ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5340/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.L.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele autorității publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi/ de întârziere începând cu data de 19 martie 2012 și până la data îndeplinirii obligației de a face adică transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC și nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare și emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare;plata unei sume în cuantum de 6.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sentința civilă nr. 4459 din 27 iunie 2011 pe perioada 19 martie 2012-19 noiembrie 2012. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4459 din 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 46491/3/2010, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 775 din 16 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC și nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței indicate menționate și emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare în termen de 15 zile de la data comunicării rapoartelor de evaluare, obligație care încă nu a fost adusă la îndeplinire de către pârâtă. Prin sentința civilă nr. 604 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.L.

În motivarea acestei soluții, Curtea a invocat aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2012 prin care se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri . Împotriva sentinței nr. 604 din 8 februarie 2013 a declarat recurs reclamanta M.L., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale. Recurenta a susținut, în esență, că sentința civilă nr. 4459/2011 a fost pronunțată înainte de adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, și, pe cale de consecință, dispozițiile acesteia nu sunt incidente în speță. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, prin cererea dedusă judecății s-a solicitat obligarea Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 19 martie 2012 și până la data îndeplinirii obligației de a face, adică transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC și nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare și emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care arată că „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri. Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

De altfel, prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos. Astfel, prin sentința civilă nr. 4459 din data de 27 iunie 2011, pronunțată de către Curtea de Apel București în Dosarul nr. 46491/3/2010, instanța a admis acțiunea formulată de M.L.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubiri și să transmită unui evaluator dosarul privind pe reclamantă. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 775 din data de 16 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând, astfel, a fi pusă în executare cel târziu la data de 17 martie 2012. Or, la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 4/2012, al cărei articol unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare”. Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți. În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale,

având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există rațiuni pentru modificarea sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.L. împotriva sentinței civile nr. 604 din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.