ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
1.Obiectul acțiunii
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții H.M. și H.Z.
în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., au solicitat obligarea pârâtului la
efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării Dosarului înregistrat
la A.N.R.P. sub nr. 46214/ CC sub aspectul legalității respingerii cererii de
restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1.298,00 mp
și construcție situat în București, sector 6, pentru care s-au propus măsuri
reparatorii prin Dispoziția Primăriei Municipiului București nr. 10455 din
09 mai 2008 ce face obiectul Dosarului înregistrat de C.C.S.D. sub nr. 44628/ CC;
obligarea pârâtului, în funcție de rezultatul controlului cu privire la
legalitatea respingerii cererii de restituire în natură sau despăgubire, după
caz, la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului
de evaluare a imobilului menționat și pe baza raportului de evaluare la
emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul compus din
teren în suprafață de 1.298,00 mp și construcție situat în București, sector 6,
pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția P.M.B. nr. 10455 din
09 mai 2008 conform dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea
nr. 247/2005; la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a
imobilului situat în situat în București, sector 6, compus din teren în
suprafață de 1.298,00 mp și construcție, conform art. 21, Cap. VII, Titlul al VII-
lea din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului
Comisiei Centrale, aceasta stabilește ca imobilul pentru care s-a stabilit
plata de despăgubiri este restituibil în natura, precum și la plata
cheltuielilor de judecată.
Pârâtul Statul Român
prin C.C.S.D., a formulat întâmpinare, susținând că în cauza supusă judecății,
etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce
privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților
sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008, a fost
transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate
notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale 44628/ CC.
Hotărârea Curții
de apel
Prin Sentința nr. 7333
din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, a respins primul capăt al
acțiunii formulată de reclamanții H.M. și H.Z., în contradictoriu cu pârâtul
Statul Român prin C.C.S.D., ca rămas fără obiect și a obligat pârâtul să
procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o
decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008
a Primarului Municipiului București.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr.
10455 din 09 mai 2008 a Primăriei Municipiului București s-a soluționat
notificarea și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din
compus din teren și construcție, în suprafață de 1298,00 mp, ce nu poate fi restituit
în natură și li se cuvine în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin
urmare, judecătorul fondului a constatat că deși în cauză dispoziția a fost
emisă la data de 09 mai 2008, iar la data de 07 iulie 2009 dosarul
administrativ a fost înregistrat la pârâtă, aceasta a refuzat în mod
nejustificat să procedeze la evaluarea imobilului în cauză și emiterea titlului
de despăgubire, deși notificarea emisă în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001
a fost înregistrată la 14 februarie 2002, în cauză nefiind respectat termenul
rezonabil rezultat din jurisprudența C.E.D.O. în aplicarea art. 6 din convenția
având aceeași denumire, în sensul concretizării drepturilor reclamanților de a
beneficia de despăgubirile aferente imobilului preluat în mod abuziv de statul
roman, în mod efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu.
În ceea ce
privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la efectuarea
legalității respingerii cererii de restituire în natură, prima instanță a
constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere poziția procesuală a
pârâtei, confirmată de apărătorul reclamanților sub acest aspect această etapă
administrativă fiind realizată de către pârâtă.
Recursul pârâtului
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,
în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea cererii
de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că
a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților,
neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII-
lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și
înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea
deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
Totodată, arată
recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a
dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat
instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru
transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care
vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.
Recurenta susține, de
asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu
de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv
cea a evaluării.
De
asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012
în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o
perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de
6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele
Înaltei Curți a asupra recursului
Înalta
Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,
analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,
materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge
recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimații–reclamanți
au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul
autorității publice pârâte de a transmite dosarul către evaluator în vederea
întocmirii raportului de evaluare a imobilului menționat și pe baza raportului
de evaluare de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru
imobilul compus din teren în suprafață de 1.298,00 mp și construcție situat în
București, sector 6, pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția
Primăriei Municipiului București nr. 10455 din 09 mai 2008 conform
dispozițiilor art. 16, cap. V, Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005
.
Înalta
Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –
Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și
completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să
procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o
decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 10455 din 09 mai 2008
a Primarului Municipiului București.
Soluția
instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un
interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv
09 mai 2008, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a
procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în
acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice
oricărei activități a autorităților administrative.
Astfel, perioada mare
de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă
îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării
cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și
a libertăților fundamentale.
Împrejurarea că Legea
nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude
incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din
Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și
secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare
a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul
la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui
proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii
administrative.
Soluționarea
cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al
dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.,
consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care
reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților
publice ale statelor membre.
Statului îi revine,
așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale
astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să
poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea
etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un
criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi
invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității
publice.
De aceea, Înalta
Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici
prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,
prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în
doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra
și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că
cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de
timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu
poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare
a cererilor persoanelor îndreptățite.
Or, în speță,
termenul de peste 5 ani, în care autoritatea recurentă nu a dat curs
solicitării intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează
în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a
admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005,
Titlul al VII- lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.
De asemenea, contrar
celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de
fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci
a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data
înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale
în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a
fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în
actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei
evaluării.
Înalta
Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6
luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de
față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de
despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu
respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.
În
temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada
prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de
despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie
reluată procedura de emitere a titlului.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru
aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a
sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 7333 din
5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.