ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 955/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 955/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta T.M., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

solicitat obligarea pârâtei să transmită dosarul nr. 31510/CC evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de

evaluare, în termen de cel mult 15 zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii pronunțate în prezenta cauza precum și obligarea pârâtei să emită

titlul de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC, conform art. 16 alin. (7) din

Legea nr. 247/2005, titlul VII, în termen de cel mult 15 zile de la întocmirea

raportului de evaluare.

În motivare

reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 378 din 23 noiembrie 2006, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, soluționând notificarea nr. 692/2001

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a respins solicitarea de restituire în

natură a terenului situat în București, sector 6, motivat de faptul că terenul

este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, și a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 473 mp, teren

expropriat în baza Decretului nr. 289/1988.

Dosarul a fost

înaintat în luna decembrie 2006 Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, unde a fost înregistrat sub nr. 31510/CC.

S-a mai arătat că

deși au trecut mai mult de 3 ani de la momentul la care dosarul a fost înaintat

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta nu a procedat la

transmiterea dosarului în vederea evaluării, obligației ce îi revenea conform

art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, titlul VII, și nici nu a emis decizia

privind titlul de despăgubire.

Prin Sentința civilă

nr. 483 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a obligat pârâta să desemneze un evaluator sau o societate de

evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în dosarul înregistrat

sub nr. 31510/CC, a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea

titlului de despăgubire și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 4,3 RON către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că S.C. O. S.A. a emis adresa nr.

1498 din 15 octombrie 2010, prin care menționează că imobilul notificat,

expropriat prin Decretul nr. 289/1988, a fost evaluat la suma de 65.607

RON,aceasta fiind achitată reclamantei.

Curtea de Apel a

constatat că dosarul a fost primit de către pârâtă în anul 2007, iar până la

data formulării acțiunii în instanță în anul 2010, respectiv data pronunțării

hotărârii, 2011, aceasta nu a finalizat procedura administrativă de soluționare

a cererii de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.

S-a mai reținut că

legiuitorul nu a prevăzut un termen de analizare a dosarelor privind

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și nici de transmitere a

acestora către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, însă

această împrejurare nu este de natură a justifica tergiversarea soluționării

cererii de către autoritatea pârâtă.

Intervalul de timp de

peste 3 ani scurs de la data înregistrării dosarului reclamantei la A.N.R.P. și

până la sesizarea instanței de către aceasta, nu poate fi considerat un termen

rezonabil, expresie a garanției unui proces echitabil statuat în art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât a fost

atașată întreaga documentație solicitată de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtei de a emite titlul de despăgubire în 15 zile

de la întocmirea raportului de evaluare, a fost apreciat ca neîntemeiat, în

cauză neputându-se reține existența unui refuz nejustificat de soluționare din

partea pârâtei.

Curtea de Apel a mai

considerat că în lipsa raportului de evaluare și în condițiile în care se

atestă plata unor despăgubiri la data preluării imobilului naționalizat,

instanța nu poate aprecia în ce măsură reclamanta mai este îndreptățită la

plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire, astfel că nu poate dispune

obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta T.M. și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor au formulat recursuri, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor prin motivele de recurs consideră că sentința

civilă recurată este netemeinică și nelegală (cazul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) cât privește obligarea la transmiterea dosarului

la evaluare.

Recurenta arată că

Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII,

reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv. Totodată, mai susține că în cuprinsul art. 1 alin. (1)

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează

sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001 …”.

Prin urmare, acesta

este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai sus amintite.

În cauza dedusă

judecății, printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București,

sector 6.

Prin Decizia nr. 378

din 23 noiembrie 2006, A.V.A.S. în calitate de entitate notificată, a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent

dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind

astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

Recurenta consideră

că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce

privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii, în sensul că dosarul

aferent Deciziei nr. 378/2006, a fost transmis de A.V.A.S., în calitate de

entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.

31510/CC.

Totodată, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa

evaluării, se arată că această etapă este condiționată de respectarea ordinii

de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de

dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de

apariția O.U.G. nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoare a

actului normativ amintit.

Dosarul privind

acordarea de despăgubiri face parte din categoria dosarelor transmise

Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

De asemenea,

recurenta-pârâtă mai arată că dosarul reclamantei va intra în următoarea

ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea

atribuirii unui evaluator, ce va întocmi lucrarea de specialitate.

În ceea ce privește

obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

4,3 RON reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, se arată că potrivit

art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată "Cererile sau

acțiunile în justiție, precum și transcrierea sau intabularea titlurilor de

proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile

care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru".

Reclamanta T.M., în

motivarea recursului susține că instanța de fond în mod greșit a respins ca

neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere, apreciind că în cauză nu se poate

reține existența unui refuz nejustificat de soluționare din partea pârâtei.

Recurenta-reclamantă

arată că art. 16 din Legea nr. 247/2005 prevede o serie de etape ulterioare

emiterii raportului de evaluare (comunicare raport, obiecțiuni), iar art. 16

alin. (7) prevede că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda

fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare.

Se mai susține că

instanța de fond în mod greșit a reținut că pârâta nu poate fi obligată să

emită titlul de despăgubire.

În măsura în care

instanța ar fi apreciat că nu se impune obligarea pârâtei la emiterea titlului

de despăgubire într-un termen determinat, ar fi putut proceda la admiterea, în

parte, a celui de-al doilea capăt de cerere fără a stabili un termen pentru

îndeplinirea obligației și fără a încălca în acest fel principiul

disponibilității.

De altfel, evaluarea

imobilului și întocmirea raportului de evaluare reprezintă doar niște etape

administrative premergătoare emiterii actului administrativ astfel încât

neîndeplinirea acestor etape administrative de către pârâtă semnifică în fapt

refuzul nejustificat de emitere a titlului de despăgubire.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că

recursul declarat de reclamanta T.M. este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Potrivit art. 16 din

Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele

conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv

orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile autorităților administrației

publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a

fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al

instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de

către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin.

(2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în

compensare, total sau parțial, a unor altor bunuri sau servicii disponibile,

deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Înalta Curte constată

că soluția adoptată de prima instanță este greșită, fiind rezultatul unor

confuzii între actul administrativ și operațiunea administrativă.

Decizia care se emite

de către organul administrativ este un act administrativ, iar evaluarea este o

operațiune administrativă.

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 554/2004 obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios

administrativ îl poate constitui refuzul nejustificat al unei autorități de a

emite un act administrativ sau refuzul de efectuare a unei operațiuni

administrative.

Evaluarea imobilelor

ce fac obiectul Legii nr. 247/2005 are caracterul unei operațiuni

administrative premergătoare emiterii actului administrativ, deciziei de

acordare a titlului de despăgubire.

Obiectul acțiunii îl

stabilește, potrivit principiului disponibilității, partea care formulează

cererea de chemare în judecată.

În raport de obiectul

acțiunii judiciare la care se referă art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul

poate solicita fie obligarea autorității la emiterea actului administrativ, fie

la efectuarea unei operațiuni administrative premergătoare, cum este în speță

evaluarea.

Dacă partea solicită

obligarea la emiterea titlului de despăgubire, adică a actului administrativ,

instanța nu poate respinge cererea deoarece emiterea deciziei presupune,

implică, în mod necesar și evaluarea, efectuarea prealabilă a operațiunii

administrative.

În aceste condiții,

instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat

legalitatea și temeinicia cererii formulate.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru

care o va modifica și va obliga pârâta să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire în dosarul nr. 31510/CC .

Pentru considerentele

deja expuse Înalta Curte constată că recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat, motiv pentru care îl va

respinge, ca atare.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a obligat

pârâta să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că acesta

este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Instanța de fond, în

mod corect a reținut culpa procesuală a pârâtei și a obligat-o la plata

cheltuielilor de judecată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul declarat de reclamantă, va modifica sentința recurată în sensul că va

obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie

reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC, iar recursul

declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga

recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata

sumei de 1.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei

T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de T.M., împotriva Sentinței civile nr. 483 din 25 ianuarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 31510/CC.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.240 RON

reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei T.M.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.