ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5172/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.V. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și transmiterea ei către Fondul Proprietatea pentru a o converti în acțiuni. În fapt, arată că prin adresa depusă prin intermediul executorului judecătoresc în baza Legii 10/2001, a formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, sectorul 5, compus din teren în suprafață de 315,00 m.p. și construcție demolată, trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr. 74/1980.

Prin Dispoziția Primarului General nr. 5178 din 23 ianuarie 2006, Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, a aprobat cererea și i-a acordat măsuri reparatorii prin echivalent. Dispoziția a fost comunicată și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor spre validare, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. De la data emiterii dispoziției din ianuarie 2006 s-a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin mai multe memorii, solicitând emiterea deciziei și transmiterea acesteia societății de administrare a Fondului Proprietatea, însă fără niciun rezultat.

Prin ultimul răspuns primit, din 05 octombrie 2010, pârâta i-a confirmat că dosarul său a fost transmis de Primăria Municipiului București Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat în evidențele acestora, comunicându-i totodată că dosarele se analizează în ordinea înregistrării lor. Cum în Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 nu se prevede un termen special de emitere a dispoziției, pârâta este obligată să răspundă prin emiterea deciziei în termenul de 30 zile. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, la data de 02 mai 2011, prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 5178/2006 emise de Primăria Municipiului București.

A formulat și cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, prin Primarul General. În ce privește excepția de nelegalitate, arată pârâta că din analiza actelor existente la dosar s-a reținut că în susținerea dreptului de proprietate a fost depus procesul-verbal de înființare a cărților funciare din care rezultă că imobilul notificat a fost deținut în coproprietate de domnii D.I.M. în cotă de 2/4, C.N.N. în cotă de 1/4 și doamna C.N.V. în cotă de ¼ și că notificatoarea ar trebui să facă dovada calității de moștenitoare de pe urma fiecărui coproprietar în parte, în caz contrar, putând beneficia de măsuri reparatorii numai pentru cotele coproprietarilor de pe urma cărora face dovada calității de moștenitor.

Prin adresa din 27 aprilie 2011, Secretariatul Comisiei Centrale a restituit dosarul de despăgubire în original Primăriei Municipiului București. Ulterior analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că imobilul compus din teren în suprafață de 155 m.p. și construcție în suprafață de 92 m.p., figurează ca fiind preluat abuziv în baza Decretului nr. 74/1980 din proprietatea domnului B.A. și că ulterior a fost demolat. Pârâta a mai invocat excepția de prematuritate a capătului de cerere privind obligarea sa la transmiterea deciziei către Fondul Proprietatea, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Reclamanta a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motivând că pe calea excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Lega nr. 554/2004, pot fi atacate doar actele administrative și nu actele juridice civile.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4663 din 05 iulie 2011 a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, a admis excepția prematurității pe capătul al doilea de cerere pe care l-a respins ca prematur, a obligat pârâta să emită decizia și a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Excepția de nelegalitate nu este admisibilă, întrucât dispoziția primarului este supusă căilor de atac prevăzute de Legea specială nr. 10/2001, neputând fi analizată în contenciosul administrativ nici pe cale principală și nici pe calea excepției de nelegalitate.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că termenul legal de 30 de zile de soluționare a cererii a fost depășit, întrucât propunerea acordării de despăgubiri a fost emisă în anul 2006, fiind depășit orice termen rezonabil, justificat de încărcătura autorității competente în emiterea titlului. Cât privește necesitatea completării dosarului, Curtea a dispus înlăturarea acestei apărări, reținând că pârâta nu are competența exercitării unui control de legalitate asupra dispoziției primarului, excepție făcând doar legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Concluzionând, instanța de fond a reținut că cererea de obligare a pârâtei la transmiterea deciziei către Fondul Proprietatea pentru a fi convertită în acțiuni este prematur formulată, în raport de dispozițiile art. 18 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând în esență următoarele critici: 1. Sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește respingerea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 5178/2006 emisă de Primarul Municipiului București, ca inadmisibilă. Astfel, recurenta susține că dispoziția în cauză este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii (Legea nr. 10/2001). Per a contrario, recurenta susține că în ipoteza în care intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a clasifica dispoziția primarului ca fiind act civil, avizul de legalitate al instituției prefectului nu ar mai fi fost necesar.

2. Sentința recurată, susține recurenta este nelegală în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, întrucât această entitate a soluționat notificarea reclamanților în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 și avea obligația legală să transmită dosarul aferent notificării, însoțit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005. Printr-o ultimă critică, recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații poate conduce la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Recursul este întemeiat pentru motivele și în limitele care vor fi prezentate în continuare. În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă este beneficiara Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 5178 din 23 ianuarie 2006, privind aplicarea Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care i s-a acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5, și care a fost transmisă împreună cu dosarul autorității publice recurente în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înregistrat sub nr. 19760/CC. Judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul privind Dispoziția nr. 5178 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului București a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă pentru o perioadă de 5 ani de la emiterea dispoziției de soluționare a notificării.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației. Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite,

relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere însăși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus. Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în parte, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit prin O.U.G.

nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4663 din 05 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlu de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 30 zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.