ÎCCJ, decizie (scj.ro #133053)

Contestație

în

anulare. Incidența prevederilor art. 321 din Codul de procedură civilă din 1865. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : contestație în anulare

C. proc. civ. din 1865, art. 317 pct. 2, art. 318, art. 321

Potrivit dispozițiilor art. 321

C. proc. civ., „nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au  existat la data celei dintâi”.

La edictarea normei prevăzute de art. 321

C. proc. civ. legiuitorul a urmărit împiedicarea unui frecvent abuz procesual în această materie, un caz special de putere a lucrului judecat, în sensul că, după respingerea unei prime contestații, nu se mai poate face o a doua cerere pentru motive care puteau fi invocate în prima, numai motive noi, ivite ulterior, justificând dreptul la o a doua contestație.

Astfel, întrucât textul de lege nu face nicio distincție, rezultă că o nouă contestație nu poate fi primită, indiferent dacă partea a cunoscut sau nu dacă motivele existau la data când a fost făcută prima contestație, important fiind ca motivele respective să fi existat la data când a fost exercitată prima contestație.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324 din 13 septembrie 2016

Prin decizia nr. 967 din 27.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă în dosarul nr. x/122/2012 s-a constatat nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 154A din 15 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 10 decembrie 2013, pronunțată de aceeași instanță, în același dosar.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, referitor la excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 154A din 15 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, că recurentul a indicat pur formal cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., afirmațiile sale din memoriul depus la dosar neputând fi subsumate niciunuia dintre motivele de recurs menționate.

Criticile astfel formulate, s-a reținut că nu vizează considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, ci constituie o înșiruire de afirmații nesistematizate referitoare la soluționarea altor litigii, fără ca recurentul să releve legătura cu argumentele care au format convingerea instanței de apel în sensul pronunțării deciziei atacate și care formează obiectul recursului.

Astfel, simpla afirmare a unor aspecte ce țin de situația de fapt și de administrarea probelor în alte litigii decât cel dedus judecății nu răspunde exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

În acest context, examinarea memoriului de recurs a impus concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să vizeze în concret raționamentul instanței de apel în soluționarea căii ordinare de atac și care să poată fi efectiv circumscrisă vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii din 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte a reținut incidența dispozițiilor art. 108

5

C. proc. civ. și art. 299 alin. (1) din același cod, iar din interpretarea coroborată a celor două texte legale a rezultat că împotriva încheierii de obligare la plata amenzii sau a despăgubirii pronunțate în baza art. 108

4

C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut o cale de atac specială - reexaminarea, referitor la care a statuat în mod expres că este irevocabilă, nemaiputând fi supusă cenzurii unei alte jurisdicții.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În acest sens se reține, referitor la încheierea atacată, că legiuitorul a statuat în mod expres că este supusă controlului pe calea cererii de reexaminare care se soluționează prin încheiere irevocabilă, Înalta Curte a impus concluzia că aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în raport de incidența normelor legale anterior evocate.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat la data de 4 august 2015 contestația în anulare înregistrată la data de 10 august 2015, sub număr de dosar x/1/2015.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc. civ., contestatorul A. a susținut că instanța în mod greșit a reținut și apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute pentru acțiunea formulată, deși în cauză exista prejudiciul, aspectul de vinovăție și fapta ilicită.

În acest sens, contestatorul susține că nemulțumirea sa nu a constat în faptul că nu i s-a dat câștig de cauză, ci tocmai încălcarea dispozițiilor legale din legea civilă și penală, acesta arătând că nu a înstrăinat nici unul din bunurile menționate în litigiu, paguba continuându-se până în prezent, fiind obligat la plata impozitelor pentru niște autoturisme, deși a menționat că nu le-a înstrăinat pentru că nu a semnat actele aflate la dosar și a depus acte doveditoare care atestă achiziționarea lor de către contestator.

O altă critică se referă la faptul că în toate acțiunile în care Statul român este chemat pentru repararea prejudiciilor, instanțele motivează lipsa unei hotărâri de condamnare, deși Constituția României prevede și un caz în care nu se condiționează promovarea unei asemenea acțiuni de existența unei hotărâri de condamnare.

Față de acest considerente, contestatorul A. apreciază că este îndreptățit să solicite instanței supreme admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată în scris și depusă la dosar.

La termenul din 13 septembrie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, conform art. 321 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Înalta Curte a respins ca inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

În speță, contestatorul A. și-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., „

nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au  existat la data celei dintâi

”.

Față de dispozițiile evocate, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 2228 din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă în dosarul nr. x/1/2015 a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 967 din 27 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/122/2012.

Din analiza contestației în anulare formulată de contestatorul A. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 10 august 2015, în dosarul nr. x/1/2015 se constată că aceasta a fost îndreptată împotriva aceleiași decizii nr. 967/27.03.2015, ce formează și obiectul prezentei contestații în anulare, motivele cuprinse în cele două cereri fiind identice.

La edictarea normei prevăzute de art. 321 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit împiedicarea unui frecvent abuz procesual în această materie, un caz special de putere a lucrului judecat, în sensul că după respingerea unei prime contestații, nu se mai poate face o a doua cerere pentru motive care puteau fi invocate în prima, numai motive noi, ivite ulterior, justifică dreptul la o a doua contestație.

Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, se reține că o nouă contestație nu poate fi primită indiferent dacă partea a cunoscut sau nu dacă motivele existau la data când a fost făcută prima contestație. Ca atare, nu interesează aspectul subiectiv în aprecierea admisibilității unei noi contestații în anulare. Important este ca motivele respective să fi existat la data când a fost exercitată prima contestație.

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că cea de a doua contestație în anulare formulată de contestatorul A., întemeiată pe aceleași considerente ca și prima contestație în anulare, nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 967/27.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/122/2012.