ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 331 din ședința camerei de

consiliu de la 1 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția Comercială, de

Contencios Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea reclamanților

M.I.F. (identic cu M.I.M.F.) și A.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Președinte, a obligat

conducătorul autorității - președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe

zi de întârziere începând cu data de 10 aprilie 2011 și până la executarea

efectivă a Sentinței nr. 267 din 22 iunie 2010 pronunțată în Dosarul nr.

620/33/2010 al Curții de Apel Cluj, sentință rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului la 10 martie 2011, a respins petitul privind plata

despăgubirilor pentru întârziere și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată parțiale în favoarea reclamanților în sumă de câte 100 RON pentru

fiecare reclamant.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, prin Sentința

nr. 267 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis cererea, a obligat

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie

reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile, potrivit Dispoziției nr. 917

din 19 februarie 2009 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca și a obligat pârâta

să achite suma de 1800 RON cheltuieli de judecată, respectiv câte 900 RON

pentru fiecare reclamant.

Pentru a lua

hotărârea mai sus individualizată, curtea de apel a avut în vedere prevederile

art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Din reglementarea

anterior indicată, rezultă faptul că neexecutarea benevolă a hotărârilor

judecătorești irevocabile în termenul de 30 de zile atrage aplicarea unei

amenzi.

În speță, s-a

constatat de către judecătorul fondului că prin hotărâre judecătorească nu s-a

stabilit un termen pentru emiterea titlului de despăgubire la emiterea căruia a

fost obligată autoritatea publică pârâtă, însă, aceasta trebuia să procedeze la

întocmirea actului în cel mult 30 de zile de la data când a fost pronunțată

Decizia nr. 1441 din 10 martie 2011.

Or, pârâta nu a emis

actul administrativ indicat de titlul executoriu la data expirării termenului

respectiv și nici pe parcursul judecării cauzei.

Pe de altă parte,

curtea a considerat faptul că reclamanții nu au evaluat în acțiune în mod

concret despăgubirile solicitate și nici nu au administrat dovezi în acest

sens.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a fost promovat recurs în termen legal de către pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Președinte, care a

solicitat, în principal, casarea sentinței spre rejudecare, iar în subsidiar,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea acestei

căi extraordinare de atac, încadrată în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta susține că nu a fost citat în prezenta cauză conducătorul

instituției în sarcina căruia a fost aplicată amenda de 20% din salariul minim

brut pe economie.

Pe acest aspect,

recurenta consideră că, în raport de conținutul art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 corelat cu art. 25 din același act normativ, pentru ca un subiect de

drept să poată fi obligat la plata amenzii în discuție, trebuie să

îndeplinească în mod cumulativ două condiții:

1) să aibă competența

(respectiv posibilitatea concretă) de a exercita (ori de a asigura executarea)

personal a hotărârii judecătorești irevocabile;

2) să fie vorba de o

persoană fizică privată.

În altă ordine de

idei, recurenta menționează faptul că reclamanții au solicitat aplicarea

amenzii față de conducătorul autorității publice chemate în judecată, fără a

formula o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal.

Or, în toate

cazurile, persoanele obligate la executarea hotărârii trebuie chemate în

instanță pentru aplicarea amenzii nominal, chiar dacă obligația este strâns

legată de calitatea lor (funcționar sau ales local având o anumită competență).

În consecință,

recurenta consideră că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

având în vedere că, deși Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor a fost amendat, acesta nu a fost parte în litigiu.

Pe fondul cauzei,

recurenta susține că dosarul a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii

raportului de evaluare și că expertul a fost notificat prin Adresa nr. 38658

din 30 iunie 2011 ca până la data de 11 iulie 2011 să predea raportul de

evaluare, având în vedere că termenul de expirare a lucrării a fost depășit.

De asemenea,

recurenta critică și acordarea unor cheltuieli de judecată, întrucât trebuie să

se aibă în vedere obiectul cauzei, respectiv faptul că este vorba despre o

obligație de a face, iar nu o obligație bănească.

În plus, față de

împrejurarea că recurenta reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează

aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, această instituție nu poate fi

obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

Analizând sentința

atacată, în raport de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, în baza

argumentelor care vor fi expuse în continuare.

Criticile

recurentei-pârâte vizează, în principal, încălcări ale unor norme de procedură,

care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Mai precis, în speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus amendarea

unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a

aplicat sancțiunea conducătorului autorității pârâte, fără a-l nominaliza și

cita în cauză.

În această situație,

persoana amendată nu a putut să-și exercite dreptul la apărare, garantat în

legislația națională, de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

dar și de jurisprudența constantă a instanței de la Strasbourg.

În aceeași linie de

idei, nu trebuie ignorat faptul că, în raport de obiectul acțiunii anterior

relevat, sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care

precizează următoarele:

- alin. (1): „dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii”;

- alin. (2): „în

cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la

despăgubiri pentru întârziere”.

Or, în cauză, a avut

calitatea de pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin

Președinte.

Prin aplicarea

amenzii stabilite de alin. (2) al articolului mai sus citat conducătorului

autorității pârâte, în contextul în care acesta nu a fost parte în proces, au

fost încălcate regulile procedurale anterior amintite.

Pe de altă parte,

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 precizează că instanța de contencios

administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale

interesate sau poate pune în discuție din oficiu, necesitatea introducerii în

cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.

În litigiile de

contencios administrativ, Codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun în

materie procedurală. De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

permite completarea Legii contenciosului administrativ cu prevederile acestui

cod, în condițiile stipulate de acest articol.

O regulă de bază a

procesului civil instituită de Codul de procedură civilă este reprezentată de

rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ.

Art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 poate fi interpretat și înțeles doar prin raportare la

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia cu privire la situația de fapt

și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și

apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice

împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau

întâmpinare.

În consecință, în

spețele de contencios administrativ, judecătorul poate pune în discuția

părților necesitatea introducerii în cauză a anumitor subiecte de drept. Și în

asemenea litigii, este incident principiul disponibilității părților:

reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin indicarea

persoanelor chemate în judecată.

Desigur, lărgirea

cadrului procesual, în sensul art. 16

1

din Legea contenciosului

administrativ poate determina o lămurire a situației de fapt și a

împrejurărilor de drept, datorită apărărilor realizate, absolut necesare pentru

o asemenea cauză.

În speța de față,

Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în

discuția părților introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte.

În situația în care

această persoană nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod

direct, ea este lipsită de dreptul de a se apăra și de a-și susține interesele

în legătură cu litigiul respectiv.

În raport de obiectul

pricinii, instanța de fond trebuia să stabilească și calitatea procesuală

pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin

introducerea în cauză a conducătorului autorității publice.

Această soluție

decurge din conținutul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și asigură

respectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, în

vederea garantării unui proces echitabil.

În plus, trebuie avut

în vedere faptul că efectele unei hotărâri judecătorești sunt inter partes,

adică între părțile aflate în proces; or, în situația de față, sentința nu este

opozabilă conducătorului autorității publice, care nu a avut calitatea de

parte.

Așadar, instanța de

control judiciar apreciază că este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Această ultimă

prevedere normativă constituie dreptul comun în materia nulității actelor de

procedură. De aceea, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag

sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4, precum și

nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează

în alte motive de recurs.

Astfel, hotărârea

poate fi casată atunci când se invocă încălcarea dreptului la apărare și

nerespectarea rolului activ al judecătorului.

Prin urmare, în baza

art. 312 alin. (1) teza I și alin. (2) raportat la art. 313 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Desigur, celelalte

critici ale recurentei-pârâte referitoare la fondul litigiului și la acordarea

cheltuielilor de judecată nu mai prezintă relevanță pentru instanța de control

judiciar, față de soluția amintită anterior, motiv pentru care aceste susțineri

nu vor mai fi analizate de Înalta Curte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 331/2011 din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN