ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2016

Decizia nr. 2229/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 aprilie 2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, amendarea Președintelui Comisiei Centrale, cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în comuna B., jud. Dolj, obligație dispusă prin Decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă și irevocabilă, și obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri de întârziere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia menționată s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în comuna B., jud. Dolj, într-un termen de cel mult 6 luni de zile de la data deciziei. Hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități, și, nefiind executată, trebuie sancționată starea de pasivitate a pârâților.

În drept, acțiunea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 632 din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului A.

A reținut instanța că, prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni. Astfel, în cauză, nu este realizată ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, neputându-se reține existența unei atitudini de pasivitate a pârâților, care să fie sancționabilă.

2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dispunând respingerea acțiunii în sensul nesancționării Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, fără a reține pasivitatea Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, manifestată timp de aproape l an de zile, respectiv de la data de 16 iulie 2011, data de la care trebuia să fie executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la data de 15 martie 2012, când O.U.G. 4/2012 a fost publicată în M. Of.

De asemenea, în mod greșit a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, datorate ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești.

2.2. Prin Decizia nr. 3965 din 4 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 632 din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința recurată în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a aplicat Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 17 decembrie 2011 și până la data de 14 martie 2012, și a respins capătul de cerere privind despăgubirile, ca nefondat.

A reținut instanța de control judiciar, în esență, că recursul este fondat numai în privința criticii privind pasivitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor manifestată în perioada cuprinsă între data la care hotărârea judecătorească irevocabilă trebuia executată și până la data de 14 martie 2012, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Celelalte critici ale recurentului-reclamant au fost apreciate ca neîntemeiate, apreciindu-se că după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 nu se poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești. În ceea ce privește capătul de cerere privind plata despăgubirilor de întârziere, instanța de recurs a apreciat că recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului suferit, și din perspectiva faptului că pricina privește emiterea titlului de despăgubire și nu a titlului de plată.

3.1. Împotriva Deciziei nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, C. a formulat contestație în anulare întemeiată pe art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

A susținut contestatoarea, în esență, că, deși a figurat ca parte în litigiul respectiv, instanța de recurs nu a dispus citarea sa, pronunțând, astfel, o hotărâre nelegală, cu încălcarea dreptului său la apărare.

3.2. Prin Decizia nr. 1733 din 2 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității formulării contestației în anulare, ridicată din oficiu, a admis contestația în anulare formulată de C. împotriva Deciziei nr. 3965 din 4 octombrie 2012, a anulat decizia contestată și a fixat termen pentru judecarea recursului.

A constatat instanța că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul a chemat în judecată pe Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și pe Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C., Sentința nr. 632 din 7 iunie 2012 fiind pronunțată în contradictoriu inclusiv cu Președintele CCSD - C.

Cererea de recurs a fost formulată de recurentul-reclamant în contradictoriu atât cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și cu Președintele CCSD - C., aceasta, însă, nefiind conceptată și nici citată în cursul judecării recursului, fiind incident motivul prevăzut la art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea C. nefiind legal citată pentru ziua când s-a judecat recursul.

4.1. Intimata pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat concluzii scrise, prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că a pus în executare Decizia civilă nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A arătat că, în ședința din 12 februarie 2014, a dispus emiterea pe numele reclamantului A. a Deciziei nr. 353 din 12 februarie 2014 de validare parțială, prin 91.229 puncte, a Dispoziției Primăriei Comunei B.. Astfel, hotărârea judecătorească pentru a cărei neexecutare s-a solicitat aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost pusă în executare și, din moment ce obligația dispusă prin hotărârea judecătorească a fost executată, recurentul nu mai justifică un interes în susținerea cererii de aplicare a amenzii.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că dosarul recurentului a fost soluționat conform art. 41 alin. (5), art. 21 și art. 32 din Legea nr. 165/2013, prin verificarea existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale și emiterea deciziei de validare sau de invalidare.

4.2. Intimata-pârâtă C. a depus concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei de interes a recursului și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția lipsei de interes, a susținut intimata că recurentul-reclamant nu justifică un interes în susținerea căii de atac, în condițiile în care hotărârea judecătorească pentru care se solicită amendarea sa a fost pusă în executare prin emiterea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei privind titlul de despăgubire.

Pe fond, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a sa. Astfel, nu avea atribuția legală de a emite, în mod individual, decizia privind titlul de despăgubire și a efectuat toate demersurile raportat la atribuțiile conferite de lege. A precizat că nu a existat niciodată intenția sa de a tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului și de a nesocoti Decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011, irevocabilă, a Înaltei Curți.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor de întârziere în cuantum de 50.000 lei, reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor esențiale a răspunderii civile delictuale, fără de care nu ar putea obține repararea prejudiciului.

4.3. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și art.  304

1

C. proc. civ., va admite recursul reclamantului A., în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii privește aplicarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlu de despăgubire, pentru imobilul situat în Comuna B., județul Dolj, obligație dispusă prin Decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri de întârziere.

Litigiul în care s-a pronunțat decizia menționată a privit acțiunea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care solicita obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind Titlul de despăgubire pentru imobilul situat în comuna B. județul Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 pe zi de întârziere, până la emiterea deciziei și cheltuieli de judecată.

În fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 269 din 17 mai 2010.

Prin Decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011, Înalta Curte a admis recursul reclamantului și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 6 luni de la data pronunțării deciziei.

Instanța de recurs a reținut că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă Dispoziția nr. 56/2004 a Primarului Comunei B., județul Dolj, cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat, deși au trecut mai mulți ani de la înregistrare. Astfel, în raport cu data declanșării procedurii administrative, anul 2001, și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anul 2006, precum și în raport cu importanța cauzei pentru recurentul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, instanța a apreciat că a fost încălcat termenul rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Autoritatea pârâtă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu a pus în executare decizia instanței în termenul prevăzut, astfel că, la data de 3 aprilie 2012, reclamantul A. a formulat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte, în rejudecarea recursului, în ceea ce privește alegațiile intimatelor-pârâte, iterate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, referitoare la lipsa interesului recurentului-reclamant în susținerea căii de atac, reține că scopul promovării cererii întemeiate pe art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a constrânge autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, la respectarea hotărârii judecătorești. Atâta timp cât pârâții nu au emis actul administrativ conform dispozițiilor din titlul executoriu, reclamantul justifică interes în formularea cererii de aplicare a amenzii.

Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a mai susținut că recurentul nu mai are interes, motivat de faptul că, la data de 12 februarie 2014, a pus în executare Decizia civilă nr. 3965 din 4 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă hotărârea ce trebuia pusă în executare este Decizia nr. 3512 din 16 iunie 2011, prin care s-a dispus emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțare.

Instanța de fond, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului reținând că, prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vedere consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

Înalta Curte constată că decizia pentru a cărei neexecutare a fost promovată acțiunea reclamantului A. a fost pronunțată la data de 16 iunie 2011, termenul de 6 luni pentru executarea acesteia împlinindu-se la 16 decembrie 2011. Actul normativ avut în vedere de prima instanță, O.U.G. nr. 4/2012, prin care a fost suspendată activitatea de emitere a titlurilor de proprietate, a intrat în vigoare la data de 15 martie 2012.

Nu pot fi reținute apărările intimatei-pârâte Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, referitoare la faptul că a întreprins demersuri în sensul soluționării dosarului reclamantului, acesta fiind supus atenției Comisiei încă din data de 28 august 2013, când a dispus completarea dosarului cu anumite documente.

Se observă că data ședinței este ulterioară intervalului 16 iunie 2011 - 16 decembrie 2011, în interiorul căruia îi incumba obligația executării titlului executoriu, reprezentat de hotărârea judecătorească menționată, interval în care, în privința dosarului recurentului-reclamant, nu a precizat îndeplinirea niciunui demers.

De asemenea, nici susținerile intimatei-pârâte C., fost Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a întreprins toate demersurile pe care le putea utiliza raportat la atribuțiile conferite de lege, nu pot fi avute în vedere. Aceasta susține că dosarul reclamantului ar fi fost introdus pe lista ședinței CCSD din data de 14 decembrie 2011, când, pentru lipsa cvorumului, a convocat o nouă ședință în data de 09 martie 2012, însă, din înscrisurile atașate concluziilor scrise depuse la dosar, nu rezultă introducerea dosarului de despăgubire nr. x/CC din 02 februarie 2006, privindu-l pe reclamantul A., în prima ședință menționată.

Intimata-pârâtă C. a depus, în Anexa 3 atașată concluziilor scrise, tabel privind "Dosare cu hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu cu CCSD prin care aceasta a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire", unde, la numărul curent 193, data ședinței CNCI din 28 august 2013, la poziția nr. 11, figurează Dosarul nr. x/CC/2006 privindu-l pe reclamantul A.. De altfel, același tabel a fost depus și de intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, odată cu concluziile scrise depuse la dosar.

Se constată că și demersurile intimatei-pârâte C. în legătură cu dosarul recurentului-reclamant au fost întreprinse ulterior termenului de 6 luni de la pronunțarea hotărârii judecătorești pentru neexecutarea căreia s-a solicitat amendarea sa în calitate de conducător al autorității publice.

Prin urmare, pentru intervalul 17 decembrie 2011 - 14 martie 2012, cuprins între data expirării termenului pentru executarea Deciziei nr. 3512 din 16 iunie 2011 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, este întemeiată acțiunea recurentului-reclamant privind sancționarea pasivității Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conducătorul său.

Motivul de recurs vizând neacordarea despăgubirilor în cuantum de 50.000 lei datorate ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești nu poate fi avut în vedere de Înalta Curte, recurentul A. nedovedind acest cuantum al prejudiciului suferit, acțiunea sa vizând emiterea titlului de despăgubire, și nu a titlului de plată.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului A., în ceea ce privește amendarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C. cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu 17 decembrie 2011 și până la 14 martie 2012, urmând a respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 632 din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A.

Aplică Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C. o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 17 decembrie 2011 și până la data de 14 martie 2012.

Respinge capătul de cerere privind despăgubirile ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV