ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții H.M. și H.Z.

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., au solicitat obligarea pârâtului la

efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării Dosarului înregistrat

la A.N.R.P. sub nr. 46214/ CC sub aspectul legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.298,00 mp

și construcție situat în București, sector 6, pentru care s-au propus măsuri

reparatorii prin Dispoziția Primăriei Municipiului București nr. 10455 din

09 mai 2008 ce face obiectul Dosarului înregistrat de C.C.S.D. sub nr. 44628/ CC;

obligarea pârâtului, în funcție de rezultatul controlului cu privire la

legalitatea respingerii cererii de restituire în natură sau despăgubire, după

caz, la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului

de evaluare a imobilului menționat și pe baza raportului de evaluare la

emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul compus din

teren în suprafață de 1.298,00 mp și construcție situat în București, sector 6,

pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția P.M.B. nr. 10455 din

09 mai 2008 conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea

nr. 247/2005; la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a

imobilului situat în situat în București, sector 6, compus din teren în

suprafață de 1.298,00 mp și construcție, conform art. 21, Cap. VII, Titlul al VII-

lea din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului

Comisiei Centrale, aceasta stabilește ca imobilul pentru care s-a stabilit

plata de despăgubiri este restituibil în natura, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Statul Român

prin C.C.S.D., a formulat întâmpinare, susținând că în cauza supusă judecății,

etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce

privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților

sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008, a fost

transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate

notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale 44628/ CC.

de apel

Prin Sentința nr. 7333

din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, a respins primul capăt al

acțiunii formulată de reclamanții H.M. și H.Z., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin C.C.S.D., ca rămas fără obiect și a obligat pârâtul să

procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o

decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008

a Primarului Municipiului București.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr.

10455 din 09 mai 2008 a Primăriei Municipiului București s-a soluționat

notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din

compus din teren și construcție, în suprafață de 1298,00 mp, ce nu poate fi restituit

în natură și li se cuvine în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin

urmare, judecătorul fondului a constatat că deși în cauză dispoziția a fost

emisă la data de 09 mai 2008, iar la data de 07 iulie 2009 dosarul

administrativ a fost înregistrat la pârâtă, aceasta a refuzat în mod

nejustificat să procedeze la evaluarea imobilului în cauză și emiterea titlului

de despăgubire, deși notificarea emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001

a fost înregistrată la 14 februarie 2002, în cauză nefiind respectat termenul

rezonabil rezultat din jurisprudența C.E.D.O. în aplicarea art. 6 din convenția

având aceeași denumire, în sensul concretizării drepturilor reclamanților de a

beneficia de despăgubirile aferente imobilului preluat în mod abuziv de statul

roman, în mod efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu.

În ceea ce

privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la efectuarea

legalității respingerii cererii de restituire în natură, prima instanță a

constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere poziția procesuală a

pârâtei, confirmată de apărătorul reclamanților sub acest aspect această etapă

administrativă fiind realizată de către pârâtă.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că

a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților,

neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII-

lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și

înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea

deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, arată

recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat

instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru

transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care

vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

Recurenta susține, de

asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv

cea a evaluării.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursului

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge

recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Intimații–reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

autorității publice pârâte de a transmite dosarul către evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare a imobilului menționat și pe baza raportului

de evaluare de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru

imobilul compus din teren în suprafață de 1.298,00 mp și construcție situat în

București, sector 6, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția

Primăriei Municipiului București nr. 10455 din 09 mai 2008 conform

dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005

.

Înalta

Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –

Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să

procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o

decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008

a Primarului Municipiului București.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv

09 mai 2008, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a

procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și

a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.,

consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității

publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță,

termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs

solicitării intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează

în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a

admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005,

Titlul al VII- lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

soluției adoptate în recurs

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 7333 din

5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.