ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3331/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3331/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin

Sentința nr. 680 din 22 mai 2013, Tribunalul Specializat Mureș a respins

excepția lipsei propriei sale calității procesuale pasive invocată de pârâta SC

"T.T.E." SRL și a admis, în parte, cererea formulată de reclamantului

Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș în contradictoriu cu pârâta SC

"T.T.E." SRL și cu cel arătat ca fiind titular al dreptului de

proprietate Municipiul Târgu Mureș, și, în consecință:

A

obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să lase reclamantului Județul Mureș în

deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 660 mp aferent

imobilului Complex P., situat în Târgu Mureș, Str. P., nr. 2, jud. Mureș având

destinația de parcare, imobil înscris în C.F. nr. 96602/N Târgu Mureș și a

respins cererea reclamantului Județul Mureș pentru obligarea pârâtei SC

"T.T.E." SRL la plata sumei de 24.480 lei pe lună pentru perioadele

22 august 2008 - 24 septembrie 2010, respectiv decembrie 2011 - până la data

intrării terenului în posesia reclamantului.

A

obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să plătească daune cominatorii de 500

lei pe zi de întârziere, dacă va fi cazul, de la data pronunțării prezentei

hotărârii până la executarea obligației stabilite în sarcina sa și să plătească

reclamantului Județul Mureș cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei,

respingând cererea pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor achitate cu

titlu de taxe judiciare.

A

respins cererea pârâtei SC "T.T.E." SRL de arătare a titularului

dreptului de proprietate - Municipiul Târgu Mureș.

A

admis în parte cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată și,

în consecință, a obligat reclamantul Județul Mureș să plătească pârâtei SC

"T.T.E." SRL suma de 1000 de lei și a respins cererea pârâtei SC

"T.T.E." SRL pentru acordarea restului de cheltuieli de judecată

solicitate.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În

ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerealizarea

procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă, instanța, prin încheierea

din 07 decembrie 2012, respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru

nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă.

Instanța

de fond a avut în vedere că, prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2008 depusă de

instituția reclamantă se face referire la dreptul de proprietate al acesteia,

iar în a partea a doua a adresei se face referire la foloasele materiale

obținute din folosința terenului, adresă la debutul folosinței terenului, când

reclamanta era în imposibilitate de a-și cuantifica despăgubirile. Pe de altă

parte, dacă lipsa unor demersuri de conciliere ar fi atras nulitatea absolută a

procedurii și ar fi impus admiterea excepției de inadmisibilitate, realizarea

unor demersuri în acest sens poate atrage doar nulitatea relativă pentru

neîndeplinirea unor formalități (termenul pentru conciliere, invitație

conținând ora și locul desfășurării întâlnirii), însă conform art. 105 C. proc.

civ. pentru ca nulitatea să impună desființarea, anularea actului ar trebui

dovedit un prejudiciu, or în condițiile în care adresa s-a transmis în ianuarie

2009, iar acțiunea a fost înaintată mai târziu, părțile aveau posibilitatea să

soluționeze divergențele pe cale amiabilă dacă era posibil. Mai mult, dacă

pârâta este îndreptățită să primească o invitație la conciliere care să-i

permită ca anterior litigiului să-și exprime poziția și să negocieze problema,

avea obligația corelativă de a arăta neajunsurile adresei, însă a rămas în

pasivitate. În acest context, nefiind invocate sau dovedite neregularități în

nerealizarea procedurii prealabile, instanța a respins excepția

inadmisibilității acțiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată

de societatea pârâtă.

Într-un

alt context al analizei, tribunalul a reținut că, imobilul Complexul

"P.", compus din hotel, restaurant și terenul aferent în suprafață de

3.209 mp avea ca proprietar tabular Statul Român în cotă de 1/1 teren și

construcții, drept înscris încă din anul 1943 prin Încheierea nr. 5498. De

asemenea, în CF 3374/A Târgu Mureș era înscris și un drept de administrare

asupra imobilului în favoarea S.R.P.V. Cluj-Napoca, conform Încheierii nr.

21941 din 11 aprilie 2008.

Prin

contractul de închiriere nr. 164 din 02 noiembrie 2001, APPS București SRP

Predeal - Complex P. Târgu Mureș, în calitate de proprietar a închiriat spațiul

de parcare în discuție, înscris în CF 3374/A Târgu Mureș pârâtei SC

"T.T.E." SRL, prin actul adițional nr. 2251 din 26 august 2005 fiind

modificat cuantumul chiriei.

Prin

H.G. nr. 880 din 20 august 2008 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

617/22.08.2008 a fost transmis dreptul de proprietatea asupra Complexului

"P.", compus din hotel, restaurant și terenul aferent în suprafață de

3.209 mp domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome -

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în domeniul public al

județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș. Prin Hotărârea

nr. 108/2008 Consiliul Județean Mureș a aprobat cuprinderea acestui imobil în

domeniul public al Județului Mureș.

Ulterior,

între Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin

S.R.P.V. Cluj-Napoca și Consiliul Județean Mureș s-a încheiat protocolul nr.

9476/13259/2008 privind predarea-primirea și procesul-verbal din 05 septembrie

2008 de predare-primire a imobilului Complex "P.", care a intrat

astfel în posesia actualului administrator - Consiliul Județean Mureș.

Consiliul

Județean Mureș a întreprins demersurile necesare înscrierii dreptului de

proprietate al județului Mureș în Cartea Funciară, procedură finalizată prin

Încheierea nr. 68814 din 26 noiembrie 2008 a Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Mureș. Înscrierea în cartea funciară nr. 96602/N a fost

operată în baza unor documentații cadastrale legal întocmite și avizate de OCPI

Mureș, inclusiv un Plan de Amplasament și Delimitare a Imobilului executat la

data de 16 decembrie 2007 de SC "A." SRL și avizat de OCPI Mureș sub

nr. 74418 din 26 februarie 2008. Din acest Plan de Amplasament și Delimitare a

Imobilului rezultă care este suprafața imobilului în cauză, atât suprafața

construită la sol (mai mică de 3209 mp), respectiv proiecția acesteia, cât și

suprafața totală de teren aferent - de 3209 mp, respectiv configurația

acesteia.

Considerând

că parcarea în discuție se află în domeniul public al Municipiului Târgu Mureș,

aceasta a fost exploatată până la sfârșitul anului 2008 în baza H.C.L. nr.

220/1999, iar din anul 2009 în baza H.C.L. 74/2009 a fost cuprinsă în anexa de

inventariere a locurilor de parcare la poziția 34 denumită "Parcare Hotel

P.", fiind dată în administrarea SC "T.T.E." SRL în baza

Contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a

gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din

Municipiul Târgu Mureș în schimbul plății unei redevențe către Municipiul Târgu

Mureș.

Prin

dispoziția Primarului nr. 2435 din 27 aprilie 2009, angajații SC

"T.T.E." SRL au fost împuterniciți de autoritatea publică să constate

și să sancționeze contravențional persoanele care parchează autovehicule fără

plata tarifului stabilit prin Regulamentul de exploatare al parcărilor publice

cu plată din Mun. Târgu Mureș. Tot pentru îndeplinirea obligațiilor

contractuale i-a fost emisă și autorizația de construire nr. 140 din 05 martie

2009 pentru montarea a două bariere de acces și a unei gherete pentru

operatorul său din parcarea Hotelului P..

Analizând

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "T.T.E." SRL

și fondul cauzei constată că excepția nu este întemeiată întrucât -așa cum

însăși pârâta observă - potrivit art. 2 din contractul nr. 16 din 20 ianuarie

2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de

administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș obiectul

acestei convenții "îl constituie prestarea serviciilor de administrare a

domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice cu

plată de pe raza Municipiului Târgu Mureș", prevederi contractuale care se

coroborează definiția delegării de gestiune prevăzută de art. 2, alin. (1),

lit. e) din Legea nr. 51/2006 legea serviciilor comunitare de utilități publice

și cu H.G. nr. 717/2008 de reglementare a contractului cadru privind delegarea

de gestiune a serviciilor comunitare de utilități publice.

Actele

de administrare pe care le îndeplinește au impus - după cum ea însăși a

recunoscut - o intervenție directă în acest spațiu prin montarea a două bariere

de acces și a unei gherete pentru operatorul său. Or, în mod cert montarea

barierei restricționează cel puțin dreptul de acces al reclamantei, afectând în

mod cert și atributele dreptului de proprietate: jus iutendi și jus fruendi. De

aceea în mod cert nu numai că are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, însă sunt îndeplinite

și condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare întrucât efectuând

acte de administrare, pârâta nu este un simplu detentor precar, ci exercită

posesia, potrivit art. 1846 alin. (2) C. civ., în numele celui pe care-l

consideră titularul dreptului de proprietate - Municipiului Târgu Mureș și cu

care este în relații contractuale potrivit celor mai sus arătate.

Or,

în condițiile în care din Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului

executat la data de 16 decembrie 2007 de S.C "A." SRL și avizat de

OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în baza căruia a fost realizată

înscrierea în cartea funciară rezultă cu puterea evidenței că în suprafața de

teren a imobilului în cauză de 3209 mp intră și parcarea în discuție în

suprafață de 660 mp, situație confirmată și de experții M.F. și R.M., este cert

că nu s-a mai impus realizarea unei noi expertize pentru că ceea ce reclamă

pârâtul este modalitatea incorectă de efectuare a măsurătorilor în cadrul

acestei documentații.

Prin

urmare, pârâtul recunoaște că în documentația cadastrală care a stat la baza

înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei parcarea este cuprinsă în

terenul de 3209 mp înscris în C.F. nr. 96602/N, în care reclamantul este

înscris ca fiind proprietar, însă consideră că această documentația este

incorectă. Or, această apărare ar fi trebuit să fie făcută de cel arătat ca

titular al dreptului, care în prezentul litigiu a rămas în deplină pasivitate

și care ar fi avut dreptul să solicite pe cale incidentală sau, pe viitor,

într-o acțiune în revendicare modificarea documentației cadastrale și lăsarea

în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 660 mp care face

obiectul prezentului litigiu.

Până

la modificarea documentației cadastrale - dacă se va dovedii că susținerile

pârâtei sunt întemeiate, într-un litigiu în care cele două unități

administrative - Județul Mureș și Municipiul Târgu Mureș și-ar disputa

proprietatea acestei suprafețe de teren, înscrierea în cartea funciară nr.

96602/N în baza documentației întocmite de S.C "A." SRL, avizate de

OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, face dovada deplină a dreptului

de proprietate a reclamantei. Cu alte cuvinte pentru a-și dovedii dreptul de

proprietate - așa cum este susținut de SC "T.T.E." SRL - se impune ca

cel arătat al titularului dreptului să pornească un demers procesual întrucât

în prezent, potrivit în cărți funciară nr. 96602/N și a documentației

cadastrale care a stat la baza înscrierii în cartea funciară proprietar al

imobilului în discuție este Județul Mureș.

Aceeași

dezlegare a fost dată de altfel în această problemă și de Curtea de Apel Târgu

Mureș prin Deciziile: nr. 120/R din 08 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

10487/320/2009 și nr. 379/R din 08 martie 2011.

Cererea

de arătarea a titularului dreptului, a fost, în contextul celor mai sus expuse,

respinsă, întrucât s-a constatat - în baza înscrierilor făcute în cartea

funciară nr. 96602/N și în baza documentației întocmite de S.C "A."

SRL, avizate de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, că Municipiul

Târgu Mureș nu este proprietar al imobilului în discuție.

În

ceea ce privește invocatul prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a

împiedicării exercitării dreptului de proprietate asupra terenului, s-a reținut

că - după cum s-a arătat în starea de fapt - încă din anul 2001, mult înainte

ca reclamanta să devină proprietara imobilului, pârâta a avut posesia acestei

parcări, la început în baza unui contract de închirierea, iar ulterior în

cadrul unui contract de administrare. De aceea nu s-a reținut caracterul ilicit

al posesiei, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului autoritățile locale -

prin acte succesive (așa cum le-am descris în starea de fapt) i-au întărit

convingerea că posesia sa are girul legalității.

Cum

bine a remarcat pârâta, practica judiciară determinând cauzele care înlătură

caracterul ilicit al faptei, în mod temeinic a inclus printre acestea și

exercitarea unui drept subiectiv. Cel care exercită prerogativele pe care legea

le recunoaște dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acționează

ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse

anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.

Mai

mult, deși este de netăgăduit că reclamanta a fost prejudiciată de lipsa de

folosință a imobilului - fiind împiedicat să exercite prerogativele dreptului

de proprietate - în tot acest timp pârâta a plătit contravaloarea acestei

folosințe celui pe care l-a considerat titular al dreptului, ceea ce dă

caracter licit faptei sale, împiedicând totodată instanța să stabilească în

sarcina sa o nouă obligația de plată pentru exercitarea aceluiași drept de

posesie, întrucât nu poate fi obligată de două ori la plată pentru exercitarea

aceluiași drept.

Cu

toate acestea, dată fiind dezlegarea dată de instanță prin această hotărâre -

care-i este pe deplin opozabilă - din momentul pronunțării ei posesia exercitată

pierde caracterul licit, astfel că cererea reclamantei pentru stabilirea

daunelor cominatorii este pe deplin întemeiată, acesta fiind mijlocul de

constrângere al debitorului la respectarea obligației de a lăsa imobilul în

deplina proprietate și posesie a reclamantei. Daunele nu vor fi stabilite la

suma solicitată de reclamantă, cuantificarea acestora fiind atributul

instanței, care observând că prejudiciul invocat de reclamantă pentru lipsa de

folosință este de maxim 24.480 lei/lună, respectiv 816 lei pe zi, va stabili

daunele la suma de 500 de lei.

Împotriva

Sentinței nr. 680 din 22 mai 2013 precum și a Încheierii din 07 februarie 2013,

a formulat apel pârâta SC T.T.E. SRL, solicitând anularea în parte a încheierii

atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității, precum și schimbarea

în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive, ca

neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva

aceleiași sentințe a formulat apel și Județul Mureș prin Consiliul Județean

Mureș, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii

cererii de acordare a contravalorii folosinței imobilului în litigiu,

respectiv, respingerea în integralitate a cheltuielilor de judecată solicitate

de pârâtă.

Prin

Decizia civilă nr. 38/A din 4 februarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul

formulat de SC T.T.E. SRL, împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2012 și

a Sentinței nr. 680 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș

în Dosarul nr. 3849/320/2011 și a admis apelul formulat de Județul Mureș prin

Consiliul Județean Mureș, împotriva aceleiași sentințe.

A

schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta SC T.T.E. SRL

la plata către reclamantul Județul Mureș, prin Consiliul Județean a sumei de

21.239,75 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru

perioadele 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie 2010 și 1 decembrie 2011 - 9 august

2013, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la care se va adăuga și

dobânda legală pentru aceste perioade.

A

respins restul pretențiilor reclamantului cu același titlu și a eliminat din

dispozitivul sentinței atacate mențiunile referitoare la obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menținând

restul dispozițiilor.

În

pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Cu

privire la apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva încheierii din 07

decembrie 2012, respectiv criticile aduse de apelantă modului în care instanța

de fond a înțeles să soluționeze excepția inadmisibilității pentru

neîndeplinirea procedurii concilierii directe, curtea de apel a apreciat

neîntemeiate criticile formulate.

Într-adevăr,

conform art. 720

1

C. proc. civ. în procesele și cererile dintre

profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu

cealaltă parte, motiv pentru care, pentru a fi necesară parcurgerea acestei

proceduri nu este suficient ca cererile să fie evaluabile în bani, ci ca aceste

pretenții bănești să derive dintr-un raport contractual. În speță însă, Curtea

a constat că pretențiile formulate de reclamant nu derivă din vreun raport

contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual al acesteia

(lipsirea de folosință).

Prin

adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 reclamantul apelant Județul Mureș, prin

Consiliul Județean Mureș i-a adus la cunoștință pârâtei apelante SC T.T.E. SRL

că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut în domeniul public al Județului

Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș, somând-o ca de la data

primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea parcării autoturismelor care

staționează în parcarea aflată lângă complex și care constituie spațiu aflat în

proprietatea Județului Mureș.

Ignorând

cu desăvârșire această adresă, pârâta a procedat la montarea unor bariere și a

unei gherete la parcarea în litigiu (manifestare explicită a refuzului de a se

conforma întrucât asemenea bariere nu au fost montate și în alte parcări

administrate de aceasta), iar la data de 20 ianuarie 2009, a încheiat cu

Municipiul Târgu Mureș contractul nr. 16 privind delegarea prin concesiune a

gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din

Municipiul Târgu Mureș, în anexa 1 a acestuia fiind inclusă și parcarea în

cauză.

Chiar

dacă s-ar reține necesitatea parcurgerii procedurii concilierii și în lipsa

unui raport contractual, având în vedere demersurile ambelor părți, ar fi

excesiv de rigidă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi

realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ. pentru a se putea promova acțiunea în fata instanțelor judecătorești.

Aceasta, și în considerarea faptului ca prevederile textului menționat privind

efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani

sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și

modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al

înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2),

dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea

unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii directe, ci numai

dacă partea dovedește o vătămare, dovadă care în speță nu s-a făcut. Mai mult,

prin manifestarea ulterioară de voință, exprimată neechivoc așa cum s-a arătat

mai sus, pârâta și-a asumat riscul de a fi obligată, pe viitor, la plata unor

sume de bani pentru folosirea fără drept a parcării respective. La data

promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a avut cunoștință de temeiul

legal al pretențiilor reclamantului precum și de actele pe care acesta și le

întemeiază, cu atât mai mult cu cât, anterior, în perioada 24 septembrie 2010 -

decembrie 2011, la cererea reclamantului care efectua renovarea hotelului din

cadru Complexului P., a acceptat să lase în posesie reclamantului și parcarea

în litigiu.

Este

adevărat că adresa în cauză nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.

720

1

C. proc. civ. și că, în primul rând, lipsește o invitație

formală, expresă, la conciliere. Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile

art. 720

1

C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, ci

numai dacă partea dovedește o vătămare. Dacă demersul reclamantului ar fi rămas

fără rezultat ("rezultatul" sau manifestarea de voință a pârâtei la

primirea adresei a fost menționat mai sus) sau pârâta ar fi invocat și dovedit

o vătămare, s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile.

Se

concluzionează că se poate spune că, prin instituirea procedurii concilierii

prealabile, legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre

comercianți fără a apela la procedura judiciară, mai complexă și mai lentă, și

degrevarea activității instanțelor judecătorești însă, concilierea directă,

deși este o procedură prealabilă obligatorie, nu este neapărat și formală. S-a

apreciat astfel că soluționare acestei excepții de către instanța de fond prin

încheierea din 07 decembrie 2012 a fost temeinică și legală.

În

ceea ce privește apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva Sentinței nr. 680

din 22 mai 2013, s-a avut în vedere că o primă critică a apelantei vizează

modul în care instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive

a acesteia.

Sub

acest aspect, instanța de apel a apreciat că respingerea excepției de către

instanța de fond este corectă. Astfel, câtă vreme conform art. 2 din contractul

nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii

serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din

Municipiul Târgu Mureș obiectul acestei convenții îl constituie prestarea

serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în

administrarea parcărilor publice cu plată de pe raza Municipiului Târgu Mureș,

inclusiv a parcării în litigiu, apelanta nu poate susține că nu are calitatea

de detentor în sensul C. civ. Prin actele de administrare exercitate de aceasta

se tinde la punerea în valoare, la normala folosire și exploatare a parcărilor

de pe raza municipiului Târgu Mureș, aflate în domeniul public. Ele folosesc

pentru a le fructifica și presupune o gestionare normală și curentă a acestor

bunuri. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească

bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care bunul i s-a dat

în administrare, respectiv, contractul nr. 16/2009. În temeiul acestora, pârâta

a procedat la montarea celor două bariere și ghereta îngrădind, evident,

exercitarea de către reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de

proprietar.

Susținerile

pârâtei apelante potrivit cărora aceste drepturi nu i-au fost încălcate

deoarece potrivit H.C.L. nr. 74/2009 reclamantului nu i se percepea taxă de

parcare pentru autovehiculele aparținând acestuia sunt superflue, lipsite de

suport juridic, departe de a constitui o justificare a activității de mai sus.

Deși apelanta afirmă că astfel reclamantul nu a fost împiedicat să-și

folosească parcarea, nu arată cum această împiedicare nu are loc atunci când

parcarea este ocupată deja de alte autovehicule, ea având un regim public.

Pe

fondul cauzei, Curtea reiterează, asemenea instanței de fond, faptul că, atâta

vreme cât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a

reclamantului intimat cu documentația cadastrală aferentă nu au fost anulate,

ci, dimpotrivă, prin Sentința nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu

Mureș irevocabilă prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Târgu Mureș, s-a respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta

acțiune nu are ca și obiect verificarea valabilității și legalității acestora,

reclamantul intimat este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în

suprafață de 660 mp care face parte din Complexul P. cu suprafața totală de

3209 mp. De altfel, nu se poate a nu se observa faptul că, în lipsa oricărei

reacții juridice din partea celui arătat ca titular al dreptului, Municipiul

Târgu Mureș, apelanta pârâtă s-a erijat ea singură în a formula apărări la care

ar fi avut dreptul doar cel care ar fi invocat la rândul său un drept de

proprietate asupra terenului (parcării) în litigiu. Astfel, apelanta a

contestat, prin criticile formulate, chiar și documentația cadastrală care a

stat la baza înscrierii în cartea funciară, aspect care excede calității pe

care aceasta o avea, respectiv, cea de simplu prestator a unor servicii de

administrare a unei parcări, a unei suprafețe de teren de 660 mp aflată în

litigiu. Mai mult, Curtea a constat, de asemenea, că prin mai multe hotărâri

judecătorești irevocabile, care au avut la bază chiar și expertize topografice,

s-a afirmat fără echivoc dreptul de proprietate al reclamantului intimat. Față

de cele reținute mai sus referitoare la calitatea acesteia, nu pot fi reținute

nici criticile apelantei conform cărora aceste hotărâri nu-i sunt opozabile

deoarece nu a avut calitatea de parte în procesele în care ele au fost pronunțate.

Acestea au fost și considerentele pentru care, atât instanța de fond cât și cea

de apel, au respins cererea în probațiune repetată a apelantei de a se efectua

o altă expertiză topografică asupra terenului în litigiu.

Nu

au fost reținute nici susținerile apelantei pârâte potrivit cărora, în

considerarea pasivității celui arătat ca titular al dreptului, acționează în

interesul acestuia, formulând apărări și cereri care i-ar aparține doar

Municipiului Târgu Mureș, cu atât mai mult cu cât, având calitate procesuală în

cauză, hotărârea care urmează a fi pronunțată îi este opozabilă și acestuia. În

condițiile în care intervenientul principal, arătat ca titular al dreptului de

către pârâtă a înțeles să adopte un total dezinteres față de prezentul litigiu,

preferând ca în loc să-și formuleze apărări în prezenta cauză, să introducă o

acțiune distinctă în revendicare împotriva reclamantului, apelanta nu se poate

substitui acestuia. De asemenea, nici rolul activ al judecătorului prevăzut de

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu presupune o astfel de substituire a

voinței părților, rolul activ nepresupunând o încălcare a principiului

disponibilității părților în procesul civil.

Curtea

a constat ca fiind nefondate toate criticile apelantei referitoarea la dreptul de

proprietate al reclamantului asupra parcării, iar față de calitatea sa,

instanța de fond a soluționat petitul privind revendicarea acesteia în mod

temeinic și legal. De asemenea, o soluționare corespunzătoare a fost dată și

cererii formulată de apelanta pârâtă de arătare a titularului dreptului în

condițiile în care Municipiul Târgu Mureș a înțeles să adopte o atitudine

procesuală pasivă și vădit dezinteresată.

Cât

privesc criticile apelantei referitoare la obligarea sa la plata daunelor

cominatorii, Curtea le-a considerat, de asemenea, nefondate. Astfel, apelanta

susține că instanța de fond nu a ținut seama de natura contractuală complexă pe

care apelanta o are cu Municipiul Târgu Mureș, întrucât, pentru ca parcarea să

poată fi predată reclamantului este nevoie de o H.C.L. care să scoată

respectivele locuri de parcare din anexa la contractul nr. 16/2009.

S-a

apreciat că, de vreme ce apelanta pârâtă a înțeles să încheie respectivul

contract deși primise adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 prin care reclamantul

apelant i-a adus la cunoștință că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut

în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean

Mureș, somând-o ca de la data primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea

parcării autoturismelor care staționează în parcarea aflată lângă complex și

care constituie spațiu aflat în proprietatea Județului Mureș și nici nu a

înțeles să cheme în garanție cocontractantul său, aceasta și-a asumat toate

riscurile care ar fi derivat din căderea sa în pretenții.

Cum

prin sentința atacată apelanta a fost obligată la plata de daune cominatorii de

500 lei/zi de întârziere începând de la data pronunțării hotărârii și până la

lăsarea parcării în deplina proprietate și posesie reclamantului iar parcarea a

fost predată la data de 09 august 2013, imediat după comunicarea sentinței,

conform procesului-verbal nr. 15460, practic această obligație a rămas fără

obiect.

S-a

apreciat a fi nejustificate și criticile referitoare la neacordarea

cheltuielilor de judecată într-un procent mai ridicat.

În

ceea ce privește apelul declarat de reclamantul județul Mureș, prin Consiliul

Județean Mureș, Curtea apreciază că acesta este fondat.

Astfel,

un prim aspect pe care Curtea îl reține în acest context este faptul că,

apelanta-pârâtă, anterior încheierii contractelor cu Municipiul Târgu Mureș,

asupra parcării în suprafață de 660 mp avea contract de închiriere încheiat cu

S.R.P.V. Cluj-Napoca, administrator al Complexului P. aflat în proprietatea

Statului Român, în anexa la contract fiind evidențiată expres parcarea în

cauză. În condițiile în care apelanta pârâtă SC T.T.E. SRL a înțeles la un

moment dat să rezilieze unilateral acest contract de închiriere și să încheie

cu Municipiul Târgu Mureș un alt contract pentru aceeași parcare, anterior

anului 2009, iar reclamantul intimat a preluat de la S.R.P.V. Cluj-Napoca

întregul patrimoniu al Complexului P. pe care îl administra, apelanta-pârâtă nu

poate susține buna sa credință în a exercita posesia asupra terenului și nici

faptul că îl considera ca adevărat proprietar pe Municipiul Târgu Mureș, cu

atât mai mult cu cât avea cunoștință de litigiile asupra parcării purtate de

reclamant fie cu Instituția Prefectului Mureș sau cu Municipiul Târgu Mureș

începând cu anul 2009.

Nu

s-a primit punctul de vedere potrivit căruia apelanta pârâtă ar fi exercitat o

posesie licită, în aprecierea adevăratului proprietar ca fiind Municipiul Târgu

Mureș deoarece, parcarea a fost închiriată anterior de la antecesoarea

apelantului reclamant, contract pe care l-a reziliat în mod unilateral, iar

după primirea adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009, acționând în totală

contradicție cu ceea ce presupunea buna credință, a acceptat încheierea

contractului în continuare cu Municipiul Târgu Mureș și chiar a montat bariere

și o gheretă pentru lucrătorul său, pentru a împiedica în mod evident folosirea

de către reclamant a bunului proprietatea sa deși, conform regulamentului,

exploatarea parcărilor se efectua în regim de autotaxare, nefiind nevoie de

bariere.

În

contextul relevat mai sus, este evident că toate acțiunile ulterioare primirii

adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009 au fost efectuate de apelanta pârâtă, cu

rea credință, împiedicând reclamantul apelant de a se bucura de celelalte două

atribute ale dreptului său de proprietate, posesia și folosința, neavând

relevanță că parcarea era taxată doar între anumite ore și doar în zilele

lucrătoare sau că, autovehiculele acestuia nu erau taxate. De altfel, apelanta

pârâtă nu arată cum ar fi putut autovehiculele reclamantului să folosească

această parcare în situația în care toate locurile ar fi fost ocupate.

Neîndoielnic, față de cele de mai sus, apelantul reclamant Județul Mureș, prin

Consiliul Județean Mureș a fost privat de folosirea în interesul său propriu a

parcării, suferind un prejudiciu care se impune a fi reparat.

Din

acest punct de vedere, s-a arătat faptul că, în calcularea prejudiciului

suferit, apelantul reclamant a pornit de la premize greșite, în sensul că, deși

a socotit suma datorată conform Regulamentului de exploatare în regim de

autotaxare, 3 lei/oră/loc de parcare, nu a luat în considerare programul de

taxare a respectivei parcări, adică între orele 8 - 17 și sâmbăta până la ora

fi fost ocupată la întreaga sa capacitate pe toată perioadei de taxare. S-a

concluzionat de instanța de apel că, prejudiciul suferit de acesta nu poate fi

mai mare decât redevența pe care apelanta pârâtă o achita anual Municipiului

Târgu Mureș în temeiul contractului nr. 16/2009, respectiv, 21.239,75 lei

pentru perioadele, așa cum au fost precizate, 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie

2010 și 01 decembrie 2011 - 09 august 2013 (53 luni x 440,75 lei din 30 locuri

de parcare/lună), sumă ce urmează a fi actualizată conform indicelui de

inflație. Pentru repararea integrală a prejudiciului creat, apelanta pârâtă a

fost obligată și la plata dobânzii legale aferente acestei sume pentru

perioadele de mai sus. Restul pretențiilor nu au fost dovedite.

Cât

privește critica referitoare la obligarea la plata unor cheltuieli de judecată

parțiale în favoarea apelantei pârâte, Curtea a constat a fi întemeiată câtă

vreme conduita culpabilă a pârâtei a generat acest litigiu neavând relevanță

faptul că apelantului reclamant i-au fost admise doar în parte pretențiile

bănești pentru lipsa de folosință a terenului. De altfel, acesta era un petit

secundar al cererii de chemare în judecată, principalul constituindu-l

revendicare, drept pentru care au fost eliminate din dispozitivul sentinței

atacate mențiunile referitoare la obligarea reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menținând restul dispozițiilor

din sentința atacată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.T.E. SRL apreciind că hotărârea

atacată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului promovat, reclamanta a invocat următoarele critici:

Un

prim aspect de nelegalitate este legat de modul de soluționare a excepției

inadmisibilității acțiunii, invocată pentru capătul de cerere privind

pretențiile în valoare de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menționate în

precizările de acțiune, în raport de dispozițiile art. 720

1

alin.

(1) și urm. coroborat art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Arată

că, instanța de apel reține că, pretențiile formulate de reclamant nu derivă

dintr-un raport contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual

al acesteia (lipsirea de folosință). Susține că, instanța de apel nu a avut în

vedere că dispozițiile legale ale art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ.

reținute în motivarea deciziei, sunt cele modificate prin art. 219, pct. 20 din

Legea nr. 71 din 03 iunie 2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., iar

cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Târgu Mureș

la data de 22 martie 2011. Anterior modificării, respectiv la data

înregistrării cererii de chemare în judecată (22 martie 2011) dispozițiile art.

720

1

alin. (1) dispuneau că "în procesele și cererile în

materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin

mediere, fie prin conciliere directă" la acel moment nefiind stabilită cea

de a doua condiție, ca pretenția să derive dintr-un raport contractual.

Mai

arată că, în mod greșit instanța de apel reține că prin adresa nr. 537 din 15

ianuarie 2008, comunicată la 16 ianuarie 2009, intimata a făcut demersurile necesare

pentru eliberarea parcării, deoarece dispozițiile procedurale sunt clare și

chiar dacă lipsește o invitație formală, asimilarea îndeplinirii procedurii

concilierii dintr-o corespondență, care să poată conduce la scopul urmărit de

legiuitor, trebuie să rezulte fără echivoc că reclamantul a încercat

soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, ipoteză care nu se regăsește în

cauză, sens în care face referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta susține că instanța

de apel a interpretat greșit actul juridic, respectiv clauzele contractului nr.

16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii

serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din

Municipiul Târgu Mureș, schimbând natura și înțelesul acestuia, fapt ce atrage,

în opinia recurentei, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Interpretarea

greșită a actului juridic este susținută prin aceea că, deși obiectul contractului

îl constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public

și privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în

vedere voința părților exprimată în contract, respectiv aceea de a

colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în

regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de

H.C.L. nr. 74/2009.

În

mod concret, administrația locală le-a delegat administrarea unui serviciu

public (de a colecta/încasa taxa de parcare), noțiunea de administrare fiind

interpretată greșit. Delegarea unei gestiunii, (respectiv aceea de a

colecta/încasa taxa de parcare) nu este sinonimă cu deținerea unui bun imobil,

nici în sensul posesiei [prevăzută de art. 1846, alin. (2) C. civ.] și nici în

sensul detenției precare (care poate avea izvorul într-un contract de

închiriere, de concesionare, de comodat, de depozit, etc.) potrivit art. 1853

C. civ.

Referitor

la susținerea instanței cum că "în temeiul acestora pârâta a procedat la

montarea celor două bariere și gheretă îngrădind evident exercitarea de către

reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de proprietar",

consideră că susținerea nu poate fi primită deoarece reclamantei nu i-a fost

restricționat, în nici un fel accesul în zona respectivă, deoarece

autovehiculele aparținând reclamantei erau scutite de plata taxei de parcare

potrivit art. 15 lit. c) din Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare

a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de H.C.L. nr. 74/2009.

În

ceea ce privește acțiunea în revendicare, apreciază că cererea este

neîntemeiată, deoarece societatea nu exercită o posesie utilă și nu este nici

detentor precar asupra bunului revendicat, nefiind îndeplinite condițiile

legale ale acțiunii revendicare, respectiv aceea prin care proprietarul

neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar,

recurenta reluând argumentele prezentate în motivarea excepției lipsei

calității procesuale pasive, apreciind, din această perspectivă, incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

mod greșit instanța de apel reține că "atâta vreme cât înscrierea în

cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantului intimat cu

documentația cadastrală aferentă nu au fost anulate, ci dimpotrivă prin

Sentința nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu Mureș, irevocabilă

prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a

respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta acțiune nu are ca

și obiect verificarea valabilității și legalității acestora reclamantul intimat

este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în suprafață de 660 mp

care face parte din Complexul P. cu suprafața totală de 3209 mp."

Problema

supusă prezentei judecăți vizează amplasamentul suprafeței solicitate (660 mp)

respectiv limitele în care se întinde suprafața de teren, adică dacă cei 660 mp

parcare se află pe amplasamentul indicat de reclamant sau nu, deoarece

suprafața de teren aferentă imobilului Complex P., pe care o folosește efectiv

reclamantului intimat este mult mai mare decât cei 3209 mp., acesta fiind și

motivul pentru care a solicitat efectuarea unei expertize judiciare

topografice, care să clarifice amplasamentul real al suprafeței 3209 mp, pe

care o deține reclamantul intimat, în raport și de hărțile topografice

existente, expertiza judiciară greșit respinsă pe fondul pasivității

titularului dreptului

Sub

acest aspect, apreciază că se impune casarea Deciziei nr. 38/A din 04 februarie

2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, în

vederea administrării probei cu expertiza judiciară topografică pentru

lămurirea susținerilor reclamantului și a verificării amplasamentului

suprafeței de 660 mp, a întocmirii documentației cadastrale din Planul de

Amplasament și Delimitare a imobilului, executată de SC A. SRL la data de 16

decembrie 2007 și avizată de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în

baza căreia a fost realizată înscrierea în cartea funciară.

Referitor

la cererea de arătare a titularului dreptului, arată că solicitarea a fost

greșit respinsă, instanța de apel nu a făcut altceva decât să constate că

acesta a fost soluționată corespunzător de prima instanță, prin raportare doar

la atitudinea procesuală pasivă a Municipiului Târgu Mureș. Susține că,

Municipiul Târgu Mureș este proprietar, dar acest aspect putea fi dovedit prin

administrarea probei cu expertiza topografică, probă greșit respinsă deoarece

expertiza urma să stabilească cu certitudine dacă amplasamentul terenului 660

mp cu destinație parcare, este sau nu inclus în suprafața de 3209 mp aparținând

reclamantului intimat.

Referitor

la modul de soluționare a apelului reclamantului intimat Județul Mureș, prin

Consiliul Județean Mureș, se susține că, hotărârea recurată este nelegală

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece contrar hotărârii primei

instanțe, instanța de apel a decis că pârâta a fost de rea credință, motivat de

faptul că ar fi denunțat contractul de închiriere cu RAPPS - S.R.P.V.

Cluj-Napoca, fără vreun motiv obiectiv.

Apreciază

greșit considerentul, deoarece motivul obiectiv pentru care în anul 2006, a

denunțat contractul de închiriere a fost, faptul că Municipiul Târgu Mureș a

calculat redevența aferentă Contractului de colaborare aprobat prin H.C.L. nr.

220/1999, iar ulterior prin Contractul nr. 16/2009 și pentru parcarea de 660 mp

din fața Hotelului P., plătind de două ori pentru același spațiu (parcare) și

redevența și chirie.

Consideră

că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece

lipsește atât fapta ilicită, cât și vinovăția. Parcarea la care face referire

reclamanta, a fost exploatată până la sfârșitul anului 2008 în baza

contractului de colaborare încheiat în baza H.C.L. nr. 220/1999, iar din anul

2009 în baza H.C.L. 74/2009 și a Regulamentului de exploatare și a contractului

nr. 16/20.01,2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor

publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu

Mureș, fiind îndeplinite obligațiile contractuale asumate, împrejurare potrivit

căreia nu poate fi reținută vreo faptă ilicită.

În

legătură cu vinovăția ca element al răspunderii civile delictuale, arătă că nu

poate fi reținută această condiție în sarcina sa deoarece îndeplinirea

obligațiilor contractuale asumate, nu presupune o atitudine subiectivă

negativă, de neluare în considerare și de încălcare a normelor legale, deoarece

atitudinea sa a fost pozitivă, respectiv de exercitare a unor drepturi

subiective stabilite contractual.

În

cauză reclamantul intimat Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și

menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii recurate.

Examinând

recursul pârâtei, în raport de criticile învederate prin cererea de recurs și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul având în vedere următoarele considerente:

Referitor

la critica recurentei privind soluționarea greșită a excepției privind

inadmisibilitatea acțiunii din perspectiva modului de aplicare și interpretare

a dispozițiilor art. 720

1

alin. (1) și urm. coroborat art. 109 alin.

(2) C. proc. civ. relativ la capătul de cerere privind pretențiile în valoare

de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menționate în precizările de acțiune,

Înalta Curte va constata că motivul de recurs nu este întemeiat.

Reclamanta

a învestit instanța de fond cu o acțiune în revendicare prin care a solicitat

obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie parte

din imobilul Complex P., situat în Târgu Mureș, str. P., nr. 2, județul Mureș,

constând în suprafața de 660 mp cu destinație de parcare aferentă complexului

și oblicarea pârâtei la plata sumei de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor

menționate în precizările la acțiune, reprezentând lipsa de folosință a

imobilului, pretențiile bănești formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art.

998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Deși

reală susținerea recurentei care vizează, în esență, aplicarea principiului de

drept "tempus regit actum", incidența procedurii reglementată de

dispozițiile art. 720

1

alin. (1) și urm. C. proc. civ. este

condiționată de determinarea naturii juridice a litigiului. În concret, în

cauză dreptul ce se reclamă prin acțiune îl reprezintă dreptul de proprietate

publică al județului Mureș, care nu poate avea natură comercială, fiind supus

regulilor de drept civil, indiferent de calitatea (de comerciant) a pârâtei.

Astfel, raportat la capetele de cerere formulate și motivarea în drept a

cererii de chemare în judecată, acțiunea reclamantei se soluționează pe temeiul

regulilor care guvernează jurisdicția civilă, nefiind aplicabile regulile

procedurale speciale din materia comercială.

Dispozițiile

înscrise în art. 720

1

C. proc. civ. (în forma în vigoare la data

sesizării instanței, respectiv 22 martie 2011) potrivit cărora "în

procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea

litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă" nu sunt

incidente cauzei. Litigiul are caracter civil, deoarece acțiunea nu se

fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianți, ca urmare a

încheierii și derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acțiune

civilă în revendicare imobiliară, având ca obiect un bun imobil despre care se

susține în acțiune că face parte din domeniul public al județului Mureș. Faptul

că cel de al doilea capăt de cerere al acțiunii privind lipsa de folosință este

evaluabil în bani, argumentat în drept pe dispozițiile art. 998 C. civ. privind

răspunderea civilă delictuală, nu atrage caracterul comercial al litigiului,

deoarece clasificarea litigiilor în evaluabile și neevaluabile în bani operează

atât în cazul litigiilor comerciale, cât și al celor civile, fiind irelevant

faptul că pârâta este comerciant, în condițiile în care raportul juridic

litigios ce se cere a fi rezolvat de instanță nu izvorăște dintr-un act sau

fapt de comerț, care să-i confere caracter de comercialitate.

În

contextul analizei expusă mai sus, care suplinește motivarea instanței de apel,

Înalta Curte apreciază irelevante susținerile recurentei referitoare la

modalitatea în care instanțele au apreciat în privința îndeplinirii procedurii

concilierii reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., astfel încât

acestea nu se mai impun a fi analizate.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta a încadrat criticile

subsumate acestui motiv de recurs în cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit

actul juridic, respectiv clauzele contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009

privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de

administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș,

schimbând natura și înțelesul acestuia. Interpretarea greșită a actului juridic

este susținută de recurentă prin aceea că, deși obiectul contractului îl

constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și

privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în

vedere voința părților exprimată în contract, respectiv aceea de a

colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în

regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de

H.C.L. nr. 74/2009.

Deși

reclamanta a arătat că își întemeiază, în drept, motivul de recurs pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile subsumate acestui motiv

nu pot fi primite. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin urmare, motivul de

nelegalitate are în vedere actul juridic ce constituie temeiul dreptului a

cărui valorificare în justiție se urmărește, iar în sensul acestui motiv de

recurs instanța ar fi culpabilă dacă ar fi procedat la greșita interpretare a

naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în

sens de convenție sau act juridic material.

Or,

recurenta pretinde că noțiunea de administrare din cuprinsul contractului nr.

16/2009 a fost interpretată greșit, acesta nefiind sinonimă cu deținerea unui

bun imobil, nici în sensul posesiei, nici al detenției precare.

Contrar

susținerilor recurentei, instanța de apel nu a realizat o interpretare greșită

a contractului nr. 16/2009 și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia. Instanța de prim control judiciar a examinat corect

obiectul contractului, opus reclamantei, care îl reprezintă prestarea

serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în

administrarea parcărilor publice. Tocmai în interpretarea clauzelor

neîndoielnice a actului respectiv, instanța de apel a concluzionat judicios în

sensul că prestarea serviciilor de administrare nu înlătură calitatea sa de

detentor în sensul C. civ., acte de administrare care impietează exercitarea de

către reclamant a drepturilor conferite de calitatea acestuia de proprietar în

privința suprafeței totale de 3209 mp, drept care nici nu a fost contestat în

cauză.

Relativ

la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta reia argumentele

invocate în susținerea motivului de recurs precedent, astfel încât considerentele

expuse rămân pe deplin aplicabile în verificarea modului în care a fost

examinată excepția de către instanța de apel.

Reclamantul

Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș, a promovat o acțiune întemeiată

pe dispo