ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București,

obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului nr. 38141/CC/2007 înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale precum și obligarea la emiterea de îndată a

deciziei/titlului de despăgubire prin care să se stabilească suma care urmează

a i se acorda cu titlu de despăgubire în dosarul menționat, în termen de 15

zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. A mai solicitat

reclamanta obligarea pârâtelor la plata unei penalități de 500 RON pentru

fiecare zi de întârziere, în conformitate cu disp. art. 18 alin. (5) și art. 24

alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, precum și la plata prejudiciului

material suferit, egal cu dobânda care ar fi fost produsă de despăgubirile de

250.000 RON de la data la care ar fi trebuit soluționat dosarul său.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a urmat procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001,

având calitatea de persoană îndreptățită (comoștenitor) și a solicitat

restituirea în natură a unei cote indivize de ½ din imobilul situat în

Galați, sens în care a învestit autoritatea publică locală cu soluționarea

Notificării nr. 1442/2001, înaintată spre soluționare Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

A mai precizat

reclamanta că prin Dispoziția nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de către

A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în cotă de ½ din

terenul în suprafață de 1735,05 mp situat în Galați, decizia în speță nefăcând

obiectul vreunui litigiu, astfel încât aceasta a rămas definitivă, fiind

înaintată pârâtelor spre soluționare, în conformitate cu disp. art. 16 alin.

(2) din Titlul VII Cap. V Legea nr. 247/2005.

Reclamanta a mai

arătat că dosarul cuprinzând întreaga documentație ce a stat la baza emiterii

Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 a fost înaintat și înregistrat sub nr.

38141/CC/2007 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și

validarea propunerii acordării de măsuri reparatorii, iar față de împrejurarea

că de la data înregistrării dosarului și până la sfârșitul anului 2009 nu i s-a

comunicat niciun act procedural, a formulat Cererea nr. 0137 din 03 noiembrie

2009 prin care a solicitat relații referitoare la acest dosar, stabilirea

cuantumului despăgubirilor cuvenite, emiterea unei decizii/titlu de

despăgubire/titlu de plată prin care să se stabilească suma care urmează a se

acorda cu titlu de despăgubire.

Reclamanta a susținut

că a efectuat o serie de demersuri, respectiv a înaintat o plângere prealabilă

prin care a reformulat cererea de soluționare a dosarului nr. 38141/CC/2007 și

de comunicare a relațiilor solicitate, iar, în lipsa unui răspuns și la acest

demers, în luna ianuarie 2010 a redactat o e-petiție solicitând, on-line pe

site-ul instituției, lămuriri cu privire la cererile anterioare. În luna

februarie 2010 a formulat și cerere de înscriere în audiență, epuizând astfel

toate posibilitățile de comunicare cu pârâta.

A apreciat reclamanta

că refuzul pârâtei de soluționare a dosarului este cu atât mai nejustificat cu

cât cererea privind acordarea de despăgubiri pentru cealaltă cotă indiviză de

½ din terenul în suprafață de 1735,05 mp situat în Galați, formulată de

către celălalt comoștenitor și care a constituit obiectul dosarului nr.

38142/CC/2007, a fost soluționată prin emiterea deciziilor nr. 817 din 05

august 2009 reprezentând titlu de conversie în cuantum de 736.370 RON și nr.

314 din 05 august 209 reprezentând titlu de plată în cuantum de 250.000 RON.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 95 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată, instanța

obligând autoritatea pârâtă să soluționeze dosarul nr. 38141/CC/2007

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale în sensul emiterii unei decizii

prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei,

în termenul prevăzut de lege. A fost respins ca inadmisibil capătul de cerere

privind acordarea de penalități.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că deși întreaga documentație care a

stat la baza emiterii acestei decizii a fost înaintată Comisiei Centrale pentru

verificarea legalității, această autoritate nu s-a pronunțat asupra legalității

deciziei, cu toate insistențele și memoriile depuse de reclamantă.

S-a mai reținut că

deși prin adresa nr. 27143038 din 12 octombrie 2009, A.N.R.P. București i-a

comunicat reclamantei că, asupra aceluiași imobil, s-au format două dosare și

că aceste două dosare de despăgubire se vor conexa, având ca obiect același

imobil, despăgubirea de 250.000 RON fiind rezervată reclamantei, de la acest

răspuns au trecut însă aproape doi ani, fără ca dosarul nr. 38141/CC/2007 să fi

fost soluționat de autoritățile pârâte, deși nu există niciun impediment de

ordin procedural sau de legalitate.

Cât privește capătul

de cerere privind penalitățile, Curtea de apel a reținut că nu sunt

îndeplinite, prealabil, condițiile prevăzute de art. 18 alin. (4) lit. b) și c)

din Legea nr. 554/2004 pentru a exista un „fine de primire” al acestui capăt de

cerere.

declarate în cauză

Împotriva sentinței primei

instanțe au formulat recurs toate părțile, după cum urmează:

3.1. Recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

În recursul său,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocă dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., criticând soluția atacată sub

următoarele aspecte:

- aplicarea greșită a

legii, în privința modului de soluționare a excepției de nelegalitate a

Deciziei nr. 291/2007 emisă de AVAS;

- interpretarea

nelegală a probelor, în condițiile în care adresa ANRP nr. 27143038 din 12

octombrie 2009 nu poate suplini lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate

a autorului reclamantei; din contractul de împrumut ipotecar încheiat la 1

decembrie 1928 rezultă că acesta ar fi avut în proprietate doar ½ din

imobil;

- instanța nu a ținut

seama de ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Comisie.

3.2. Recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând admiterea calității sale procesual pasive. A arătat

că instanța de fond, deși a admis acțiunea și în contradictoriu cu autoritatea,

totuși nu a instituit nicio obligație în sarcina sa.

3.3. Recursul declarat

de I.A.

Reclamanta I.A., în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a aplicat

greșit legea în privința modului în care a soluționat capătul de cerere privind

penalitățile. Astfel, arată că instanța s-a raportat greșit la prevederile art.

18 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, deși ea invocase în acțiune

dispozițiile art. 18 alin. (5) și 24 alin. (2) din același act normativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri, cât și sub

toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea acestora, după

distincțiile și pentru motivele arătate în continuare.

și de fapt relevante

Recurenta-reclamantă

I.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca

petit principal obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de

despăgubire, corelativ constatării că s-a depășit termenul rezonabil de

soluționare a dosarului nr. 38141/CC/2007.

I.A. este titulara

unui drept la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul teren în

suprafață totală de 1735,05 mp, situat în Galați, recunoscut prin Decizia nr.

291 din 26 septembrie 2007 a AVAS.

Cum a reținut și

prima instanță, dosarul aferent Notificării nr. 1442/2001 a fost înaintat la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2007, dar în

pofida tuturor demersurilor persoanei îndreptățite, explicitate în

considerentele sentinței, el nu a fost soluționat.

De altfel, nici până

la data soluționării acestor recursuri, 23 martie 2012, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că pasivitatea de aproape 5 ani manifestată de recurenta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate administrativă

învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite

prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi justificată. Indiferent de

natura dificultăților întâmpinate, recurenta era datoare să întreprindă toate

demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de lege să se deruleze,

în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca

recurenta-reclamantă să nu poată întrezări în anul 2012 finalul unei proceduri

ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de cele trei recurente, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Referitor la excepția

de nelegalitate

Excepția de

nelegalitate a Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a fost soluționată de aceeași curte de

apel prin Sentința nr. 235 din 4 noiembrie 2010, fiind respinsă cu motivarea că

actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse, conform art. 23

din Legea nr. 10/2001, până la data soluționării notificării.

Ca urmare, prin

sentința atacată cu recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

instanța nu s-a mai pronunțat asupra excepției menționate, iar motivul de

recurs care o vizează excede, în mod evident, limitelor învestirii instanței de

recurs.

Referitor la

interpretarea probelor

Deși toate criticile

subsumate acestui motiv ignoră dispozițiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, care conferă Comisiei numai atribuția verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar nu și pe aceea de

a cenzura dispoziția emisă de entitatea notificată, totuși Înalta Curte le va

examina pe fond, în scopul înlăturării tuturor pretinselor impedimente la

emiterea titlului de despăgubire.

Astfel, susținerea

Comisiei că autorul recurentei-reclamante R.G. ar fi avut în proprietate numai

o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care cei

doi moștenitori (I.A. și R.C.E.) au invocat dreptul la despăgubiri, fiecare cu

câte o cotă de ½ este lipsită de orice consistență juridică. Comisia își

fundamentează această presupunere pe clauzele unui contract de împrumut cu

garanție ipotecară încheiat la data de 1 decembrie 1928, în care autorul

reclamantei are calitatea de împrumutător - contract pe care nu îl depune la

dosar - în timp ce recurenta-reclamantă face dovada că ulterior acestui moment,

în Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, Anexa cuprinzând

tabelul imobilelor naționalizate în județul Covurlui, la poz. nr. 41, figurează

R.G. ca proprietar al imobilului „complet” (conform certificatului nr. 1369 din

12 decembrie 1995 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Galați, pag 61 dosar

fond).

Aceeași situație este

atestată și de rezultatul recensământului general al României din anul 1941

unde la adresa poștală respectivă figurează ca unic proprietar aceeași

persoană.

De asemenea,

împrejurarea că în „declarația globală pentru impunerea veniturilor proprietăților

clădite și asimilate” purtând nr. 1310 din 28 martie 1950 s-a menționat doar o

construcție de 42 mp se explică prin chiar titulatura documentului care, în mod

evident, nu se referă și la terenuri, iar nu prin faptul afirmat de recurenta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor că autorul reclamatei nu ar

fi fost și proprietarul terenului.

Concluzionând, în

baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că dreptul

recurentei-reclamate I.A. la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul

descris anterior nu poate fi pus la îndoială.

În fine, cât privește

susținerea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor că modul de

rezolvare a acțiunii de față încalcă ordinea de soluționare a dosarelor

instituită prin Decizia internă nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Înalta Curte

nu poate achiesa la acest punct de vedere care amână sine die emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Referitor la recursul

reclamantei I.A.

Într-adevăr, instanța

de fond a respins capătul de cerere privind penalitățile ca inadmisibil,

invocând, în drept, dispozițiile art. 18 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr.

554/2004, deși reclamanta își motivase cererea pe dispozițiile art. 18 alin.

(5) din același act normativ.

Însă, deși motivarea

fondului este greșită, soluția de respingere a acestui capăt de cerere se

impune a fi păstrată în considerarea faptului că sancțiunea neexecutării

hotărârii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este considerată de

Înalta Curte ca fiind suficient de energică pentru ca debitorul obligației să

fie stimulat să o aducă la îndeplinire în termenul legal.

Referitor la recursul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

Prin Încheierea

pronunțată la data de 25 noiembrie 2010 prima instanță a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, dispunând, totodată, continuarea soluționării cauzei în

contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este real că în

dispozitivul sentinței atacate s-a menționat din eroare că acțiunea a fost

admisă în parte împotriva ambelor pârâte din cererea introductivă de instanță,

însă în sarcina ANRP nu a fost stabilită nicio obligație.

În acest condiții,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu justifică niciun

interes pentru promovarea recursului de față.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și cel declarat de I.A. ca nefondate, precum și

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de I.A. și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 95 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca lipsit

de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 martie 2012.