ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2016

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, C.C.S.D.) și președintele C.C.S.D. – B., a solicitat amendarea președintelui C.C.S.D. cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj, obligație dispusă prin sentința nr. 135 din 15 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, precum și obligarea C.C.S.D. la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, reclamantul a arătat că, prin sentința nr. 135 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu. Totodată, se arată că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalități, dar nu fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă și, în consecință, este sancționabilă starea de pasivitate a pârâților. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 663/2012 din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și președintele C.C.S.D. – B., având ca obiect „sancțiune pentru neexecutare hotărâre”, reținând, în esență, următoarele: Executarea hotărârii irevocabile prin care autoritatea publica este obligată să emită un act administrativ trebuie făcută în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În speță, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată, prin sentința nr. 135 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire. Prin O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate este suspendată pentru o perioada de 6 luni. Având în vedere perioada prezentului litigiu, care se suprapune peste perioada de suspendare a activității pârâtei de emitere a titlurilor de despăgubire, precum și faptul că, în aprecierea atitudinii de pasivitate a pârâtei, este cuprinsă inclusiv perioada de judecată din prezenta cauză, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite, la momentul pronunțării, condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de recurs Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A. Prin decizia nr. 3488 din 13 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 663 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a obligat pe președintele C.C.S.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 09 ianuarie 2011 și până la emiterea titlului de despăgubire și a respins în rest acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele: Prin sentința nr. 135 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul în litigiu, iar, prin decizia nr. 5515 din 9 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 135/2010, astfel încât această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă. În raport cu dispozițiile art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația să execute hotărârea până la 9 ianuarie 2011. Întrucât autoritatea nu a respectat dispozițiile legale susmenționate, reclamanta a introdus acțiunea în justiție la data de 17 februarie 2012. În mod greșit prima instanță, respingând acțiunea, a motivat sentința prin apariția O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru o perioadă de 6 luni și, citând din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a conchis în sensul că numai inerția autorității conduce la angajarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, în cauza de față, inerția autorității este evidentă, deoarece termenul limită pentru executarea hotărârii se împlinise la 9 ianuarie 2011, cu mai mult de un an înainte de apariția O.U.G. nr. 4/2012 și de formularea acțiunii în justiție (17 februarie 2012). Instanța de recurs a apreciat că, în speță, nu pot fi invocate dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 deoarece, pe de o parte, autoritatea este în întârziere în executarea hotărârii prin depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, ordonanța de urgență nu a prevăzut suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite irevocabile și executorii, anterior intrării acestui act normativ în vigoare. De altfel, nici nu putea să fie cuprinsă o atare dispoziție, în raport cu principiul de drept al neretroactivității legii civile. Mai mult, instanța de recurs a reținut că suspendarea vizează doar emiterea titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a se pune în discuție executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Contestațiile în anulare Împotriva deciziei civile nr. 3488 din 13 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare B. și C., în nume propriu, ca persoană fizică ce îndeplinește funcția de președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. 4.1. Contestația în anulare formulată de C. Contestatorul C. a invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că nu a fost citat în nume personal la judecarea cauzei, deși deținea funcția de președinte al C.C.S.D. încă din data de 6 iunie 2012 și susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare. Ca o chestiune prealabilă, contestatorul solicită repunerea în termenul de exercitare a contestației în anulare, motivat de faptul că nu a fost începută procedura de executare silită a deciziei contestate, precum și motivat de faptul că nu a avut cunoștință de hotărâre, întrucât nu a fost citat la niciun termen în cauza respectivă. În esență, contestatorul susține că, nefiind citat în cauză, nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărările, fiind astfel încălcat principiul dreptului la apărare și, implicit, dreptul părților la un proces echitabil, consfințite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Totodată, contestatorul arată că litigiul, întemeiat pe prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost declanșat într-o perioadă în care nu deținea calitatea de președinte al C.C.S.D. și s-a judecat fără să se fi dispus introducerea sa în cauză și citarea în nume personal, deși sancțiunea prevăzută de textul de lege indicat se aplică persoanei fizice având calitatea de conducător al autorității publice. 4.2. Contestația în anulare formulată de B. Contestatoarea B., fost președinte al C.C.S.D., a invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând, în esență, că nu a fost legal citată la domiciliul legal situat în Municipiul București, sector 2 și nici nu a fost prezentă la termenul la care a fost judecat recursul, astfel că instanța de recurs a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 85, art. 87, art. 90 alin. (1) și art. 107 C. proc. civ. În susținerea condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, contestatoarea arată că, întrucât, în ceea ce o privește, a fost viciată procedura de citare pentru termenul când s-a judecat recursul, s-a aflat în imposibilitate de a susține motivul nelegalei citări invocat prin prezenta contestație în anulare.

Apărările formulate de părți și procedura derulată în judecarea contestației Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, C.N.C.I.), în calitate de continuatoare în drepturi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor , a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea contestațiilor în anulare, invocând încălcarea dispozițiilor art. 88, 89, 92, 100 C. proc. civ., motivat de faptul că, la soluționarea recursului declarat de A., contestatorii B. și C. nu au fost citați, neavând astfel posibilitatea de a se apăra.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestațiilor în anulare Examinând contestațiile în anulare, în raport cu decizia atacată, dispozițiile legale incidente și actele dosarului, Înalta Curte constată că sunt întemeiate pentru considerentele arătate în continuare. În prealabil, în ceea ce privește cererea contestatorului C. privind repunerea în termenul de soluționare a contestației în anulare, sunt incidente dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora: „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. Decizia instanței de recurs a cărei anulare se solicită face parte din categoria hotărârilor susceptibile de executare silită, întrucât cuprinde în dispozitivul ei obligația instituită în sarcina președintelui C.C.S.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 09 ianuarie 2011 și până la emiterea titlului de despăgubire și a respins în rest acțiunea formulată de reclamant. Înalta Curte constată că, în privința contestatorilor din prezenta cauză, nu a fost demarată procedura de executare silită a hotărârii, fiind doar solicitate Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de către Curtea de Apel Craiova, prin adresa din 21 septembrie 2015, datele personale ale președinților C.C.S.D. în vederea demarării procedurii, iar contestatoarei B., aceeași Curte de apel i-a comunicat, prin adresa din 5 noiembrie 2015, faptul că, prin decizia instanței de recurs, a fost obligată la plata amenzii ce poate fi achitată la Administrația sectorului 2 a Finanțelor Publice București. În atare condiții, se reține că, la datele la care au fost declarate contestațiile în anulare – 12 octombrie 2015 (data transmiterii prin poștă a contestației în anulare formulate de C.) și 2 decembrie 2015 (data înregistrării la Înalta Curte de Casație și Justiție a contestației formulate de B.) – nefiind începută procedura de executare silită, sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., conform cărora „contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite”, astfel că ambele contestații au fost declarate cu respectarea dispozițiilor citate. În cauză, ambele contestații în anulare au fost formulate în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, conform căruia: „Art. 317 - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”. Pentru soluționarea contestațiilor în anulare întemeiate pe acest motiv trebuie, așadar, să se stabilească dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părților pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită. Cererea soluționată irevocabil prin decizia contestată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1)–(2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: „Art. 24 - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. În speță, subiectele de drept cu calitate procesuală au fost Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , pentru capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătorești și președintele C.C.S.D., pentru cererea de aplicare a amenzii. Prin d ecizia nr. 3488 din 13 septembrie 2012, instanța de recurs a admis recursul declarat de reclamantul A., a obligat pe președintele C.C.S.D. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 09 ianuarie 2011 și până la emiterea titlului de despăgubire, și a respins în rest acțiunea formulată de reclamant. Legalitatea desfășurării procedurii judiciare, privită prin prisma imperativului respectării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, implică obligația identificării pârâtului, respectiv a conducătorului autorității publice vizat de pretențiile reclamantului în procedura reglementată de art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului său de corespondență. Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., citarea trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, numele, domiciliul și calitatea celui citat. Fiind vorba de o nulitate expresă, ce cade sub incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea interesată nu este ținută să facă dovada existenței unei vătămări, această vătămare fiind prezumată de lege. Prin urmare, citarea președintelui C.C.S.D., în calitate de intimat – persoană fizică susceptibilă de aplicarea sancțiunii amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 – se impunea a fi realizată prin nominalizarea persoanei/persoanelor care au deținut această funcție în perioada vizată, iar, conform art. 90 alin. (1) C. proc. civ., citația trebuia să fie comunicată la domiciliul sau reședința persoanei citate. Or, în cauză, se constată că, pentru termenul de judecată din 13 septembrie 2012, când s-a judecat recursul, președintele C.C.S.D. a fost citat, cu indicarea acestei calități, la data de 10 septembrie 2012, la sediul autorității publice, iar fostul președinte al C.C.S.D., B., a fost citat tot la sediul autorității publice pârâte, situat în Municipiul București, sector 1 fax, la data de 26 iulie 2012, citația fiind returnată cu mențiunea „Destinatar mutat de la adresă. Noul locatar nu permite afișarea”, fără a exista la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu această parte. Din înscrisurile depuse în susținerea contestației în anulare, rezultă că, prin Decizia primului-ministru nr. 265 din 23 mai 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 351/23.05.2012, contestatoarea B. a fost eliberată din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că nu mai îndeplinea, la data judecării recursului, funcția de președinte al C.C.S.D. Prin urmare, se constată că, pentru termenul din 13 septembrie 2012, când a fost judecat recursul, nu era îndeplinită procedura de citare cu președintele C.C.S.D. – B. În ceea ce îl privește pe contestatorul C., Înalta Curte constată că a ocupat funcția de președinte al C.C.S.D. în perioada judecării recursului (prin Decizia primului-ministru nr. 342 din 5 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 378/06.07.2012, a fost numit în calitate de președinte al C.C.S.D.), fiind citat președintele C.C.S.D., cu indicarea acestei calități, la data de 10 septembrie 2012, la sediul autorității publice. Totodată, se constată că C., în calitate de președinte al C.C.S.D., a semnat întâmpinarea formulată de C.C.S.D., în care se regăsesc atât apărări vizând poziția procesuală a autorității publice, cât și apărări privindu-l pe conducătorul acesteia. În același timp, însă, se observă că C. nu a fost citat prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului său de corespondență, cu respectarea exigențelor impuse de art. 88 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) și art. 90 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în sensul argumentelor precedente, este incidentă sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În condițiile în care, pentru considerentele expuse anterior, contestatorii C. și B. nu au fost legal citați, prin menționarea numelui, prenumelui și a domiciliului de corespondență, și nici nu au fost prezenți la judecata cauzei în recurs, este întemeiat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că urmează a se dispune admiterea contestațiilor, anularea deciziei nr. 3488 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/54/2012, și fixarea termenului pentru rejudecarea recursului. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară în cauze similare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 1195/2013, nr. 1256/2016 și nr. 1257/2016.