ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2011

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții L.L.S. și B.L.A.D. au solicitând, în cotradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei să desemneze evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul situat în București, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere. În motivarea acțiuni, reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 394 din 19 noiembrie 2007 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul sus menționat, compus din teren in suprafață de 980,34 mp si construcție în suprafață de 742,81 m.p., iar dosarul conținând această dispoziție a fost comunicat Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 39771/CC. Reclamanții au susținut că sunt vătămați în drepturilor lor prin nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de litispendență și excepția de nelegalitate a deciziei nr. 394/2007 emisă de A.V.A.S., iar pe fondul cauzei, precizând că dosarul conținând dispoziția emisă, însoțită de actele ce au stat la baza emiterii acesteia, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 39771/CC. Totodată, a invocat decizia nr. 2815/2008 privind ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire și a arătat că în urma verificării legalității cererii de restituire în natură, s-a constatat faptul că dosarul de despăgubire nr. 39771/CC nu este complet, impunându-se completarea lui cu înscrisuri privind dreptul de proprietate asupra terenului precum și copii de pe actele de identitate ale persoanelor îndreptățite. La termenul de judecată din 16 februarie 2010, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că au chemat în judecată și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea acesteia să emită titlu de plată pentru suma de 500.000 RON si titlu de conversie în acțiuni emise de Fondul ,,Proprietatea" pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată pentru imobilul compus din construcție formată din două corpuri de clădire cu parter și etaj în suprafață de 742,81 mp și terenul în suprafață de 980,34 mp situat in București, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În privința cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantele au solicitat obligarea acesteia sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei de 1.924.020 Euro, în urma verificării raportului de evaluare a imobilului situat in București, întocmit de D.G., expert evaluator proprietăți imobiliare, în noiembrie 2009 echivalent în lei la cursul B.N.R. din data emiterii deciziei, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul menționat; obligarea ambelor pârâte la plata unor penalități de 1000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii in termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, obligarea paratelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția de prematuritate a primului capăt de cerere, cu privire cerere referitoare la penalități a solicitat respingerea ca inadmisibilă, iar în privința daunelor morale a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate. Prin încheierea din data de 13 aprilie 2010, prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă și excepția de litispendență, ca neîntemeiată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1816 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamante, a obligat pârâta să procedeze la analiza dosarului reclamantelor nr. 39771/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire, respingând capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 RON si titlul de conversie pentru diferență, ca prematur formulat. Prin aceeași sentință, a respins capetele de cerere privind obligarea ambelor pârâte la plata unor penalități de 1000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia și de obligare a pârâtelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale, ca neîntemeiat, precum și capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat. Totodată, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamante a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 394 din 19 noiembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a propus, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafața de 980,34 mp și construcție în suprafață de 742,81mp, dispoziția de restituire împreună cu dosarul fiind înaintate la Comisia Centrală, în anul 2005, formându-se dosarul nr. 39771/CC. Dosarul reclamantelor a fost verificat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură de către Comisie, ocazie cu care s-a constatat că nu cuprinde toate înscrisurile prevăzute de lege, respectiv înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate asupra terenului, precum și copii de pe actele de identitate ale persoanelor îndreptățite, solicitând astfel entității care a soluționat notificarea completarea dosarului cu aceste acte, precum și identificarea cu precizie a imobilului pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, întrucât nu există dovada din care să reiasă că imobilul preluat prin naționalizare este identic cu cel pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, în ceea ce privește suprafața construcției și a terenului. Ulterior, prin adresa din 06 iulie 2009, au fost depuse mai multe înscrisuri printre care un raport de expertiză tehnică având ca obiect identificarea construcțiilor vechi aflate pe terenul din București, așa cum au fost înscrise în Cartea funciară din anul 1946 și identificarea eventualelor construcții edificate pe acest teren după această dată. Prima instanță a reținut că, în speță, dosarul reclamanților a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în anul 2007 și, deși aceasta avea obligația să-l analizeze într-un termen rezonabil, demersurile în acest sens au început abia în anul 2009, după aproximativ 2 ani de la înregistrarea dosarului, constatând astfel încălcarea principiului termenului rezonabil în cauză. Cât privește obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei de 1.924.020 Euro, prima instanță constată că, deosebit de faptul că pârâta înregistrează o întârziere în soluționarea dosarului, așa cum s-a reținut, Comisia nu a finalizat încă procedura de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură, astfel încât, în această situație nu poate fi obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până la concurenta sumei stabilite în baza unui raport de evaluare a imobilului, întocmit de un expert evaluator proprietăți imobiliare, preferat de reclamante și nu desemnat de autoritatea pârâtă. În ceea ce privește excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea A.N.R.P. să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 RON și titlul de conversie în acțiuni emise de Fondul ,,Proprietatea" pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisa în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată pentru imobilul în cauză, prima instanță a avut în vedere faptul că în lipsa unei decizii reprezentând titlul de despăgubire și a unei cereri de opțiune formulate de persoana îndreptățită nu se poate vorbi despre emiterea unui titlu de plată sau a unui titlu de conversie. Referitor la capetele de cerere privind obligarea ambelor pârâte la plata unor penalități de 1000 RON/zi de întârziere in situația neexecutării hotărârii in termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia și obligarea paratelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabila conducătorului autorității centrale, prima instanță a apreciat că termenul de executare de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este corespunzător, iar față de stadiul procedurii și actele existente, nu se impune stabilirea unei măsuri de constrângere a pârâtei. În fine, în legătură cu daunele morale solicitate, prima instanță a avut în vedere că reclamantele nu au invocat și nu au făcut dovada unui prejudiciu moral, suportarea costurilor unui litigiu care a început din anul 2001, fiind un fapt ce ar putea determina un prejudiciu material și nu moral.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în privința obligării la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că a fost obligată în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, întrucât, în speță, pentru soluționarea cauzei a fost necesar un singur termen de judecată și acela pentru comunicarea cererii de precizare a acțiunii, iar onorariul de avocat este nepotrivit de mare, în raport cu obiectul cauzei și munca depusă de avocat. Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că este o entitate fără personalitate juridică, funcționând în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 34/2009, astfel că, neavând buget propriu, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. În subsidiar, recurenta – pârâtă a susținut că respectivul cuantum al cheltuielilor de judecată la care a fost obligată este excesiv, impunându-se astfel micșorarea lui în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Apărarea intimaților-reclamanți Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat. II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București. Criticile sentinței atacate se rezumă practic la împrejurarea că neavând un buget propriu recurenta nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată și la faptul că, în raport de obiectul acțiunii și munca depusă de avocat, în contextul în care în cauză a fost acordat un singur termen, nu se impune cuantumul nejustificat de mare al acestor cheltuieli. Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, au fost corect aplicate de prima instanță care, admițând în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 înăuntrul unui termen rezonabil. Nici ignorarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproșată primei instanțe, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantelor nu poate fi socotit disproporționat de mare față de complexitatea pricinii și a demersurilor efectuate pentru recunoașterea dreptului subiectiv al părții. Deși nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacității sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operațiuni și acte administrative în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, în plus, reprezintă Statul Român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.