ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, sub nr. 1253/44/2011, reclamantul M.P. a chemat în judecată pe pârâții

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând:

- obligarea pârâtului

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București

la plata, în favoarea statului, a unei amenzi de 20% din salariul mediu brut pe

economie, pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii în prezenta

cauză și până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 261/44/2010;

- obligarea aceluiași

pârât la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 20% din salariul

mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii

asupra prezentei acțiuni și până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din

05 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata câtre reclamant a

sumei de 10 000 RON, reprezentând cheltuielile de judecată izvorâte din Dosarul

nr. 261/44/2010 al Curții de Apel Galați și al Înaltei Curți de Casație și

Justiție și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

de proces.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 53 din 2

februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

a admis

acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâții

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aplicat pârâtului Președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea

efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a obligat același pârât să plătească reclamantului despăgubiri pentru

întârziere de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi întârziere, până

la executarea efectivă a deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor București la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON,

cheltuieli de judecată.

în cauză

împotriva sentinței civile nr. 53 din 2 februarie

2012, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurentele

au adus, în esență, aceleași critici hotărârii atacate, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor formulând motive de recurs și pe capătul de cerere privind

obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Un prim motiv

de recurs s-a referit la faptul că prima instanță, în soluționarea pe fond a cauzei,

nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit, dreptul

părților la un proces echitabil.

În acest sens,

recurentele au susținut că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea normelor

de procedură privind citarea, în nume personal, a Președintelui

Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților

, cu toate că amenda

a fost aplicată acestei părți, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

A doua critică

s-a referit la faptul că Președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

nu are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu,

pornind de la atribuțiile acestuia stabilite prin art. 3 din H.G. nr. 1068/2007,

atribuția privind emiterea titlului de despăgubiri aparținând, exclusiv Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care apreciază că sancțiunea

amenzii se poate aplica comisiei în întregul său și nu președintelui acesteia, ținând

cont de caracterul colegial al deciziilor adoptate și de lipsa unei subordonări

ierarhice a membrilor comisiei față de președinte.

Recurentele

au mai formulat critici și cu privire la fondul cererii, în sensul că Președintele

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a îndeplinit toate atribuțiile

stabilite de lege în sarcina sa, respectiv, în Dosarul nr. 46212/CC a desemnat evaluator,

însă din motive neimputabile Comisiei, evaluatorul a anunțat că se află în imposibilitate

de a întocmi un raport de evaluare.

O altă critică

a sentinței recurate s-a referit la faptul că instanța de fond a dispus, nelegal,

obligarea Președintelui

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

la plata unor despăgubiri de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,

până la executarea efectivă a deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, având în vedere că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt

în sensul aplicării despăgubirilor pentru întârziere conducătorului autorității

publice, ci doar în sensul aplicării amenzii ca măsură de constrângere a acestuia,

în situația în care, nu depune diligențele în vederea executării unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Prin recursul

său, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat sentința instanței

de fond și sub aspectul obligării acestei autorități la plata cheltuielilor de judecată,

în cuantum de 10.000 RON.

Această autoritate

a apreciat că, în raport cu împrejurarea că litigiul s-a soluționat la primul termen

de judecată, prima instanță trebuia să aprecieze că onorariul de avocat este mult

prea mare în raport cu complexitatea dosarului și să facă aplicarea prevederilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.

de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de pârâtele

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor

Prin decizia nr. 3486

din 13 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 1253/44/2011, au fost admise recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

s-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, deși a admis

acțiunea reclamantului și a dispus obligarea Președintelui Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților atât la plata, în favoarea statului, a amenzii

prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și în favoarea reclamantului

a unor despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere,

a soluționat cauza fără citarea, în nume personal a Președintelui Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, încălcând astfel principiul dreptului la apărare

și al contradictorialității procesului civil și implicit dreptul la un proces echitabil,

consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

după rejudecarea cauzei

Prin sentința civilă nr. 212 din 16 octombrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați

, secția contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1253/44/2011*, a fost

admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

și în consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu acești

pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

Prin aceeași hotărâre,

instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu

cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că, au fost

respinse capetele de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariu

mediu brut pe economie și la despăgubiri de 20% din salariu mediu brut pe economie,

ca nefondate, și a fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor

la plata sumei de 10.000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

Președintele

Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților

,

sunt întemeiate. Instanța a constatat

că acești pârâți nu au avut calitate procesuală în dosarul soluționat prin

decizia nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

fiind obligată la emiterea titlului de despăgubiri doar Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pe de altă

parte, a constatat că potrivit

art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice

centrale, fără personalitate juridică.

Totodată, a reținut instanța

că

decizia de acordare a despăgubirilor se emite exclusiv

de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele

Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților

nu au competențe

în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Pe fondul

cauzei,

Curtea

a constatat că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum

și a despăgubirilor trebuie să fie consecința neexecutării culpabile a hotărârilor

judecătorești prin care s-a instituit în sarcina autorităților publice anumite obligații

de a face într-un anumit termen.

A reținut instanța că

pe parcursul soluționării cererii de față au fost adoptate

O.U.G. nr. 4/2012 și Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului

de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România și s-a instituit o nouă procedură, fiind

înființate noi entități cu atribuții în ceea ce privește emiterea titlurilor de

compensare pentru imobilele imposibil de restituit în natură.

Această modificare

legislativă se circumscrie în limitelor puterii discreționare a statului în ceea

ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale, cât și

a termenului necesar pentru aplicarea măsurilor reparatorii.

Față de cele arătate,

instanța de fond a constatat că nu se poate reține la acest moment o culpă în sarcina

pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fostă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în executarea

deciziei nr. 2540/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere modificările

legislative intervenite.

Cu privire la ultimul

capăt al acțiunii reclamantului, instanța a constatat că este întemeiat, motiv pentru

care, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata

sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant

în Dosarul nr. 261/44/2010, conform chitanței aflate la Dosarul nr. 1253/44/2011.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 212 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recursul declarat de pârâtă

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

solicitării reclamantului privind obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea

Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele

motive:

Instanța în mod nelegal

a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata sumei

de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pe care reclamantul M.P. le-ar

fi efectuat în Dosarul nr. 261/44/2010.

În mod greșit a reținut

instanța că pârâta a căzut în pretenții în privința cheltuielilor de judecată, întrucât

reclamantul pe fondul litigiului inițial, respectiv în Dosarul nr. 261/44/2010,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel Galați

a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu

cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligația

de a face.

În ceea ce privește cheltuielile

efectuate de către reclamant în stadiul procesual al căii de atac formulate împotriva

sentinței civile nr. 151/2010, acesta a menționat, după cum se reține și în cuprinsul

deciziei nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată

în Dosarul nr. 261/44/2010, că nu solicită cheltuieli de judecată, precizând că

le va cere pe cale separată.

Având în vedere caracterul

special al dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, a căror aplicare se solicită

în prezenta cauză, reclamantul nu putea cere pe această cale obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, implicit, a Comisiei Naționale pentru

Compensarea Imobilelor, în calitate de continuatoare a comisiei menționate, la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul aflat pe rolul Curții de Apel Galați

sub nr. 261/44/2010.

În subsidiar, recurenta-pârâtă

a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant

în Dosarul nr. 261/44/2010, apreciind că suma de 10.000 RON este mult prea mare

pentru un singur stadiu procesual de soluționare a cauzei înregistrate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 261/44/2010.

Recurenta a arătat că

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie o limitare în ceea privește

onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată

și onorariu, în acest sens fiind prevederile Deciziei Curții Constituționale

nr. 492/2006, publicată în M. Of. nr. 583/05.07.2006, precum și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

de intimații-pârâți Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

- G.B. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Prin întâmpinările formulate

în cauză, pârâții Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

- G.B. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat admiterea

recursului declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și

modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a solicitării

reclamantului de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la

plata cheltuielilor de judecată.

Intimații-pârâți au formulat

aceleași apărări, susținând că prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 261/44/2010, a fost obligată

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire,

fără a se stabili în sarcina acesteia obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Mai mult decât atât, având

în vedere caracterul special al dispozițiilor prevăzute de art. 24 din Legea

nr. 554/2004, o astfel de solicitare este inadmisibilă, reclamantul având la dispoziție

promovarea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

următoarele:

În ceea ce privește cadrul

procesual pasiv al acțiunii deduse judecății, având în vedere îndrumările cu caracter

obligatoriu stabilite prin decizia

nr. 3486 din 13 septembrie

2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

1253/44/2011

, se

constată că prin hotărârea recurată, în mod greșit

instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Președintele Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Astfel, prin decizia

nr.

3486 din 13 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație

și Justiție

a admis recursurile declarate

de

pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 53 din 2 februarie

2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus

casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei

instanței de recurs s-a reținut că prima instanță a soluționat cauza fără citarea,

în nume personal, a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,

încălcând principiile care guvernează desfășurarea procesului civil și s-a dispus

ca în rejudecare, Curtea de apel să aibă în vedere și celelalte critici formulate

de recurentele-pârâte, ca apărări de fond.

În conformitate cu dispozițiile

315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Având în vedere că, în

raport de motivele de recurs formulate de pârâtele Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

prin considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul justificării

calității procesuale pasive a pârâților Președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

se reține că, în mod greșit judecătorul fondului a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive în privința acestor pârâți, motiv pentru care, excepția analizată

urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește soluția

pronunțată de prima instanță asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamant

a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată izvorâte din Dosarul

nr. 261/44/2010, critica formulată de recurenta-pârâtă, este fondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În conformitate cu prevederile

legale menționate, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată îl constituie

culpa procesuală a părții.

În cauză, se constată

că prin sentința civilă nr. 151 din 08 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 261/44/2010

al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă,

ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat obligarea

pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

situat în Galați, str. C.

Împotriva sentinței menționate

a declarat recurs reclamantul iar prin decizia nr. 2540 din 05 mai 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. 261/44/2010, s-a dispus admiterea recursului și casarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant și obligării pârâtei

la emiterea titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea respectivei

decizii.

În practicaua deciziei

pronunțate în calea de atac a recursului s-a consemnat că reclamantul nu a solicitat

cheltuieli de judecată, precizând că le va cere pe cale separată.

Cum în litigiul care a

făcut obiectul Dosarului nr. 261/44/2010, în raport de precizările formulate de

reclamant cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de control

judiciar nu a stabilit în sarcina pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

obligația de plată a cheltuielilor de judecată iar obiectul prezentei acțiuni deduse

judecății îl constituie aplicarea sancțiunii și a despăgubirilor prevăzute la

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru nepunerea în executare a deciziei

nr. 2540 din 05 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că este

neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată izvorâte din Dosarul

nr. 261/44/2010, urmând a fi respinsă.

În condițiile arătate,

în raport de soluția

pronunțată de instanța de

fond asupra capetelor de cerere privind obligarea la plata amenzii de 20% din salariul

mediu brut pe economie și la despăgubiri de 20% din salariul mediu brut pe economie,

acțiunea formulată de reclamant urmează a fi respinsă, în integralitate, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

formulate de reclamant, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței nr. 212 din

16 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului M.P., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2015.