ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2015

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1268 din 23 septembrie

2014, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr.

464/102/2014, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele V.A. și D.T.

(născută V.K.), în contradictoriu cu pârâta SC C.N.T.A.R.T. SA.

Instanța de fond a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat

obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale pentru lipsa de folosință a

imobilului situat în Târgu Mureș, P-ța T. nr. 7, compus din spații comerciale

în suprafață utilă de 92,79 mp, pentru perioada 23 noiembrie 2010 - 7 iunie

2013, cu dobânda legală aferentă și la plata de daune morale, justificate pe

durata mare a procedurii judiciare demarată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a

reținut că dreptul la despăgubire s-a născut la data rămânerii irevocabile a

Sentinței civile nr. 1860/2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, în procedura

Legii nr. 10/2001, respectiv la data pronunțării Deciziei civile nr. 562 din 7

februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pretențiile materiale ale

reclamantelor au fost analizate prin raportare la elementele răspunderii civile

delictuale, instanța de fond apreciind că cererea reclamantelor este

neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua-credință a pârâtei în

executarea Sentinței civile 1860/2010. S-a reținut că, potrivit actelor

dosarului, predarea imobilului către reprezentantul reclamantelor a avut loc la

data de 7 iunie 2013, deci la un interval de 4 luni de la pronunțarea hotărârii

judecătorești irevocabile în procedura Legii nr. 10/2001, că predarea a avut

loc prin bună învoială, astfel că nu este dovedită culpa pârâtei în predarea cu

întârziere a imobilului către reclamante. Cu privire la daunele morale

pretinse, instanța de fond a apreciat că durata mare a procedurii judiciare în

urma căreia reclamantele și-au câștigat dreptul, nu a fost cauzată în mod

exclusiv de conduita pârâtei, ci și de cea a reclamantelor care, în unele

situații au uzat, alături de pârâtă, de căile legale de atac îndreptate

împotriva hotărârilor judecătorești.

Împotriva acestei

sentințe reclamantele V.A. și D.T. au declarat, în termen legal, apel, prin

care au solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință: obligarea

societății intimate la plata sumei de 84.902,85 euro (echivalent a 382.060 RON,

calculat la cursul mediu de 4,5 RON pentru un euro) reprezentând prejudiciul

suferit în perioada 23 noiembrie 2010 - 7 iunie 2013, pentru lipsa de folosință

a imobilului; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare pentru

suma amintită mai sus, de la data introducerii cererii și până la plata

efectivă a sumei datorate, calculate potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr.

13/2011, adică rata dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale;

obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro, în

echivalent de 225.000 RON, calculat la cursul mediu de 4,5 RON pentru un euro

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, atât în prima fază

procesuală, cât și în apel.

Prin Decizia civilă

nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă,

s-a admis apelul, a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul

admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta la

plata către reclamante a despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul în

RON la data plății a sumei de 8.351 euro, la plata dobânzilor legale aferente

acestei sume, calculate începând de la data introducerii cererii de chemare în

judecată (13 februarie 2014) și până la plata efectivă și la plata sumei de

2.080 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. S-a menținut soluția de

respingere a celorlalte pretenții formulate de reclamante și a fost obligată

intimata la plata către reclamante a sumei de 1.040 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel.

La data de 20 aprilie

2015 (data poștei) reclamantele au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 137A

din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă,

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 mai

2015.

Învestită cu

soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin

care s-a constat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru

C11, la data de 6 mai 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art.

493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus

comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor

din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului a fost comunicat recurentelor-reclamante și intimatei-pârâte SC

C.N.T.A.R.T. SA.

Recurentele-reclamante

au depus, în termen de 10 zile, punct de vedere la raport și au susținut că

recursul este admisibil întrucât dispozițiile legale anterioare (C. proc. civ.

de la 1865) prevedeau că toate cererile având ca obiect pretenții, cu o valoare

de peste 100.000 RON, erau supuse ambelor căi de atac: apel și recurs. Au

arătat că prevederea limitativă din art. XVIII din Legea 2/2013 este una

temporară și discriminatorie și vizează degrevarea instanțelor judecătorești,

fiind menită să pună în pregătire aplicarea legii, situație care le privează de

un grad de jurisdicție și încalcă liberul acces la justiție.

Prin punctul de

vedere, recurentele-reclamante au invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013, în raport de

prevederile art. 16 și 21 din Constituția României, solicitând sesizarea Curții

Constituționale.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată

în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 18 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin.

(5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părților, termen

la care instanța, având în vedere cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (1) și

(2) din Legea nr. 2/2013, a amânat judecata recursului la data de 15 octombrie

2015.

Prin Încheierea

camerei de consiliu de la data de 1 octombrie 2015, instanța a dispus

respingerea cererii formulată de recurente de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (1) și

(2) din Legea 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia civilă

nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă,

s-a admis apelul, a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul

admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, a fost obligată pârâta

la plata către reclamante a despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul

în RON la data plății a sumei de 8.351 euro, la plata dobânzilor legale

aferente acestei sume, calculate începând de la data introducerii cererii de

chemare în judecată (13 februarie 2014) și până la plata efectivă și la plata

sumei de 2.080 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. S-a menținut soluția

de respingere a celorlalte pretenții formulate de reclamante și a fost obligată

intimata la plata către reclamante a sumei de 1.040 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel, cu mențiunea că decizia este definitivă.

Potrivit art. 634

alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri

definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele

neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C.

proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii,

fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de

lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) "Nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în

cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului."

Litigiul de față are

ca obiect o acțiune în pretenții (despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui

imobil), evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON, introdusă

după data de 15 februarie 2013.

Potrivit art. XVIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispozițiile art. 483 alin. (2)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor

pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al

aceluiași articol, "În procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de

asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea

prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile

în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste

procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în

cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului."

În raport de

dispozițiile legale sus-menționate, decizia atacată nu poate fi supusă

recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel

declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât

căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară

de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace

procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de

dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este

supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantele V.A. și D.T. împotriva Deciziei

nr. 137A din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI