ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2476/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâților la eliberarea Raportul de Evaluare prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor aferent imobilului reprezentând terenul în suprafață de 600,00 mp situat în București, identificat conform Notei de reconstituire și titlurile de acordare a despăgubirilor bănești aferente imobilului reprezentând același teren. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit Dispoziției nr. 7475 din 12 februarie 2007 Primăria Municipiului București,a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 600 m.p., identificat conform Notei de reconstituire.

Reclamanta a mai arătat că deși în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor e obligată să transmită dosarul evaluatorul sau societățile de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare, începând cu data de 03 iulie 2007 și până în prezent A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a depus nicio minimă diligentă în vederea soluționării definitive a dosarului său înregistrat sub nr. 37117/CC, încălcând în mod evident prevederile legale imperative. La termenul de judecată din 16 februarie 2011, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat să i se comunice raportul de evaluare și decizia privind titlu de despăgubire, iar in caz contrar să soluționeze instanța cererea reclamantei și să se pronunțe pe fondul cererii prin stabilirea despăgubirilor precum și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa privind plata despăgubirilor. Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității plății despăgubirilor. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 3730 din 25 mai 2011, Curtea de Apel București a respins excepția tardivității cererii completatoare și a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pe capetele de cerere privind eliberarea raportului de evaluare si emiterea titlului de despăgubire si respinge in consecința aceste capete de cerere in contradictoriu cu paratele astfel cum s-a precizat.

Totodată, Curtea de apel a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind stabilirea de către instanța a despăgubirilor și a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator pentru imobilul compus din teren în suprafață de 600 mp situat în București, precum și la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea evaluării conform legii nr. 247/2005. Prin aceeași sentință, Curtea de apel a respins excepția prematurității plății despăgubirilor și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor ce vor fi stabilite prin titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data emiterii titlului de despăgubire.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la excepția tardivității cererii completatoare, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, că acțiunea a fost formulată de reclamanta în contradictoriu cu A.N.R.P. – C.C.S.D., însă nu exista o autoritate publică cu această titulatură, ci exista potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 două autorități cu competențe diferite în ceea ce privește acordarea de despăgubiri în baza acestei legi, astfel că reclamanta nu și-a completat acțiunea tardiv. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. în privința capătului cerere privind evaluarea imobilului, prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la evaluarea imobilului teren de 600 mp situat in București, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 A.N.R.P.

nu are atribuții în ceea ce privește evaluarea imobilelor pentru care trebuie acordate despăgubiri conform legii nr. 10/2001 și ale legii sus invocate. Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor, instanța de fond a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă, deoarece potrivit dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pârâta C.C.S.D. nu are atribuții privind plata despăgubirilor.

Judecătorul fondului a constatat că este întemeiată excepția capătului de cerere privind stabilirea de către instanță a despăgubirilor, deoarece refuzul de soluționare a unei cereri, în speță refuzul de a soluționa cererea de despăgubiri a reclamantei, atrage obligarea autorității publice competente să soluționeze cererea prin emiterea actului administrativ sau să efectueze operațiuni administrative și nu la substituirea instanței în competențele autorității administrative, ceea ce ar presupune încălcarea principiului constituțional al separării puterilor în stat. Referitor la excepția prematurității, prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată față de faptul că reclamanta a depus notificarea pentru acordarea despăgubirilor încă din 2001 și până în anul 2011, deci mai bine de 10 ani, cererea sa încă nu a fost soluționată, fiind fără relevanță că încă nu a fost emis titlul de despăgubire.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că deși reclamanta a solicitat obligarea pârâților în solidar la comunicarea raportului privind evaluarea imobilului, a titlului de despăgubire și la plata despăgubirilor, totuși potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 nu există o obligație solidară a pârâților nici în ceea ce privește evaluarea imobilelor pentru care se acorda despăgubiri ca urmare a imposibilității restituirii în natura și nici în ceea ce privește plata respectivelor sume de bani ce reprezintă despăgubiri. Prin urmare, instanța de fond a constatat că potrivit Legii nr. 247/2005 pârâta C.C.S.D. este obligată emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea evaluării, iar pârâta A.N.R.P.

este obligată potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) la emiterea titlului de plata, iar ulterior la plata despăgubirilor. 3. Recursurile formulate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român-prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a obligat A.N.R.P. ca după emiterea titlului de proprietate să emită titlul de conversie. A precizat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape. A arătat că numai după întocmirea raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deci nu a titlului de proprietate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

S-a arătat că ulterior emiterii titlului de despăgubire, titularul acestuia va valorifica acest titlu prin formularea unei opțiuni în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recurenta a criticat soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția de prematuritate a emiterii titlului de conversie. A precizat că pentru a se emite titlul de conversie de către A.N.R.P., în urma opțiunii formulate, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă s-a precizat că reclamantul din prezenta cauză nu este titularul unui titlu de despăgubire. S-a apreciat astfel că solicitarea reclamantului de emitere a titlurilor de conversie este prematură.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin Decizia nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire.

S-a precizat că autoritatea va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării din procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul Comisiei Centrale ca nefondat și va admite excepția de prematuritate invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În consecință, recursul acestei autorități va fi admis, fiind respinsă acțiunea reclamatei, în contradictoriu cu această autoritate, ca prematur formulată, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte. Înalta Curte a constatat că instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra excepției prematurității emiterii titlului de plată, întrucât în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numai după emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma opțiunii înregistrate se va emite titlul de plată.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlul VII și dispozițiilor H.G. nr. 128/2008 emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul A.N.R.P., asigurându-se astfel egalitate de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație. Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că cererea reclamantei de emitere a titlului de plată este prematur formulată, nefiind parcursă întreaga procedură pentru emiterea titlului de despăgubire. Numai după emiterea acestui titlu, în urma opțiunilor formulate se va trece la etapa emiterii titlului de plată de A.N.R.P.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de control judiciar reține că intimata- reclamantă a invocat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, respectiv cererea formulată în contradictoriu cu C.C.S.D., de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat și identificat în cererea introductivă. Calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a fost recunoscută prin Dispoziția nr. 7475 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București, prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii. Înalta Curte constată că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor emisă în 12 februarie 2007, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 37117/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada mai mare de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a terenului preluat abuziv de statul comunist, de la emiterea notificării în anul 2001, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 C.E.D.O.

privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate. Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într- un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională." Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., înalta Curte va admite recursul A.N.R.P. și va modifica sentința atacată, în sensul că va admite excepția prematurității. De asemenea, având în vedere considerentele expuse, va respinge recursul formulat de C.C.S.D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 3730 din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în parte, în sensul că respinge cererea reclamantei T.A. privind obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor, ca prematură. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 3730 din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.