ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 84 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea precizată formulată de

reclamanții M.M. și P.V.A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să

înainteze dosarul aferent dispoziției din 16 noiembrie 2006 a Primăriei

Municipiului București unui evaluator autorizat și să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția din

16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamanților pentru

imobilului-teren in suprafața totala de 434,00 m.p, situat in București, sect.

1.

Se mai reține că

dispoziția menționată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit

dispozițiilor Titlului VII Capitolul 5, art. 16 alin. (2) și alin. (3) din

Legea nr. 247/2005, însoțit de avizul de legalitate prevăzut de aceleași

dispoziții legale au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să

urmeze procedura prevăzută de alin. (4), alin. (5) și alin. (6) ale aceluiași

art. în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

Constată instanța de

fond că deși pârâta a confirmat reclamanților înregistrarea dosarului aferent dispoziției

din 16 noiembrie 2006, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare

în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale

menționate anterior.

Deși legea nu impune

un termen de soluționare a cererilor, iar prin decizia din 16 septembrie 2008 a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate

aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire,

neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de

despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate

fi însă apreciată, în opinia instanței de fond, ca reprezentând o încălcare a

dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil,

astfel că, acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Mai reține instanța

de fond că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice

existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost

analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din

cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care

avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia, iar dispozițiile

legale incidente în cauză nu prevăd completarea acestuia după emiterea avizului

de legalitate.

În ceea ce privește

obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanța de fond a apreciat că

aceasta este neîntemeiată în condițiile în care acestea se acordă doar în

situația în care se stabilește neexecutarea culpabilă a obligațiilor prevăzute

într-un titlu executoriu.

Împotriva sentinței

civile nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în temeiul art. 304

1

din C.

proc. civ., pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în

dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Printr-un prim set de

critici susține recurenta că în mod greșit instanța de fond reținând că nu a

efectuat nici o operațiune juridică necesară emiterii titlului de despăgubiri

într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului, a admis acțiunea

reclamanților, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără

a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai

multor etape obligatorii și nici de aspectele referitoare la stabilirea

criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind

acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens arată

recurenta că nu poate fi reținută culpa sa privind durata de soluționare a

dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale a emis decizia

nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de

despăgubire, care nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a

persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubiri înregistrate la

Secretariatul Comisiei Centrale, decizie de care instanța de fond nu a ținut

seama la pronunțarea hotărârii recurate.

Mai arată recurenta

că dosarul aferent dispoziției din 2006, înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat că

lipsește situația despăgubirilor încasate la preluare și certificatul de

moștenitor de pe urma defunctului C.S.

În opinia recurentei

soluționarea dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar

duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact

implicit și asupra principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile.

Mai susține recurenta

că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face

parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale

înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, și urmează a fi soluționat

cu respectarea ordinii de înregistrare și după parcurgerea procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabilește

un termen pentru soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea

ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorității emitente.

În ceea ce privește

etapa evaluării susține recurenta că această etapă este condiționată de

respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru

considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta

Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de

soluționare a Dosarului de despăgubiri nr. 34191/CC prin invocarea

complexității procedurilor administrative și criteriului aleatoriu în privința

ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, constatând că în mod corect instanța de fond

a apreciat că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al

Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care

îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea

dosarului nr. 34191/CC, aferent deciziei din 2006 emisă de Primăria

Municipiului București în favoarea reclamanților.

Este de necontestat

că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în

interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu

poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a

fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și

aducând astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

cetățenilor.

Chiar daca Legea nr.

247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza

Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea

obligația de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor

obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport

cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile

reparatorii propus a fi acordate reclamantei.

Pentru respectarea

termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa

fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de

față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea unei

notificării și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de

despăgubire.

Depășirea unui termen

rezonabil în soluționarea acestui dosar a fost greșit justificată în recurs

prin aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluționare a

dosarelor de despăgubiri, dat fiind că această decizie nu constituie o

justificare pertinentă pentru prelungirea unei proceduri administrative pe un

interval de peste 10 ani, și nu poate fi opusă astfel cu succes reclamanților

ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea

în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit

legii.

Nu pot fi primite

nici criticile referitoare la, justificarea duratei termenului, prin

necesitatea completării dosarului aferent dispoziției din 16 noiembrie 2006 în

condițiile în care din prevederile legale aplicabile nu rezultă că A.N.R.P. sau

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a

exercita un control de legalitate asupra dispoziției Primarului, cu excepția

unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu

VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în

discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de

soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă,

pârâta își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor

reparatorii trenează în mod nejustificat.

În consecință, Curtea

de apel a stabilit în mod just că, nu poate fi justificată atitudinea pârâtei

care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ și-a exprimat de fapt

voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii

titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 84 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

noiembrie 2011.