ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5059/2012

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2012, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012, invocând ca temei a cererii formulate dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. 2. Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 1531 din 21 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj – secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că prin sentința nr. 110 din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamanților M.J.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M.

în contradictoriu cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligat conducătorul autorității pârâte - președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 aprilie 2011 și până la executarea efectivă a sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în dosar nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, sentința rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 10 martie 2011. Înalta Curte sesizată cu recursul formulat de CCSD împotriva sentinței nr. 110 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, a reținut că prin sentința nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, a fost admisă cererea introductivă, în sensul că a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile, potrivit dispoziției nr. 917 din 19 februarie 2009 a Primarului municipiului Cluj-Napoca; de asemenea, a fost obligată pârâta să achite suma de 1800 lei cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a reținut că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrag acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii. Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Instanța de control judiciar a reținut că prin decizia nr. 3950 din 24 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul împotriva sentinței nr. 331 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj și a fost casată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, reținându-se că Președintele autorității pârâte nu a fost parte în proces, fiind încălcate astfel regulile procedurale prevăzute de lege.

Instanța de casare a reținut că, se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte. Motivul de casare reținut de instanța de control judiciar în raport de obiectul pricinii, a fost acela că instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice. Or, în acest stadiu al dosarului, după casarea cu rejudecare și după efectuarea precizării reclamanților, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea conducătorului autorității pârâte la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în condițiile în care hotărârea în discuție nu s-a executat în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Instanța de recurs a reținut că reclamantul și-a precizat cererea introductivă, în sensul indicării numelui persoanei fizice (fila 80 din dosarul nr. 383/33/2011* al CA Cluj), d-na D.D., astfel încât indicarea în dispozitivul hotărârii atacate a Președintelui Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fără indicarea numelui persoanei fizice, nu este de natură a determina imposibilitatea efectuării unei executări, întrucât persoana fizică titulară a funcției indicate este expres indicată în actele administrative emise de această autoritate, fără a exista riscul unei confuzii în acest sens. Instanța a recurs a reținut că nu sunt indicate motive de modificare sau casare a hotărârii instanței de fond și a respins recursul formulat.

3. Contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin cererea formulată, contestatoarea a criticat soluția instanței de recurs, indicând ca temei al contestației formulate, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C. proc. civ., respectiv faptul că în ziua când s-a judecat pricina a fost un viciu de procedură cu președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și aspectul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau casare invocate.

Contestatoarea invocă faptul că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat aplicarea amenzii conducătorului autorității publice, fără însă să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal, în condițiile în care instituția de drept public este diferită față de președintele acesteia, atât în ceea ce privește calitatea procesuală în proces, cât și în ceea ce privește patrimoniul fiecăruia. De asemenea, contestatoarea a arătat că instanța nu a avut în vedere și nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs ce au vizat aspectele legate de punerea în executare a sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, motivul de recurs ce a vizat interpretarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, precum și asupra motivului de recurs ce a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei pentru ambii reclamanți.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Înalta Curte analizând actele și lucrările cauzei, a constatat că nu sunt incidente în cauză motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1, întrucât la data soluționării cauzei în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost procedura completă, așa cum reiese și din practicaua deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012. De altfel, neregularitatea procedurii de citare arătată poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca, fiind vorba de o nulitate relativă, sancționată conform art. 108 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Înalta Curte reține că prin calea de atac a contestației în anulare se tinde la desființarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, întrucât prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Ori, în cauza dedusă judecății, instanța de recurs a analizat situația de fapt și de drept și a precizat, argumentând sub aspect probatoriu și al dispozițiilor legale aplicabile, motivele soluției adoptate, răspunzând astfel criticilor formulate în recurs. Contestatorul invocă aspecte care țin de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Aceste critici nu pot fi primite de instanța de retractare și pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 1531 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.