ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5973/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5973/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.A.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluționarea cu celeritate a

dosarului de despăgubire; numirea unui evaluator autorizat care să efectueze

lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii

prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 300 mp situat

în București, str. M., nr. 8, sector 5; emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare, cu

acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt

a cererii sale, reclamantul a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 7033

din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului București i-a respins cererea de

restituire în natură pentru imobilul situat în București, str. M., nr. 8,

sectorul 5 și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantul a mai

învederat că înțelege să atace actul administrativ atipic constând în refuzul

nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în

termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, respectiv

art. 16 din Titlul VII. al Legii nr. 247/2005, prin această tergiversare

fiindu-i încălcat dreptul la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1

din Protocolul nr. 1 al CEDO.

Mai arată reclamantul

că a parcurs procedura plângerii prealabile stabilită prin Legea nr. 554/2004,

iar din culpa autorităților statului român nu se poate bucura de bunurile ce-i

aparțin de drept.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, cu

modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 554/2004,

O.G. nr. 9/2000, H.G. nr. 361/2005.

La data de 08

noiembrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat

cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, cu motivarea

că aceasta, în calitate de entitate ce a soluționat notificarea reclamantului,

în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligația

legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de

pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr.

7033 din 2006 emisă de Primarul Municipiului București, în baza art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, arătând că dispoziția a fost emisă cu încălcarea

prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care, în temeiul art. 24 din Legea

nr. 10/2001 și pct. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi,

prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010, s-a dispus remiterea

documentației către Primăria Municipiului București în vederea completării

dosarului de despăgubire.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat în cauză și cerere reconvențională,

prin care a solicitat obligarea reclamantului să facă dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului-teren în suprafață totală de 300 mp situat în

municipiul București, str. M., nr. 8.

În motivarea cererii

reconvenționale, pârâta a arătat că prin Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie

2010 a fost remisă, în original, întreaga documentație Primăriei Municipiului

București, în vederea completării dosarului de despăgubire cu înscrisuri din

care să rezulte deținerea în proprietate de către reclamant a suprafeței de

teren.

Prin încheierea de

ședință publică din 12 ianuarie 2010, instanța a respins cererea de sesizare a

instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate

a Dispoziției nr. 7033/2006 emisă de Primarul Municipiului București, pentru

motivele arătate în considerentele încheierii respective.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 1863 din 9 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul

S.A.G.I., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și chemata în garanție Primăria Municipiului București prin

Primarul General.

A obligat pârâta să

desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea

stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției

nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București,

înregistrat sub nr. 35721/CC și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

A respins cererea

reconvențională și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Prin Dispoziția nr.

7033 din 28 noiembrie 2006, Primăria Municipiului București a respins cererea

privind restituirea în natură pentru imobilul situat în București, str. M., nr.

8, sectorul 5, formulată de reclamantul S.A.G.I. și a dispus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat.

- Dispoziția de

restituire împreună cu dosarul aferent au fost înaintate de către Primăria

Municipiului București la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

fiind înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007,

sub nr. 35721/CC, care a remis dosarul Primăriei Municipiului București, în

vederea completării acestuia.

- Potrivit art. 16.

alin. (1) cap. 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi".

Conform art. 16 alin.

(2

1

) din același act normativ, "Dispozițiile autorităților

administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta".

Art. 16 alin. (4)

prevede că "Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus

acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură".

De asemenea, potrivit

art. 16 alin. (5) din legea menționată "Secretariatul Comisiei Centrale va

proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare".

- Analiza

dispozițiilor art. 16 alin. (1), alin. (2

1

), alin. (4) și alin. (5)

din Legea nr. 247/2005 relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de

a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri.

- Astfel, singura

autoritate abilitată de art. 16 alin. (2

1

) din Legea nr. 247/2005 să

verifice legalitatea dispozițiilor autorităților administrației publice locale

este prefectul, care exercită controlul de legalitate.

În consecință, a

reținut instanța de fond, prin cenzurarea legalității dispoziției autorității

administrației publice locale, sub aspectul îndreptățirii persoanei notificate

de a primi despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și-a depășit limitele de competență stabilite de legiuitor.

S-a mai apreciat că,

în speță, dacă pârâta aprecia că Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 nu

este însoțită de documentele menționate la pct. 24.2 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, putea să solicite informațiile pe care le

considera necesare evaluării înainte de data formulării cererii de chemare în

judecată. După cum se constată, pârâta nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a

stat în pasivitate în ceea ce privește parcurgerea etapelor procedurii

administrative pentru acordarea despăgubirilor la care reclamantul este

îndreptățit, urmare a Dispoziției nr. 7033 din 28 noiembrie 2006, solicitând

informații abia la 29 septembrie 2010, după data formulării cererii de chemare

în judecată, respectiv 28 aprilie 2010.

A concluzionat

instanța de fond în sensul că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și

implicit, neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în

raport de data emiterii dispoziției, respectiv 28 noiembrie 2006 și data

înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu

Primăria Municipiului București, instanța a constatat că Legea nr. 247/2005 nu

prevede obligații în sarcina autorității locale învestită cu soluționarea

notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, de a face demersuri ulterioare

emiterii dispoziției prin care a formulat propuneri Comisiei Centrale, pentru a

se aprecia dacă există posibilitatea obligării autorității locale la refacerea

actului, reluarea procedurii inițiale sau alte ipoteze în legătură cu

atribuțiile acestei autorități.

Instanța de fond a respins

ca neîntemeiată și cererea reconvențională formulată de pârâtă, având în vedere

obiectul acestei cereri și în raport de atribuțiile stabilite în sarcina

Comisiei Centrale de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, respectiv

verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta critică

hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

3.1. - s-a respins

greșit cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate

a Dispoziției nr. 7033/2006 emisă de Primăria Municipiului București care este

un act administrativ ce poate fi atacat pe calea art. 4 din Legea nr. 554/2004;

3.2. - s-a reținut

fără temei că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, deși

dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind înscrisuri care să demonstreze

dreptul de proprietate pentru suprafața de 300 mp;

3.3. - cererea de

chemare în garanție și cererea reconvențională erau fondate și trebuiau admise.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant

S.A.G. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca

obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de

soluționare a dosarului nr. 35721/CC/2007.

Intimatul este

titularul unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în str. M. nr. 8,

sector 5, drept recunoscut prin Dispoziția nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 prin

care Primarul General al Municipiului București, soluționând notificarea nr.

2391 din 7 august 2001, a constatat că terenul este afectat în întregime de

elemente de sistematizare.

Cum s-a arătat la

pct. I.2 din decizie, dosarul aferent notificării menționate s-a predat

Secretariatului Comisiei Centrale la data de 15 mai 2007. Până la data

soluționării recursului de față, 9 decembrie 2011, nu s-a emis decizia

reprezentând titlul de despăgubire și, de altfel, recurenta nu a făcut nici

dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul

rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura

dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste

4 ani și 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu

competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu

caracter reparatoriu era datoare să întreprindă toate demersurile necesare

pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se

deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca

intimatul să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

excepția de nelegalitate

Prima instanță a respins

în mod corect cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 7033 din 28 noiembrie 2006 emisă de Primarul

General al Municipiului București.

Câtă vreme acest act

administrativ este sustras controlului de legalitate pe care îl realizează

instanțele de contencios administrativ, în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, fiind reglementată o altă procedură judiciară de contestare: art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că prevederile art. 4 din Legea nr.

554/2004 nu sunt incidente.

1.2. Referitor la

existența unui refuz de rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil

Cum s-a arătat de

către curtea de apel, primul demers concret al Comisiei Centrale, efectuat în

cadrul procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, l-a

reprezentat Adresa nr. 35721/CC din 29 septembrie 2010 de "remitere a

întregii documentații, în original" Primarului General al Municipiului

București, ca urmare a constatării unei neconcordanțe în privința suprafeței

terenului: 300 mp în dispoziția primarului, 247 mp în documentația aferentă.

Acest înscris are un

pronunțat caracter pro causa, el fiind întocmit la câteva luni după

înregistrarea acțiunii judiciare.

În plus, el relevă o

practică administrativă neconformă cu etapele procedurii reglementate de art.

16 alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia

Centrală acționând ca un organ de supracontrol al entității notificate și chiar

al prefectului (care ar emite avizul de legalitate în mod "formal"

potrivit motivelor de recurs). În realitate, după cum bine a punctat

judecătorul fondului, legiuitorul a conferit recurentei, în privința analizării

dosarelor, doar atribuția de a verifica "legalitatea respingerii cererii

de restituire în natură". Or, în această privință, recurenta nu a formulat

nicio obiecție.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte mai observă că eventualele inadvertențe ori impedimente în

derularea procedurii puteau fi rezolvate într-un termen rezonabil, recurenta

neavând nicio justificare pentru prelungirea sine die a procedurii

administrative, în așteptarea unor lămuriri de la o entitate care, în etapa

actuală, nu mai are nicio obligație legală.

Conchizând în această

privință, Înalta Curte reține că dispozitivul sentinței atacate se încadrează

în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu finalitatea

emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în raport de dispoziția

entității notificate și de documentația aferentă.

1.3. Referitor la

cererea de chemare în garanție și la cererea reconvențională

Ambele cereri

formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin petitul lor, sunt complet străine de procedura în cadrul

căreia au fost inițiate.

Astfel, în privința

cererii de chemare în garanție, potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ.,

aceasta poate fi formulată numai împotriva unei persoane care are o obligație

de garanție sau de despăgubire în raport cu autorul cererii. Or, în mod

evident, între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria

Municipiului București nu există raporturi juridice obligaționale de tipul

celor enunțate.

Și în ceea ce

privește cererea reconvențională având ca obiect "obligarea reclamantului

să facă dovada proprietății", soluția de respingere este legală, câtă

vreme condiția dovedirii proprietății la momentul intervenirii actului abuziv

de preluare a imobilului este o condiție intrinsecă, premergătoare învestirii

recurentei.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

Sentinței civile nr. 1863 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011.