ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 21212/CC, aferent Dispoziției nr. 5613/2006 și trimiterea acestuia unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 5613 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului București i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 225 m.p., situat în București, și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, iar în urma solicitărilor sale a primit prin e-mail din partea A.N.R.P. adresa, având un caracter general, prin care i se repeta faptul că analiza dosarului său nu a fost încă finalizată. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, etapa evaluării este condiționată de clarificarea unor neconcordanțe privind suprafața imobilului teren, precum și de completarea dosarului cu situația despăgubirilor pentru imobilul respectiv, de la momentul preluării, cu precizarea cuantumului și a datei încasării lor.

I. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3568 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta O.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta să desemneze un evaluator autorizat pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 5613/2006, emisă de Primăria Municipiului București și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, respingând celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 5613 din 20 martie 2006, Primăria Municipiului București a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 225 m.p., situat în București, formulată de reclamanta O.A.

și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat, dosarul aferent acestei dispoziții fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 21212/CC. Judecătorul fondului a constatat că apărările pârâtei, în sensul că prin adresa din 16 decembrie 2010 s-a solicitat Primăriei Municipiului București punctul de vedere în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren, nu pot fi reținute întrucât din analiza dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005 rezultă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispozițiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit, neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 20 martie 2006 și data înregistrării dosarului la Comisie, a fost încălcat termenul rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Totodată, prima instanță a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind aplicarea amenzii, întrucât instanța această sancțiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. 3. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte: Dezlegarea fondului cauzei, prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, este greșită, în condițiile în care s-a constatat că dosarul trebuie completat cu informațiile solicitate Primăriei Municipiului București privind inadvertențele referitoare la suprafețele de teren pentru care s-au acordat despăgubiri, precum și situația despăgubirilor pentru terenul imobil de la momentul preluării, cuantumul și data încasării lor.

De asemenea, în opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat. I. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București. Notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată, prin Dispoziția nr. 5613 din 20 martie 2006 a Primăriei Municipiului București care a dispus a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 225 m.p. Potrivit datelor comunicate de pârâtă prin adresele din 01 octombrie 2009, 10 decembrie 2009, 04 ianuarie 2010, 13 ianuarie 2010, 09 februarie 2010 și 19 februarie 2010, reclamantei i s-a adus la cunoștință în mod repetat că analiza dosarului nu este finalizată.

În raport cu datele menționate, instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative. Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorității publice.

In egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări. Pe de altă parte, înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.

În același timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării dosarului nr. 21212/CC, în condițiile în care așa cum a constatat și instanța de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care există la dosar atât avizul de legalitate al Prefectului, cât și declarația dată de reclamantă pe propria răspundere și autentificată la 28 februarie 2011, în sensul că nu a primit niciun fel de despăgubiri pentru imobilul teren situat în București.

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. l adițional la Convenție. Înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiat și ultimul motiv de recurs, referitor la nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că etapele și operațiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind calificată ca nerezonabilă prin sentința atacată.

l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 94 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 3568 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București - secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.