ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții R.Ș. și P.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea sa la înaintarea dosarului aferent dispoziției de restituire unui evaluator autorizat, obligarea pârâtei C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză, obligarea A.N.R.P. la emiterea de titluri de plată în cuantumul stabilit prin titlurile de despăgubire, întocmirea raportului de evaluare în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, emiterea în termen de 5 zile de la data întocmirii raportului de evaluare a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși prin Dispoziția nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, în ciuda numeroaselor cereri formulate nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubiri. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarele se soluționează într-o anumită ordine. Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2011, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 5095 din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea precizată, în parte, formulata de reclamanții R.Ș. și P.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta atât la desemnarea unui evaluator autorizat, să efectueze evaluarea și să emită titlul de despăgubiri, în termenul legal, cât șu la plata către reclamanți a sumei de 20 lei/zi de întârziere si 4,30 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în strada Argintului , iar dispoziția împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei A.N.R.P.

care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Cu privire la cererea de obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, prima instanță a apreciat că acesta ar fi prematur formulat în condițiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri. Judecătorul fondului a constatat că este nefondat capătul de cerere privind obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, în condițiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate. Cu privire la penalitățile de întârziere de 100 lei/zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea de ape, având în vedere prevederile dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a considerat admisibil în parte acest capăt de cerere.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Astfel, printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamanților și a dispus obligarea sa la emiterea deciziei, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Se mai arată că în privința reclamanților au fost parcurse etapele procedurii administrative, astfel că este nelegală obligarea sa la plata unor penalități de 20 lei/zi, în condițiile în care nu are nici o culpă în întârzierea derulării procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește obligarea la cheltuieli de judecată, recurenta susține că nu se justifică obligarea instituției la suportarea contravalorii acestora. Recurenta a invocat prin concluziile scrise și prevederile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubiri, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

Il. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat doar sub următoarele aspecte: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații - reclamanți au solicitat despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, iar prin Dispoziția nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, strada Argintului, dosarul aferent dispoziției menționate anterior fiind transmis Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, pentru a se urma procedura de stabilire și plată a despăgubirilor reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

Deși au trecut 10 ani de la notificarea imobilului pentru care intimații - reclamanți au pretins despăgubiri, ca urmare a imposibilității restituirii în natură și mai bine de 5 ani de la recunoașterea dreptului acestora la despăgubiri prin dispoziția nr. 9202/2007 a Primarului Municipiului București, dosarul aferent acestei dispoziții nu a fost încă soluționat.

Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București declarat împotriva sentinței Curții de Apel București prin care a fost obligată să desemneze un evaluator sub sancțiunea plății unor penalități de 20 lei de la rămânerea definitivă și irevocabilă acestei hotărâri nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării acesteia, de desemnare a unui evaluator.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 C.E.D.O.

Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor judiciare propriu- zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009. În speță, raportat la perioada îndelungată de 10 ani, care a trecut de la data declanșării procedurii de restituire a terenului luat abuziv de statul comunist de la autorul intimatei, respectiv de la emiterea notificării, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 C.E.D.O.

privind dreptul la un proces echitabil, susținerile recurentei privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate. În fine, critica referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012, se reține că atât acțiunea, cât și hotărârea judecătorească în discuție, au fost introduse, respectiv emise, anterior apariției actului normativ invocat, de unde rezultă că obligația executării acesteia este în ființă. În sens contrar, accesul la justiție al reclamanților ar fi unul iluzoriu și ineficient. Este nefondat motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâta nu a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, pentru a se aplica dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., ci a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii astfel că, fiind căzută în pretenții, în mod corect prima instanță a obligat-o să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces, fiind incidente prevederile art. 274 C. proc. civ. Este în schimb întemeiată critica pârâtei care vizează nelegala sa obligare la plata unor penalități de 20 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, întrucât în cazul neexecutării hotărârii judecătorești sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata de penalități de întârziere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 5095 din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.