ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului nr. 38141/CC/2007 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale precum și obligarea la emiterea de îndată a deciziei/titlului de despăgubire prin care să se stabilească suma care urmează a i se acorda cu titlu de despăgubire în dosarul menționat, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtelor la plata unei penalități de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu disp. art. 18 alin. (5) și art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, precum și la plata prejudiciului material suferit, egal cu dobânda care ar fi fost produsă de despăgubirile de 250.000 RON de la data la care ar fi trebuit soluționat dosarul său. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a urmat procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001, având calitatea de persoană îndreptățită (comoștenitor) și a solicitat restituirea în natură a unei cote indivize de ½ din imobilul situat în Galați, sens în care a învestit autoritatea publică locală cu soluționarea Notificării nr. 1442/2001, înaintată spre soluționare Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

A mai precizat reclamanta că prin Dispoziția nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de către A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în cotă de ½ din terenul în suprafață de 1735,05 mp situat în Galați, decizia în speță nefăcând obiectul vreunui litigiu, astfel încât aceasta a rămas definitivă, fiind înaintată pârâtelor spre soluționare, în conformitate cu disp. art. 16 alin. (2) din Titlul VII Cap. V Legea nr. 247/2005.

Reclamanta a mai arătat că dosarul cuprinzând întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 a fost înaintat și înregistrat sub nr. 38141/CC/2007 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și validarea propunerii acordării de măsuri reparatorii, iar față de împrejurarea că de la data înregistrării dosarului și până la sfârșitul anului 2009 nu i s-a comunicat niciun act procedural, a formulat Cererea nr. 0137 din 03 noiembrie 2009 prin care a solicitat relații referitoare la acest dosar, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, emiterea unei decizii/titlu de despăgubire/titlu de plată prin care să se stabilească suma care urmează a se acorda cu titlu de despăgubire.

Reclamanta a susținut că a efectuat o serie de demersuri, respectiv a înaintat o plângere prealabilă prin care a reformulat cererea de soluționare a dosarului nr. 38141/CC/2007 și de comunicare a relațiilor solicitate, iar, în lipsa unui răspuns și la acest demers, în luna ianuarie 2010 a redactat o e-petiție solicitând, on-line pe site-ul instituției, lămuriri cu privire la cererile anterioare. În luna februarie 2010 a formulat și cerere de înscriere în audiență, epuizând astfel toate posibilitățile de comunicare cu pârâta.

A apreciat reclamanta că refuzul pârâtei de soluționare a dosarului este cu atât mai nejustificat cu cât cererea privind acordarea de despăgubiri pentru cealaltă cotă indiviză de ½ din terenul în suprafață de 1735,05 mp situat în Galați, formulată de către celălalt comoștenitor și care a constituit obiectul dosarului nr. 38142/CC/2007, a fost soluționată prin emiterea deciziilor nr. 817 din 05 august 2009 reprezentând titlu de conversie în cuantum de 736.370 RON și nr. 314 din 05 august 209 reprezentând titlu de plată în cuantum de 250.000 RON.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 95 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată, instanța obligând autoritatea pârâtă să soluționeze dosarul nr. 38141/CC/2007 înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale în sensul emiterii unei decizii prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei, în termenul prevăzut de lege. A fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea de penalități. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că deși întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestei decizii a fost înaintată Comisiei Centrale pentru verificarea legalității, această autoritate nu s-a pronunțat asupra legalității deciziei, cu toate insistențele și memoriile depuse de reclamantă.

S-a mai reținut că deși prin adresa nr. 27143038 din 12 octombrie 2009, A.N.R.P. București i-a comunicat reclamantei că, asupra aceluiași imobil, s-au format două dosare și că aceste două dosare de despăgubire se vor conexa, având ca obiect același imobil, despăgubirea de 250.000 RON fiind rezervată reclamantei, de la acest răspuns au trecut însă aproape doi ani, fără ca dosarul nr. 38141/CC/2007 să fi fost soluționat de autoritățile pârâte, deși nu există niciun impediment de ordin procedural sau de legalitate. Cât privește capătul de cerere privind penalitățile, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite, prealabil, condițiile prevăzute de art. 18 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 pentru a exista un „fine de primire” al acestui capăt de cerere.

3. Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs toate părțile, după cum urmează: 3.1. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor În recursul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., criticând soluția atacată sub următoarele aspecte: - aplicarea greșită a legii, în privința modului de soluționare a excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 291/2007 emisă de AVAS; - interpretarea nelegală a probelor, în condițiile în care adresa ANRP nr. 27143038 din 12 octombrie 2009 nu poate suplini lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate a autorului reclamantei; din contractul de împrumut ipotecar încheiat la 1 decembrie 1928 rezultă că acesta ar fi avut în proprietate doar ½ din imobil; - instanța nu a ținut seama de ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Comisie.

3.2. Recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea calității sale procesual pasive. A arătat că instanța de fond, deși a admis acțiunea și în contradictoriu cu autoritatea, totuși nu a instituit nicio obligație în sarcina sa. 3.3. Recursul declarat de I.A. Reclamanta I.A., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a aplicat greșit legea în privința modului în care a soluționat capătul de cerere privind penalitățile. Astfel, arată că instanța s-a raportat greșit la prevederile art. 18 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, deși ea invocase în acțiune dispozițiile art. 18 alin. (5) și 24 alin. (2) din același act normativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea acestora, după distincțiile și pentru motivele arătate în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante Recurenta-reclamantă I.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca petit principal obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, corelativ constatării că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului nr. 38141/CC/2007.

I.A. este titulara unui drept la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul teren în suprafață totală de 1735,05 mp, situat în Galați, recunoscut prin Decizia nr. 291 din 26 septembrie 2007 a AVAS. Cum a reținut și prima instanță, dosarul aferent Notificării nr. 1442/2001 a fost înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2007, dar în pofida tuturor demersurilor persoanei îndreptățite, explicitate în considerentele sentinței, el nu a fost soluționat. De altfel, nici până la data soluționării acestor recursuri, 23 martie 2012, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că pasivitatea de aproape 5 ani manifestată de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, nu poate fi justificată. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de lege să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca recurenta-reclamantă să nu poată întrezări în anul 2012 finalul unei proceduri ce a debutat în anul 2001. Răspunzând punctual criticilor formulate de cele trei recurente, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Referitor la excepția de nelegalitate Excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 291 din 26 septembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost soluționată de aceeași curte de apel prin Sentința nr. 235 din 4 noiembrie 2010, fiind respinsă cu motivarea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate au fost depuse, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, până la data soluționării notificării. Ca urmare, prin sentința atacată cu recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor instanța nu s-a mai pronunțat asupra excepției menționate, iar motivul de recurs care o vizează excede, în mod evident, limitelor învestirii instanței de recurs.

Referitor la interpretarea probelor Deși toate criticile subsumate acestui motiv ignoră dispozițiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care conferă Comisiei numai atribuția verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar nu și pe aceea de a cenzura dispoziția emisă de entitatea notificată, totuși Înalta Curte le va examina pe fond, în scopul înlăturării tuturor pretinselor impedimente la emiterea titlului de despăgubire. Astfel, susținerea Comisiei că autorul recurentei-reclamante R.G. ar fi avut în proprietate numai o cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care cei doi moștenitori (I.A. și R.C.E.) au invocat dreptul la despăgubiri, fiecare cu câte o cotă de ½ este lipsită de orice consistență juridică.

Comisia își fundamentează această presupunere pe clauzele unui contract de împrumut cu garanție ipotecară încheiat la data de 1 decembrie 1928, în care autorul reclamantei are calitatea de împrumutător - contract pe care nu îl depune la dosar - în timp ce recurenta-reclamantă face dovada că ulterior acestui moment, în Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, Anexa cuprinzând tabelul imobilelor naționalizate în județul Covurlui, la poz. nr. 41, figurează R.G. ca proprietar al imobilului „complet” (conform certificatului nr. 1369 din 12 decembrie 1995 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Galați, pag 61 dosar fond). Aceeași situație este atestată și de rezultatul recensământului general al României din anul 1941 unde la adresa poștală respectivă figurează ca unic proprietar aceeași persoană.

De asemenea, împrejurarea că în „declarația globală pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și asimilate” purtând nr. 1310 din 28 martie 1950 s-a menționat doar o construcție de 42 mp se explică prin chiar titulatura documentului care, în mod evident, nu se referă și la terenuri, iar nu prin faptul afirmat de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor că autorul reclamatei nu ar fi fost și proprietarul terenului. Concluzionând, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că dreptul recurentei-reclamate I.A. la despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul descris anterior nu poate fi pus la îndoială.

În fine, cât privește susținerea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor că modul de rezolvare a acțiunii de față încalcă ordinea de soluționare a dosarelor instituită prin Decizia internă nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Înalta Curte nu poate achiesa la acest punct de vedere care amână sine die emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Referitor la recursul reclamantei I.A. Într-adevăr, instanța de fond a respins capătul de cerere privind penalitățile ca inadmisibil, invocând, în drept, dispozițiile art. 18 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, deși reclamanta își motivase cererea pe dispozițiile art. 18 alin. (5) din același act normativ.

Însă, deși motivarea fondului este greșită, soluția de respingere a acestui capăt de cerere se impune a fi păstrată în considerarea faptului că sancțiunea neexecutării hotărârii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este considerată de Înalta Curte ca fiind suficient de energică pentru ca debitorul obligației să fie stimulat să o aducă la îndeplinire în termenul legal. Referitor la recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților Prin Încheierea pronunțată la data de 25 noiembrie 2010 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dispunând, totodată, continuarea soluționării cauzei în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este real că în dispozitivul sentinței atacate s-a menționat din eroare că acțiunea a fost admisă în parte împotriva ambelor pârâte din cererea introductivă de instanță, însă în sarcina ANRP nu a fost stabilită nicio obligație. În acest condiții, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu justifică niciun interes pentru promovarea recursului de față. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și cel declarat de I.A. ca nefondate, precum și recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de I.A. și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 95 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.