ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1531/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată la data de 17 martie 2011, reclamanții M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să fie obligat conducătorul autorității publice pârâte, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 10 martie 2011 și până la executarea efectivă a Sentinței civile nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 620/33/2010, irevocabilă.

Prin Sentința nr. 331 din 1 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamanților în sensul obligării conducătorului autorității pârâte la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 și până la executarea efectivă a Sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010, irevocabilă la data de 10 martie 2011. Prin Decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul împotriva Sentinței nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 110 din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamanților M.J.F.

(identic cu M.I.M.F.) și A.M. în contradictoriu cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligat conducătorul autorității pârâte - președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 și până la executarea efectivă a Sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în Dosar nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, sentința rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 10 martie 2011. Instanța a respins petitul privind plata despăgubirilor pentru întârziere și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin Sentința nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, a fost admisă cererea și obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile potrivit Dispoziției nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de 1.800 RON cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că de la data pronunțării deciziei amintite, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a întreprins nicio acțiune pentru a duce la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina acesteia de instanța de judecată, reținând că ipoteza normei din art. 24 din Legea nr. 554/2004 este întrunită.

În cauză nu s-a stabilit prin hotărâre judecătorească un termen pentru emiterea titlului de despăgubire la emiterea căruia a fost obligată autoritatea pârâtă, instanța apreciind că aceasta trebuia să procedeze la întocmirea actului în cel mult 30 de zile de la data când a fost pronunțată decizia. Instanța de fond a reținut că stabilirea despăgubirilor, ca măsură coercitivă a autorității în exercitarea prerogativelor legale care-i revin, nu este necesară și ca atare nu a acordat aceste despăgubiri, reținând și împrejurarea că nu este dovedit cuantumul acestora. Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de reclamanți, instanța de fond a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii și de munca depusă de avocatul părților.

3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că, din norma legală incidentă cauzei, rezultă faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre, la una dintre prestațiile expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a arătat că pentru a putea fi obligat la plata acestei amenzi, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții, respectiv să aibă competența de a executa personal hotărârea irevocabilă și să fie vorba de o persoană fizică privată.

Recurenta a susținut că trebuia ca instanța de fond să pună în discuție precizarea cadrului procesual, în vederea introducerii în cauză a conducătorului autorității publice în nume personal, întrucât pârâta, instituția de drept public, este diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce privește patrimoniul amândurora. Astfel, recurenta a invocat existența unui viciu de procedură în ceea ce privește citarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, recurenta a susținut că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești răspunderea aparține Comisiei în întregul său și nu Președintelui, care are un drept de vot egal cu al celorlalți membrii. Recurenta a criticat și obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, arătând că suma la care au fost obligați este destul de mare față de obiectul litigiului, precum și pentru considerentul că au fost parcurse două termene de judecată până la pronunțarea sentinței în dosar.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Înalta Curte reține că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii. Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

Din analiza actelor și înscrisurilor, aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul împotriva Sentinței nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, reținându-se că Președintele autorității pârâte nu a fost parte în proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege. Instanța de casare a reținut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

Motivul de casare reținut de instanța de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost acela că instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice. Or, în acest stadiu al dosarului, după casarea cu rejudecare și după efectuarea precizării reclamanților, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea conducătorului autorității pârâte la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în condițiile în care hotărârea în discuție nu s-a executat în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul și-a precizat cererea introductivă, în sensul indicării numelui persoanei fizice, d-na D.D., astfel încât indicarea în dispozitivul hotărârii atacate a Președintelui Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea numelui persoanei fizice, nu este de natură a determina imposibilitatea efectuării unei executări, întrucât persoana fizică titulară a funcției indicate este expres indicată în actele administrative emise de această autoritate, fără a exista riscul unei confuzii în acest sens. De altfel, pe calea prevăzută de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. poate fi îndreptată hotărârea instanței de fond cu privire la indicarea numelui persoanei fizice, titulară a funcției de Președinte al autorității, atât din oficiu de instanța de fond, cât și la cererea părților.

Văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012. Procesat de GGC - AS