ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5059/2012

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2012, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

nr. 1531 din 21 martie 2012, invocând ca temei a cererii formulate dispozițiile

art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

de recurs

Prin decizia nr. 1531

din 21 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 110

din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj – secția contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că

prin sentința nr. 110

din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte

acțiunea reclamanților M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M. în contradictoriu

cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul

că a fost obligat conducătorul autorității pârâte - președintele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul minim

brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 și

până la executarea efectivă a sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în

dosar nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, sentința rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului la 10 martie 2011.

Înalta Curte sesizată

cu recursul formulat de CCSD împotriva sentinței nr. 110 din 13 februarie 2012

a Curții de Apel Cluj, a reținut că prin sentința nr. 267 din 22 iunie 2010

pronunțată în dosarul nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, a fost admisă

cererea introductivă, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire

pentru imobile, potrivit dispoziției nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului

municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de

1800 lei cheltuieli de judecată.

Înalta

Curte a reținut că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

stabilesc cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a

căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii.

Sancțiunile

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul

hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să

înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative.

Instanța de control

judiciar a reținut că prin decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul împotriva sentinței nr.

331 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare

la instanța de fond, reținându-se că Președintele autorității pârâte nu a fost

parte în proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege.

Instanța de casare a

reținut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților

introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

Motivul de casare

reținut de instanța de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost

acela că instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală pasivă

a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin introducerea

în cauză a conducătorului autorității publice.

Or, în acest stadiu

al dosarului, după casarea cu rejudecare și după efectuarea precizării

reclamanților, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a

dispus obligarea conducătorului autorității pârâte la plata unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

în condițiile în care hotărârea în discuție nu s-a executat în cel mult 30 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Instanța de recurs a

reținut că reclamantul și-a precizat cererea introductivă, în sensul indicării

numelui persoanei fizice (fila 80 din dosarul nr. 383/33/2011* al CA Cluj),

d-na D.D., astfel încât indicarea în dispozitivul hotărârii atacate a

Președintelui Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea

numelui persoanei fizice, nu este de natură a determina imposibilitatea

efectuării unei executări, întrucât persoana fizică titulară a funcției

indicate este expres indicată în actele administrative emise de această

autoritate, fără a exista riscul unei confuzii în acest sens.

Instanța a recurs a

reținut că nu sunt indicate motive de modificare sau casare a hotărârii

instanței de fond și a respins recursul formulat.

anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Prin cererea

formulată, contestatoarea a criticat soluția instanței de recurs, indicând ca

temei al contestației formulate, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art.

318 C. proc. civ., respectiv faptul că în ziua când s-a judecat pricina a fost

un viciu de procedură cu președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, precum și aspectul că instanța de recurs a omis din greșeală să

cerceteze unul dintre motivele de modificare sau casare invocate.

Contestatoarea invocă

faptul că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat aplicarea amenzii

conducătorului autorității publice, fără însă să formuleze o cerere de

introducere în proces a acestuia în nume personal, în condițiile în care

instituția de drept public este diferită față de președintele acesteia, atât în

ceea ce privește calitatea procesuală în proces, cât și în ceea ce privește

patrimoniul fiecăruia.

De asemenea,

contestatoarea a arătat că instanța nu a avut în vedere și nu s-a pronunțat

asupra motivelor de recurs ce au vizat aspectele legate de punerea în executare

a sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, motivul de recurs

ce a vizat interpretarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005

coroborate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, precum și asupra

motivului de recurs ce a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 600 lei pentru ambii reclamanți.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C.

proc. civ.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai

dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului,

când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a

fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Înalta Curte

analizând actele și lucrările cauzei, a constatat că nu sunt incidente în cauză

motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1, întrucât la data soluționării

cauzei în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost procedura

completă, așa cum reiese și din practicaua deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012.

De altfel, neregularitatea procedurii de citare arătată poate fi invocată,

inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de

îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca, fiind vorba de

o nulitate relativă, sancționată conform art. 108 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau casare.

Înalta Curte reține

că prin calea de atac a contestației în anulare se tinde la desființarea unei

hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele

expres și limitativ prevăzute de lege, întrucât prin aceste dispoziții legale

nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, în cauza dedusă

judecății, instanța de recurs a analizat situația de fapt și de drept și a

precizat, argumentând sub aspect probatoriu și al dispozițiilor legale

aplicabile, motivele soluției adoptate, răspunzând astfel criticilor formulate

în recurs.

Contestatorul invocă

aspecte care țin de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor

și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată

dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii

recurate.

Aceste critici nu pot

fi primite de instanța de retractare și pentru considerentele arătate,

contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.