ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2120/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința nr. 1508 din 2 martie 2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanta C.D., în contradictoriu cu pârâții Președintele

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a aplicat primei pârâte sancțiunea amenzii

de 20% din salariul minim brut, începând cu data de 20 noiembrie 2011 și până

la executarea Sentinței nr. 4863 din 3 decembrie 2010 pronunțată de aceeași

instanță, obligând-o, totodată, la plata către reclamantă a cheltuielilor de

judecată, în cuantum de 1.000 lei. Instanța de

fond a respins acțiunea în ceea ce privește sancționarea Comisiei

Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, precum și în privința

obligării pârâților la plata daunelor și a penalităților solicitate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a

reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința nr. 4863 din 03 decembrie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, irevocabilă, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a fost

obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze

un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de

la data definitivării raportului de evaluare.

În raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004,

acțiunea reclamantei este întemeiată în ceea ce privește solicitarea aplicării

amenzii în sarcina președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, luând act instanța că apărările formulate prin întâmpinare nu

infirmă ci confirmă argumentele reclamantei, în sensul că au fost parcurse

etapele privind transmiterea și înregistrarea dosarului, desemnarea

evaluatorului urmând a avea loc în prim ședință a Comisiei. Or, prin sentința

civilă anterior menționată, pârâta a fost obligată exact la desemnarea

evaluatorului și subsecvent, la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, în baza raportului de evaluare, sentință ce se dovedește a fi

neexecutată până în prezent.

Acțiunea nu este

întemeiată în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata

daunelor

materiale în cuantum de 20.000 euro, echivalent în lei, întrucât reclamanta nu

justifică prejudiciul astfel cuantificat, întârzierea în executarea sentinței

nefiind un argument în sine pentru a obliga pârâtele la despăgubiri, cât timp

reclamanta nu face dovada existenței prejudiciului și a celorlalte condiții

privind angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor.

În egală măsură, cererea

vizând obligarea pârâtelor la plata unor penalități

de 1.000 lei pe zi

de întârziere este neîntemeiată, fiind de subliniat că pentru executarea Sentinței

nr. 4863/2010, pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus

aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâtul Președintele Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, D.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului se invocă lipsa calității

procesuale pasive a recurentului, în calitatea sa de conducător al Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de a i se aplica amenda prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nelegalitatea soluției în raport cu

dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, potrivit cărora activitatea de emitere a

titlurilor de proprietate a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, în raport cu

cel de-al doilea motiv

invocat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, ulterior pronunțării Sentinței nr. 4863 din 3

decembrie 2010, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 4850 din 20 octombrie 2011

a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în legătură cu executarea căreia a fost promovată acțiunea în cauza de

față, prin O.U.G. nr. 4/2012, activitatea de emitere a titlurilor de

despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, ce a fost ulterior

prelungită, prin Legea nr. 117/2012, până în 15 mai 2013.

Se constată, așadar, că prin intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 4/2012 și, ulterior, a Legii nr. 117/2012, au fost suspendate

procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, legiuitorul

instituind un tratament unitar

pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia

Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este de natură a oferi un remediu

legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite

să înlăture

disfuncționalitățile

mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea

hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată

în

cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

În cauză sunt, deci, aplicabile cele două acte

normative, reclamanta fiind, conform prevederilor acestora, titularul unui

drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare (emiterea titlului

reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obținută înainte de împlinirea

respectivului termen.

În jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a arătat că,

atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și

nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie

să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de

atitudinea autorităților, de eventuala „inerție" a acestora (cauzele

Fociac c/România și Sanglier c/Franța).

Această răspundere funcționează, deci, numai ca

sancțiune a stării de inerție; or, în litigiul de față, fiind suspendată prin

lege activitatea pârâtului și a autorității publice pe care o reprezintă, în

ceea privește emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reține existența

unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că prima

instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.D.

împotriva Sentinței nr. 1508 din 2

martie 2012 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamanta C.D., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 mai 2012.