ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2476/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2476/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Statul Român -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea

pârâților la eliberarea Raportul de Evaluare prin care a fost stabilit

cuantumul despăgubirilor aferent imobilului reprezentând terenul în suprafață

de 600,00 mp situat în București, identificat conform Notei de reconstituire și

titlurile de acordare a despăgubirilor bănești aferente imobilului reprezentând

același teren.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

potrivit Dispoziției nr. 7475 din 12 februarie 2007 Primăria Municipiului

București,a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru

terenul în suprafață de 600 m.p., identificat conform Notei de reconstituire.

Reclamanta a mai arătat că

deși în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor e obligată să transmită dosarul evaluatorul sau

societățile de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de

evaluare, începând cu data de 03 iulie 2007 și până în prezent A.N.R.P. -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a depus nicio minimă

diligentă în vederea soluționării definitive a dosarului său înregistrat sub nr.

37117/CC, încălcând în mod evident prevederile legale imperative.

La termenul de judecată din

16 februarie 2011, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a

solicitat să i se comunice raportul de evaluare și decizia privind titlu de

despăgubire, iar in caz contrar să soluționeze instanța cererea reclamantei și

să se pronunțe pe fondul cererii prin stabilirea despăgubirilor precum și

obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor și excepția lipsei

calității procesuale pasive a sa privind plata despăgubirilor.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P.

a invocat excepția prematurității plății despăgubirilor.

Prin sentința nr. 3730 din 25 mai 2011, Curtea de

Apel București a respins excepția tardivității cererii completatoare și a admis

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor și a

Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe capetele de cerere privind eliberarea

raportului de evaluare si emiterea titlului de despăgubire si

respinge in consecința aceste

capete de cerere in contradictoriu cu paratele

astfel cum s-a precizat.

Totodată,

Curtea de apel a respins ca inadmisibil capătul de cerere

privind stabilirea de către instanța a despăgubirilor

și a admis, în parte,

acțiunea formulată de

reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Statul

Român -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator

pentru imobilul compus din teren în suprafață de

600 mp situat în București,

precum și

la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea

evaluării

conform legii nr. 247/2005.

Prin

aceeași sentință, Curtea de apel a respins excepția prematurității

plății despăgubirilor și a obligat pârâta Autoritatea

Națională pentru

Restituirea Proprietăților

la plata despăgubirilor ce vor fi stabilite prin titlu

de despăgubire în

termen de 30 de zile de la data emiterii titlului de despăgubire.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la

excepția tardivității cererii completatoare, invocată

de Comisia Centrală

pentru Stabilirea

Despăgubirilor, că acțiunea a fost formulată de reclamanta în contradictoriu cu

A.N.R.P. – C.C.S.D., însă nu exista o autoritate publică cu această titulatură,

ci exista potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 două

autorități cu competențe diferite în ceea ce privește

acordarea de despăgubiri

în baza

acestei legi, astfel că reclamanta nu și-a completat acțiunea tardiv.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. în privința capătului cerere privind

evaluarea imobilului, prima instanță a

constatat

că aceasta este întemeiată, întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor

la evaluarea imobilului teren de 600 mp situat in București,

iar potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 A.N.R.P.

nu are atribuții în ceea ce privește evaluarea

imobilelor pentru care

trebuie acordate despăgubiri conform legii nr. 10/2001 și ale legii sus

invocate.

Cu privire la capătul de cerere

referitor la obligarea pârâtelor la plata

despăgubirilor,

instanța de fond a constatat că pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă,

deoarece

potrivit dispozițiilor din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pârâta C.C.S.D. nu are

atribuții

privind plata despăgubirilor.

Judecătorul fondului a

constatat că este întemeiată excepția capătului

de cerere privind stabilirea de către instanță a despăgubirilor,

deoarece

refuzul de soluționare a unei

cereri, în speță refuzul de a soluționa cererea de despăgubiri a reclamantei,

atrage obligarea autorității publice competente să

soluționeze cererea prin emiterea actului

administrativ sau să efectueze

operațiuni

administrative și nu la substituirea instanței în competențele

autorității administrative, ceea ce ar presupune

încălcarea principiului

constituțional al separării puterilor în stat.

Referitor la excepția prematurității, prima instanță

a apreciat că

aceasta este neîntemeiată față

de faptul că reclamanta a depus notificarea

pentru acordarea despăgubirilor încă din 2001 și până în anul 2011, deci

mai

bine de 10 ani, cererea sa încă

nu a fost soluționată, fiind fără relevanță că

încă nu a fost emis

titlul de despăgubire.

Pe fondul cauzei, Curtea de

apel a reținut că deși reclamanta a solicitat

obligarea pârâților în solidar la comunicarea

raportului privind evaluarea imobilului, a titlului de despăgubire și la plata

despăgubirilor, totuși potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.

247/2005 nu există o obligație

solidară a pârâților nici în ceea ce privește evaluarea

imobilelor pentru care

se acorda despăgubiri ca urmare a imposibilității restituirii în natura

și nici în ceea ce privește plata respectivelor sume de bani ce reprezintă

despăgubiri.

Prin urmare, instanța de fond a

constatat că potrivit Legii nr. 247/2005 pârâta C.C.S.D. este obligată emită

titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea evaluării, iar

pârâta A.N.R.P. este obligată potrivit dispozițiilor

art. 18 alin. (1) la emiterea

titlului de plata, iar ulterior la plata despăgubirilor.

Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților

și Statul Român-prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor

Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților

a criticat

hotărârea

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța de

fond a făcut o greșită aplicare

a legii, atunci când a obligat A.N.R.P. ca după

emiterea titlului de proprietate să emită titlul de

conversie.

A

precizat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape. A arătat

că numai după

întocmirea raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deci nu a titlului de

proprietate,

cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

S-a

arătat că ulterior emiterii titlului de despăgubire, titularul acestuia va

valorifica acest titlu prin formularea unei opțiuni în cadrul procedurii

administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Recurenta a criticat soluția

dată de instanța de fond cu privire la

excepția

de prematuritate a emiterii titlului de conversie.

A precizat că pentru a se emite

titlul de conversie de către A.N.R.P., în

urma opțiunii formulate, persoanele îndreptățite trebuie

să fie titulare a unor

titluri de

despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însă s-a precizat că reclamantul din prezenta cauză nu

este

titularul unui titlu de despăgubire. S-a apreciat astfel că

solicitarea

reclamantului de emitere a

titlurilor de conversie este prematură.

Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor

a atacat cu recurs

sentința

menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a

cererii reclamantei.

În

motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a reținut

în mod greșit încălcarea

termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să

țină seama de particularitățile cauzei, de

complexitatea procedurii

administrative

impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de

normele

administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a

dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care

autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor

îndreptățite care au dosare

de despăgubire.

S-a

precizat că autoritatea va emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării

din procedura

administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor

Înalta Curte de Casație și

Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor

declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va

respinge recursul Comisiei Centrale ca nefondat

și va admite excepția de

prematuritate invocată de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților.

În

consecință, recursul acestei autorități va fi admis, fiind respinsă acțiunea

reclamatei, în contradictoriu cu această autoritate, ca prematur

formulată, pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale,

pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale.

Este indiscutabil faptul că procedurile

administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt proceduri complexe,

care cuprind mai multe etape distincte.

Înalta Curte a constatat că

instanța de fond a apreciat în mod greșit

asupra

excepției prematurității emiterii titlului de plată, întrucât în

procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, numai după emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma opțiunii înregistrate se va emite

titlul de plată.

Înalta

Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea

nr. 247/2005, titlul VII și

dispozițiilor H.G. nr. 128/2008 emiterea titlurilor de

plată și plata despăgubirilor

se va face în ordinea înregistrării cererilor de

opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., asigurându-se astfel egalitate

de tratament a persoanelor aflate

în

aceeași situație.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că

cererea

reclamantei de emitere a titlului de

plată este prematur formulată, nefiind parcursă întreaga procedură pentru

emiterea titlului de despăgubire. Numai

după emiterea acestui titlu, în urma opțiunilor formulate se va trece

la etapa

emiterii titlului de plată de A.N.R.P.

Cu privire la recursul declarat

de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, instanța de control judiciar

reține că intimata-

reclamantă a invocat

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,

respectiv cererea formulată în contradictoriu cu C.C.S.D., de a se emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat și

identificat în

cererea introductivă.

Calitatea

de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a fost recunoscută

prin Dispoziția nr. 7475 din 12 februarie 2007 emisă

de Primăria Municipiului

București, prin

care i-au fost acordate măsuri reparatorii.

Înalta Curte constată că

reclamanta a început procedurile de

recuperare

a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001,

iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor emisă în

12

februarie 2007, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr.

37117/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență

concluziei la care a ajuns

prima instanță, în sensul încălcării principiului

soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se

deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu

poate conduce la

concluzia că autoritatea

publică este îndreptățită să determine ea însăși acest

interval de timp, întrucât este necesar ca

deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un

termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă.

Deși argumentele recurentei

privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind

mai multe etape, în care

sunt antrenate

mai multe entități (organe investite cu soluționarea

notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv

legal

pentru depășirea termenului

rezonabil de rezolvare a situației litigioase a

intimaților.

Termenul

rezonabil privește atât durata procedurilor administrative

preliminare, cât și timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a

hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea

obligația de a organiza astfel

funcționarea puterilor sale, încât să răspundă

acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de

protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate

constitui

un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu

poate

fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a

autorităților publice.

Atunci

când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii

persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de

statul comunist prin preluarea

abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească

măsuri legislative adecvate, transparente,

coerente, care să asigure punerea

în

aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de

plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil,

pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la

despăgubiri și care astfel au devenit

posesoarele unui „bun" în

sensul art. l din Convenția Europeană a

Drepturilor

Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg

prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și

Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la perioada mai mare de 10 ani,

care a trecut de la

data declanșării

procedurii de restituire a terenului preluat abuziv de statul

comunist,

de la emiterea notificării în anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod

corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un

proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe

baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O.,

nefiind justificate.

Totodată, reține că sentința

primei instanțe nu este criticabilă nici sub

aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire

a ordinii de soluționare a

dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne

cuprinse în legislația primară și secundară având ca

obiect de reglementare

procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și

aplicate într-

un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o

garanție

a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii

administrative și, de asemenea, în etapa

executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod

imparțial, echitabil și într-un termen

rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună

administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art.

41 al Cartei

proclamate solemn la data

de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii

Europene.

Așadar, complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu

de apreciere în ce privește respectarea termenului

rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a

autorității publice, în condițiile în care din

înscrisurile depuse la dosar nu

rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis

decizia solicitată.

Interpretarea pe care instanța

de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1

iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea

drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică

internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru

judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,

asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația

națională."

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul A.N.R.P. și va

modifica sentința atacată,

în sensul că va admite excepția prematurității. De asemenea, având în

vedere

considerentele

expuse, va respinge recursul formulat de C.C.S.D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva

sentinței nr. 3730 din 25 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în parte, în sensul că

respinge cererea

reclamantei T.A. privind

obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor,

ca prematură.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge

recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 3730 din 25 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a VlII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.