ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, reclamanții

R.Ș. și P.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

obligarea sa la înaintarea

dosarului

aferent dispoziției de restituire unui evaluator autorizat, obligarea

pârâtei

C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în

cuantumul stabilit prin expertiză, obligarea A.N.R.P.

la emiterea de titluri de

plată în

cuantumul stabilit prin titlurile de despăgubire, întocmirea raportului de

evaluare în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, emiterea în

termen de 5 zile de la data întocmirii raportului

de evaluare a deciziei

reprezentând

titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși prin Dispoziția

nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria

Municipiului București au fost

acordate

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București,

în ciuda numeroaselor cereri formulate

nici

până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca

neîntemeiată, arătând că dosarele se soluționează într-o anumită ordine.

Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2011,

Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

Autoritatea

Națională pentru Restituirea

Proprietăților și a dispus scoaterea din cauză a

acestei pârâte.

fond

Prin sentința nr. 5095 din 14

septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea precizată, în parte,

formulata de reclamanții R.Ș. și

P.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta atât la desemnarea unui evaluator

autorizat,

să

efectueze evaluarea și să emită titlul de despăgubiri, în termenul legal, cât

șu la plata către reclamanți a sumei de 20 lei/zi de

întârziere si 4,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că prin

Dispoziția

nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București s-a

dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în strada Argintului

, iar dispoziția împreună cu dosarul aferent,

întocmite potrivit dispozițiilor Titlului

VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi

trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași

articol în vederea emiterii

deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că deși legea nu

impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28

februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a

stabilit o modalitate

aleatorie de selectare

a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire,

neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice

necesare emiterii titlului de

despăgubire

într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi

însă

apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este

prevăzut de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Cu privire la cererea de

obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin

expertiză, prima instanță a apreciat că acesta ar fi

prematur formulat în condițiile în care dosarul nu a

fost înaintat unui

evaluator autorizat

pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și având în

vedere dispozițiile

art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007 care impun parcurgerea

unei proceduri speciale pentru emiterea acestor

titluri.

Judecătorul fondului a

constatat că este nefondat capătul de cerere privind obligarea evaluatorului de

a întocmi raportul în 30 de zile, în condițiile în care evaluatorul nu poate fi

indicat nominal pentru opozabilitate.

Cu privire la penalitățile de

întârziere de 100 lei/zi de întârziere în

executarea hotărârii, Curtea de ape, având în vedere

prevederile dispozițiilor

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a considerat admisibil în

parte acest

capăt de cerere.

de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Astfel,

printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că în mod

netemeinic și nelegal, instanța

de fond a admis cererea reclamanților și a

dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a se ține cont de faptul

că

procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

presupune parcurgerea mai multor

etape, cu proceduri complexe, în care

sunt

implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată

mai

mare de soluționare a cererilor.

Se

mai arată că în privința reclamanților au fost parcurse etapele

procedurii administrative,

astfel că este nelegală obligarea sa la plata unor penalități de 20 lei/zi, în

condițiile în care nu are nici o culpă în întârzierea derulării procedurii

administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

În ceea ce privește obligarea la cheltuieli de

judecată, recurenta susține că nu se justifică obligarea instituției la

suportarea contravalorii acestora.

Recurenta

a invocat prin concluziile scrise și prevederile O.U.G.

nr. 4/2012, prin care s-a suspendat pe o perioadă

de 6 luni emiterea titlurilor

de despăgubiri, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri.

Il. Considerentele înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de

recurenta -

pârâtă și a prevederilor art. 304

C. proc. civ., înalta Curte constată

că

recursul este fondat doar sub următoarele aspecte:

drept relevante

Intimații - reclamanți au solicitat despăgubiri,

potrivit Legii nr. 10/2001, iar prin Dispoziția nr. 9202 din 30 noiembrie 2007

emisă de Primăria

Municipiului București au

fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul din București, strada Argintului, dosarul

aferent dispoziției menționate anterior fiind

transmis Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor, pentru a se

urma procedura de stabilire și plată

a

despăgubirilor reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

reforma

în domeniile proprietății și justiției.

Deși au

trecut 10 ani de la notificarea imobilului pentru care intimații

- reclamanți au pretins despăgubiri,

ca urmare a imposibilității restituirii în

natură și mai bine de 5 ani de la recunoașterea dreptului acestora la

despăgubiri prin dispoziția nr. 9202/2007 a Primarului Municipiului

București, dosarul aferent acestei dispoziții nu a

fost încă soluționat.

Recursul pârâtei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

București declarat împotriva sentinței Curții de Apel

București prin care a

fost obligată să desemneze un evaluator sub sancțiunea plății unor

penalități

de 20 lei de la rămânerea

definitivă și irevocabilă acestei hotărâri nu

cuprinde

critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia

susținerile

și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează

complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia și

pe

cale de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al

soluționării solicitării acesteia, de desemnare a unui evaluator.

Deși

argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor

reglementate de Legea nr. 247/2005

care cuprind mai multe etape, în care

sunt

antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea

notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea

nu reprezintă un motiv legal

pentru

depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a

intimaților.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru

fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește

autoritatea

publică de a determina

discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca

etapele procedurii

să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 par. 1

C.E.D.O.

Termenul rezonabil privește

atât durata procedurilor administrative

preliminare, cât și timpul necesar finalizării

procedurilor judiciare propriu-

zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel

că Statul român avea

obligația

de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă

acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată

beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de

lege poate

constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu

poate fi invocată

pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților

publice.

Atunci

când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii

persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist

prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească

măsuri legislative adecvate,

transparente, coerente, care să asigure punerea

în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor,

sau de

plată a despăgubirilor într-un

termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la

restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit

posesoarele unui

„bun" în sensul art. l din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la

Strasbourg

prin hotărârile Viașu împotriva

României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În

speță, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la

data declanșării procedurii de

restituire a terenului luat abuziv de statul

comunist de la autorul intimatei, respectiv de la

emiterea notificării, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost

încălcate dispozițiile art. 6

C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei

privind

nesocotirea criteriilor pe baza

cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O.,

nefiind justificate.

În fine, critica referitoare la

aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012,

se reține că atât acțiunea, cât și hotărârea

judecătorească în discuție, au fost

introduse,

respectiv emise, anterior apariției actului normativ invocat, de

unde rezultă că obligația executării acesteia

este în ființă.

În sens contrar, accesul la

justiție al reclamanților ar fi unul iluzoriu și

ineficient.

Este

nefondat motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată,

deoarece pârâta nu a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamanților, pentru a se aplica dispozițiile art.

275

C. proc. civ., ci a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii astfel că, fiind căzută în pretenții,

în mod corect prima instanță a obligat-o să plătească cheltuielile de judecată

ocazionate de proces, fiind

incidente prevederile art. 274 C. proc. civ.

Este în schimb întemeiată critica pârâtei care

vizează nelegala sa

obligare la plata unor

penalități de 20 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii, întrucât în cazul neexecutării hotărârii judecătorești

sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Temeiul

legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor

și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge

cererea de obligare a pârâtei la plata de

penalități de întârziere, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Statul Român

- Comisia Centrală pentru

Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5095 din 14 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a

contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în parte, în sensul că respinge

cererea

de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.