ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura în primă instanță. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 22 noiembrie 2011, reclamantele F.O.C. și F.A.M. au chemat în judecată pe pârâții Președintele C.C.S.D.

și C.C.S.D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea conducătorului autorității publice pârâte, Președintele C.C.S.D., în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea efectivă a Deciziei nr. 2893 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ fiscal, irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 1430/33/2010, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru cota de 2/12 parte din apartamentul nr. 1, din terenul construit aferent acestuia și din terenul în suprafață de 325 mp, cu nr. top.

X, înscrise în CF colectivă nr. X1 Cluj-Napoca și în CF individuală nr. X2 Cluj-Napoca, situate în Cluj-Napoca; - obligarea pârâtei C.C.S.D. în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1500 de RON pe zi, în favoarea reclamantelor, începând din data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea efectivă a Deciziei nr. 2893 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamantele au arătat că prin Decizia nr. 2893 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ fiscal, irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 1430/33/2010, instanța a admis recursul declarat de reclamantele F.A.M.

și F.O.C. împotriva Sentinței civile nr. 349 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1430/33/2010, a casat sentința atacată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în cel mult 6 luni de la pronunțarea deciziei, pentru cota de 2/12 parte din apartamentul nr. 1, din terenul construit aferent acestuia și din terenul în suprafață de 325 mp, cu nr. top. X, înscrise în CF colectivă nr. X1 Cluj-Napoca și în CF individuală nr. X2 Cluj-Napoca, situate în Cluj-Napoca.

Au mai arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) avea obligația să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în Dosarul nr. 29557/CC, cel mai târziu la data de 21 noiembrie 2011, astfel că, la acest moment se află de drept în întârziere, termenul imperativ de executare a hotărârii judecătorești irevocabile împlinindu-se la data de 18 noiembrie 200, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar. Față de nerespectarea obligației pârâtei C.C.S.D.

de a pune în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, reiese fără îndoială culpa acesteia, astfel că sunt îndreptățite să solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorului autorității publice pârâte, Președintele C.C.S.D., la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea efectivă a sentinței civile irevocabile, precum și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere, de 1.500 de RON pe zi, în favoarea reclamantelor, începând din data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea efectivă a sentinței civile irevocabile. 2. Hotărârea Curții de Apel.

Prin Sentința nr. 761 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamante, a aplicat conducătorului instituției, respectiv Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea Deciziei nr. 2893 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; a respins petitele privind obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri și cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că de la data pronunțării Deciziei nr. 2893 din 19 mai 2011 de către ICCJ, pârâta C.C.S.D.

nu a întreprins nici o acțiune pentru a duce la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina acesteia de către instanța de judecată, deși termenul impus prin hotărâre pentru aceasta a fost epuizat. În acest context, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că ipoteza normei legale este întrunită, sens în care a aplicat conducătorului instituției pârâte, respectiv Președintelui C.C.S.D. o amendă de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 21 noiembrie 2011 și până la executarea Deciziei nr. 2893 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apărarea pârâtei C.C.S.D. potrivit căreia, în lipsa desemnării oficiale a unui președinte al instituției, măsura prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicată, a fost înlăturată, instanța reținând că există identitate între persoana pârâtului Președintele C.C.S.D.

și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății și care are ca obiect aplicarea unei sancțiuni ca urmare a neexecutării unei hotărâri judecătorești, susținerea contrară fiind nefondată. Prima instanță a apreciat că pârâtul este ținut de aducerea la îndeplinire a hotărârii instanței doar de la data la care întrunește condiția expresă și specială impusă de legiuitor, aceea de a fi conducătorul instituției obligate să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, astfel că începând cu data numirii pârâtului în funcție aceasta este persoana despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

Petitul privind obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri a fost respins instanța apreciind, raportat la considerentele de fapt și de drept ale speței, că stabilirea despăgubirilor, ca măsură coercitivă a autorității în exercitarea prerogativelor legale care-i revin, nu este necesară reținând, totodată și împrejurarea că nu este dovedit cuantumul acestor despăgubiri. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C.C.S.D. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă arată că în soluționarea cauzei pe fond, nu s-a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil, consfințite de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, s-a invocat în fața instanței de fond existența viciului de procedură în ceea ce privește citarea președintelui C.C.S.D., iar reclamantele au solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității publice chemate în judecată fără însă să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal deși pârâta instituție de drept public este diferită față de președintele acesteia atât în ceea ce privește calitatea procesuală în proces, cât și în ceea ce privește patrimoniul fiecăruia. Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii promovate de către reclamante împotriva președintelui Comisiei Centrale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Aceasta deoarece în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești răspunderea aparține Comisiei în întregul său și nu Președintelui care are un drept de vot egal cu ceilalți membrii și nu are competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o anume decizie, respectiv nu poate dispune individual emiterea unei decizii.

Cu privire la executarea Deciziei Civile nr. 2893 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție arată că nu a existat intenția de tergiversare a Dosarului de despăgubire nr. 32522/CC în condițiile în care imediat după emiterea deciziei sus-menționate, a fost numit Președintele Comisiei prin Decizia nr. 132 din 9 decembrie 2011 a Primului Ministru care a convocat membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea participării la lucrările ședinței comisiei pentru data de 14 decembrie 2011, ora 11:00 însă așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la această dată nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 însă dosarul reclamantelor va fi introdus în următoarea ședință a Comisiei Centrale în vederea desemnării unui evaluator.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin Decizia nr. 2893 din 19 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ fiscal, irevocabilă, pronunțată în Dosarul nr. 1430/33/2010, instanța a admis recursul declarat de reclamantele F.A.M. și F.O.C. împotriva Sentinței civile nr. 349 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1430/33/2010, a casat sentința atacată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în cel mult 6 luni de la pronunțarea deciziei în favoarea reclamantelor. Dispozițiile instanței cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu au fost puse în executare până la promovarea acțiunii și nici în recurs nu s-a făcut această dovadă. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, judecătorul fondului pentru considerentele expuse la pct. I.1 din decizie a apreciat că în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 se impune aplicarea sancțiunii cu amendă Președintelui C.C.S.D., soluție împărtășită și de instanța de recurs.

Într-adevăr potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” În temeiul acestor prevederi legale, președintele C.C.S.D.

era obligat ca, până la data de 19 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului deciziei indicate, să ia toate măsurile pentru „emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa încât soluția Curții de apel, de amendare a președintelui C.C.S.D., este legală. Astfel sancțiunea aplicată potrivit acestui text de lege a avut menirea de a înfrânge rezistența autorității publice pârâte la executarea hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Cum în cauză nu s-a procedat la executarea hotărârii judecătorești amenda a fost aplicată Președintelui C.C.S.D. astfel cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la conducătorul autorității publice. Textul normativ citat, este clar sancțiunea se aplică conducătorului autorității publice, chiar dacă nu a fost parte la fondul cauzei deoarece în virtutea acestei calități trebuia să organizeze activitatea de așa natură încât să pună în executare sentința menționată. Problema fluctuației existente la nivelul funcției de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ridicată de recurentă, nu prezintă nicio relevanță în cauză. Cu ocazia executării silite vor fi identificați conducătorii autorității publice sub al căror mandat nu s-au îndeplinit dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, procedându-se în consecință.

Împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, C.C.S.D. funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul autorității publice avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 6 luni de la pronunțarea deciziei menționate. Cu atât mai mult în cauza de față, în raport de termenul stabilit, recurenta nu are nicio justificare legală. În acest sens nu se poate reține că marja de apreciere a fost exercitată în cadrul limitelor legale din moment ce hotărârea judecătorească trebuia pusă în executare până la 18 noiembrie 2011, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată.

De altfel, toate criticile care sunt subsumate aplicării sancțiunii, trebuiau făcute de Președinte, ca subiect de drept obligat la amendă și nu de către comisie care invocă inclusiv vicierea procedurii de citare cu conducătorul autorității, fără a motiva o vătămare în acest sens. În concluzie, întrucât se pune în discuție culpa autorităților abilitate de lege să execute o hotărâre judecătorească, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de recurs. În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 761 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012. Procesat de GGC - LM