ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia

Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, obligarea

acestora la emiterea dispoziției pentru imobilul imposibil de restituit în

natură din imobilul situat în București, conform Dispoziției nr. 10572 din 21

mai 2008 a Primarului General al Municipiului București și obligarea lor la

daune cominatorii de 100 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere de la

data introducerii acțiunii pana la emiterea

deciziei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin

Dispoziția 10572 din

21 mai 2008 Primarul

Municipiului București emisă în baza Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de

masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat in

București, și

deși dosarul a fost înaintat

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, conform adresei din 27 octombrie 2009,

încă nu s-a

emis decizia de evaluare si despăgubire.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, doar Comisia Centrală dispune numirea unui evaluator (potrivit art. 13 alin.

(6)

Titlul VII) și emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire, potrivit art. 13,

alin. (1) Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Prin sentința nr. 4110 din 10 iunie 2011, Curtea de

Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul S.G., față de pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților pentru lipsa calității

procesuale pasive și a admis în

parte cererea față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligând pârâtă să înainteze dosarul reclamantului către o societate de

evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului din București,

și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri după însușirea raportului

de evaluare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale pasive a

Autorității Naționale pentru

Restituirea

Proprietăților este întemeiată, având în vedere că dispozițiilor Cap.

V

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevăd că atribuțiile în privința emiterii

deciziilor conținând titlurile de despăgubire aparțin Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin

Dispoziția nr. 10572 din 21 mai 2008 a Primarului Municipiului București emisă

în baza Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de masuri reparatorii in

echivalent pentru imobilul situat in București,

imposibil de restituit in natura persoanelor îndreptățite, dosarul

fiind

înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de

pe lângă A.N.R.P. încă din 2009, conform adresei din 27 octombrie 2009.

Având vedere că procedura de recuperare a acestor

despăgubiri a început în anul 2001 prin Notificarea, făcută în baza Legii nr.

10/2001, instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca noțiunea de proces echitabil ce implică

și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, iar prin

atitudinea sa pasivă pârâta aduce o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât

și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.

În fine, judecătorul fondului a constatat că este

neîntemeiat capătul de cerere privind plata de daune cominatorii, fiindcă în

materie administrativă este aplicabilă o normă specială, respectiv art. 18 din

Legea nr. 554/2004 ce stabilește doar posibilitatea plății de penalități.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul

respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a

susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză au fost

încălcate dispozițiile privind

termenul

rezonabil de soluționare a cauzei, întrucât soluționarea acestor dosare se face

în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură complexă, ce cuprinde mai multe

etape.

În cauză, etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 44848/CC și analizat sub aspectul verificării legalității

respingerii cererii de restituire.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse

sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile

Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea

stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994

a Curții Constituționale prin care s-a

statuat

că „Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament

egal

pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea

el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații

diferite".

Așadar, recurenta a susținut că în mod netemeinic

prima instanță a obligat Comisia centrală la emiterea deciziei, reținând

încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a ține cont de aspectele

obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului, fiind de

necontestat că persoanele

beneficiare ale

prevederilor legii menționate au dreptul la parcurgerea acestei

proceduri

într-un termen rezonabil, însă jurisprudența Curții Europene în

materie de termen rezonabil stabilește anumite

criterii ce trebuie luate în calcul,

cum

ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților

competente, precum și importanța litigiului pentru

reclamant.

II. Considerentele înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de

recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

drept relevante

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de

contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de

a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru

terenul situat în

București

.

Calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubiri i-a fost recunoscută prin

Dispoziția nr. 10572 din 21 mai 2008 a Primarului

General al Municipiului București, prin care a fost soluționată notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Omisiunea legiuitorului de a

stabili un termen în interiorul căruia să se

deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la

concluzia că autoritatea publică este

îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este

necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie

emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și

instanța supremă.

Înalta Curte constată că reclamantul a început

procedurile de recuperare

a bunului sau

contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu

dispoziția de acordare a despăgubirilor emisă în 2008, împreună cu

documentația

aferentă, a fost înregistrat sub nr. 44848/CC la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a

derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv,

conferă consistență concluziei la care a ajuns prima instanță, în sensul

încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 paragraful 1

din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este

criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a

ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din Constituția României și

normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de

reglementare

procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un

sens care să

nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat

în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces

echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și

într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună

administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art.

41 al Cartei

proclamate solemn la data de 7

decembrie 2000 de către Parlamentul European

și Consiliul Uniunii

Europene.

Așadar, complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de

apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate

fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia

solicitată.

Prin urmare, critica recurentei privind nesocotirea de

către prima instanța a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul

rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu

este justificată.

Având în vedere toate considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4110

din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință, astăzi,

24 aprilie 2012.