raport cu munca îndeplinită de avocat, chiar dacă dosarul a avut numai două

termene la fond.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că recursul formulat de pârâtă este nefondat, urmează

a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința primei instanțe

menținută ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 274 C.

proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.000 lei, efectuate în recurs, către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței

nr. 4501 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2011.