ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2015

Decizia nr. 1359/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. x/43/2011 la data de 1 iulie 2013, reclamanții au solicitat următoarele:

- în temeiul art. 580

3

teza I, din C. proc. civ., să se constate că a expirat termenul de 6 luni de la data scadenței obligației pârâtei de a duce la îndeplinire prevederile Sentinței civile nr. 145/2011, Dosar nr. x/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș, care a devenit definitivă și irevocabilă la 24 februarie 2012, dată la care s-a respins de către I.C.C.J. recursul pârâtei, prin Decizia nr. 1009 din 24 februarie 2012.

- în temeiul art. 580

3

alin. (2) teza a II-a din fostul C. proc. civ., au mai solicitat stabilirea prin încheiere irevocabilă a sumei datorată de pârâtă statului cu acest titlu. La stabilirea sumei să se țină seama de faptul că în speță, este vorba despre obligarea pârâtei la două amenzi civile de câte 50 lei/zi de întârziere, prima pentru necomunicarea dosarului către expert și a doua pentru neemiterea titlului de despăgubire;

- menținerea dispozițiilor Sentinței civile nr. 145/2011, Dosar nr. x/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș, în ceea ce privește cuantumul amenzilor civile, în continuare, începând cu data înregistrării prezentei cereri și până la îndeplinirea obligației de a face "intuitu personae";

- în temeiul art. 580

3

alin. (2) teza a III-a din fostul C. proc. civ., cu trimitere la art. 574 C. proc. civ., să se stabilească valoarea despăgubirilor la suma pe care pârâta trebuia să o plătească în baza raportului de evaluare, plus dobânda legală la această sumă, din 24 februarie 2012 la zi;

- în măsura în care nu se va dispune în sensul celor de mai sus, solicită obligarea pârâtei la plata de 4 ori suma amenzilor stabilite mai sus, și în continuare, obligarea pârâtei la câte 1000 lei despăgubiri, pe fiecare zi de întârziere, între data pronunțării sentinței și până la îndeplinirea obligației impusă prin sentința irevocabilă.

În motivare reclamanții au arătat că procedura de față reprezintă o continuare a demersului lor judiciar, după împlinirea termenului de 6 luni, în temeiul prevederilor art. 580 ind. 3 alin. (2) - (4), cu trimitere la art. 574 din fostul C. proc. civ.

În ceea ce privește cuantumul amenzii acesta este stabilit în principiu de lege însă el urmează a fi apreciat de către instanță deoarece aceasta a stabilit prin dispozitivul sentinței două amenzii civile de câte 50 lei/zi de întârziere fiecare.

În ceea ce privește despăgubirile reclamanții au arătat că, pârâta a încercat să se derobeze de la executarea benevol a sentinței, invocând imaginare lipsuri ale dosarului ceea ce nu dovedește decât că aceasta nu înțelege să ducă la dispozițiile sentinței, în sensul de a trimite dosarul la evaluatorul indicat de instanță iar apoi, în termen de 30 de zile de când dosarul se întoarce, să emită titlul de despăgubire pe numele lor. Așadar, pârâta refuză practic de peste 3 ani să se supună dispozițiilor unei hotărâri irevocabile.

În vederea stabilirii despăgubirilor reclamanții au solicitat instanței să dispună ca expertul evaluator să facă o expertiză de evaluare a bunurilor preluate de Statul Român de la antecesoarea lor, bunuri care fac obiectul dosarului de despăgubire. În acest fel consideră că expertiza va stabili o valoare egală cu despăgubirea pe care o datorează pârâta.

O atare soluție, în opinia reclamanților, se fundamentează în drept pe prev. art. 580 ind. 3 alin. (2) teza a II-a, cu trimitere la art. 574 din fostul C. proc. civ.

Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția inadmisibilității aplicării unei amenzi civile deoarece punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ nu se poate realiza potrivit procedurii dreptului comun, legiuitorul prevăzând o procedură specială în acest sens prin Legea nr. 554/2004. Cu privire la obligarea sa la plata unei despăgubiri pârâta arată că, potrivit art. 1536 C. civ., daunele interese în cadrul obligațiilor de a face, dă dreptul la daune interese egale însă cu dobânda legală. A mai arătat că, în prezentul litigiu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013 așa încât, atribuțiile sale au fost preluate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Pe fond, pârâta a arătat că hotărârea irevocabilă a Curții de Apel Târgu Mureș a fost pusă în discuția acestei comisii însă s-a considerat că dosarul nu este complet solicitându-se Primăriei municipiului Odorheiu Secuiesc explicații și precizări iar reclamanților completarea dosarului.

Totodată, pârâta a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor ca și continuator în drepturi a acesteia în raport de dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamanți, aceștia au arătat că, în virtutea principiului disponibilității părților în procesul civil, nu înțeleg să-și extindă acțiunea și împotriva Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor întrucât, la data finalizării irevocabile a litigiului pe care l-a avut cu autoritatea națională pentru restituirea imobilelor, Legea nr. 165/2013 nu era în vigoare.

De asemenea, reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în sensul ca, pe lângă sancțiunile solicitate prin aceasta, și aplicarea unei amenzi conducătorului instituției conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 24 octombrie 2013, instanța a introdus în cauză și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acesteia comunicându-i-se un exemplar din cererea de chemare în judecată.

Prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul de judecată din 24 noiembrie 2013, reclamanții și-au reiterat motivele pentru care înțeleg să nu se judece și în contradictoriu cu Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor precum și motivele pentru care și-au precizat cererea de chemare în judecată.

Cu privire la Sentința nr. 145/2011, Dosarul de despăgubire nr. x/CC a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței din 10 octombrie 2013, iar prin Decizia nr. 76 din 10 octombrie 2013 a fost invalidată Dispoziția nr. 1270 din 13 septembrie 2006 a Primarului Municipiului Odorheiul Secuiesc.

Față de aceste aspecte, Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor a solicitat a se constata că nu se află în culpă întrucât, imediat după expirarea perioadei de suspendare s-au efectuat toate demersurile pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, inclusiv a Sentinței nr. 145/2011 irevocabilă prin Decizia nr. 1009/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a anexat decizia de invalidare din 10 octombrie 2013 și procesul-verbal al ședinței Comisiei din 10 octombrie 2013.

Reclamanții au reiterat, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2014, că înțeleg să se judece doar cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta fiind instituția care a avut calitate procesuală pasivă în Sentința nr. 145/2011, irevocabilă prin Decizia nr. 1009/2012 a Înaltei Curți de Casație Justiție și au renunțat la precizarea cererii în sensul aplicării și a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 față de conducătorul instituției. Având în vedere principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța a dispus stabilirea cadrului procesual în acest sens.

De asemenea, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 165/2013, solicitând sesizarea Curții Constituționale iar instanța, prin Încheierea din 20 februarie 2014, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, instanța a pus în discuție și necesitatea suspendării judecării prezentei cauze în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 38428/2013 aflat pe rolul Tribunalului București având ca obiect anularea deciziei de invalidare din 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Față de aceasta, reclamanții și-au exprimat opoziția atât în scris cât și oral în fața instanței în ședința din 20 februarie 2014.

Hotărârea și considerentele Curții de Apel

Prin Sentința nr. 41 din 25 februarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Prin Sentința nr. 145 din 11 iunie 2011 irevocabilă prin Decizia nr. 1009/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis în parte cererea reclamanților împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispunându-se obligarea pârâtei, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să trimită Dosarul nr. 2767/CC expertului evaluator SC D. SRL pentru efectuarea evaluării imobilului care face obiectul dosarului de mai sus. De asemenea, pârâta a fost obligată, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare definitiv, să emită pe numele reclamanților, în calitate de moștenitori legali ai defunctei E., titlu de despăgubiri. S-au respins restul pretențiilor.

- În cadrul acestui proces, a fost examinat dosarul de despăgubire nr. x/CC în care fusese emisă Dispoziția nr. 1270 din 13 septembrie 2006 a Primarului Municipiului Odorheiul Secuiesc, constatându-se că acest dosar este complet.

- Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, luând în discuție, în ședința din 10 octombrie 2013, sentința de mai sus și dosarul de despăgubire nr. x/CC, a emis decizia de invalidare din 10 octombrie 2013 a Dispoziției nr. 1270 din 13 septembrie 2006 a Primarului Municipiului Odorheiul Secuiesc. Reclamanții nu au solicitat suspendarea acestei decizii de invalidare până la soluționarea cererii de anulare care face obiectul Dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului București.

- Cum decizia de invalidare din 10 octombrie 2013 este un act administrativ executoriu, aflat în vigoare, în soluționarea prezentei cereri, practic, față de această decizie, întregul dosar de despăgubire nr. x/CC precum și Sentința nr. 145 din 11 iunie 2011 irevocabilă prin Decizia nr. 1009/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rămân fără efecte juridice.

- Față de opoziția vehementă a reclamanților în raport de suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect anularea deciziei de invalidare din 10 octombrie 2013, curtea de apel a respins cererea reclamanților ca nefondată, urmând ca, în funcție de soluționarea dosarului nr. x/2013, reclamanții să procedeze la reiterarea ei.

Calea de atac exercitată și apărările formulate

Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii din 20 februarie 2015, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, cu solicitarea de casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținerea recursului, recurenții-reclamanți au invocat în drept motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., dezvoltând, în fapt, doar motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cu trimitere și la dispozițiile art. 304 ind. 1 din același Cod.

Criticile subsumate motivelor de recurs sunt următoarele:

- Încheierea din 20 februarie 2014 este nelegală, prin prisma faptul că instanța de fond a respins proba cu expertiză tehnică de evaluare a imobilelor în litigiu, încălcând autoritatea de lucru judecat a propriei Sentințe irevocabile nr. 145/2011, prin care încuviința efectuarea unei expertize de evaluare a acestor imobile în scopul stabilirii valorii despăgubirilor.

- Sentința recurată este nelegală, în primul rând, din perspectiva existenței unor considerente contradictorii, în sensul că deși, prin încheierea de amânare a pronunțării din 20 februarie 2014, curtea de apel a reținut că Legea nr. 165/2013 nu are legătură cu prezenta cauză, totuși în motivarea soluției de respingere a acțiunii, prin Sentința nr. 41/2014 s-a raportat la intrarea în vigoare a acestei legi cu referire la efectele pe care le are aceasta asupra soluționării prezentei cauze și chiar asupra hotărârii judecătorești irevocabile, care constituie actul juridic pe care se întemeiază demersul judiciar.

- Sentința recurată este nelegală din perspectiva faptul că soluția nu este motivată, în sensul că instanța nu a judecat cauza în funcție de temeiul juridic invocat de reclamanți și de cererea cu care a fost învestită, dezvoltând considerente care nu au legătură cu fondul pretențiilor deduse judecății.

- Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale incidente, întemeindu-și soluția pe un act normativ fără legătură cu prezenta cauză - Legea nr. 165/2013.

De asemenea, susțin recurenții că, instanța de fond avea posibilitatea să suspende judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., chiar dacă apărătorul recurenților s-a opus, și nu să respingă acțiunea.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, reiterează excepția inadmisibilității acțiunii și a rămânerii fără obiect, iar, pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată raportat la criticile aduse și față de prevederile legale incidente, reține, conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., că se impune admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. acest motiv de recurs se poate invoca atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau, când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricini".

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată adresată Curții de Apel Târgu Mureș vizează aplicarea unor sancțiuni pecuniare autorității pârâte, pentru nepunerea în executare a Sentinței nr. 145/2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1009/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Temeiul de drept al demersului judiciar promovat de reclamanți sunt dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ.

Analizând considerentele curții de apel, dezvoltate în argumentarea soluției de respingere a acțiunii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată care a învestit instanța, ci s-a limitat să rețină, o situație de fapt intervenită pe parcursul derulării procesului și anume aceea a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și a emiterii unei Decizii de invalidare a dosarului de despăgubiri al reclamanților nr. 76/2014.

În raport de emiterea acestei decizii de invalidare, prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca nefondată, fără a indica nici un alt argument de fapt sau de drept în sprijinul dezlegării date pricinii.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat legalitatea și temeinicia cererilor formulate de reclamanți, prin raportare la situația concretă de fapt stabilită în cauză și mai ales la temeiul juridic invocat de reclamanți, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, context în care nu se poate exercita controlul judiciar.

În speță, judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamanților aduse în susținerea pretențiilor deduse judecății, prin prisma temeiului juridic invocat și nici nu a procedat la o cercetare, motivat și argumentat, în mod explicit, a excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), din perspectiva compatibilității procedurii prevăzute de art. 580

3

C. proc. civ. cu dispozițiile speciale din materia contenciosului administrativ care reglementează punerea în executare a unei hotărâri judecătorești - titlu executoriu.

Pe de altă parte, motivarea sentinței este sumară, neputându-se vorbi despre o argumentare concisă, întrucât simpla analiză a considerentelor reținute, în raport cu temeiurile de fapt și de drept expuse în acțiune, relevă faptul că instanța de fond nu a analizat în niciun mod textele legale și principiile de drept invocate și nici aspectele de fapt menționate în cererea cu care a fost învestită. Mai exact, motivarea sentinței recurate nu respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și aceasta în contextul respectării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, așa cum acestea sunt reglementate de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, Înalta Curte reține și faptul că au fost nesocotite dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, dar și cele ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul reclamanților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligația de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, dând astfel posibilitatea și instanței de control judiciar de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță.

În ceea ce privește încheierea de amânare a pronunțării sentinței din data de 20 februarie 2014, aceasta va fi supusă aceluiași regim de casare, având în vedere că a fost criticată exclusiv sub aspectul respingerii probei cu expertiză tehnică-evaluatoare și că face corp comun cu sentința atacată.

Instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, potrivit cererii de chemare în judecată, ținând seama și de excepțiile și apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte critici de care s-au prevalat recurenții, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii.

Soluția instanței de recurs

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte, admite recursul, casează sentința atacată și trimite cauze spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., B. și C. împotriva Sentinței nr. 41 din 25 februarie 2014 și a Încheierii din 20 februarie 2014 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.

Procesat de GGC - CL