ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2015

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 53 din 2 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâții Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aplicat pârâtului Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a obligat același pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru întârziere de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză împotriva sentinței civile nr. 53 din 2 februarie 2012, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurentele au adus, în esență, aceleași critici hotărârii atacate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor formulând motive de recurs și pe capătul de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Un prim motiv de recurs s-a referit la faptul că prima instanță, în soluționarea pe fond a cauzei, nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit, dreptul părților la un proces echitabil. În acest sens, recurentele au susținut că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea normelor de procedură privind citarea, în nume personal, a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților , cu toate că amenda a fost aplicată acestei părți, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004. A doua critică s-a referit la faptul că Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, pornind de la atribuțiile acestuia stabilite prin art. 3 din H.G. nr. 1068/2007, atribuția privind emiterea titlului de despăgubiri aparținând, exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care apreciază că sancțiunea amenzii se poate aplica comisiei în întregul său și nu președintelui acesteia, ținând cont de caracterul colegial al deciziilor adoptate și de lipsa unei subordonări ierarhice a membrilor comisiei față de președinte. Recurentele au mai formulat critici și cu privire la fondul cererii, în sensul că Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a îndeplinit toate atribuțiile stabilite de lege în sarcina sa, respectiv, în Dosarul nr. 46212/CC a desemnat evaluator, însă din motive neimputabile Comisiei, evaluatorul a anunțat că se află în imposibilitate de a întocmi un raport de evaluare. O altă critică a sentinței recurate s-a referit la faptul că instanța de fond a dispus, nelegal, obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unor despăgubiri de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt în sensul aplicării despăgubirilor pentru întârziere conducătorului autorității publice, ci doar în sensul aplicării amenzii ca măsură de constrângere a acestuia, în situația în care, nu depune diligențele în vederea executării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Prin recursul său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentința instanței de fond și sub aspectul obligării acestei autorități la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000 RON. Această autoritate a apreciat că, în raport cu împrejurarea că litigiul s-a soluționat la primul termen de judecată, prima instanță trebuia să aprecieze că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu complexitatea dosarului și să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1253/44/2011, au fost admise recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, deși a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților atât la plata, în favoarea statului, a amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și în favoarea reclamantului a unor despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, a soluționat cauza fără citarea, în nume personal a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, încălcând astfel principiul dreptului la apărare și al contradictorialității procesului civil și implicit dreptul la un proces echitabil, consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei Prin sentința civilă nr. 212 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați , secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1253/44/2011*, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și în consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin aceeași hotărâre, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că, au fost respinse capetele de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariu mediu brut pe economie și la despăgubiri de 20% din salariu mediu brut pe economie, ca nefondate, și a fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților , sunt întemeiate. Instanța a constatat că acești pârâți nu au avut calitate procesuală în dosarul soluționat prin decizia nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind obligată la emiterea titlului de despăgubiri doar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe de altă parte, a constatat că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, fără personalitate juridică. Totodată, a reținut instanța că decizia de acordare a despăgubirilor se emite exclusiv de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu au competențe în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și a despăgubirilor trebuie să fie consecința neexecutării culpabile a hotărârilor judecătorești prin care s-a instituit în sarcina autorităților publice anumite obligații de a face într-un anumit termen. A reținut instanța că pe parcursul soluționării cererii de față au fost adoptate O.U.G. nr. 4/2012 și Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și s-a instituit o nouă procedură, fiind înființate noi entități cu atribuții în ceea ce privește emiterea titlurilor de compensare pentru imobilele imposibil de restituit în natură. Această modificare legislativă se circumscrie în limitelor puterii discreționare a statului în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale, cât și a termenului necesar pentru aplicarea măsurilor reparatorii. Față de cele arătate, instanța de fond a constatat că nu se poate reține la acest moment o culpă în sarcina pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în executarea deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere modificările legislative intervenite. Cu privire la ultimul capăt al acțiunii reclamantului, instanța a constatat că este întemeiat, motiv pentru care, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în Dosarul nr. 261/44/2010, conform chitanței aflate la Dosarul nr. 1253/44/2011.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 212 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii solicitării reclamantului privind obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: Instanța în mod nelegal a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pe care reclamantul M.P. le-ar fi efectuat în Dosarul nr. 261/44/2010. În mod greșit a reținut instanța că pârâta a căzut în pretenții în privința cheltuielilor de judecată, întrucât reclamantul pe fondul litigiului inițial, respectiv în Dosarul nr. 261/44/2010, înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, nu a solicitat cheltuieli de judecată. Mai mult, prin sentința civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligația de a face. În ceea ce privește cheltuielile efectuate de către reclamant în stadiul procesual al căii de atac formulate împotriva sentinței civile nr. 151/2010, acesta a menționat, după cum se reține și în cuprinsul deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 261/44/2010, că nu solicită cheltuieli de judecată, precizând că le va cere pe cale separată. Având în vedere caracterul special al dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, a căror aplicare se solicită în prezenta cauză, reclamantul nu putea cere pe această cale obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, implicit, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de continuatoare a comisiei menționate, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 261/44/2010. În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant în Dosarul nr. 261/44/2010, apreciind că suma de 10.000 RON este mult prea mare pentru un singur stadiu procesual de soluționare a cauzei înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 261/44/2010. Recurenta a arătat că prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie o limitare în ceea privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu, în acest sens fiind prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Apărările formulate de intimații-pârâți Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - G.B. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - G.B. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a solicitării reclamantului de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată. Intimații-pârâți au formulat aceleași apărări, susținând că prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 261/44/2010, a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, fără a se stabili în sarcina acesteia obligația de plată a cheltuielilor de judecată. Mai mult decât atât, având în vedere caracterul special al dispozițiilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, o astfel de solicitare este inadmisibilă, reclamantul având la dispoziție promovarea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește cadrul procesual pasiv al acțiunii deduse judecății, având în vedere îndrumările cu caracter obligatoriu stabilite prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1253/44/2011 , se constată că prin hotărârea recurată, în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, prin decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 53 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că prima instanță a soluționat cauza fără citarea, în nume personal, a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, încălcând principiile care guvernează desfășurarea procesului civil și s-a dispus ca în rejudecare, Curtea de apel să aibă în vedere și celelalte critici formulate de recurentele-pârâte, ca apărări de fond. În conformitate cu dispozițiile 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Având în vedere că, în raport de motivele de recurs formulate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul justificării calității procesuale pasive a pârâților Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, se reține că, în mod greșit judecătorul fondului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința acestor pârâți, motiv pentru care, excepția analizată urmează a fi respinsă. În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată izvorâte din Dosarul nr. 261/44/2010, critica formulată de recurenta-pârâtă, este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În conformitate cu prevederile legale menționate, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții. În cauză, se constată că prin sentința civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 261/44/2010 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Galați, str. C. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul iar prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 261/44/2010, s-a dispus admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant și obligării pârâtei la emiterea titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea respectivei decizii. În practicaua deciziei pronunțate în calea de atac a recursului s-a consemnat că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată, precizând că le va cere pe cale separată. Cum în litigiul care a făcut obiectul Dosarului nr. 261/44/2010, în raport de precizările formulate de reclamant cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de control judiciar nu a stabilit în sarcina pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligația de plată a cheltuielilor de judecată iar obiectul prezentei acțiuni deduse judecății îl constituie aplicarea sancțiunii și a despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nepunerea în executare a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că este neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată izvorâte din Dosarul nr. 261/44/2010, urmând a fi respinsă. În condițiile arătate, în raport de soluția pronunțată de instanța de fond asupra capetelor de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariul mediu brut pe economie și la despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie, acțiunea formulată de reclamant urmează a fi respinsă, în integralitate, ca neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiate.