ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 august 2011, reclamantele F.A. și Z.M.L. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 21190/CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, strada D.Ț. nr. 2 (fosta strada D.G. nr. 2), sect. 6, compus din teren în suprafață de 460 m.p.

și construcție demolată, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția PMB nr. 5718 din 02 mai 2006; obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz: - la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului în București, strada D.Ț. nr. 2 (fosta strada D.G. nr. 2), sect. 6, compus din teren în suprafață de 460 m.p. și construcție demolată și pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul indicat mai sus, conform-dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005; - la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește ca imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.

Pârâta CCSD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 6132 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca rămas fără obiect, capătul unu al acțiunii precizate. A admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să transmită dosarul înregistrat sub nr. 21190/CC unui evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, ulterior finalizării etapei evaluării imobilului. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Dispoziția nr. 5718 din 2 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului București s-au acordat reclamantelor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, str. D.Ț.

nr. 2 (fostă str. D.G. nr. 2), sector 6 compus din teren în suprafață de 460 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în natură. Dosarul a fost înaintat Secretariatului CCSD unde a fost înregistrat sub nr. 21190/CC și a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Prin adresa nr. 21190/CC din 13 octombrie 2011 (ulterioară sesizării instanței cu prezenta acțiune), ANRP a solicitat SC O. SA, AFI și Primăriei Municipiului București - Serviciul Arhivă, completarea dosarului cu înscrisuri din care să reiasă descrierea imobilului construcție demolată, având relevanță actele care datează de la momentul preluării/demolării din care să reiasă materialele folosite, suprafețele imobilului, anul construcției locuință și/sau anexe etc. S-a precizat că în situația în care nu există înscrisuri care să descrie imobilul, dar există dovada că s-au făcut diligențele necesare, se va solicita persoanei îndreptățite o declarație autentificată cu privire la suprafața și detaliile constructive ale imobilului notificat, declarație ce trebuie susținută de declarația autentificată a cel puțin unei terțe persoane.

Totodată, s-a solicitat completarea dosarului cu copia valabilă a actului de identitate al reclamantei Z.M.L.

Curtea a constatat că prin adresa înregistrată la ANRP nr. 805636 din 18 mai 2009 reclamantele au transmis CCSD copia cărții de identitate valabilă a reclamantei Z.M.L., iar prin adresa înregistrată la ANRP sub nr. 61329/RG din 28 octombrie 2010, au transmis pentru completarea dosarului mai multe înscrisuri și anume: adresa nr. 7084 din 11 mai 2010 emisă de AFI, adresa nr. 911/899219 din 01 aprilie 2010 emisă Primăria Municipiului București - Serviciul Arhivă, copii ale Deciziei nr. 863 din 09 aprilie 1965 și Decretului nr. 90/1965, împreună cu planul anexă și declarația pe propria răspundere nr. 374 din 16 iunie 2010. Totodată, prima instanță a reținut că, în cauză au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005 constând în transmiterea și înregistrarea dosarului la Secretariatul CCSD și analizarea dosarului în privința legalității respingerii cererii de restituire a imobilului notificat, astfel că a rămas fără obiect primul capăt al acțiunii precizate prin care se solicita obligarea pârâtei la analizarea dosarului nr. 21190/CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Față de completarea dosarului cu înscrisurile anterior menționate, Curtea a apreciat că pârâtei îi revine obligația de a continua procedura administrativă prin transmiterea dosarului unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului și prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ulterior evaluării imobilului.

Curtea a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire cuvenit reclamantelor, în condițiile în care dispoziția prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent a fost emisă încă din luna mai 2006, iar dosarul de despăgubire era înregistrat la CCSD în anul 2008, reclamantele adresând CCSD mai multe cereri, începând cu anul 2008, prin care solicitau să li se comunice stadiul acestui dosar, respectiv dacă a fost repartizat unui consilier pentru analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și dacă a fost desemnat un evaluator. Abia după sesizarea instanței cu prezenta acțiune pârâta a solicitat completarea dosarului de despăgubire instituțiilor menționate în adresa nr. 21190/CC din 13 octombrie 2011, deși conform înscrisurilor depuse la dosar, reclamantele au înaintat în anii 2009 și 2010 mai multe documente în scopul completării dosarului.

3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență că instanța de fond în mod greșit a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării și etapa emiterii titlului de despăgubire. În cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 5718/2006 a fost transmis de Primăria București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 21190/CC.

Totodată dosarul amintit a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului. În ceea ce privește etapa evaluării, recurenta a susținut că aceasta este condiționată de informațiile solicitate referitoare la descrierea imobilului demolat, a materialelor folosite, anul construcției precum și o copie valabilă a actului de identitate a reclamantei Z.M.L. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauză, este necontestat că intimatele reclamante sunt beneficiarele Dispoziției nr. 5718 din 2 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului București, transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, este necontestat că intimatele reclamante au notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, din actele și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reținut în mod corect că prin adresa înregistrată la ANRP nr. 805636 din 18 mai 2009 reclamantele au transmis CCSD copia cărții de identitate valabilă a reclamantei Z.M.L., iar prin adresa înregistrată la ANRP sub nr. 61329/RG din 28 octombrie 2010, au transmis pentru completarea dosarului înscrisurile solicitate, respectiv: adresa nr. 7084 din 11 mai 2010 emisă de AFI, adresa nr. 911/899219 din 01 aprilie 2010 emisă Primăria Municipiului București - Serviciul Arhivă, copii ale Deciziei nr. 863 din 09 aprilie 1965 și Decretului nr. 90/1965, împreună cu planul anexă și declarația pe propria răspundere nr. 374 din 16 iunie 2010, astfel că justificările autorității pârâte privind nesoluționarea dosarului, sunt neîntemeiate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite". În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 6132 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că titlul de despăgubire urmează să fie emis de C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV