ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Ș.M. a chemat în judecată pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâta să dispună obligarea acesteia la înaintarea dosarului aferent unui

consilier și obligarea de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire cu

plata unor penalități de 10.000 RON/zi de întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 7996 din 16 mai 2007 emisă

de Primăria Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

numai pentru terenuri iar nu și pentru imobilele demolate, pentru care nu a

primit o justă despăgubire, întrucât i s-a acordat doar suma de 80.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 194 din 30 ianuarie 2008 Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei

și a obligat primăria să emită dispoziție privind acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate.

Dispoziția

susmenționată împreună cu dosarul aferent, întocmite conform Titlului VII Cap.

V art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca aceasta să

urmeze procedura prevăzută de art. 16 alin. (4), (5) și (6), în vederea

emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri. Pârâta a confirmat

înregistrarea dosarul aferent dispoziției, dar nu a parcurs procedura prevăzută

de dispozițiile legale menționate nici până la data formulării cererii de

chemare în judecată.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 5021 din 10 decembrie 2010 a respins excepțiile invocate de pârâte

ca neîntemeiate.

Totodată, a admis

acțiunea formulată de reclamantă și, a obligat pârâta să repartizeze dosarul

nr. 45376/CC unui consilier, în vederea analizării acestuia.

De asemenea, a

obligat pârâta să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire în

cuantumul stabilit în urma evaluării sub sancțiunea plății de daune cominatorii

de 1000 RON / zi de întârziere.

Pârâta a fost a

obligată și la plata sumei de 1004,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că excepțiile invocate de pârâte sunt

nefondate, întrucât dosarul trebuie să primească o soluție, iar pentru aceasta

trebuie repartizat unui consilier.

Referitor la

penalitățile de 1000 RON pe zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea a

reținut că acest capăt de cerere este admisibil, pentru penalități de 1000 RON

/ zi de întârziere. Penalitățile de întârziere, reține instanța, se stabilesc

în favoarea reclamantului și nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru

întârziere în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de

executare prevăzute de art. 24 din lege.

Împotriva sentinței

pronunțată de curtea de apel a formulat recurs Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a susținut

în esență următoarele:

1) Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre netemeinică prin aceea că nu face nici o distincție între

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, deși cele două instituții sunt diferite iar

atribuțiile acestora sunt reglementate prin acte normative distincte.

2) În mod greșit

instanța de fond a reținut că, în speță, nu a fost respectat termenul rezonabil

de soluționare a cauzei, întrucât etapa transmiterii și înregistrării dosarelor

ca și etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură

au fost parcurse. Cât privește etapa evaluării urmează să se constate că

aceasta este condiționată de completarea dosarului cu situația despăgubirilor

încasate de foștii proprietari cu ocazia exproprierii abuzive.

3) Cu privire la

plata de penalități în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, recurenta a

susținut că este nejustificată, întrucât nu Comisiei îi revine obligația de a

completa dosarul de despăgubire ci entității care l-a soluționat cât și

reclamantului.

4) În mod greșit

instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, întrucât

Comisia Centrală a recunoscut pretențiile reclamantului.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

cele ce urmează:

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în

speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

conform cărora:

- alin. (1):

"Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor

administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în

care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite,

după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și

întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de

aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei legi.",

- alin. (2):

"Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările

ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal

de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele

construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."

- alin. (2

1

):

"Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi

centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de

prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta."

- alin. (2

2

):

"Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în

compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile,

deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): "În

termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul

Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va

proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către

Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură

reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost

soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- alin. (4):

"Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea

de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea

dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură."

- alin. (5):

"Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare."

- alin. (6):

"După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire."

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că "în baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare."

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și

deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de

inflație.

În cauză este

necontestat că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor obligarea pârâtelor de a emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire cu plata unor penalități de întârziere, pe considerentul

că prin Dispoziția nr. 7996 din 16 mai 2007, emisă de Primăria Municipiului

București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii numai pentru terenuri iar

nu și pentru imobilele demolate, pentru care nu a primit o justă despăgubire,

acordându-i -se doar suma de 80000 RON.

Admițând acțiunea

formulată de reclamantă împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de

fond a reținut, în esență, că, deși legea nu impune un termen de soluționare a

cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de

selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici

uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire

într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă

apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de

dispozițiile art. 6 din CEDO.

Pârâta nu a depus la

dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective

pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil,

iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu

poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul

juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.

În ceea ce privește

obligarea ANRP la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin

expertiză, Curtea reține că aceasta ar fi prematur formulată în condițiile în

care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor și având în vedere dispozițiile art. 18

1

alin. (2) din O.U.G. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale

pentru emiterea acestor titluri.

Este adevărat că

Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind

emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul

operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul

realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre,

prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile

publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în

raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza

respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a

Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată

din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii

români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept

fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6

parag. 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor

administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către

organele administrației publice centrale sau locale.

Cu toate acestea,

dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 7996 din 16 mai 2007 a

Primarului Municipiului București, nu a fost soluționat, până la data

pronunțării sentinței.

În raport cu data

declanșării procedurii administrative - anul 2007 și cu data înregistrării

dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - precum și în

raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de

tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că

în speță a fost încălcat termenul rezonabil de către autoritățile respective,

ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr.

554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de

către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Înalta Curte constată

că autoritatea pârâtă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente

pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante, astfel că susținerile și

criticile acesteia sunt fondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

netemeinică și nelegală, pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Înalta Curte va

respinge cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii, deoarece o

astfel de cerere, privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

sub sancțiunea de daune cominatorii, nu este justificată, această sancțiune

nefiind prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 18 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004 - sunt prevăzute penalități pe zi de întârziere pentru

ca persoana vătămată să își vadă dreptul restabilit. Acestea se stabilesc în

favoarea reclamantului și nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru

întârzierile în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de

executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte,

prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de

sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărârile

definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape

judiciare.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată,

în sensul că va obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un

termen de cel mult 6 luni de zile de la data pronunțării prezentei decizii, va

respinge cererea privind daunele cominatorii și de obligare la repartizarea

dosarului nr. 45376/CC unui consilier în vederea analizării acestuia.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 5021 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamantei în termen

de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii.

Respinge capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii și de obligare la

repartizarea dosarului nr. 45376/CC unui consilier în vederea analizării

acestuia.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.