Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2015
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2015

HOTĂRÂRE
15.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată 3 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții l.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., C.V., B.I., B.A. și A.D.M. au chemat în judecată pe pârâții S.R., prin A.D.S., M. Tulcea, prin P., și J. Tulcea, prin P.C.J. Tulcea, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile și construcțiile pe care le ocupă, respectiv averea imobilă, în suprafață de 50 ha, dobândită în proprietate de autorul reclamanților prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat la Tribunalul Tulcea, sub nr. 880 din 30 aprilie 1946, transcris sub nr. 1562/1946. Prin sentința civilă nr. 743 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepția privind in admisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S.

București și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, ca nefondate. A respins acțiunea principală și cererea reconvențională formulată de pârâtul J. Tulcea, prin P.C.J. Tulcea, ca nefondate. Curtea de Apel Constanța, secția l civilă, prin decizia nr. 91/ C din 6 noiembrie 2013, a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de reclamantul I.E.F., în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al reclamanților A.C.V., A.L.D., K.F., B.l., A.D.M., B.A., O.F. și R.E. Prin decizia civilă nr. 2146 din 9 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., B.l., A.D.M., C.H., O.F., R.E. și B.A.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul I.E.F. a formulat contestație în anulare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 3312 din 26 noiembrie 2014, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând ca, prin criticile formulate, contestatorul nu a vizat greșeli materiale în sensul art. 318 teza 1 C. proc. civ., ci elemente ale cauzei care țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii, respectiv greșeli de judecată. La data de 05 ianuarie 2015, contestatorul B.l. a formulat o primă contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (l) pct. 1 C. proc.

civ., invocând faptul că instanța a judecat contestația în anulare fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită, atâta vreme cât citarea sa și comunicarea actelor de procedură s-a realizat la domiciliul contestatorul ui din respectivul dosar, I.E.F., iar nu la domiciliul său. A arătat că a avut calitatea de intimat în acea cauză, deși pe tot parcursul judecării dosarului nr. 4379/88/2010, a avut aceeași calitate procesuală cu l.E.F. și pană. În faza apelului, inclusiv, a avut domiciliul procesual ales la domiciliul acestuia, iar din faza recursului nu a mai avut domiciliul procesual comun. De asemenea, a mai arătat că și în faza contestației la executare, l.E.F. nu doar că nu a avut niciun mandat din partea sa, ci dimpotrivă, a avut poziții procesuale opuse (având calitatea de intimat în contestația acestuia), deci, atât legal cât si logic, ar fi fost imposibil să mai aibă domiciliul procesual la acesta.

Prin decizia nr. 733 din 13 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestația formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 33I2 din 26 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe a fost respinsă, ca lipsită de interes, reținându-se că, în promovarea contestației în anulare de către B.I., aceasta nu justifică un interes legitim, direct și personal, întrucât, în contestația în anulare formulată de I.E.F. împotriva deciziei nr. 2146 din 9 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, acesta a avut calitate de intimat și deci o poziție procesuală potrivnică celei a contestatorului. La data de 20 martie 2015, contestatorul B.I.

a promovat o nouă cerere de contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3312/26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, identică ca motivare cu cea soluționată anterior, Prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, sub nr. 1153/1/2015. Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă, iar intimatul Județul Tulcea a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes în formularea contestației La termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza eu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit art. 1201 C. civ. vechi, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are aceiași obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în. aceeași calitate. Autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în scopul de a se realiza o bună administrare a justiției. În speță, contestatorul B.I. a formulat două contestații în anulare identice, formulate împotriva aceleiași decizii nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, existând astfel tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., „Nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat ia data celei dintâi”. Or, examinând cererile contestatorului, Înalta Curte constată că, în cadrul noii contestații, nu au fost invocate motive noi de nulitate a deciziei a cărei anulare se cere. De altfel, legea procedurală nici nu ar permite contestarea succesivă a unor decizii având ca obiect soluționarea unor contestații în anulare formulate, succesiv șt repetat, în aceeași cauză, exercitarea căii extraordinare de atac de această manieră excedând scopului prevăzut de către legiuitor, deoarece legea nu reglementează posibilitatea uneia din părțile procesului să exercite de mai multe ori aceeași cale de atac.

Față de această situație, Înalta Curte constată că în cauza este întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. vechi, în condițiile în care anterior, prin decizia nr. 733 din 13 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca lipsita de interes, contestația în anulare, întemeiată pe aceleași motive, formulată de contestatorul B. I. împotriva deciziei civile nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin urmare, având în vedere considerentele sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 166 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, pentru autoritate de lucru judecat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, pentru autoritate de lucru judecat, contestația în anulare formulată de contestatorul B.l.

împotriva deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., C.V., B.l., B.A. și A.D.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, pr
ÎCCJ 2015-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 718/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4379/88 din 3 decembrie 2010, pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., C.V., B.I., B.A. și A.D.M. i-au chemat în judecată pe pârâț
ÎCCJ 2013-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. 240/327 din 21 ianuarie 2008, reclamantele S.L. și S.A.L. au chemat în judecată pe pârâții Munic
ÎCCJ 2014-07-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2014
, secția I civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul reclamant I.E.F., în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al apelanților reclamanți A.C.V., A.L.D., K.F., B.I., A.D.M. și B.A., O.F. și R.E.
ÎCCJ 2019-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 1 octombrie 2013, sub nr. x/2013, recl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă