ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 3 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Tulcea,

reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D.,

K.F., C.V., B.l., B.A. și A.D.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român,

prin A.D.S., Municipiul Tulcea, prin primar, și Județul Tulcea, prin președintele

Consiliului Județean Tulcea, solicitând obligarea acestora să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie terenurile și construcțiile pe care le

ocupă, respectiv averea imobilă, în suprafață de 50 ha, dobândită în

proprietate de autorul reclamanților prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat

la Tribunalul Tulcea, din 30 aprilie 1946, transcris în 1946.

Prin sentința

civilă nr. 743 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea

a respins excepția privind

inadmisibilitatea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. București

și excepția înadmisibilității cererii reconvenționale.

A respins

acțiunea principală și cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul

Tulcea, prin președintele Consiliului Județean Tulcea, ca nefondate.

Curtea

de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 91 C din 6 noiembrie 2013,

a respins, ca

neîntemeiat, apelul formulat de reclamantul I.E.F., în nume propriu și în

calitate de reprezentant convențional al reclamanților A.C.V., A.L.D., K.F., B.l.,

A.D.M., B.A., O.F. și R.E.

Prin Decizia

nr. 2146 din 9 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a constatat nul recursul

declarat de reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., B.l., A.D.M., C.H., O.F.,

R.E. și B.A.

Împotriva acestei

din urmă decizii, reclamantul I.E.F. a formulat contestație în anulare.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 331.2 din 26

noiembrie 2014

a respins,

ca inadmisibilă, contestația în anulare, reținând că, prin criticile formulate,

contestatorul nu a vizat greșeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc.

civ., ci elemente ale cauzei care țin de dezlegarea dată de către instanța de

recurs aspectelor pricinii, respectiv greșeli de judecată.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare B.I., întemeiată pe dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea

contestației, a invocat faptul că instanța a judecat contestația în anulare

iară ca procedura de citare să fie legal îndeplinită, atâta vreme cât citarea

sa și comunicarea actelor de procedură s-au realizat la domiciliul

contestatorului din respectivul dosar, I.E.F., iar nu la domiciliul său. A

arătat că a avut calitatea de intimat în acea cauză, deși pe tot parcursul

judecării Dosarului nr. 4379/88/2010, a avut aceeași calitate procesuală cu I.E.F.

și, până în faza apelului, inclusiv, a avut domiciliul procesual ales la

domiciliul acestuia, iar din faza recursului nu a mai avut domiciliul procesual

comun. De asemenea, a arătat că și în faza contestației la executare, I.E.F. nu

doar că nu a avut niciun mandat din partea sa, ci dimpotrivă, a avut poziții

procesuale opuse (având calitatea de intimat în contestația acestuia), deci,

atât legal cât si logic, ar fi fost imposibil să mai aibă domiciliul procesual

la acesta.

La termenul de

astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei de interes a

contestatorului în exercitarea contestației în anulare de față pe care o va

admite pentru următoarele considerente:

Excepția

lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în

caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru

care, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța are

obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Interesul, ca

și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o

persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în

cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim,

respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual,

respectiv să existe la momentul Ia care a fost formulată cererea și, nu în

ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat

cererea.

Or, în speță,

se constată că în promovarea contestației în anulare de către B.l., acesta nu

justifică un interes legitim, direct și personal, întrucât, în contestația în

anulare formulată de l.E.F. împotriva Deciziei nr. 2146 din 9 iulie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, acesta a avut calitate de

intimat și deci o poziție procesuală potrivnică celei a contestatorului.

Se

reține totodată că prin Decizia nr. 3321 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de I.E.F. împotriva Deciziei nr.

2146 din 9 iulie 2014 a instanței supreme, soluție care coincide cu poziția

procesuală a contestatorului din cauza de față, de parte potrivnică

contestatorului din acea cauză.

Așadar,

ne aflăm în prezența unei contestații în anulare introdusă de un intimat,

atunci când, prin decizia atacată, a fost respinsă contestația în anulare a

părții adverse, respectiv I.E.F.

Ca

atare, contestatorul din cauza de față B.l. care a avut calitatea de intimat în

acea cauză, nu se poate plânge de soluția instanței pronunțată în contestația

în anulare și de faptul că nu a fost corect citat, neavând niciun interes în

acest sens.

Prin

urmare, contestația în anulare formulată de B.l., intimat în cauza a cărei

hotărâre este atacată, va fi respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca lipsita de interes contestația în anulare formulată de contestatorul B.l.

împotriva Deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 13 martie 2015.