ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1531/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată la data de 17 martie

2011, reclamanții M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M. au solicitat instanței

ca în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să fie

obligat conducătorul autorității publice pârâte, președintele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut

pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 10 martie 2011 și până la

executarea efectivă a Sentinței civile nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată

în Dosarul nr. 620/33/2010, irevocabilă.

Prin Sentința nr. 331

din 1 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte

acțiunea reclamanților în sensul obligării conducătorului autorității pârâte la

plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

începând cu data de 10 aprilie 2011 și până la executarea efectivă a Sentinței

nr. 267 din 22 iunie 2010, irevocabilă la data de 10 martie 2011.

Prin Decizia nr. 3950

din 24 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

admis recursul împotriva Sentinței nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel

Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

de Apel

Prin Sentința nr. 110

din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte

acțiunea reclamanților M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M. în contradictoriu

cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul

că a fost obligat conducătorul autorității pârâte - președintele Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie

2011 și până la executarea efectivă a Sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010

pronunțată în Dosar nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, sentința rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului la 10 martie 2011.

Instanța a respins

petitul privind plata despăgubirilor pentru întârziere și a fost obligat

pârâtul la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin Sentința nr. 267 din 22 iunie

2010 pronunțată în Dosarul nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, a fost

admisă cererea și obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile potrivit

Dispoziției nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului

Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de 1.800 RON

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut că de la data pronunțării deciziei amintite, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor nu a întreprins nicio acțiune pentru a duce la

îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina acesteia de instanța de judecată,

reținând că ipoteza normei din art. 24 din Legea nr. 554/2004 este întrunită.

În cauză nu s-a

stabilit prin hotărâre judecătorească un termen pentru emiterea titlului de

despăgubire la emiterea căruia a fost obligată autoritatea pârâtă, instanța

apreciind că aceasta trebuia să procedeze la întocmirea actului în cel mult 30

de zile de la data când a fost pronunțată decizia.

Instanța de fond a

reținut că stabilirea despăgubirilor, ca măsură coercitivă a autorității în

exercitarea prerogativelor legale care-i revin, nu este necesară și ca atare nu

a acordat aceste despăgubiri, reținând și împrejurarea că nu este dovedit

cuantumul acestora.

Cu privire la

cheltuielile judiciare avansate de reclamanți, instanța de fond a făcut

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii și

de munca depusă de avocatul părților.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că, din norma

legală incidentă cauzei, rezultă faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi

aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată

prin hotărâre, la una dintre prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că pentru

a putea fi obligat la plata acestei amenzi, trebuie să îndeplinească cumulativ

două condiții, respectiv să aibă competența de a executa personal hotărârea

irevocabilă și să fie vorba de o persoană fizică privată.

Recurenta a susținut

că trebuia ca instanța de fond să pună în discuție precizarea cadrului

procesual, în vederea introducerii în cauză a conducătorului autorității

publice în nume personal, întrucât pârâta, instituția de drept public, este

diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce privește patrimoniul

amândurora. Astfel, recurenta a invocat existența unui viciu de procedură în

ceea ce privește citarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

De asemenea,

recurenta a susținut că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești

răspunderea aparține Comisiei în întregul său și nu Președintelui, care are un

drept de vot egal cu al celorlalți membrii.

Recurenta a criticat

și obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, arătând că suma la

care au fost obligați este destul de mare față de obiectul litigiului, precum

și pentru considerentul că au fost parcurse două termene de judecată până la

pronunțarea sentinței în dosar.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Analiza legislației

aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Înalta Curte reține

că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare și

sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag

acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii.

Sancțiunile prevăzute

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul

hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să

înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative.

Din analiza actelor

și înscrisurilor, aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a reținut că prin

Decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost admis recursul împotriva Sentinței nr. 331 din 1 iunie 2011 a

Curții de Apel Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța

de fond, reținându-se că Președintele autorității pârâte nu a fost parte în

proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege.

Instanța de casare a

reținut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților

introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

Motivul de casare

reținut de instanța de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost

acela că instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală pasivă

a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin

introducerea în cauză a conducătorului autorității publice.

Or, în acest stadiu

al dosarului, după casarea cu rejudecare și după efectuarea precizării

reclamanților, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a

dispus obligarea conducătorului autorității pârâte la plata unei amenzi de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în condițiile în care

hotărârea în discuție nu s-a executat în cel mult 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamantul și-a precizat cererea introductivă,

în sensul indicării numelui persoanei fizice, d-na D.D., astfel încât indicarea

în dispozitivul hotărârii atacate a Președintelui Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea numelui persoanei fizice, nu este de

natură a determina imposibilitatea efectuării unei executări, întrucât persoana

fizică titulară a funcției indicate este expres indicată în actele

administrative emise de această autoritate, fără a exista riscul unei confuzii

în acest sens.

De altfel, pe calea

prevăzută de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. poate fi îndreptată hotărârea

instanței de fond cu privire la indicarea numelui persoanei fizice, titulară a

funcției de Președinte al autorității, atât din oficiu de instanța de fond, cât

și la cererea părților.

Văzând că nu sunt

motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține

hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - AS