ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 718/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4379/88 din

3 decembrie 2010, pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D.,

K.F., C.V., B.I., B.A. și A.D.M. i-au chemat în judecată pe pârâții Statul Român,

prin Agenția Domeniilor Statului, Municipiul Tulcea, prin Primar, și Județul Tulcea,

prin Președintele Consiliului Județean Tulcea, pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie terenurile și construcțiile pe care le ocupă, respectiv averea imobilă,

în suprafață de 50 ha, dobândită în proprietate de autorul reclamanților prin actul

de vânzare-cumpărare, autentificat la Tribunalul Tulcea, din 30 aprilie 1946, transcris

sub nr. XX/1946.

Prin sentința civilă

nr. 743 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepția de inadmisibilitate

a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția

lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului București și excepția

inadmisibilității cererii reconvenționale, ca nefondate.

A respins acțiunea principală

și cererea reconvențională formulată de pârâtul Județul Tulcea, prin Președintele

Consiliului Județean Tulcea, ca nefondate.

Prin decizia civilă

nr. 91 C din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a fost

respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul-reclamant I.E.F., în nume

propriu și în calitate de reprezentant convențional al apelanților-reclamanți A.C.V.,

A.L.D., K.F., B.I., A.D.M., B.A., O.F. și R.E.

Prin decizia civilă

nr. 2146 din 9 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a constatat nul recursul declarat de reclamanții I.E.F., A.C.V., A.L.D., K.F., B.I.,

A.D.M., C.H., O.F., R.E. și B.A. împotriva deciziei nr. 91C din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de recurs a reținut,

în esență, că, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții nu au formulat veritabile

critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz

de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., care

să poată constitui obiect de analiză în recurs și nici nu au fost decelate motive

de ordine publică ce s-ar fi impus a fi invocate din oficiu de instanță.

Prin decizia

civilă nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul I.E.F. împotriva deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 4379/88/2010.

În sinteză, Înalta Curte

a reținut că, prin contestația formulată, s-a invocat că instanța de recurs a făcut

o aplicare greșită a art. 306 C. proc. civ., deoarece motivele invocate prin cererea

de recurs puteau fi încadrate, în opinia sa, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

precum și că instanța s-ar fi aflat într-o situație de confuzie atunci când, invocând

o chestiune prealabilă, a refuzat deopotrivă soluționarea cu prioritate a chestiunii,

precum și să o unească cu fondul.

Având în vedere temeiurile

expuse, în exercitarea căii de atac a contestației în anulare, Înalta Curte a constatat

că, prin criticile formulate, contestatorul nu a vizat greșeli materiale în sensul

art. 318 teza I C. proc. civ., așa cum neîntemeiat a susținut, ci elemente ale cauzei

care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății,

țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii, respectiv

greșeli de judecată.

Prin contestația în anulare

formulată la data de 26 noiembrie 2015, întemeiată de dispozițiile art. 317

pct. 1 alin. (1) C. proc. civ., intimata R.E. a solicitat anularea deciziei nr.

3312 din 26 noiembrie 2014, și, în consecință, rejudecarea contestației în anulare

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2928/1/2014.

Contestatoarea a invocat,

în sinteză, faptul că instanța a judecat cererea fără ca procedura de citare să

fie legal îndeplinită cu partea, atâta vreme cât citarea sa și comunicarea actelor

de procedură s-a realizat la domiciliul părții adverse, respectiv al contestatorului

al l.E.F., iar nu la domiciliul său.

A precizat contestatoarea

că a avut calitatea de intimat în respectiva cauză, deci parte adversa în raport

cu contestatorul. Instanța însă a dispus efectuarea procedurii de citare și comunicarea

unei copii a motivelor contestației formulate de contestatorul l.E.F. la domiciliul

acestuia din urmă.

A mai arătat contestatoarea

că, pe tot parcursul judecării Dosarului nr. 4379/88/2010, a avut aceeași calitate

procesuală cu I.E.F. și până în faza apelului, inclusiv, a avut domiciliul procesual

ales la domiciliul acestuia, iar din faza recursului nu a mai avut domiciliul procesual

comun cu acesta.

De asemenea, și în faza

contestației la executare, I.E.F. nu doar ca nu a avut nici un mandat din partea

sa, ci dimpotrivă, au avut poziții procesuale opuse (având calitatea de intimat

în contestația acestuia), deci, atât legal cât și logic, ar fi fost imposibil să

mai aibă domiciliu procesual la acesta.

I

nvestită cu soluționarea acestei căi de retractare, Înalta Curte

a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a contestatoarei în promovarea prezentului

demers judiciar și a rămas în pronunțare pe această excepție, pe care o găsește

întemeiată, în considerarea celor ce urmează:

Se reține

că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie,

care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru

care, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța are obligația

să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia

Interesul,

ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are

o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în

cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv

corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe

la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal,

respectiv să aparțină celui care a formulat cererea.

Asupra excepției

lipsei de interes a contestației în anulare promovate de contestatoare, se constată

că aceasta nu justifică un interes legitim, direct și personal întrucât, în contestația

în anulare promovată de contestatorul

I.E.F.

împotriva deciziei

nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

partea a avut calitate de intimat și deci o poziție procesuală potrivnică celei

a contestatorului.

Se reține totodată că,

prin decizia civilă nr. 3321 din data de 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul I.E.F. împotriva deciziei nr.

2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluție procesuală

care coincide cu poziția procesuală a contestatoarei, de parte potrivnică contestatorului

din cauza respectivă.

Așadar, ne

aflăm în prezența unei contestații în anulare introdusă de intimat, atunci când,

prin decizia atacată, a fost respinsă contestația în anulare a părții adverse, respectiv

I.E.F. Intimata R.E. nu se poate plânge de soluția instanței pronunțată în contestația

în anulare, de faptul că nu a fost corect citată, neavând niciun interes în acest

sens, atâta timp partea a avut calitatea de intimată în contestația în anulare formulată

de I.E.F.

Prin urmare,

contestația în anulare formulată de R.E., intimată în cauza a cărei hotărâre este

atacată, va fi respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsită de

interes, contestația în anulare formulată de contestatoarea R.E. împotriva deciziei

civile nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.