ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta G.R.

a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând: 1. obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să analizeze și să finalizeze cu prioritate dosarul acesteia, nr. 45671/CC, fiind un caz special, conform art. 3 din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008; 2. obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei de 248.855 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data emiterii deciziei, stabilită conform raportului de expertiză extrajudiciară de evaluare, întocmită de membrul acreditat A.N.E.V.A.R., D.G., în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare și metodele de evaluare recunoscute de A.N.E.V.A.R.

și agreate de pârâte, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul compus din construcții în suprafață utilă de 164,08 mp și teren în suprafață de 252 mp, situat în București, str. Arh. D.H. nr. X, sector 2, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; 3. obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată pentru suma menționată mai sus, pentru imobilul situat în București, str. H. nr. X, sector 2, în termen de 3 zile de la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire; 4. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinare, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul D.G. și a susținut că acest raport de expertiză nu poate fi reținut în cauză, având în vedere dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 potrivit cărora evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2090 din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G.R., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în conformitate cu procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, a respins acțiunea cu privire la restul pretențiilor ca neîntemeiată și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Notificarea nr. 1597 din 19 iulie 2001, reclamanta G.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, str. Arh. D.H. nr. X, sector 2, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 7306 din 2 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă, Primăria Municipiului București a fost obligată să emită dispoziție motivată privind Notificarea nr. 1597 din 19 iulie 2001. Potrivit Dispoziției nr. 11960 din 28 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, str. Arh.

D.H. nr. X, sector 2. Dosarul aferent Dispoziției nr. 11960 din 28 iulie 2009 a fost înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fiind sub nr. 45671/CC.

Potrivit afirmațiilor pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma analizării Dosarului nr. 45671/CC, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, s-a constatat lipsa înscrisurilor privitoare la situația juridică actuală a terenului în suprafață de 140 mp, lipsa informațiilor privind situația despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, precum și existența unor inadvertențe în privința suprafeței imobilului notificat, sens în care s-au emis către Primăria Municipiului București Adresele nr. 45671/CC din 11 martie 2010, nr. 45671/CC din 15 iulie 2010 și nr. 45671/CC din 7 octombrie 2010. Lipsa acestor înscrisuri a fost completată de reclamantă, prin depunerea la dosarul cauzei a Adresei nr. 14 din 13 ianuarie 2011 emisă de SC F. SA, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în București, str. Arh.

D.H. nr. X, sector 2, iar toate aceste înscrisuri au fost comunicate pârâtelor la data de 11 februarie 2011, pentru termenul de judecată din 10 martie 2011. Deși pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la solicitarea instanței, a precizat că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia Comisiei Centrale nr. 2815 din 16 septembrie 2008, în sensul că a fost aprobată solicitarea reclamantei de analizare cu prioritate a Dosarului nr. 45671/CC din 15 iulie 2010 și a fost desemnat un evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare, din documentația depusă la dosarul cauzei nu rezultă efectuarea acestor operațiuni prevăzute de procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Curtea a reținut că termenul rezonabil de soluționare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condițiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată după 8 ani, deși termenul legal este de 60 de zile, iar până în prezent Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a procedat la emiterea titlului de despăgubire, fără a se invoca și dovedi existența vreunui impediment legal care să justifice refuzul de efectuare a operațiunilor administrative impuse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată în parte și a dispus, în temeiul art. 18 alin. (1) și (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în conformitate cu procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.

Totodată, Curtea a respins acțiunea în ceea ce privește solicitarea reclamantei de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată până la concurența sumei de 248.855 Euro, echivalent în RON la cursul BNR, stabilită conform raportului de expertiză extrajudiciară de evaluare, având în vedere că procedura de evaluare este prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că desemnarea evaluatorului este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În plus, în sarcina pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu se poate reține existența unui refuz de emitere a titlului de plată, atât timp cât procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În temeiul art. 274 și art. 276 C. proc. civ., Curtea a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, având în vedere că pretențiile acesteia au fost încuviințate în parte și că onorariul solicitat de avocat în valoare de 4.000 RON este excesiv în raport de complexitatea pricinii și de activitatea prestată de acesta. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că instanța de fond, în mod nelegal, a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, precizând că, în cauza dedusă judecății, etapa transmiterii dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 11960/2009 a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 45671/CC.

Totodată, dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se lipsa înscrisurilor privind situația juridică actuală a terenului în suprafață de 140 mp (252 mp - 112 mp terenul aferent celor 2 apartamente vândute în temeiul Legii nr. 112/1995), având în vedere Adresa nr. 120 din 29 ianuarie 2009 emisă de SC F. SA, în care se arată că terenul liber în suprafață de 20 mp este deținut în baza contractelor de închiriere de către familiile S.O. și D.Ș. Referitor la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că, în cauza supusă judecății, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale, potrivit cărora, în cazuri excepționale, temeinic motivate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va putea decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar.

Astfel, în urma analizării cererii motivate formulate de către reclamantă și a actelor medicale prezentate, Comisia Centrală a aprobat solicitarea acestuia, în ședința din data de 29 ianuarie 2010. În aceste condiții, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale cu privire la soluționarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, autoritatea recurentă susține că acestea sunt neîntemeiate, întrucât instituirea procedurii administrative are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerința unor factori externi, care să determine soluții diferite în situații similare.

Totodată, recurenta susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, deoarece între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe de altă parte, recurenta precizează că autoritatea pârâtă reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de consecință, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea Comisiei la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

4.1. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alineatul 8 se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, str. Arh. D.H. nr. X, sector 2, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 1897 din 19 iulie 2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 11960 din 28 iulie 2009, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior către reclamantă, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 45671/CC în anul 2010. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că s-a constatat lipsa înscrisurilor privind situația juridică actuală a terenului în suprafață de 140 mp, precum și faptul că, în cauză, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, hotărându-se tratarea cu prioritate a dosarului reclamantei. Admițând în parte acțiunea formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la evaluator și neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, iar termenul de 15 zile stabilit de instanța de fond pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate fi respectat într-o procedură administrativă complexă, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TUE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare - H.G.

nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001 și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - anul 2010, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 4.2. Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, care nu a fost emisă nici până la această dată, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și neechivocă a „pretențiilor” reclamantei în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod. Mai mult, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu soluția de admitere în parte a acțiunii.

În ceea ce privește etapa procesuală a recursului, din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimata-reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 2.000 de RON. Având în vedere soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în prezenta cauză, ca nefondat și, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 2090 din 17 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012. Procesat de GGC - LM