ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5973/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de prima instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluționarea cu celeritate a dosarului de despăgubire; numirea unui evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 mp situat în București, str. M., nr. 8, sector 5; emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului București i-a respins cererea de restituire în natură pentru imobilul situat în București, str. M., nr. 8, sectorul 5 și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamantul a mai învederat că înțelege să atace actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, respectiv art. 16 din Titlul VII. al Legii nr. 247/2005, prin această tergiversare fiindu-i încălcat dreptul la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

Mai arată reclamantul că a parcurs procedura plângerii prealabile stabilită prin Legea nr. 554/2004, iar din culpa autorităților statului român nu se poate bucura de bunurile ce-i aparțin de drept. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 9/2000, H.G. nr. 361/2005. La data de 08 noiembrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, cu motivarea că aceasta, în calitate de entitate ce a soluționat notificarea reclamantului, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G.

nr. 1095/2005. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 7033 din 2006 emisă de Primarul Municipiului București, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arătând că dispoziția a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care, în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 și pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010, s-a dispus remiterea documentației către Primăria Municipiului București în vederea completării dosarului de despăgubire.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat în cauză și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață totală de 300 mp situat în municipiul București, str. M., nr. 8. În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010 a fost remisă, în original, întreaga documentație Primăriei Municipiului București, în vederea completării dosarului de despăgubire cu înscrisuri din care să rezulte deținerea în proprietate de către reclamant a suprafeței de teren. Prin încheierea de ședință publică din 12 ianuarie 2010, instanța a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 7033/2006 emisă de Primarul Municipiului București, pentru motivele arătate în considerentele încheierii respective.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința civilă nr. 1863 din 9 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A.G.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție Primăria Municipiului București prin Primarul General. A obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București, înregistrat sub nr. 35721/CC și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. A respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Prin Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului București a respins cererea privind restituirea în natură pentru imobilul situat în București, str. M., nr. 8, sectorul 5, formulată de reclamantul S.A.G.I. și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat. - Dispoziția de restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria Municipiului București la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007, sub nr. 35721/CC, care a remis dosarul Primăriei Municipiului București, în vederea completării acestuia.

- Potrivit art. 16. alin. (1) cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Conform art. 16 alin. (2 1 ) din același act normativ, "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta". Art. 16 alin. (4) prevede că "Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură". De asemenea, potrivit art. 16 alin. (5) din legea menționată "Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". - Analiza dispozițiilor art. 16 alin. (1), alin. (2 1 ), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005 relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.

- Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (2 1 ) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispozițiilor autorităților administrației publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate. În consecință, a reținut instanța de fond, prin cenzurarea legalității dispoziției autorității administrației publice locale, sub aspectul îndreptățirii persoanei notificate de a primi despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a depășit limitele de competență stabilite de legiuitor. S-a mai apreciat că, în speță, dacă pârâta aprecia că Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 nu este însoțită de documentele menționate la pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, putea să solicite informațiile pe care le considera necesare evaluării înainte de data formulării cererii de chemare în judecată.

După cum se constată, pârâta nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamantul este îndreptățit, urmare a Dispoziției nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, solicitând informații abia la 29 septembrie 2010, după data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 28 aprilie 2010. A concluzionat instanța de fond în sensul că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit, neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 28 noiembrie 2006 și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, instanța a constatat că Legea nr. 247/2005 nu prevede obligații în sarcina autorității locale învestită cu soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, de a face demersuri ulterioare emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale, pentru a se aprecia dacă există posibilitatea obligării autorității locale la refacerea actului, reluarea procedurii inițiale sau alte ipoteze în legătură cu atribuțiile acestei autorități. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată și cererea reconvențională formulată de pârâtă, având în vedere obiectul acestei cereri și în raport de atribuțiile stabilite în sarcina Comisiei Centrale de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, respectiv verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 3.1. - s-a respins greșit cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 7033/2006 emisă de Primăria Municipiului București care este un act administrativ ce poate fi atacat pe calea art. 4 din Legea nr. 554/2004; 3.2. - s-a reținut fără temei că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, deși dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind înscrisuri care să demonstreze dreptul de proprietate pentru suprafața de 300 mp; 3.3.

- cererea de chemare în garanție și cererea reconvențională erau fondate și trebuiau admise. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant S.A.G. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului nr. 35721/CC/2007.

Intimatul este titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în str. M. nr. 8, sector 5, drept recunoscut prin Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 prin care Primarul General al Municipiului București, soluționând notificarea nr. 2391 din 7 august 2001, a constatat că terenul este afectat în întregime de elemente de sistematizare. Cum s-a arătat la pct. I.2 din decizie, dosarul aferent notificării menționate s-a predat Secretariatului Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007. Până la data soluționării recursului de față, 9 decembrie 2011, nu s-a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire și, de altfel, recurenta nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În aceste condiții, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 4 ani și 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimatul să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Referitor la excepția de nelegalitate Prima instanță a respins în mod corect cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București. Câtă vreme acest act administrativ este sustras controlului de legalitate pe care îl realizează instanțele de contencios administrativ, în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind reglementată o altă procedură judiciară de contestare: art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente. 1.2.

Referitor la existența unui refuz de rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil Cum s-a arătat de către curtea de apel, primul demers concret al Comisiei Centrale, efectuat în cadrul procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, l-a reprezentat Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010 de "remitere a întregii documentații, în original" Primarului General al Municipiului București, ca urmare a constatării unei neconcordanțe în privința suprafeței terenului: 300 mp în dispoziția primarului, 247 mp în documentația aferentă. Acest înscris are un pronunțat caracter pro causa, el fiind întocmit la câteva luni după înregistrarea acțiunii judiciare.

În plus, el relevă o practică administrativă neconformă cu etapele procedurii reglementate de art. 16 alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală acționând ca un organ de supracontrol al entității notificate și chiar al prefectului (care ar emite avizul de legalitate în mod "formal" potrivit motivelor de recurs). În realitate, după cum bine a punctat judecătorul fondului, legiuitorul a conferit recurentei, în privința analizării dosarelor, doar atribuția de a verifica "legalitatea respingerii cererii de restituire în natură". Or, în această privință, recurenta nu a formulat nicio obiecție.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai observă că eventualele inadvertențe ori impedimente în derularea procedurii puteau fi rezolvate într-un termen rezonabil, recurenta neavând nicio justificare pentru prelungirea sine die a procedurii administrative, în așteptarea unor lămuriri de la o entitate care, în etapa actuală, nu mai are nicio obligație legală. Conchizând în această privință, Înalta Curte reține că dispozitivul sentinței atacate se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în raport de dispoziția entității notificate și de documentația aferentă. 1.3. Referitor la cererea de chemare în garanție și la cererea reconvențională Ambele cereri formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin petitul lor, sunt complet străine de procedura în cadrul căreia au fost inițiate.

Astfel, în privința cererii de chemare în garanție, potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., aceasta poate fi formulată numai împotriva unei persoane care are o obligație de garanție sau de despăgubire în raport cu autorul cererii. Or, în mod evident, între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria Municipiului București nu există raporturi juridice obligaționale de tipul celor enunțate. Și în ceea ce privește cererea reconvențională având ca obiect "obligarea reclamantului să facă dovada proprietății", soluția de respingere este legală, câtă vreme condiția dovedirii proprietății la momentul intervenirii actului abuziv de preluare a imobilului este o condiție intrinsecă, premergătoare învestirii recurentei.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 1863 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011.