ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2011 reclamanta D.V.N. a chemat în judecată Statul Român prin C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 20892/ CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, str. Dristor nr. 96, compus din teren de 392 m.p.

și construcție demolată, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 5502 din 06 martie 2006; obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului și, pe baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sau la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, conform art. 21, cap. VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, daca, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește ca imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil in natura; să se constate că reclamanta are un bun în sensul art. 1 Protocol 1 din CEDO, consacrat printr-un act administrativ unilateral irevocabil, iar nerestituirea bunului pana in prezent, in lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerința a Statului Român in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor ei, ingerință care nu este proporțională cu garanțiile oferite de CEDO;

să se stabilească în sarcina pârâtei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin hotărârea ce se va pronunța; 5. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 3095/2001 a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. Dristor nr. 96, compus din teren de 392 m.p. și construcție demolată, preluat abuziv prin Decretul 92/1950, iar prin Dispoziția nr. 5502 din 06 martie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001. A menționat că de la data emiterii Dispoziției și până în prezent, inclusiv prin plângerea prealabilă din 02 iunie 2011, a efectuat demersuri, personal și prin mandatar SC R.G.I.

SA, în vederea transmiterii dosarului către C.C.S.D. și în vederea analizării acestuia din punct de vedere a legalității respingerii cererii de restituire în natură, însă dosarul nu a fost însă repartizat în lucru, deși au trecut mai mult de 5 ani de la data la care s-a emis Dispoziția menționată. În acest context, a apreciat reclamanta, a fost încălcat termenul rezonabil de rezolvare a cauzei sale, consacrat de art. 6 din CEDO, soluționarea cererii sale fiind tergiversată în mod nejustificat de către pârâtă, în condițiile în care, de la ultima etapă realizată în procedura administrativă, au trecut mai mult de 3 ani. A susținut totodată că a fost încălcat art. 1 din Protocolul 1 la CEDO prin nerestituirea terenului pana in prezent, in lipsa acordării oricărei despăgubiri.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6941 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.V.N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. și a fost obligată pârâta să transmită dosarul nr. 20892/ CC către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în ce privește respingerea cererii de restituire în natură și respinsă in rest acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Prin Dispoziția nr. 5502 din 06 martie 2006, Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat de reclamantă, alcătuit din teren și construcție demolată.

Deși dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 20892/ CC, până la această dată solicitarea reclamantei nu a fost soluționată, pârâta susținând că, în urma analizei dosarului, s-a constatat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, dar și necesitatea completării dosarului, în vederea evaluării, cu o serie de înscrisuri privind construcția demolată, respectiv fișa imobilului la data preluării și releveul imobilului. A apreciat Curtea de Apel că in raport de procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, refuzul nejustificat al pârâtei trebuie analizat in funcție de fiecare etapă administrative in parte.

A reținut instanța fondului că la dosar s-a făcut dovada transmiterii documentelor solicitate, necesare pentru evaluarea construcției demolate, astfel că refuzul pârâtei de a parcurge etapa administrativă constând în desemnarea evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de evaluare, este nejustificat, având in vedere și perioada îndelungată de timp, de mai bine de 5 ani, scursă de la data emiterii dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei, și imperativul ce decurge din art. 6 CEDO privind soluționarea acestor cereri într-un termen rezonabil, chiar dacă acesta nu este anume indicat de legiuitor. În ceea ce privește obligarea pârâtei ca, pe baza raportului de evaluare, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, a considerat judecătorul fondului că este prematur să se analizeze un eventual un refuz nejustificat, in condițiile in care nu a fost parcursă etapa evaluării, cererea fiind neîntemeiată.

S-a luat act de precizarea apărătorului cu privire la al treilea petit, respectiv, de a se constata că reclamanta are un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 la CEDO,, că nu reprezintă un veritabil capăt de cerere, ci un argument în susținerea acțiunii. În fine, referitor la solicitarea formulată în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, de a se aplica pârâtei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre, Curtea a reținut că nu se justifică recurgerea la această formă de constrângere, căci nu există indicii că pârâta nu se va conforma obligațiilor instituite în sarcina sa, de vreme ce dosarul administrativ este complet.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul reglementat de art. 6 din CEDO, având in vedere întreaga procedură administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, in speță prin dispoziția nr. 5502/2006 fiind dispusă acordarea de măsuri reparatorii pentru construcția demolată fără a se identifica suprafața/componența și destinația acesteia, stabilindu-se necesar completarea dosarului. S-a mai arătat in motivele de recurs că întinderea dreptului de proprietate cade in sarcina entității investite cu soluționarea notificării, respectiv a primăriei, iar evaluatorul nu întocmește rapoarte de expertiză tehnică și de identificare a imobilului notificat, neavând astfel de competențe.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs. Recurenta - pârâtă a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat instanței să rețină că in speță s-a solicitat completarea dosarului reclamantei cu declarații din care să reiasă detaliile referitoare la construcția imobilului și cu procesul verbal de recepție al construcției. S-a mai învederat că prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, emiterea titlurilor de despăgubire au fost suspendată până la data de 15 mai 2013. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru motivele și in limitele care vor fi prezentate în continuare. În cauză, reclamanta a solicitat prin notificarea nr. 3095/2001 măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. Dristor nr. 96, compus din teren de 392 m.p. și construcție demolată, preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950. Prin Dispoziția nr. 5502 din 06 martie 2006, Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat de reclamantă, alcătuit din teren și construcție demolată. Deși dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D.

sub nr. 20892/ CC, solicitarea reclamantei nu a fost soluționată, deși a formulat numeroase notificări in acest sens, inclusiv prin plângerea prealabilă din data de 02 iunie 2011, pârâta susținând că, în urma analizei dosarului, s-a constatat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, dar și necesitatea completării dosarului, în vederea evaluării, cu o serie de înscrisuri privind construcția demolată, respectiv fișa imobilului la data preluării și releveul imobilului.

Deși reclamanta a făcut dovada că a transmis pârâtei, la data de 27 septembrie 2011, declarație pe proprie răspundere din 20 septembrie 2011 autentificată la notar, însoțită de planul de construcție datat 03 iunie 1935, în copie conformă cu originalul, precum și adresa din 28 septembrie 2009 emisă de Primăria Sectorului 3 București - Direcția Impozite și Taxe Locale, din care rezultă descrierea imobilului construcție pentru care s-a făcut impunerea în perioada 1942-1950, prin notele de ședință depuse la dosarul instanței de recurs in data de 23 ianuarie 2013, autoritatea pârâtă precizează că nu a primit relațiile solicitate. Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și pentru care nici nu au fost formulate critici în cuprinsul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 6941 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Obligă autoritatea pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.