ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3331/2014

Prin Sentința nr. 680 din 22 mai 2013, Tribunalul Specializat Mureș a respins excepția lipsei propriei sale calității procesuale pasive invocată de pârâta SC "T.T.E." SRL și a admis, în parte, cererea formulată de reclamantului Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș în contradictoriu cu pârâta SC "T.T.E." SRL și cu cel arătat ca fiind titular al dreptului de proprietate Municipiul Târgu Mureș, și, în consecință: A obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să lase reclamantului Județul Mureș în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 660 mp aferent imobilului Complex P., situat în Târgu Mureș, Str. P., nr. 2, jud. Mureș având destinația de parcare, imobil înscris în C.F. nr. 96602/N Târgu Mureș și a respins cererea reclamantului Județul Mureș pentru obligarea pârâtei SC "T.T.E." SRL la plata sumei de 24.480 lei pe lună pentru perioadele 22 august 2008 - 24 septembrie 2010, respectiv decembrie 2011 - până la data intrării terenului în posesia reclamantului.

A obligat pârâta SC "T.T.E." SRL să plătească daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere, dacă va fi cazul, de la data pronunțării prezentei hotărârii până la executarea obligației stabilite în sarcina sa și să plătească reclamantului Județul Mureș cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei, respingând cererea pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor achitate cu titlu de taxe judiciare. A respins cererea pârâtei SC "T.T.E." SRL de arătare a titularului dreptului de proprietate - Municipiul Târgu Mureș. A admis în parte cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată și, în consecință, a obligat reclamantul Județul Mureș să plătească pârâtei SC "T.T.E." SRL suma de 1000 de lei și a respins cererea pârâtei SC "T.T.E." SRL pentru acordarea restului de cheltuieli de judecată solicitate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă, instanța, prin încheierea din 07 decembrie 2012, respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă. Instanța de fond a avut în vedere că, prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2008 depusă de instituția reclamantă se face referire la dreptul de proprietate al acesteia, iar în a partea a doua a adresei se face referire la foloasele materiale obținute din folosința terenului, adresă la debutul folosinței terenului, când reclamanta era în imposibilitate de a-și cuantifica despăgubirile.

Pe de altă parte, dacă lipsa unor demersuri de conciliere ar fi atras nulitatea absolută a procedurii și ar fi impus admiterea excepției de inadmisibilitate, realizarea unor demersuri în acest sens poate atrage doar nulitatea relativă pentru neîndeplinirea unor formalități (termenul pentru conciliere, invitație conținând ora și locul desfășurării întâlnirii), însă conform art. 105 C. proc. civ. pentru ca nulitatea să impună desființarea, anularea actului ar trebui dovedit un prejudiciu, or în condițiile în care adresa s-a transmis în ianuarie 2009, iar acțiunea a fost înaintată mai târziu, părțile aveau posibilitatea să soluționeze divergențele pe cale amiabilă dacă era posibil. Mai mult, dacă pârâta este îndreptățită să primească o invitație la conciliere care să-i permită ca anterior litigiului să-și exprime poziția și să negocieze problema, avea obligația corelativă de a arăta neajunsurile adresei, însă a rămas în pasivitate.

În acest context, nefiind invocate sau dovedite neregularități în nerealizarea procedurii prealabile, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerealizarea procedurii prealabile invocată de societatea pârâtă. Într-un alt context al analizei, tribunalul a reținut că, imobilul Complexul "P.", compus din hotel, restaurant și terenul aferent în suprafață de 3.209 mp avea ca proprietar tabular Statul Român în cotă de 1/1 teren și construcții, drept înscris încă din anul 1943 prin Încheierea nr. 5498. De asemenea, în CF 3374/A Târgu Mureș era înscris și un drept de administrare asupra imobilului în favoarea S.R.P.V.

Cluj-Napoca, conform Încheierii nr. 21941 din 11 aprilie 2008. Prin contractul de închiriere nr. 164 din 02 noiembrie 2001, APPS București SRP Predeal - Complex P. Târgu Mureș, în calitate de proprietar a închiriat spațiul de parcare în discuție, înscris în CF 3374/A Târgu Mureș pârâtei SC "T.T.E." SRL, prin actul adițional nr. 2251 din 26 august 2005 fiind modificat cuantumul chiriei. Prin H.G. nr. 880 din 20 august 2008 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 617/22.08.2008 a fost transmis dreptul de proprietatea asupra Complexului "P.", compus din hotel, restaurant și terenul aferent în suprafață de 3.209 mp domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în domeniul public al județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș.

Prin Hotărârea nr. 108/2008 Consiliul Județean Mureș a aprobat cuprinderea acestui imobil în domeniul public al Județului Mureș. Ulterior, între Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin S.R.P.V. Cluj-Napoca și Consiliul Județean Mureș s-a încheiat protocolul nr. 9476/13259/2008 privind predarea-primirea și procesul-verbal din 05 septembrie 2008 de predare-primire a imobilului Complex "P.", care a intrat astfel în posesia actualului administrator - Consiliul Județean Mureș. Consiliul Județean Mureș a întreprins demersurile necesare înscrierii dreptului de proprietate al județului Mureș în Cartea Funciară, procedură finalizată prin Încheierea nr. 68814 din 26 noiembrie 2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mureș.

Înscrierea în cartea funciară nr. 96602/N a fost operată în baza unor documentații cadastrale legal întocmite și avizate de OCPI Mureș, inclusiv un Plan de Amplasament și Delimitare a Imobilului executat la data de 16 decembrie 2007 de SC "A." SRL și avizat de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008. Din acest Plan de Amplasament și Delimitare a Imobilului rezultă care este suprafața imobilului în cauză, atât suprafața construită la sol (mai mică de 3209 mp), respectiv proiecția acesteia, cât și suprafața totală de teren aferent - de 3209 mp, respectiv configurația acesteia. Considerând că parcarea în discuție se află în domeniul public al Municipiului Târgu Mureș, aceasta a fost exploatată până la sfârșitul anului 2008 în baza H.C.L.

nr. 220/1999, iar din anul 2009 în baza H.C.L. 74/2009 a fost cuprinsă în anexa de inventariere a locurilor de parcare la poziția 34 denumită "Parcare Hotel P.", fiind dată în administrarea SC "T.T.E." SRL în baza Contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș în schimbul plății unei redevențe către Municipiul Târgu Mureș. Prin dispoziția Primarului nr. 2435 din 27 aprilie 2009, angajații SC "T.T.E." SRL au fost împuterniciți de autoritatea publică să constate și să sancționeze contravențional persoanele care parchează autovehicule fără plata tarifului stabilit prin Regulamentul de exploatare al parcărilor publice cu plată din Mun.

Târgu Mureș.

Tot pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale i-a fost emisă și autorizația de construire nr. 140 din 05 martie 2009 pentru montarea a două bariere de acces și a unei gherete pentru operatorul său din parcarea Hotelului P.. Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "T.T.E." SRL și fondul cauzei constată că excepția nu este întemeiată întrucât -așa cum însăși pârâta observă - potrivit art. 2 din contractul nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș obiectul acestei convenții "îl constituie prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice cu plată de pe raza Municipiului Târgu Mureș", prevederi contractuale care se coroborează definiția delegării de gestiune prevăzută de art. 2, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 51/2006 legea serviciilor comunitare de utilități publice și cu H.G.

nr. 717/2008 de reglementare a contractului cadru privind delegarea de gestiune a serviciilor comunitare de utilități publice. Actele de administrare pe care le îndeplinește au impus - după cum ea însăși a recunoscut - o intervenție directă în acest spațiu prin montarea a două bariere de acces și a unei gherete pentru operatorul său. Or, în mod cert montarea barierei restricționează cel puțin dreptul de acces al reclamantei, afectând în mod cert și atributele dreptului de proprietate: jus iutendi și jus fruendi.

De aceea în mod cert nu numai că are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, însă sunt îndeplinite și condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare întrucât efectuând acte de administrare, pârâta nu este un simplu detentor precar, ci exercită posesia, potrivit art. 1846 alin. (2) C. civ., în numele celui pe care-l consideră titularul dreptului de proprietate - Municipiului Târgu Mureș și cu care este în relații contractuale potrivit celor mai sus arătate. Or, în condițiile în care din Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului executat la data de 16 decembrie 2007 de S.C "A." SRL și avizat de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în baza căruia a fost realizată înscrierea în cartea funciară rezultă cu puterea evidenței că în suprafața de teren a imobilului în cauză de 3209 mp intră și parcarea în discuție în suprafață de 660 mp, situație confirmată și de experții M.F.

și R.M., este cert că nu s-a mai impus realizarea unei noi expertize pentru că ceea ce reclamă pârâtul este modalitatea incorectă de efectuare a măsurătorilor în cadrul acestei documentații. Prin urmare, pârâtul recunoaște că în documentația cadastrală care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei parcarea este cuprinsă în terenul de 3209 mp înscris în C.F. nr. 96602/N, în care reclamantul este înscris ca fiind proprietar, însă consideră că această documentația este incorectă. Or, această apărare ar fi trebuit să fie făcută de cel arătat ca titular al dreptului, care în prezentul litigiu a rămas în deplină pasivitate și care ar fi avut dreptul să solicite pe cale incidentală sau, pe viitor, într-o acțiune în revendicare modificarea documentației cadastrale și lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 660 mp care face obiectul prezentului litigiu.

Până la modificarea documentației cadastrale - dacă se va dovedii că susținerile pârâtei sunt întemeiate, într-un litigiu în care cele două unități administrative - Județul Mureș și Municipiul Târgu Mureș și-ar disputa proprietatea acestei suprafețe de teren, înscrierea în cartea funciară nr. 96602/N în baza documentației întocmite de S.C "A." SRL, avizate de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, face dovada deplină a dreptului de proprietate a reclamantei. Cu alte cuvinte pentru a-și dovedii dreptul de proprietate - așa cum este susținut de SC "T.T.E." SRL - se impune ca cel arătat al titularului dreptului să pornească un demers procesual întrucât în prezent, potrivit în cărți funciară nr. 96602/N și a documentației cadastrale care a stat la baza înscrierii în cartea funciară proprietar al imobilului în discuție este Județul Mureș.

Aceeași dezlegare a fost dată de altfel în această problemă și de Curtea de Apel Târgu Mureș prin Deciziile: nr. 120/R din 08 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 10487/320/2009 și nr. 379/R din 08 martie 2011. Cererea de arătarea a titularului dreptului, a fost, în contextul celor mai sus expuse, respinsă, întrucât s-a constatat - în baza înscrierilor făcute în cartea funciară nr. 96602/N și în baza documentației întocmite de S.C "A." SRL, avizate de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, că Municipiul Târgu Mureș nu este proprietar al imobilului în discuție.

În ceea ce privește invocatul prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a împiedicării exercitării dreptului de proprietate asupra terenului, s-a reținut că - după cum s-a arătat în starea de fapt - încă din anul 2001, mult înainte ca reclamanta să devină proprietara imobilului, pârâta a avut posesia acestei parcări, la început în baza unui contract de închirierea, iar ulterior în cadrul unui contract de administrare. De aceea nu s-a reținut caracterul ilicit al posesiei, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului autoritățile locale - prin acte succesive (așa cum le-am descris în starea de fapt) i-au întărit convingerea că posesia sa are girul legalității. Cum bine a remarcat pârâta, practica judiciară determinând cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei, în mod temeinic a inclus printre acestea și exercitarea unui drept subiectiv.

Cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. Mai mult, deși este de netăgăduit că reclamanta a fost prejudiciată de lipsa de folosință a imobilului - fiind împiedicat să exercite prerogativele dreptului de proprietate - în tot acest timp pârâta a plătit contravaloarea acestei folosințe celui pe care l-a considerat titular al dreptului, ceea ce dă caracter licit faptei sale, împiedicând totodată instanța să stabilească în sarcina sa o nouă obligația de plată pentru exercitarea aceluiași drept de posesie, întrucât nu poate fi obligată de două ori la plată pentru exercitarea aceluiași drept.

Cu toate acestea, dată fiind dezlegarea dată de instanță prin această hotărâre - care-i este pe deplin opozabilă - din momentul pronunțării ei posesia exercitată pierde caracterul licit, astfel că cererea reclamantei pentru stabilirea daunelor cominatorii este pe deplin întemeiată, acesta fiind mijlocul de constrângere al debitorului la respectarea obligației de a lăsa imobilul în deplina proprietate și posesie a reclamantei. Daunele nu vor fi stabilite la suma solicitată de reclamantă, cuantificarea acestora fiind atributul instanței, care observând că prejudiciul invocat de reclamantă pentru lipsa de folosință este de maxim 24.480 lei/lună, respectiv 816 lei pe zi, va stabili daunele la suma de 500 de lei.

Împotriva Sentinței nr. 680 din 22 mai 2013 precum și a Încheierii din 07 februarie 2013, a formulat apel pârâta SC T.T.E. SRL, solicitând anularea în parte a încheierii atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității, precum și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și Județul Mureș prin Consiliul Județean Mureș, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de acordare a contravalorii folosinței imobilului în litigiu, respectiv, respingerea în integralitate a cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă. Prin Decizia civilă nr. 38/A din 4 februarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de SC T.T.E.

SRL, împotriva încheierii din data de 7 decembrie 2012 și a Sentinței nr. 680 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în Dosarul nr. 3849/320/2011 și a admis apelul formulat de Județul Mureș prin Consiliul Județean Mureș, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta SC T.T.E. SRL la plata către reclamantul Județul Mureș, prin Consiliul Județean a sumei de 21.239,75 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioadele 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie 2010 și 1 decembrie 2011 - 9 august 2013, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la care se va adăuga și dobânda legală pentru aceste perioade. A respins restul pretențiilor reclamantului cu același titlu și a eliminat din dispozitivul sentinței atacate mențiunile referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menținând restul dispozițiilor.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva încheierii din 07 decembrie 2012, respectiv criticile aduse de apelantă modului în care instanța de fond a înțeles să soluționeze excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe, curtea de apel a apreciat neîntemeiate criticile formulate. Într-adevăr, conform art. 720 1 C. proc. civ. în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte, motiv pentru care, pentru a fi necesară parcurgerea acestei proceduri nu este suficient ca cererile să fie evaluabile în bani, ci ca aceste pretenții bănești să derive dintr-un raport contractual.

În speță însă, Curtea a constat că pretențiile formulate de reclamant nu derivă din vreun raport contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual al acesteia (lipsirea de folosință). Prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 reclamantul apelant Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș i-a adus la cunoștință pârâtei apelante SC T.T.E. SRL că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș, somând-o ca de la data primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea parcării autoturismelor care staționează în parcarea aflată lângă complex și care constituie spațiu aflat în proprietatea Județului Mureș.

Ignorând cu desăvârșire această adresă, pârâta a procedat la montarea unor bariere și a unei gherete la parcarea în litigiu (manifestare explicită a refuzului de a se conforma întrucât asemenea bariere nu au fost montate și în alte parcări administrate de aceasta), iar la data de 20 ianuarie 2009, a încheiat cu Municipiul Târgu Mureș contractul nr. 16 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș, în anexa 1 a acestuia fiind inclusă și parcarea în cauză. Chiar dacă s-ar reține necesitatea parcurgerii procedurii concilierii și în lipsa unui raport contractual, având în vedere demersurile ambelor părți, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. pentru a se putea promova acțiunea în fata instanțelor judecătorești. Aceasta, și în considerarea faptului ca prevederile textului menționat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii directe, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dovadă care în speță nu s-a făcut. Mai mult, prin manifestarea ulterioară de voință, exprimată neechivoc așa cum s-a arătat mai sus, pârâta și-a asumat riscul de a fi obligată, pe viitor, la plata unor sume de bani pentru folosirea fără drept a parcării respective.

La data promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a avut cunoștință de temeiul legal al pretențiilor reclamantului precum și de actele pe care acesta și le întemeiază, cu atât mai mult cu cât, anterior, în perioada 24 septembrie 2010 - decembrie 2011, la cererea reclamantului care efectua renovarea hotelului din cadru Complexului P., a acceptat să lase în posesie reclamantului și parcarea în litigiu. Este adevărat că adresa în cauză nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. și că, în primul rând, lipsește o invitație formală, expresă, la conciliere. Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile art. 720 1 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare.

Dacă demersul reclamantului ar fi rămas fără rezultat ("rezultatul" sau manifestarea de voință a pârâtei la primirea adresei a fost menționat mai sus) sau pârâta ar fi invocat și dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile. Se concluzionează că se poate spune că, prin instituirea procedurii concilierii prealabile, legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară, mai complexă și mai lentă, și degrevarea activității instanțelor judecătorești însă, concilierea directă, deși este o procedură prealabilă obligatorie, nu este neapărat și formală. S-a apreciat astfel că soluționare acestei excepții de către instanța de fond prin încheierea din 07 decembrie 2012 a fost temeinică și legală.

În ceea ce privește apelul formulat de SC T.T.E. SRL împotriva Sentinței nr. 680 din 22 mai 2013, s-a avut în vedere că o primă critică a apelantei vizează modul în care instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că respingerea excepției de către instanța de fond este corectă. Astfel, câtă vreme conform art. 2 din contractul nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș obiectul acestei convenții îl constituie prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice cu plată de pe raza Municipiului Târgu Mureș, inclusiv a parcării în litigiu, apelanta nu poate susține că nu are calitatea de detentor în sensul C. civ.

Prin actele de administrare exercitate de aceasta se tinde la punerea în valoare, la normala folosire și exploatare a parcărilor de pe raza municipiului Târgu Mureș, aflate în domeniul public. Ele folosesc pentru a le fructifica și presupune o gestionare normală și curentă a acestor bunuri. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care bunul i s-a dat în administrare, respectiv, contractul nr. 16/2009. În temeiul acestora, pârâta a procedat la montarea celor două bariere și ghereta îngrădind, evident, exercitarea de către reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de proprietar. Susținerile pârâtei apelante potrivit cărora aceste drepturi nu i-au fost încălcate deoarece potrivit H.C.L.

nr. 74/2009 reclamantului nu i se percepea taxă de parcare pentru autovehiculele aparținând acestuia sunt superflue, lipsite de suport juridic, departe de a constitui o justificare a activității de mai sus. Deși apelanta afirmă că astfel reclamantul nu a fost împiedicat să-și folosească parcarea, nu arată cum această împiedicare nu are loc atunci când parcarea este ocupată deja de alte autovehicule, ea având un regim public.

Pe fondul cauzei, Curtea reiterează, asemenea instanței de fond, faptul că, atâta vreme cât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantului intimat cu documentația cadastrală aferentă nu au fost anulate, ci, dimpotrivă, prin Sentința nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu Mureș irevocabilă prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta acțiune nu are ca și obiect verificarea valabilității și legalității acestora, reclamantul intimat este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în suprafață de 660 mp care face parte din Complexul P. cu suprafața totală de 3209 mp.

De altfel, nu se poate a nu se observa faptul că, în lipsa oricărei reacții juridice din partea celui arătat ca titular al dreptului, Municipiul Târgu Mureș, apelanta pârâtă s-a erijat ea singură în a formula apărări la care ar fi avut dreptul doar cel care ar fi invocat la rândul său un drept de proprietate asupra terenului (parcării) în litigiu. Astfel, apelanta a contestat, prin criticile formulate, chiar și documentația cadastrală care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, aspect care excede calității pe care aceasta o avea, respectiv, cea de simplu prestator a unor servicii de administrare a unei parcări, a unei suprafețe de teren de 660 mp aflată în litigiu. Mai mult, Curtea a constat, de asemenea, că prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, care au avut la bază chiar și expertize topografice, s-a afirmat fără echivoc dreptul de proprietate al reclamantului intimat.

Față de cele reținute mai sus referitoare la calitatea acesteia, nu pot fi reținute nici criticile apelantei conform cărora aceste hotărâri nu-i sunt opozabile deoarece nu a avut calitatea de parte în procesele în care ele au fost pronunțate. Acestea au fost și considerentele pentru care, atât instanța de fond cât și cea de apel, au respins cererea în probațiune repetată a apelantei de a se efectua o altă expertiză topografică asupra terenului în litigiu. Nu au fost reținute nici susținerile apelantei pârâte potrivit cărora, în considerarea pasivității celui arătat ca titular al dreptului, acționează în interesul acestuia, formulând apărări și cereri care i-ar aparține doar Municipiului Târgu Mureș, cu atât mai mult cu cât, având calitate procesuală în cauză, hotărârea care urmează a fi pronunțată îi este opozabilă și acestuia.

În condițiile în care intervenientul principal, arătat ca titular al dreptului de către pârâtă a înțeles să adopte un total dezinteres față de prezentul litigiu, preferând ca în loc să-și formuleze apărări în prezenta cauză, să introducă o acțiune distinctă în revendicare împotriva reclamantului, apelanta nu se poate substitui acestuia. De asemenea, nici rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu presupune o astfel de substituire a voinței părților, rolul activ nepresupunând o încălcare a principiului disponibilității părților în procesul civil. Curtea a constat ca fiind nefondate toate criticile apelantei referitoarea la dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcării, iar față de calitatea sa, instanța de fond a soluționat petitul privind revendicarea acesteia în mod temeinic și legal.

De asemenea, o soluționare corespunzătoare a fost dată și cererii formulată de apelanta pârâtă de arătare a titularului dreptului în condițiile în care Municipiul Târgu Mureș a înțeles să adopte o atitudine procesuală pasivă și vădit dezinteresată. Cât privesc criticile apelantei referitoare la obligarea sa la plata daunelor cominatorii, Curtea le-a considerat, de asemenea, nefondate. Astfel, apelanta susține că instanța de fond nu a ținut seama de natura contractuală complexă pe care apelanta o are cu Municipiul Târgu Mureș, întrucât, pentru ca parcarea să poată fi predată reclamantului este nevoie de o H.C.L. care să scoată respectivele locuri de parcare din anexa la contractul nr. 16/2009.

S-a apreciat că, de vreme ce apelanta pârâtă a înțeles să încheie respectivul contract deși primise adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2009 prin care reclamantul apelant i-a adus la cunoștință că prin H.G. nr. 880/2008 Complexul P. a trecut în domeniul public al Județului Mureș și în administrarea Consiliului Județean Mureș, somând-o ca de la data primirii adresei să nu mai procedeze la taxarea parcării autoturismelor care staționează în parcarea aflată lângă complex și care constituie spațiu aflat în proprietatea Județului Mureș și nici nu a înțeles să cheme în garanție cocontractantul său, aceasta și-a asumat toate riscurile care ar fi derivat din căderea sa în pretenții.

Cum prin sentința atacată apelanta a fost obligată la plata de daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere începând de la data pronunțării hotărârii și până la lăsarea parcării în deplina proprietate și posesie reclamantului iar parcarea a fost predată la data de 09 august 2013, imediat după comunicarea sentinței, conform procesului-verbal nr. 15460, practic această obligație a rămas fără obiect. S-a apreciat a fi nejustificate și criticile referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată într-un procent mai ridicat. În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș, Curtea apreciază că acesta este fondat. Astfel, un prim aspect pe care Curtea îl reține în acest context este faptul că, apelanta-pârâtă, anterior încheierii contractelor cu Municipiul Târgu Mureș, asupra parcării în suprafață de 660 mp avea contract de închiriere încheiat cu S.R.P.V.

Cluj-Napoca, administrator al Complexului P. aflat în proprietatea Statului Român, în anexa la contract fiind evidențiată expres parcarea în cauză. În condițiile în care apelanta pârâtă SC T.T.E. SRL a înțeles la un moment dat să rezilieze unilateral acest contract de închiriere și să încheie cu Municipiul Târgu Mureș un alt contract pentru aceeași parcare, anterior anului 2009, iar reclamantul intimat a preluat de la S.R.P.V.

Cluj-Napoca întregul patrimoniu al Complexului P. pe care îl administra, apelanta-pârâtă nu poate susține buna sa credință în a exercita posesia asupra terenului și nici faptul că îl considera ca adevărat proprietar pe Municipiul Târgu Mureș, cu atât mai mult cu cât avea cunoștință de litigiile asupra parcării purtate de reclamant fie cu Instituția Prefectului Mureș sau cu Municipiul Târgu Mureș începând cu anul 2009. Nu s-a primit punctul de vedere potrivit căruia apelanta pârâtă ar fi exercitat o posesie licită, în aprecierea adevăratului proprietar ca fiind Municipiul Târgu Mureș deoarece, parcarea a fost închiriată anterior de la antecesoarea apelantului reclamant, contract pe care l-a reziliat în mod unilateral, iar după primirea adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009, acționând în totală contradicție cu ceea ce presupunea buna credință, a acceptat încheierea contractului în continuare cu Municipiul Târgu Mureș și chiar a montat bariere și o gheretă pentru lucrătorul său, pentru a împiedica în mod evident folosirea de către reclamant a bunului proprietatea sa deși, conform regulamentului, exploatarea parcărilor se efectua în regim de autotaxare, nefiind nevoie de bariere.

În contextul relevat mai sus, este evident că toate acțiunile ulterioare primirii adresei nr. 537 din 15 ianuarie 2009 au fost efectuate de apelanta pârâtă, cu rea credință, împiedicând reclamantul apelant de a se bucura de celelalte două atribute ale dreptului său de proprietate, posesia și folosința, neavând relevanță că parcarea era taxată doar între anumite ore și doar în zilele lucrătoare sau că, autovehiculele acestuia nu erau taxate. De altfel, apelanta pârâtă nu arată cum ar fi putut autovehiculele reclamantului să folosească această parcare în situația în care toate locurile ar fi fost ocupate. Neîndoielnic, față de cele de mai sus, apelantul reclamant Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș a fost privat de folosirea în interesul său propriu a parcării, suferind un prejudiciu care se impune a fi reparat.

Din acest punct de vedere, s-a arătat faptul că, în calcularea prejudiciului suferit, apelantul reclamant a pornit de la premize greșite, în sensul că, deși a socotit suma datorată conform Regulamentului de exploatare în regim de autotaxare, 3 lei/oră/loc de parcare, nu a luat în considerare programul de taxare a respectivei parcări, adică între orele 8 - 17 și sâmbăta până la ora 13. Pe de altă parte, apelantul reclamant nu a făcut nici dovada că parcarea ar fi fost ocupată la întreaga sa capacitate pe toată perioadei de taxare.

S-a concluzionat de instanța de apel că, prejudiciul suferit de acesta nu poate fi mai mare decât redevența pe care apelanta pârâtă o achita anual Municipiului Târgu Mureș în temeiul contractului nr. 16/2009, respectiv, 21.239,75 lei pentru perioadele, așa cum au fost precizate, 16 ianuarie 2009 - 24 octombrie 2010 și 01 decembrie 2011 - 09 august 2013 (53 luni x 440,75 lei din 30 locuri de parcare/lună), sumă ce urmează a fi actualizată conform indicelui de inflație. Pentru repararea integrală a prejudiciului creat, apelanta pârâtă a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente acestei sume pentru perioadele de mai sus. Restul pretențiilor nu au fost dovedite.

Cât privește critica referitoare la obligarea la plata unor cheltuieli de judecată parțiale în favoarea apelantei pârâte, Curtea a constat a fi întemeiată câtă vreme conduita culpabilă a pârâtei a generat acest litigiu neavând relevanță faptul că apelantului reclamant i-au fost admise doar în parte pretențiile bănești pentru lipsa de folosință a terenului. De altfel, acesta era un petit secundar al cererii de chemare în judecată, principalul constituindu-l revendicare, drept pentru care au fost eliminate din dispozitivul sentinței atacate mențiunile referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, menținând restul dispozițiilor din sentința atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.T.E. SRL apreciind că hotărârea atacată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului promovat, reclamanta a invocat următoarele critici: Un prim aspect de nelegalitate este legat de modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată pentru capătul de cerere privind pretențiile în valoare de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menționate în precizările de acțiune, în raport de dispozițiile art. 720 1 alin. (1) și urm. coroborat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Arată că, instanța de apel reține că, pretențiile formulate de reclamant nu derivă dintr-un raport contractual avut cu pârâta, ci dintr-un comportament delictual al acesteia (lipsirea de folosință).

Susține că, instanța de apel nu a avut în vedere că dispozițiile legale ale art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. reținute în motivarea deciziei, sunt cele modificate prin art. 219, pct. 20 din Legea nr. 71 din 03 iunie 2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Târgu Mureș la data de 22 martie 2011. Anterior modificării, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată (22 martie 2011) dispozițiile art. 720 1 alin. (1) dispuneau că "în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă" la acel moment nefiind stabilită cea de a doua condiție, ca pretenția să derive dintr-un raport contractual.

Mai arată că, în mod greșit instanța de apel reține că prin adresa nr. 537 din 15 ianuarie 2008, comunicată la 16 ianuarie 2009, intimata a făcut demersurile necesare pentru eliberarea parcării, deoarece dispozițiile procedurale sunt clare și chiar dacă lipsește o invitație formală, asimilarea îndeplinirii procedurii concilierii dintr-o corespondență, care să poată conduce la scopul urmărit de legiuitor, trebuie să rezulte fără echivoc că reclamantul a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, ipoteză care nu se regăsește în cauză, sens în care face referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic, respectiv clauzele contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș, schimbând natura și înțelesul acestuia, fapt ce atrage, în opinia recurentei, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Interpretarea greșită a actului juridic este susținută prin aceea că, deși obiectul contractului îl constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în vedere voința părților exprimată în contract, respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de H.C.L.

nr. 74/2009. În mod concret, administrația locală le-a delegat administrarea unui serviciu public (de a colecta/încasa taxa de parcare), noțiunea de administrare fiind interpretată greșit. Delegarea unei gestiunii, (respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare) nu este sinonimă cu deținerea unui bun imobil, nici în sensul posesiei [prevăzută de art. 1846, alin. (2) C. civ.] și nici în sensul detenției precare (care poate avea izvorul într-un contract de închiriere, de concesionare, de comodat, de depozit, etc.) potrivit art. 1853 C. civ.

Referitor la susținerea instanței cum că "în temeiul acestora pârâta a procedat la montarea celor două bariere și gheretă îngrădind evident exercitarea de către reclamant a drepturilor pe care le conferă calitatea sa de proprietar", consideră că susținerea nu poate fi primită deoarece reclamantei nu i-a fost restricționat, în nici un fel accesul în zona respectivă, deoarece autovehiculele aparținând reclamantei erau scutite de plata taxei de parcare potrivit art. 15 lit. c) din Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de H.C.L. nr. 74/2009.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, apreciază că cererea este neîntemeiată, deoarece societatea nu exercită o posesie utilă și nu este nici detentor precar asupra bunului revendicat, nefiind îndeplinite condițiile legale ale acțiunii revendicare, respectiv aceea prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar, recurenta reluând argumentele prezentate în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, apreciind, din această perspectivă, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod greșit instanța de apel reține că "atâta vreme cât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantului intimat cu documentația cadastrală aferentă nu au fost anulate, ci dimpotrivă prin Sentința nr. 9230 din 08 octombrie 2010 a Judecătoriei Târgu Mureș, irevocabilă prin Decizia nr. 1201 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins cererea de rectificare carte funciară, iar prezenta acțiune nu are ca și obiect verificarea valabilității și legalității acestora reclamantul intimat este titularul dreptului de proprietate asupra parcării în suprafață de 660 mp care face parte din Complexul P. cu suprafața totală de 3209 mp." Problema supusă prezentei judecăți vizează amplasamentul suprafeței solicitate (660 mp) respectiv limitele în care se întinde suprafața de teren, adică dacă cei 660 mp parcare se află pe amplasamentul indicat de reclamant sau nu, deoarece suprafața de teren aferentă imobilului Complex P., pe care o folosește efectiv reclamantului intimat este mult mai mare decât cei 3209 mp., acesta fiind și motivul pentru care a solicitat efectuarea unei expertize judiciare topografice, care să clarifice amplasamentul real al suprafeței 3209 mp, pe care o deține reclamantul intimat, în raport și de hărțile topografice existente, expertiza judiciară greșit respinsă pe fondul pasivității titularului dreptului Sub acest aspect,

apreciază că se impune casarea Deciziei nr. 38/A din 04 februarie 2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, în vederea administrării probei cu expertiza judiciară topografică pentru lămurirea susținerilor reclamantului și a verificării amplasamentului suprafeței de 660 mp, a întocmirii documentației cadastrale din Planul de Amplasament și Delimitare a imobilului, executată de SC A. SRL la data de 16 decembrie 2007 și avizată de OCPI Mureș sub nr. 74418 din 26 februarie 2008, în baza căreia a fost realizată înscrierea în cartea funciară. Referitor la cererea de arătare a titularului dreptului, arată că solicitarea a fost greșit respinsă, instanța de apel nu a făcut altceva decât să constate că acesta a fost soluționată corespunzător de prima instanță, prin raportare doar la atitudinea procesuală pasivă a Municipiului Târgu Mureș.

Susține că, Municipiul Târgu Mureș este proprietar, dar acest aspect putea fi dovedit prin administrarea probei cu expertiza topografică, probă greșit respinsă deoarece expertiza urma să stabilească cu certitudine dacă amplasamentul terenului 660 mp cu destinație parcare, este sau nu inclus în suprafața de 3209 mp aparținând reclamantului intimat. Referitor la modul de soluționare a apelului reclamantului intimat Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș, se susține că, hotărârea recurată este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece contrar hotărârii primei instanțe, instanța de apel a decis că pârâta a fost de rea credință, motivat de faptul că ar fi denunțat contractul de închiriere cu RAPPS - S.R.P.V.

Cluj-Napoca, fără vreun motiv obiectiv. Apreciază greșit considerentul, deoarece motivul obiectiv pentru care în anul 2006, a denunțat contractul de închiriere a fost, faptul că Municipiul Târgu Mureș a calculat redevența aferentă Contractului de colaborare aprobat prin H.C.L. nr. 220/1999, iar ulterior prin Contractul nr. 16/2009 și pentru parcarea de 660 mp din fața Hotelului P., plătind de două ori pentru același spațiu (parcare) și redevența și chirie. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece lipsește atât fapta ilicită, cât și vinovăția. Parcarea la care face referire reclamanta, a fost exploatată până la sfârșitul anului 2008 în baza contractului de colaborare încheiat în baza H.C.L.

nr. 220/1999, iar din anul 2009 în baza H.C.L. 74/2009 și a Regulamentului de exploatare și a contractului nr. 16/20.01,2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș, fiind îndeplinite obligațiile contractuale asumate, împrejurare potrivit căreia nu poate fi reținută vreo faptă ilicită. În legătură cu vinovăția ca element al răspunderii civile delictuale, arătă că nu poate fi reținută această condiție în sarcina sa deoarece îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, nu presupune o atitudine subiectivă negativă, de neluare în considerare și de încălcare a normelor legale, deoarece atitudinea sa a fost pozitivă, respectiv de exercitare a unor drepturi subiective stabilite contractual.

În cauză reclamantul intimat Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii recurate. Examinând recursul pârâtei, în raport de criticile învederate prin cererea de recurs și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul având în vedere următoarele considerente: Referitor la critica recurentei privind soluționarea greșită a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 720 1 alin. (1) și urm. coroborat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. relativ la capătul de cerere privind pretențiile în valoare de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menționate în precizările de acțiune, Înalta Curte va constata că motivul de recurs nu este întemeiat.

Reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune în revendicare prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie parte din imobilul Complex P., situat în Târgu Mureș, str. P., nr. 2, județul Mureș, constând în suprafața de 660 mp cu destinație de parcare aferentă complexului și oblicarea pârâtei la plata sumei de 24.480 lei/lună aferentă perioadelor menționate în precizările la acțiune, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, pretențiile bănești formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. Deși reală susținerea recurentei care vizează, în esență, aplicarea principiului de drept "tempus regit actum", incidența procedurii reglementată de dispozițiile art. 720 1 alin. (1) și urm. C. proc.

civ. este condiționată de determinarea naturii juridice a litigiului. În concret, în cauză dreptul ce se reclamă prin acțiune îl reprezintă dreptul de proprietate publică al județului Mureș, care nu poate avea natură comercială, fiind supus regulilor de drept civil, indiferent de calitatea (de comerciant) a pârâtei. Astfel, raportat la capetele de cerere formulate și motivarea în drept a cererii de chemare în judecată, acțiunea reclamantei se soluționează pe temeiul regulilor care guvernează jurisdicția civilă, nefiind aplicabile regulile procedurale speciale din materia comercială. Dispozițiile înscrise în art. 720 1 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22 martie 2011) potrivit cărora "în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă" nu sunt incidente cauzei.

Litigiul are caracter civil, deoarece acțiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianți, ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acțiune civilă în revendicare imobiliară, având ca obiect un bun imobil despre care se susține în acțiune că face parte din domeniul public al județului Mureș. Faptul că cel de al doilea capăt de cerere al acțiunii privind lipsa de folosință este evaluabil în bani, argumentat în drept pe dispozițiile art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, nu atrage caracterul comercial al litigiului, deoarece clasificarea litigiilor în evaluabile și neevaluabile în bani operează atât în cazul litigiilor comerciale, cât și al celor civile, fiind irelevant faptul că pârâta este comerciant, în condițiile în care raportul juridic litigios ce se cere a fi rezolvat de instanță nu izvorăște dintr-un act sau fapt de comerț, care să-i confere caracter de comercialitate.

În contextul analizei expusă mai sus, care suplinește motivarea instanței de apel, Înalta Curte apreciază irelevante susținerile recurentei referitoare la modalitatea în care instanțele au apreciat în privința îndeplinirii procedurii concilierii reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., astfel încât acestea nu se mai impun a fi analizate. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta a încadrat criticile subsumate acestui motiv de recurs în cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic, respectiv clauzele contractului nr. 16 din 20 ianuarie 2009 privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată din Municipiul Târgu Mureș, schimbând natura și înțelesul acestuia.

Interpretarea greșită a actului juridic este susținută de recurentă prin aceea că, deși obiectul contractului îl constituie "prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice" trebuie avut în vedere voința părților exprimată în contract, respectiv aceea de a colecta/încasa taxa de parcare stabilită prin Regulamentul de exploatare în regim de autotaxare a parcărilor publice din municipiul Târgu Mureș aprobat de H.C.L. nr. 74/2009. Deși reclamanta a arătat că își întemeiază, în drept, motivul de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile subsumate acestui motiv nu pot fi primite. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Prin urmare, motivul de nelegalitate are în vedere actul juridic ce constituie temeiul dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește, iar în sensul acestui motiv de recurs instanța ar fi culpabilă dacă ar fi procedat la greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material. Or, recurenta pretinde că noțiunea de administrare din cuprinsul contractului nr. 16/2009 a fost interpretată greșit, acesta nefiind sinonimă cu deținerea unui bun imobil, nici în sensul posesiei, nici al detenției precare. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a realizat o interpretare greșită a contractului nr. 16/2009 și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța de prim control judiciar a examinat corect obiectul contractului, opus reclamantei, care îl reprezintă prestarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constând în administrarea parcărilor publice. Tocmai în interpretarea clauzelor neîndoielnice a actului respectiv, instanța de apel a concluzionat judicios în sensul că prestarea serviciilor de administrare nu înlătură calitatea sa de detentor în sensul C. civ., acte de administrare care impietează exercitarea de către reclamant a drepturilor conferite de calitatea acestuia de proprietar în privința suprafeței totale de 3209 mp, drept care nici nu a fost contestat în cauză. Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta reia argumentele invocate în susținerea motivului de recurs precedent, astfel încât considerentele expuse rămân pe deplin aplicabile în verificarea modului în care a fost examinată excepția de către instanța de apel.

Reclamantul Județul Mureș, prin Consiliul Județean Mureș, a promovat o acțiune întemeiată pe dispo