ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate, în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 43829/ CC sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului compus din teren situat în București, în suprafață de 500 mp., pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția P.M.B. nr. 9143 din 23 noiembrie 2007, obligarea pârâtei, în funcție de rezultatul controlului, după caz, la transmiterea dosarului către evaluator, în vederea întocmirii raportului e evaluare și, pe baza acestuia, la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului, dacă se stabilește că acesta este restituibil în natură.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși prin Dispoziția nr. 9143 din 23 noiembrie 2007 Primarul General al Municipiului București a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, legalitatea respingerii cererii de restituire în natură încă nu a fost analizată. Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D.

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că că dosarul a fost analizat în privința legalității cererii de restituire în natură iar în urma acestei analize, prin adresa din 06 septembrie 2011 remisă Primăriei Municipiului București și SC F. SA s-a solicitat să se comunice motivul imposibilității restituirii în natură a terenului în suprafață de 360 mp., liber de construcții – aflat în pantă, așa cum reiese din nota de reconstituire a amplasamentului imobilului, executată conform planului topografic din anul 1979, actualizat în anul 1990 . 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 6953 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.F.

și a obligat pârâta C.C.S.D. la finalizarea etapei de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, în funcție de rezultatul verificării, să procedeze la parcurgerea următoarei etape din cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Totodată, Curtea de apel a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși a fost demarată, etapa analizării din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură nu a fost finalizată până în prezent, în pofida demersurilor efectuate de reclamantă.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că impedimentele invocate de pârâtă, constând în faptul că nu a fost clarificată situația juridică a imobilului din București, nu pot fi reținute de Curte ca justificare pentru întârzierea de peste 2 ani, în condițiile în care demersurile pârâtei pentru clarificarea acestei situații a imobilului au fost făcute abia la data de 06 septembrie 2011. Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că pârâta avea obligația să lămurească aspectele referitoare la situația juridică a imobilului în discuție, cu atât mai mult, cu cât a aprobat cererea reclamantei de analizare cu prioritate a Dosarului nr. 43829/ CC, aprobare care nu și-a dovedit eficiența, în condițiile în care a trecut o perioadă de 2 ani de la data acesteia, fără a fi finalizată etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură În ceea ce privește obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau, după caz la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reține, în această fază, un refuz nejustificat, în condițiile în care nu au fost parcurse etapele premergătoare emiterii deciziei,

obligarea autorității pârâte la emiterea unui act administrativ sau la efectuarea unei operațiuni administrative neputându-se dispune decât în condițiile în care se constată un refuz nejustificat. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă, reiterând apărările din fața instanței de fond, a susținut, în esență, că instanța de fond,în mod greșit, a dispus obligarea Comisiei să se pronunțe asupra legalității propunerii de despăgubiri, în condițiile în care dosarul reclamantei trebuie completat cu situația despăgubirilor defalcate pentru teren și construcție acordate pentru imobilul notificat.

De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluționeze Dosarul reclamantei înregistrat sub nr. 43829/ CC.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 23 noiembrie 2007, și cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorității recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimata-reclamantă să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.

și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată pe motiv că nu a fost clarificată situația juridică a imobilului din București, în condițiile în care demersurile pârâtei pentru clarificarea acestei situații a imobilului au fost făcute abia la data de 06 septembrie 2011. Or, în speță, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantei de soluționare a cererii lui nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Nu poate reține nici solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză. În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 1. Soluția adoptată în recurs Pe cale de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 6953 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.