ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4501 pronunțată în data de 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții K.L., K.S. și K.J., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință: - a obligat pârâta să facă demersurile necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și să emită în favoarea reclamanților titlul de despăgubire în dosarul nr. 46147/CC din 15 decembrie 2009; - a respins capătul de cerere privind analizarea cu prioritate a acestui dosar și desemnarea unui evaluator, ca rămas fără obiect; - a respins capătul de cerere privind penalitățile, daunele morale și aplicarea unei amenzi ca neîntemeiate.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 12051 din 20 august 2009, Primarul Mun. București, în calitate de entitate notificată, a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, și a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat. Dosarul aferent dispoziției mai sus amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și înregistrat sub nr. 46147/CC. Arată instanța că dosarul a fost analizat cu prioritate și a fost trimis la evaluatorul desemnat aleatoriu, respectiv, T.D.

astfel că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Față de această situație de fapt, instanța a constatat că cererile reclamanților privind analizarea cu prioritate a acestui dosar și de desemnare a unui evaluator, au rămas fără obiect, prin finalizarea acestor etape administrative, sens în care le-a respins ca atare.

Pe de altă parte, instanța a reținut că autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de dispozițiile legale în sensul dovedirii tuturor demersurilor pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare a imobilului în cauză, având în vedere că anterior a analizat dosarul pentru legalitate în cadrul procedurii urgente, prin raportare la data emiterii dispoziției de restituire, data înregistrării dosarului la pârâtă și situația personală a reclamanților care au invocat motive de sănătate pentru rezolvarea situației juridice a cererii de acordare a despăgubirilor în echivalent, fiind evidentă culpa pârâtei în refuzul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege astfel încât să fie întocmit raportul de evaluare cu celeritate și să emită ulterior un titlu de despăgubire.

În privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere și a unei amenzi de către conducătorul acesteia, în măsura în care prezenta hotărâre nu se execută întocmai, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Așadar, rezultă că atât obligarea conducătorului pârâtei la plata unei amenzi, cât și obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere în executarea hotărârii se pot dispune în faza executării unei hotărâri irevocabile, pe calea urgentă și sumară prevăzută de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 554/2004, iar nu în cadrul acțiunii de fond. Pe de altă parte instanța a constatat că daunele interese de întârziere se pot cuantifica efectiv numai la data executării hotărârii, reclamanții având posibilitatea să solicite acordarea acestora în această fază procedurală. În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune morale către reclamanți, instanța a reținut că aceștia nu au dovedit, conform art. 1169 C. civ., existența unei suferințe psihice rezultată din refuzul autorității pârâte de a întocmi dosarul de evaluare și de emitere a titlului de despăgubire.

În fine, în temeiul art. 274-276 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Critica formulată de recurenta-pârâtă, sub un prim aspect, se referă la faptul că în mod greșit a fost obligată de instanța de fond la efectuarea demersurilor necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și apoi la emiterea titlului de despăgubire în dosarul nr. 46147/CC, deoarece procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 era în curs de finalizare, dosarul fiind transmis la evaluator și mai mult decât atât raportul de evaluare a și fost întocmit, acesta urmând a parcurge procedura de avizare și semnare.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă critică sentința prin prisma modului greșit în care a fost rezolvată problema acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, la care a fost obligată către intimații-reclamanți. În primul rând, o astfel de cerere nu era admisibilă, pentru că în sarcina recurentei nu se poate reține o culpă procesuală, dosarul aferent Dispoziției nr. 12051 din 20 august 2009 emisă de Primarul Municipiului București fiind analizat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 18 mai 2010. În subsidiar, recurenta-pârâtă a cerut a se dispune reducerea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., suma de 1.000 lei acordată fiind în cuantum prea mare, în raport de faptul că litigiul a avut un singur termen de judecată precum și de obiectul cauzei, care vizează o obligație de a face și nu o obligație bănească, iar pe de altă parte, C.C.S.D.

reprezintă Statul Român în astfel de litigii, ea neputând fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată, neavând buget în acest sens. Intimații-reclamanți au depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează. Din cuprinsul dispozitivului sentinței instanței de fond, sentință ce face obiectul analizei în prezentul recurs, rezultă că prima instanță nu a admis decât capătul de cerere vizând obligarea recurentei-pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 46147/CC privind pe intimații-reclamanți K.L., K.S.

și K.J., aferent Dispoziției nr. 12051 din 20 august 2009 emisă de Primarul Municipiului București, celelalte capete de cerere printre care și cel vizând analizarea cu prioritate a dosarului și desemnarea unui evaluator, fiind respinse. Capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la efectuarea demersurilor necesare pentru întocmirea raportului de evaluare, a fost respins de prima instanță ca rămas fără obiect pentru că într-adevăr, astfel cum susține recurenta, dosarul a fost analizat din acest punct de vedere, dosarul fiind înaintat la evaluator, ba chiar a și fost întocmit raportul de evaluare, acesta urmând a parcurge procedura de avizare și semnare.

Recurenta-pârâtă susține că în aceste condiții nu i se poate imputa că nu a luat măsurile necesare pentru rezolvarea într-un termen rezonabil a acestui dosar de despăgubiri, însă, contrar acestor susțineri, se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că autoritatea pârâtă nu a dovedit efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare a imobilul în cauză, mai ales că potrivit deciziei cu nr. 2815/2008, art. 3, emisă de pârâtă, dosarul a fost analizat în procedura de urgență, prin raportare la data emiterii dispoziției de restituire, data înregistrării dosarului și situația intimaților-reclamanți care au invocat motive de sănătate pentru rezolvarea cu prioritate a cererii de despăgubiri pentru imobilul respectiv.

Cu alte cuvinte, în mod corect instanța de fond a apreciat că în derularea acestei proceduri administrative, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este exonerată de culpă procesuală, aceasta trebuind să stăruie prin toate mijloacele pentru rezolvarea, într-un termen rezonabil, a cererii reclamanților-intimați de a intra în posesia drepturilor bănești, aferente despăgubirilor propuse a le fi acordate pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Finalizarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005 – concretizată prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi lăsată sub aspectul termenului în care aceasta să fie efectuată, la latitudinea recurentei-pârâte, astfel cum corect reține și instanța de fond, pentru că astfel s-ar încălca principiile jurisprudenței adoptate în temeiul art. 6 și art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, prelungirea procedurii de acordare a despăgubirilor în mod nejustificat încălcând dreptul la un proces echitabil. Cât privește cea de-a doua critică referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată și cuantumul ridicat al acestora, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată.

Textul de lege – art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Or, recurenta-pârâtă fiind obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, este „parte căzută în pretenții” și în mod corect a fost obligată, la cererea reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat. Cât privește cuantumul acestor cheltuieli, se constată a fi neîntemeiată critica recurentei-pârâte și cererea de micșorare a acestuia. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorul are dreptul să micșoreze onorariile avocaților, or în speță, se constată că nu se impune acest lucru, onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei nefiind „nepotrivit de mare” în raport cu munca îndeplinită de avocat, chiar dacă dosarul a avut numai două termene la fond.

Pentru toate aceste considerente, constatând că recursul formulat de pârâtă este nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința primei instanțe menținută ca fiind legală și temeinică. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei, efectuate în recurs, către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 4501 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.