ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., C.V., B.l., B.A. și A.D.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin A.D.S., Municipiul Tulcea, prin primar, și Județul Tulcea, prin președintele Consiliului Județean Tulcea, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile și construcțiile pe care le ocupă, respectiv averea imobilă, în suprafață de 50 ha, dobândită în proprietate de autorul reclamanților prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat la Tribunalul Tulcea, din 30 aprilie 1946, transcris în 1946. Prin sentința civilă nr. 743 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S.

București și excepția înadmisibilității cererii reconvenționale. A respins acțiunea principală și cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul Tulcea, prin președintele Consiliului Județean Tulcea, ca nefondate. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 91 C din 6 noiembrie 2013, a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de reclamantul I.E.F., în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al reclamanților A.C.V., A.L.D., K.F., B.l., A.D.M., B.A., O.F. și R.E. Prin Decizia nr. 2146 din 9 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., B.l., A.D.M., C.H., O.F., R.E.

și B.A. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul I.E.F. a formulat contestație în anulare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 331.2 din 26 noiembrie 2014 a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că, prin criticile formulate, contestatorul nu a vizat greșeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc. civ., ci elemente ale cauzei care țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii, respectiv greșeli de judecată. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B.I., întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În motivarea contestației, a invocat faptul că instanța a judecat contestația în anulare iară ca procedura de citare să fie legal îndeplinită, atâta vreme cât citarea sa și comunicarea actelor de procedură s-au realizat la domiciliul contestatorului din respectivul dosar, I.E.F., iar nu la domiciliul său.

A arătat că a avut calitatea de intimat în acea cauză, deși pe tot parcursul judecării Dosarului nr. 4379/88/2010, a avut aceeași calitate procesuală cu I.E.F. și, până în faza apelului, inclusiv, a avut domiciliul procesual ales la domiciliul acestuia, iar din faza recursului nu a mai avut domiciliul procesual comun. De asemenea, a arătat că și în faza contestației la executare, I.E.F. nu doar că nu a avut niciun mandat din partea sa, ci dimpotrivă, a avut poziții procesuale opuse (având calitatea de intimat în contestația acestuia), deci, atât legal cât si logic, ar fi fost imposibil să mai aibă domiciliul procesual la acesta.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei de interes a contestatorului în exercitarea contestației în anulare de față pe care o va admite pentru următoarele considerente: Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe la momentul Ia care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea. Or, în speță, se constată că în promovarea contestației în anulare de către B.l., acesta nu justifică un interes legitim, direct și personal, întrucât, în contestația în anulare formulată de l.E.F. împotriva Deciziei nr. 2146 din 9 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, acesta a avut calitate de intimat și deci o poziție procesuală potrivnică celei a contestatorului.

Se reține totodată că prin Decizia nr. 3321 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de I.E.F. împotriva Deciziei nr. 2146 din 9 iulie 2014 a instanței supreme, soluție care coincide cu poziția procesuală a contestatorului din cauza de față, de parte potrivnică contestatorului din acea cauză. Așadar, ne aflăm în prezența unei contestații în anulare introdusă de un intimat, atunci când, prin decizia atacată, a fost respinsă contestația în anulare a părții adverse, respectiv I.E.F. Ca atare, contestatorul din cauza de față B.l. care a avut calitatea de intimat în acea cauză, nu se poate plânge de soluția instanței pronunțată în contestația în anulare și de faptul că nu a fost corect citat, neavând niciun interes în acest sens.

Prin urmare, contestația în anulare formulată de B.l., intimat în cauza a cărei hotărâre este atacată, va fi respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca lipsita de interes contestația în anulare formulată de contestatorul B.l. împotriva Deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2015.