ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4830/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4830/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții N.I. și

D.V. au chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând obligarea pârâtei la

plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de

întârziere, începând cu data de 2 aprilie 2012 și până la data îndeplinirii

obligației "de a face", adică transmiterea Dosarului de despăgubiri

nr. 37079/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și

emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare

și la plata unei sume în cuantum de 6.000 RON reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în Sentința civilă

nr. 3331 din 10 mai 2011, pe perioada 2 aprilie 2012 - 2 decembrie 2012.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Sentința civilă nr. 3331 din 10 mai

2011, pronunțată de către Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1883/2/2010,

definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea

pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. 37079/CC unui evaluator în

vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauză și la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire în termen de 15 zile de la data

comunicării/înregistrării raportului de evaluare la Secretariatul C.C.S.D.

Au mai arătat

reclamanții că până la data cererii de chemare în judecată obligația prevăzută

în titlul executoriu nu a fost adusă la îndeplinire, precum și faptul că pe

toată perioada scursă de după finalizarea litigiului prin pronunțarea sentinței

sus-menționate pârâta a tratat cu nonșalanță obligațiile judiciare stabilite în

sarcina sa.

Pârâta C.C.S.D. a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat ca reclamanții să precizeze cu cine înțeleg

să se judece, având în vedere că art. 24 din Legea nr. 554/2004 vizează

aplicarea amenzii conducătorului autorității publice în sarcina căreia s-a

stabilit executarea unor operațiuni administrative stabilite prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Pârâta a făcut

referire la Decizia Curții Constituționale nr. 723/2012, prin care a fost

respinsă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 4/2012, susținând că

Guvernul nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, fiind vorba doar

despre suspendarea de drept, pe o perioadă de timp rezonabilă, a punerii în

executare a titlurilor executorii.

A mai arătat pârâta

că din datele furnizate de Secretariatul Comisiei Centrale reiese faptul că în

Dosarul de despăgubire nr. 37079/CC al reclamanților, cu ocazia aprobării pe

caz special, a fost desemnat evaluatorul ce va întocmi raportul de evaluare,

ulterior expirării perioadei ce vizează suspendarea stabilită prin O.U.G. nr.

4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, și, astfel, nu a

existat intenția de a tergiversa soluționarea Dosarului de despăgubire nr.

37070/CC și nici de a nesocoti Sentința civilă nr. 3331/2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin

Decizia nr. 1051/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de

judecată din 8 ianuarie 2013, reclamanții au precizat că solicită citarea în

cauză în calitate de pârât și a Președintelui C.C.S.D.

Prin Sentința civilă

nr. 520 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții

N.I. și D.V., în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și Președintele C.C.S.D.,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 3331 din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții N.I. și

D.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta să înainteze

dosarul aferent Dispoziției de restituire nr. 7481/2007 emisă de Primăria

Municipiului București unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului

de expertiză în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

sentinței și a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire, potrivit sumei ce

va rezulta din raportul de evaluare în termen de 15 zile de la data comunicării

acestuia, iar sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca

nefondat, prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

A mai reținut

instanța că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

dispozitivului Sentinței civile nr. 3331/2011, executarea obligației de a

înainta dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de expertiză

trebuia să aibă loc în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

iar, cât privește obligația pârâtei de a emite titlul de despăgubire, a reținut

că aceasta trebuia executată în termen de 15 zile de la data comunicării

raportului de evaluare.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

4/2012 s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, iar prin Legea nr.

117/2012, perioada de suspendare de 6 luni a fost prelungită până la data de 15

mai 2013.

Curtea a constatat că

la data expirării termenului în care pârâta trebuia să execute obligațiile

stabilite de instanța de contencios administrativ erau în vigoare dispozițiile

O.U.G. nr. 4/2012, fiind suspendate atât procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, cât și emiterea titlurilor de

despăgubire.

Curtea a apreciat că

mijloacele de constrângere reglementate de prevederile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 pentru obținerea executării hotărârii pot fi aplicate în

cazul în care nerespectarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (1) este culpa

autorității publice în sarcina căreia instanța a stabilit obligațiile la care

se referă acest text de lege, iar în speță nu se poate reține o culpă a

pârâtei, având în vedere că dispozițiile legale în vigoare la momentul

expirării termenului în care urma să-și execute obligațiile suspendaseră

temporar procedurile privind evaluarea imobilelor și emiterea titlurilor de

despăgubire.

Instanța de fond a

concluzionat că argumentul reclamanților referitor la modificările aduse Legii

nr. 247/2005 prin O.U.G. nr. 4/2012 nu poate fi reținut în soluționarea

favorabilă a cauzei și că nu îi este imputabilă autorității pârâte

nerespectarea termenelor stabilite de instanța de contencios administrativ

pentru executarea obligațiilor, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții N.I. și D.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că sentința recurată este nelegală deoarece instanța de

judecată a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți

cu motivarea că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, modificată prin

Legea nr. 117/2012, iar în cazul acestora s-a pronunțat Sentința civilă nr.

3331/2011 înainte de edictarea O.U.G. nr. 4/2012. Recurenții apreciază că,

fiind vorba de norme de drept substanțial, modificările aduse acestora prin

O.U.G. nr. 4/2012, modificată prin Legea nr. 117/2012, sunt aplicabile exclusiv

situațiilor ivite după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv

cauzelor (deduse sau nu judecății instanțelor) înregistrate după acest moment,

iar nu și raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi și în care s-a

pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel cum este

cazul în speța dedusă judecății.

Recurenții solicită

admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în

cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de

2 aprilie 2012 și până la data îndeplinirii obligației "de a face",

adică transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. 37079/CC unui evaluator în

vederea întocmirii raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubire

conform sumei înscrise în raportul de evaluare, precum și la plata unei sume în

cuantum de 6.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de

neîndeplinirea obligațiilor stabilite în Sentința civilă nr. 3331/2011 pe

perioada 2 aprilie 2012 - 2 decembrie 2012.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzută

de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată,

Președintelui Comisiei Centrale, până la executarea obligației de a înainta

dosarul aferent Dispoziției de restituire nr. 7481/2007, emisă de Primăria

Municipiului București, unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului

de expertiză, respectiv a obligației de a emite titlul de despăgubire potrivit

sumei ce va rezulta din raportul de evaluare, pentru imobilul situat în

București, str. A.I., sector 6, conform Sentinței civile nr. 3331 din 10 mai

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1051 din 28 februarie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea Președintelui

Comisiei Centrale la plata de despăgubiri în cuantumul prevăzut de art. 24

alin. (2) din lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Dacă în

urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o

adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui

astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere."

Analiza legislației

aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul

în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia

sau, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Așa fiind, rezultă că

președintele C.C.S.D. avea obligația de a executa decizia menționată, în sensul

de a trimite dosarul la evaluator și de a emite decizia reprezentând titlu de

despăgubire, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării

deciziei instanței de recurs, respectiv până la data de 30 martie 2012.

Or, în interiorul

acestui interval a intrat în vigoare, la data de 15 martie 2012, O.U.G. nr.

4/2012, al cărei articol unic prevede că "La data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile

privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de

titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările

ulterioare".

Ulterior, prin Legea

nr. 117/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului

normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și

unele măsuri adiacente", a fost prelungită până la data de 15 mai 2013,

perioada de suspendare a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de

conversie, precum și a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri.

Astfel, prin intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de

emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo

distincție între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească

irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la C.C.S.D.

Pe de altă parte,

pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie

de condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a

cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea

obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege

se poate circumscrie noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea

amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se

dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și

existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în

neexecutare.

În cauza analizată

lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor

ce se vor explica mai jos.

Răspunderea

reglementată prin textul de lege sus-menționat funcționează ca o sancțiune a

atitudinii de pasivitate a comisiei și a conducătorului instituției.

În prezenta cauză,

urmare a suspendării prin lege a atribuției de emitere a deciziilor prevăzute

de Legea nr. 247/2005, nu se poate reține culpa autorității în depășirea

termenului de punere în executare a hotărârii judecătorești.

De altfel, în

jurisprudența Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această

obligație, pentru aplicarea unei sancțiuni trebuie să se aibă în vedere

circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților,

eventuala inerție a acestora (cauzele Fociac c/ României și Sanglier c/

Franței).

În speța care

formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă nu se află în

culpă, pentru că, așa cum s-a arătat anterior, prin intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare prevăzute în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Mai trebuie precizat

că prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 a Curții Constituționale, O.U.G. nr. 4/2012

a fost declarată ca fiind constituțională, iar în motivarea instanței de

contencios constituțional, care are același efect obligatoriu ca și

dispozitivul, s-a avut în vedere inclusiv suspendarea executării procedurii de

emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești.

Astfel, a arătat

Curtea Constituțională că suspendarea procedurilor nu reprezintă o durată

excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât

caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor

executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind

restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această

materie, care este foarte mare.

În temeiul art. 147

alin. (4) din Constituția României și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.

Înalta Curte mai

precizează că în raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică

indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecințe

economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite

prin Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 și O.U.G. nr.

4/2012, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului,

atât în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor

patrimoniale, cât și asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor.

O asemenea măsură nu

contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1

adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor

celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale

impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât

măsura legislativă este temeinic justificată.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea Hotărârii-pilot

a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să

aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale

celor îndreptățiți.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că în

speță nu se poate reține o culpă a pârâtei, având în vedere că dispozițiile

legale în vigoare la momentul expirării termenului în care urma să-și execute

obligațiile suspendaseră temporar procedurile privind evaluarea imobilelor și

emiterea titlurilor de despăgubire și că existența acestor prevederi legale

constituie o cauză obiectivă care justifică neexecutarea obligațiilor în

termenele stabilite de instanță, concluzionând în mod corect că nu îi este

imputabilă autorității pârâte nerespectarea termenelor stabilite de instanța de

contencios administrativ pentru executarea obligațiilor.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.I. și D.V. împotriva Sentinței civile nr. 520 din 5 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ