ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4281/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 mai 2009 și

completată la data de 30 septembrie 2009, reclamantul G.C.G.P. a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea

emiterii deciziei cu titlul de despăgubire, în termen de 5 zile de la data pronunțării

hotărârii, sub sancțiunea unor penalități de 100 lei pe zi de întârziere și

amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că pârâtul a refuzat nejustificat să soluționeze dosarul nr. 16.632/CC,

înregistrat în urmă cu trei ani, ca urmare a transmiterii dispoziției nr. 4904

din 27 decembrie 2005, prin care primarul General al Municipiului București a

propus să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat

în București, imobil imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4382

din 9 decembrie 2009, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul

să desemneze un evaluator, care să procedeze la întocmirea raportului de

evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul menționat

în dispoziția nr. 4904 din 27 decembrie 2005, în termen de 5 zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim

pe economie, pe zi de întârziere. Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat

să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că refuzul pârâtului de soluționare a dosarului reclamantului,

prin desemnarea unui evaluator, constituie un refuz nejustificat, în sensul

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul dispozițiilor art. 18 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004, instanța a stabilit termenul de executare a

hotărârii și sancțiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din aceeași lege

pentru conducătorul instituției pârâte, reținând că această dispoziție devine

aplicabilă numai în măsura în care nu este respectat termenul de executare din cuprinsul

sentinței.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamant.

Recurentul a susținut că sentința instanței

de fond este netemeinică, deoarece nu sunt incidente prevederile art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care pentru soluționarea

dosarelor privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele care nu pot fi

restituite în natură s-a prevăzut în Legea nr. 247/2005 o procedură specială,

cuprinzând mai multe etape obligatorii

În vederea soluționării dosarului

înregistrat de intimatul – reclamant, s-a arătat că au fost respectate

prevederile deciziei nr. 2815/2008 emisă de comisia recurentă cu privire la

modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluator și conform cărora,

dosarele se soluționează în ordinea înregistrării lor.

În recurs, a fost criticată și

soluția de fixare a unui termen de executare și de obligare a conducătorului

autorități recurente la plata unei amenzi pe zi de întârziere, cu motivarea că

instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, fără a avea în vedere că acestea sunt incidente numai în cazul

neexecutării unei hotărâri judecătorești irevocabile și această ipoteză nu era

îndeplinită în cauză.

De asemenea, recurentul a susținut

că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deși a recunoscut la

prima zi de înfățișare dreptul pretins de intimat. În subsidiar, s-a solicitat

reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., justificat de faptul că pentru soluționarea cauzei au

fost necesare două termene de judecată, din care unul a fost acordat la cererea

intimatului pentru studierea întâmpinării.

Comisia recurentă a mai arătat că în

litigiile care vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezintă

Statul Român și în consecință, nu poate fi obligată să plătească în nume

propriu cheltuielile de judecată, cu atât mai mult cu cât nu dispune de un

buget prevăzut în acest sens.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat corect

că recurenta – pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2006, deoarece nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în fiecare etapă

a procedurii administrative după înregistrarea dosarului 16.632/CC aferent

dispoziției nr. 4904 din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul General al

Municipiului București în favoarea intimatului – reclamant.

Chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu

prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII

al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta – pârâtă avea

obligația să respecte un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor

obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport

de data înregistrării dosarului nr. 16.632/CC și a documentației aferente

pentru măsurile reparatorii propuse a fi acordate intimatului – reclamant.

Depășirea unui termen rezonabil în

soluționarea acestui dosar a fost greșit justificată în recurs prin aplicarea

Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor

spre evaluare, dat fiind că această decizie este ulterioară datei la care a

fost înregistrat dosarul intimatului – reclamant la Secretariatul Comisiei recurente în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de lege.

În recurs, a fost neîntemeiat criticată

și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a

reținut corect culpa procesuală a recurentei – pârâte și a apreciat cuantumul

cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei și de dovezile

administrate cu privire la cheltuielile suportate pe parcursul judecății.

Din conținutul întâmpinării depuse

la prima înfățișare rezultă că a fost contestat caracterul nejustificat al

refuzului de soluționare a dosarului nr. 16.632/CC, astfel că nu erau incidente

dispozițiile art. 275 C. proc. civ., invocate de recurenta – pârâtă ca temei

pentru exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, nu

poate constitui temei de exonerare de plată lipsa unui buget alocat pentru

plata cheltuielilor de judecată.

Recursul se dovedește a fi întemeiat

în privința criticii formulate cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, deoarece în cauză nu era îndeplinită ipoteza

juridică avută în vedere de această reglementare, iar termenul de executare de

5 zile nu a fost stabilit în raport de situația de fapt concretă dovedită în

cauză.

În consecință, Înalta Curte va

admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se vor

înlătura din dispozitivul acesteia mențiunile referitoare la termenul de 5 zile

de desemnare a evaluatorului și la aplicarea sancțiunii amenzii, urmând a fi menținute

celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 4382 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că

înlătură din dispozitivul acesteia mențiunile referitoare la termenul de 5 zile

de desemnare a evaluatorului, precum și cele privitoare la aplicarea sancțiunii

amenzii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

octombrie 2010.