ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 iunie 2010,
reclamantul V.D. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților solicitând obligarea acesteia să emită titlul de
despăgubire privind Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 9565/2006
prin care s-a răspuns la notificarea sa nr. 211/2001 și care face obiectul
Dosarului nr. 44175/CC aflat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Aceste despăgubiri
privesc imobilul proprietatea defunctei sale mame, V.Ș., imobil situat în
București, str. E.C., sector 4.
În motivare,
reclamantul a arătat că prin notificarea sa înregistrată la 21 decembrie 2009 a
solicitat pârâtei să emită titlul de despăgubire pentru măsurile reparatorii
pentru imobilul teren în suprafață de 315 mp și construcția compusă din parter
cu 8 camere + 3 bucătării în curte și 3 camere la etaj, despăgubiri dispuse
prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 9565/2009.
Deși dosarul a fost
depus la Secretariatul Comisiei Centrale la 18 mai 2009, conform documentelor
comunicate de Prefectura București nici până la această dată pârâta nu a emis
titlul de despăgubire, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
La 17 ianuarie 2011,
reclamantul și-a precizat cererea în sensul că înțelege să cheme în judecată în
calitate de pârâtă și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La 21 februarie 2011,
pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus
întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin Sentința civilă
nr. 3422 din 13 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins
cererea formulată de reclamantul V.D., față de pârâta Autoritatea Națională
Pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis cererea
formulată de reclamantul V.D. față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
Obligă pe pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de
despăgubire pentru imobilul situat în București, str. C.V., sector 4, prevăzut
în Dispoziția nr. 9565/2008, în termen de 30 de zile de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- În privința
excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților, s-a constatat că pârâta este un organ de
specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,
care, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, are atribuții ce țin de etapa
ulterioară emiterii titlului de despăgubire.
- Pe fondul cauzei, a
apreciat curtea de apel că din probele administrate rezultă că prin Dispoziția
nr. 9565/2008, Primăria Municipiului București în calitate de entitate
notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.
- Deși dosarul a fost
depus la Secretariatul Comisiei Centrale la 18 mai 2009, conform documentelor
comunicate de Prefectura București nici până la această dată pârâta nu a emis
titlul de despăgubire.
- În cauză, etapa
transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește
dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în
sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 9565/2008, a fost transmis de
Primăria municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind
înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 44175/CC.
A concluzionat prima
instanță, în sensul că, deși în temeiul Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie
2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare,
acestea se trimit în ordinea înregistrării lor, totuși având în vedere
exigențele impuse de soluționarea cererii reclamantului într-un termen
rezonabil, precum și faptul că acest termen începe să curgă de la data
formulării cererii inițiale de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 6 și
art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor
Omului, acest termen rezonabil a fost depășit în speță.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304
1
din C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă prin
motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod
greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind
respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura
administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune
parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă
condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a
stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează
recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005
pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și
care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai
multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât,
în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de
art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia
contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații
într-un termen de 30 de zile.
O altă critică
vizează greșita obligare a autorității la plata cheltuielilor de judecată, în
favoarea reclamantului, având în vedere că pârâta a recunoscut implicit dreptul
subiectiv al reclamantului și pretențiile acestuia. Mai arată că și cuantumul
cheltuielilor de judecată este nejustificat de mare în raport de munca depusă
de avocat, având în vedere că pentru soluționarea procesului a fost necesar un
singur termen de judecată.
Recursul este
nefondat.
Analizând actele și
lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi
respins ca atare.
Omisiunea
legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia
să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la
ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,
să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Pentru respectarea
termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa
fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de
față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea
notificării, iar Dispoziția Primarului Municipiului Craiova datează din 14
februarie 2008 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând
titlul de despăgubire.
În mod corect, în
raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII
"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate
în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și
completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită
decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile care
vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al
legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității
respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu
a fost contestat.
Soluția instanței de
fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și
implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în
raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă
depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putință de tăgadă obligații în
acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice
oricărei activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința
recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea
nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute
criticile aduse în temeiul art. 304
1
din C. proc. civ.
În ceea ce privește
critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată către reclamant,
Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în contextul în care,
recurenta-pârâtă a susținut în permanență netemeinicia acțiunii formulate de
reclamant, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la pretențiile formulate, în
sensul art. 275 C. proc. civ., mai ales că a exercitat și calea de atac a
recursului împotriva sentinței, iar faptul că Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor
Publice nu reprezintă nicio piedică în obligarea recurentei-pârâte la plata
cheltuielilor de judecată, chemat în judecată fiind și Statul Român prin
această Comisie, care are buget propriu din care se pot achita aceste
cheltuieli de judecată.
Nici solicitarea
subsidiară formulată, în sensul de a se diminua aceste cheltuieli de judecată
nu este întemeiată, suma de 2.000 RON nefiind un onorariu exagerat de mare
pentru a fi redusă, dacă se are în vedere munca prestată de avocatul
intimatului-reclamant, care a reprezentat partea la patru termene de judecată.
Analizând și cererea
de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant,
constată că este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1)
din C. proc. civ. și o va admite.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C.
proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și, în temeiul dispozițiile art.
274 din C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de
judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva
Sentinței civile nr. 3422 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă
recurenta-pârâtă la plata sumei de 700 RON, către intimatul-reclamant V.D., cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 martie 2012.
Procesat de GGC - AS