ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acestora la emiterea dispoziției pentru imobilul imposibil de restituit în natură din imobilul situat în București, conform Dispoziției nr. 10572 din 21 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București și obligarea lor la daune cominatorii de 100 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere de la data introducerii acțiunii pana la emiterea deciziei, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția 10572 din 21 mai 2008 Primarul Municipiului București emisă în baza Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat in București, și deși dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform adresei din 27 octombrie 2009, încă nu s-a emis decizia de evaluare si despăgubire. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, doar Comisia Centrală dispune numirea unui evaluator (potrivit art. 13 alin. (6) Titlul VII) și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, potrivit art. 13, alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 4110 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul S.G., față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis în parte cererea față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâtă să înainteze dosarul reclamantului către o societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului din București, și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri după însușirea raportului de evaluare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este întemeiată, având în vedere că dispozițiilor Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevăd că atribuțiile în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire aparțin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 10572 din 21 mai 2008 a Primarului Municipiului București emisă în baza Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul situat in București, imposibil de restituit in natura persoanelor îndreptățite, dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă A.N.R.P.

încă din 2009, conform adresei din 27 octombrie 2009. Având vedere că procedura de recuperare a acestor despăgubiri a început în anul 2001 prin Notificarea, făcută în baza Legii nr. 10/2001, instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca noțiunea de proces echitabil ce implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, iar prin atitudinea sa pasivă pârâta aduce o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție. În fine, judecătorul fondului a constatat că este neîntemeiat capătul de cerere privind plata de daune cominatorii, fiindcă în materie administrativă este aplicabilă o normă specială, respectiv art. 18 din Legea nr. 554/2004 ce stabilește doar posibilitatea plății de penalități.

3. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile privind termenul rezonabil de soluționare a cauzei, întrucât soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură complexă, ce cuprinde mai multe etape. În cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44848/CC și analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că „Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite.

De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Așadar, recurenta a susținut că în mod netemeinic prima instanță a obligat Comisia centrală la emiterea deciziei, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului, fiind de necontestat că persoanele beneficiare ale prevederilor legii menționate au dreptul la parcurgerea acestei proceduri într-un termen rezonabil, însă jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, precum și importanța litigiului pentru reclamant.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul situat în București . Calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a fost recunoscută prin Dispoziția nr. 10572 din 21 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București, prin care a fost soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Înalta Curte constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor emisă în 2008, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 44848/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. Prin urmare, critica recurentei privind nesocotirea de către prima instanța a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este justificată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4110 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.