ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2011

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 1908 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta F.L.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind obligat pârâtul să emită titlul de

despăgubire pentru Dispoziția Primarului General al  Municipiului  București  nr.

11075/05 ianuarie 2009.

S-a

reținut că în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 5 ianuarie 2009

la opt ani de zile de la formulare, propunându-se acordarea de despăgubiri prin

echivalent, dosarul fiind înaintat Comisiei centrale în cursul anului 2009,

cererea de plată a despăgubirilor nefiind însă soluționată.

Judecătorul

fondului a constatat că în raport cu data înregistrării notificării (27 aprilie

2001) s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a cererii, dreptul de

proprietate al reclamantei fiind vătămat și că nici după data înregistrării

dosarului la comisia centrală nu s-a procedat la emiterea titlului de

despăgubire și la plata despăgubirilor, autoritatea publică pârâtă continuând

să aducă atingere dreptului de proprietate al reclamantei.

În

termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a invocat dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., arătând, în esență, că prima instanță a neglijat că parcurgerea procedurii

administrative prevăzută de Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune

mai multe etape astfel încât termenul rezonabil de soluționare a unei cereri se

apreciază în funcție de fiecare caz în parte. În acest context s-a precizat că

la data redactării cererii de recurs procedura de evaluare s-a încheiat și

raportul de evaluare în cazul reclamantei urmează a fi aprobat în următoarea

ședință a Comisiei, în vederea emiterii deciziei.

A

apreciat recurenta că dreptul său la apărare nu a fost respectat în condițiile în

care apărările concrete formulate au fost nesocotite în privința procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 care nu se declanșează prin simpla

cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit

art. 16 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ amintit așa cum a fost

modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

În

opinia recurentei prin soluția dată se admite, în dezacord cu dispozițiile

legale incidente, ca emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor să

fie posibilă fără parcurgerea etapelor administrative, deși executarea unei

astfel de obligații nu depinde numai de entitatea pârâtă, ci și de evaluator,

așa cum rezultă din prevederile art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

respectiv art. 16.12-16.14 din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor

legale în discuție.

O

a doua critică adusă sentinței vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligată

recurenta-pârâtă, apreciindu-se că onorariul de avocat este nepotrivit de mare

față de obiectul pricinii și munca îndeplinită de avocat și că se impune

reducerea lui pentru considerentele arătate.

Intimata

F.L.M. a răspuns prin întâmpinare celor două critici principale expuse în

cererea de recurs, solicitând menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București la data de 27 aprilie 2010.

Examinând

cauza prin prisma criticilor recurentei și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., a normelor legale incidente și a probatoriului administrat,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Actele

existente la dosar au evidențiat că prin notificarea din 2001 reclamanta a

solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea terenului situat în

București, Intrarea L.T., că dispoziția din 16 noiembrie 2006 prin care Primarul

Municipiului București a respins notificarea a fost anulată prin Sentința civilă

nr. 1183/2007 de Tribunalul București, secția a II-a civilă (definitivă și

irevocabilă) care a obligat entitatea notificată să emită decizie de restituire

prin echivalent pentru imobilul arătat, fiind astfel emisă dispoziția din 2009

și că dosarul aferent acestei dispoziții a fost transmis de Primăria Municipiului

București și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

Prin

situația de fapt conturată rezultă în mod clar că prin durata excesivă a

procedurilor administrative se încalcă principiul procesului echitabil și

noțiunea de termen rezonabil, astfel cum au fost consacrate de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în acest context atât abordarea cât

și concluzia la care a ajuns judecătorul fondului la momentul pronunțării sentinței

sunt corecte.

Dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății

și justiției precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările

ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un

asemenea termen nu se regăsește nici în Normele  metodologice de aplicare a

Titlului VII din lege – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia nr.

2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

stabilit ordinea în care se soluționează cererile.

În

lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii

fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de judecată

este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității

administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale

cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Omisiunea

legiuitorului se poate complini prin raportare la  termenul rezonabil consacrat

de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția

unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura

contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocate

de recurentă, poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului

rezonabil, dar nu poate justifica o conduită arbitrară, așa cum s-a demonstrat

în cauză.

Afirmația

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe parcursul judecății în

fond că procedura de evaluare este în curs de realizare la acel moment (întâmpinare

fila 33 dosar fond) și emiterea Deciziei nr. 8235 din 17 iunie 2010

reprezentând titlul de despăgubire în favoarea intimatei-reclamante, act depus

de aceasta la 23 septembrie 2010 (filele 36-37 în dosarul de recurs) nu

prezintă relevanță în controlul judiciar exercitat de Înalta Curte deoarece la

momentul pronunțării instanța a aplicat corect legea prin raportare la situația

de fapt existentă și la probele administrate.

Nici

în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu vor fi primite criticile recurentei-pârâte,

în speță făcându-se o corectă aplicare a prevederilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să  plătească cheltuieli de judecată”.

Este

neadecvată și cererea de reducere a onorariului avocatului care a reprezentat-o

pe reclamantă la judecată în fața primei instanțe, neputându-se susține, în mod

rezonabil, că suma de 476 lei la care a fost obligată pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este „nepotrivit de mare față de munca avocatului”,

recurenta neindicând vreun criteriu la care se raportează când afirmă că onorariul

este excesiv.

Văzând

și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 1908 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.