ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.C.N., obligarea acesteia la plata unei amenzi, care să reprezinte echivalentul a 20% din salariul minim brut pe economie, calculată pe fiecare zi de întârziere din data de 22 noiembrie 2010 până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 507 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pe aceasta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru construcția demolată, obiect al Dispoziției nr. X din 16 noiembrie 2006 a Primăriei București. Prin Decizia nr. 4497 din 22 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 507/2009, rămasă astfel irevocabilă. Reclamantul a susținut că până în prezent nu s-au adus la îndeplinire dispozițiile Sentinței nr. 507 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, deși data de 22 noiembrie 2010 era data limită în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să se conformeze sentinței civile mai sus indicate. A mai arătat reclamantul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII art. 13 alin. (2) și (4), pârâtul Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.C.N. are calitatea de membru și de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.

Întâmpinarea formulată în cauză Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând și cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, instituție căreia i s-a restituit dosarul aferent Dispoziției nr. X din 16 noiembrie 2006 pentru clarificarea unor aspecte.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4079 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul S.C.V., și în consecință, a aplicat Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 10 februarie 2010 la zi. Curtea a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004. A arătat Curtea că nu mai exista niciun impediment, nicio etapă intermediară pentru desemnarea evaluatorului, iar, cum hotărârea a rămas irevocabilă la 22 octombrie 2010, trebuia executată cel mai târziu la 22 noiembrie 2010. Or, prima adresă, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile a cărei neexecutare se invocă, a fost făcută de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților abia în 25 februarie 2011, adică după primirea citației pentru prezenta cerere la 18 februarie 2011 și la mai bine de 3 luni de când hotărârea ar fi trebuit să fie deja executată, fiind invocate în apărare aspecte care au fost invocate și cu prilejul judecării cauzei finalizate cu hotărârea a cărei executare se solicită, aspect ce nu mai poate face obiectul judecății, intrând în puterea lucrului judecat. Curtea a mai reținut că, față de dispozițiile Legii nr. 247/2005, pârâta este asimilată de lege conducătorului instituției pârâte din Dosarul nr. 5560/2/2009, în care a fost pronunțată Sentința nr. 507/2009. Cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, amenda fiind personală, nu se poate dispune obligarea unei alte persoane la plata acesteia, iar, pe de altă parte, nu se poate reține o culpă a acestei instituții pentru nedesemnarea unui evaluator.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurentul a reiterat toate apărările de fond care au fost supuse cenzurii instanței în litigiul anterior purtat între părți, finalizat cu pronunțarea hotărârii judecătorești despre a cărei neexecutare este vorba în cauza de față. Aceste aspecte nu mai pot fi însă reevaluate în cadrul recursului de față, soluțiile criticate de recurent trecând în puterea lucrului judecat. Punctual, în privința sentinței atacate cu recursul de față, recurentul formulează următoarele critici: 4.1. Dispozitivul Sentinței nr. 507 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu cuprinde nicio obligație în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, implicit, a președintelui său. 4.2. Oricum, obligația de desemnare a unui evaluator s-a adus la îndeplinire în ședința Comisiei Centrale din data de 8 decembrie 2010, având această calitate SC

Nu se poate reține în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 247/2005, câtă vreme Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este un organism colegial alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi legale. Votul președintelui este, de asemenea, egal cu al celorlalți membri. 4.

Greșit a fost aplicată amenda începând cu data de 10 februarie 2010, în realitate sentința trebuia executată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, adică de la 22 octombrie 2010, respectiv 22 noiembrie 2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privința criticii expuse la pct. I.4.6. din decizie, adică numai în privința momentului de la care se impune aplicarea amenzii, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant S.C.V. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - D.C.N., cu titlu de sancțiune pentru neexecutarea în termen a Sentinței civile nr. 507 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4497 din 22 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Așa fiind, rezultă că președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților avea obligația de a executa sentința menționată, potrivit căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia „să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru construcția demolată obiect al Dispoziției nr. X din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București”, cel mai târziu la data de 22 noiembrie 2010. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat așa încât soluția Curții de Apel de amendare a conducătorului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este legală, urmând a fi modificată doar data de la care se aplică sancțiunea, care este 22 noiembrie 2010, iar nu 10 februarie 2010, cum în mod eronat s-a reținut. De aceea, critica expusă la pct. I.4.6. este legală și ea va antrena admiterea recursului în sensul preconizat anterior. Toate celelalte critici formulate de recurent sunt nefondate. Împrejurarea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ori conducătorul său nu au fost părți în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților calitatea de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (critica de la pct. I.4.1). Nici susținerea că obligația stabilită prin dispozitiv ar fi fost executată (critica de la pct. I.4.2) nu poate fi primită, pentru că nu are o bază factuală. Deși recurentul a susținut în memoriul de recurs că atașează o dovadă, Înalta Curte a constatat că nu există la dosar nicio probă în sensul afirmat. În orice caz, presupusa dată a executării este 8 decembrie 2010, moment ulterior datei de 22 noiembrie 2010, așa încât și din această perspectivă apărarea este nefondată. Soluția de respingere a cererii de chemare în garanție este legală. În plus față de argumentația corect expusă de judecătorul fondului, Înalta Curte reține și că debitorul obligației de executat nu poate transfera sarcina ori răspunderea executării unei alte entități. Dispozitivul sentinței trebuie adus la îndeplinire întocmai, neputându-se invoca fapte exterioare, cum ar fi de pildă împrejurarea că dosarul de despăgubire ar fi fost restituit Primăriei Municipiului București, mai ales că instanțele judecătorești au invocat constant caracterul nelegal al acestei practici administrative. De altfel, dispoziția de restituire emisă de Primarul General a fost supusă atât cenzurii Tribunalului București (Sentința civilă nr. 1454 din 23 noiembrie 2007) cât și instanței de contencios administrativ care a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă (sentința Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nr. 507 din 27 ianuarie 2010) așa încât recurentul nu are nicio justificare pentru modul în care a procedat (criticile de la pct. I.4.3. și I.4.4.). În fine, împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, mai ales că dispozitivul viza numai desemnarea unui evaluator. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că recurentul a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătorești dar ceilalți membri ai comisiei s-ar fi opus (critica de la pct. 1.4.5.). 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul precizat.