ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1740/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3241 din 3

septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții N.M., N.A.,

N.Ș.A., N.I., N.Ma., M.I., N.C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind rămasă fără obiect și a obligat

pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată

reclamanții au solicitat instanței ca autoritatea pârâtă să fie obligată să

numească și să înainteze dosarul administrativ unui evaluator autorizat care să

efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, compus din

teren 562 m.p. și construcțiile demolate în suprafață de 241 m.p.;- să fie

obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, iar pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor bănești.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe disp. Legii nr. 554/2004 și Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Pârâtele au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Prin cerere

precizatoare, reclamanții au restrâns obiectul acțiunii, anume doar la

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

titlului de despăgubire, în condițiile în care, pe parcursul judecății, fusese

numit evaluatorul și efectuat raportul de evaluare.

La termenul de

judecată din 03 septembrie 2010 Curtea de Apel a invocat, din oficiu, excepția

rămânerii fără obiect, cât timp pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a făcut dovada îndeplinirii obligației de emitere a titlului de despăgubire

prin decizia nr. 8131 din 18 mai 2010.

Instanța de fond a admis

excepția și, în consecință, a respins acțiunea precizată ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile

nr. 3241 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că prin sentința recurată instanța a obligat pârâtele să achite reclamanților

suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Recurenta a arătat că

suma de 4.000 RON este mult prea mare față de munca îndeplinită de reprezentantul

reclamanților, față de complexitatea cauzei, precum și față de natura litigiului

supus judecății. Acordarea unor cheltuieli de judecată este neîntemeiată și față

de obiectul pricinii întrucât cererea introductivă de instanță privește o obligație

de a face în sarcina Comisiei Centrale.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. „Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele

de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor,

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a

făcut”.

Prin urmare, pentru ca

o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în

culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

Astfel, cheltuielile de

judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile

de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli

să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească

că le-a făcut.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate

cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Însă, Înalta Curte are

în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că „judecătorii

au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților (...), ori de câte

ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Este adevărat că onorariile

avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică,

însă acest contract nu este opozabil terților în proces și ca atare, în raport de

natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța poate majora sau micșora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va

include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de judecată

de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului

avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea

activității depuse.

Cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat de către intimata-reclamantă,

Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și va reduce cheltuielile

de judecată la suma de 1.000 RON.

Pe de altă parte, Înalta

Curte are în vedere și soluția pronunțată de instanța de fond, care a respins acțiunea

ca fiind rămasă fără obiect.

Prin urmare, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată în sensul reducerii

cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat de la 4.000

RON, la 1.000 RON, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 3241 din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că reduce cheltuielile de judecată la 1.000 RON.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie

2012.