ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5693/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5693/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3156 din

29 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost admisă, în parte, cererea

formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului

Tulcea și, în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. X/2005 emisă de Primarul

municipiului Tulcea, și restituirea, în natură, către reclamant a terenului în suprafață

de 1.162 m.p. liberă de construcții, identificată prin raportul de expertiză întocmit

de expert S.C.

Totodată, s-a

dispus obligarea pârâtei să emită dispoziție prin care să propună restituirea, prin

echivalent, a diferenței de teren ocupate de construcții conform aceluiași raport

de expertiză, cât și pentru imobilul demolat.

A fost respins,

ca nefondat, cel de-al doilea capăt de cerere.

În motivarea sentinței,

s-a apreciat că, în mod greșit, prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea

reclamantului cu motivarea că, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în

condițiile în care prin două hotărâri ale Consiliului Județean i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren ce au aparținut autorului său.

Instanța a constatat

că prin asemenea susțineri nu s-a avut în vedere actul de proprietate din 1948 prin

care autorul reclamantului a cumpărat de la Statul Român 2,1658 ha în parcela

nr. 1 și 10 ha în parcelele nr. 2 și 3.

După cum rezultă

din documentele înaintate de Comisia de fond funciar, dreptul de proprietate a fost

reconstituit pentru suprafețele de 1.500 m.p. teren extravilan și pentru 9,5 m.p.

teren extravilan, în timp ce pentru suprafețele de teren din intravilan care în

actul de proprietate erau situate pe str. I., compuse din 6.300 m.p. teren și casă

de locuit, nu s-a formulat cerere și nici nu au format obiectul Legii nr. 18/1991.

În aceste condiții,

s-a procedat la identificarea și evaluarea imobilului în litigiu, deoarece reclamantul

este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru acest teren, constatându-se din raportul

de expertiză că o parte din imobilul revendicat a fost expropriat fără despăgubiri

în anul 1974 pentru construirea unei școli, iar restul construcțiilor au fost demolate

în anul 1980; în prezent, o parte din teren constituie domeniu public de interes

local, conform Legii nr. 213/1998, pe care se află edificate Colegiul H.C. și Orășelul

Copiilor, fiind liberă de construcții o suprafață de 1.162 m.p.

Tribunalul a constatat

că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, precum și

cele ale art. 11 alin. (5) din lege, potrivit cărora valoarea construcțiilor expropriate

și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării.

Apelul declarat

de către pârâtă împotriva sentinței menționate, a fost admis prin decizia nr.

157 din 02 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, cu consecința schimbării în tot

a sentinței și a respingerii contestației ca tardiv formulată.

Prin decizia

nr. 1443 din 04 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantului împotriva deciziei menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza

spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, constatând că, în mod greșit, s-a

apreciat ca tardivă contestația formulată în cauză, în condițiile în care prima

instanță dispusese, la termenul din 20 octombrie 2005, repunerea reclamantului în

termenul de formulare a contestației.

S-a apreciat că

prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 103 alin. (1) C.

proc. civ., deoarece rezultă, din actele medicale depuse la dosar, starea precară

de sănătate a reclamantului.

Cauza a fost reînregistrată

la Curtea de Apel Constanța, iar prin decizia nr. 180 din 08 septembrie 2008, această

instanță a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâră împotriva sentinței civile

nr. 3156 din 29 noiembrie 2006, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia

considerentelor primei instanțe.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Tulcea, criticând-o pentru

nelegalitate, fără a indica temeiul de drept al criticilor formulate.

Recurenta a susținut,

în esență, următoarele:

s-a apreciat că ar fi operat repunerea reclamantului în termenul de formulare a

contestației, starea precară de sănătate invocată de reclamant neconstituind un

motiv de împiedicare a respectării termenului legal.

s-a ignorat că suprafața de teren în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991,

în condițiile în care, din documentația întocmită în vederea reconstituirii dreptului

de proprietate, rezultă că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii și pentru

terenul de 6.300 m.p. ce face obiectul notificării în prezenta cauză, fiindu-i acordată,

în compensare, suprafață de 1.500 m.p. vie, fapt ce rezultă atât din hotărârea

nr. 489/1994 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, cât și din cererea

depusă în temeiul Legii nr. 18/1991. În situația în care reclamantul era nemulțumit

de terenul reconstituit avea posibilitatea să conteste hotărârea comisiei județene.

a fost dispusă restituirea în natură a unei suprafețe din terenul solicitat, deși

rezultă din expertiză că întregul teren este afectat de utilități publice, respectiv

parc și școală, ceea ce este de natură să încalce prevederile art. 10 din Legea

nr. 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază

că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

privește critica referitoare la termenul de formulare a contestației, se reține

că acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin decizia de casare

nr. 1443 din 04 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a

apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 103

alin. (1) C. proc. civ., operând repunerea reclamantului în termenul de formulare

a contestației.

Dispoziția instanței

supreme a intrat în puterea lucrului judecat, respectarea ori nerespectarea termenului

prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nefăcând obiectul reevaluării

instanței de apel cu ocazia rejudecării, astfel încât critica formulată este nefondată

și va fi respinsă ca atare.

fondată susținerea referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991, pentru terenul de 6.300 m.p. ce face obiectul notificării formulate

în prezenta cauză, acest motiv de recurs urmând a fi analizat prin prisma modului

de aplicare a Legii nr. 10/2001 de către instanța de apel, în contextul cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Constatând că

terenul în litigiu nu a făcut obiectul procedurii administrative derulate în prezenta

cauză, instanța de apel, ce a confirmat hotărârea primei instanțe, a reținut în

mod eronat întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut autorului reclamantului,

D.I., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 10

martie 1948 de fostul Tribunal Județean Tulcea, încheiat cu Statul Român, prin Ministerul

Agriculturii și Domeniilor.

După cum rezultă

din conținutul acestui act juridic, autorul D.I. a cumpărat o suprafață de 10,1650

ha, din care: o suprafață de 2,1658 ha - situată în parcela nr. 1, o suprafață de

5 ha -situată în parcela nr. 2, iar o suprafață de 3 ha - situată în parcela nr.

3.

Din această suprafață

de teren, reclamantul împreună cu fratele său, D.D., au înstrăinat în anul 1967

o suprafață de 300 m.p., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în

22 noiembrie 1967 de fostul Notariat de stat al raionului Tulcea.

În baza Legii

nr. 18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorului D.I.

pentru 10,1500 ha, după cum urmează: 10 ha, pe numele reclamantului și al fratelui

său, D.D., prin hotărârea Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 nr.

1767/1991 - din care 0,5 ha în natură, conform titlului de proprietate din 1993,

iar 9,5 ha prin acordare de acțiuni la SC V.A. SA, conform H.C.J. nr. 1327/2006,

iar 1.500 m.p. în extravilan, cu destinația vie, prin hotărârea Comisiei județene

de aplicare a Legii nr. 18/1991 nr. 489/1994, exclusiv pe numele reclamantului.

Ca atare, printr-un

simplu calcul matematic, rezultă că întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorului

a fost reconstituită în baza Legii nr. 18/1991.

Împrejurarea că

reclamantului i-a fost reconstituit dreptul exclusiv de proprietate doar pentru

o suprafață de 1.500 m.p., deși a dovedit că, pe cale succesorală, dobândise o suprafață

de 6.300 m.p. (cea solicitată în prezenta cauză), nu infirmă constatarea anterioară,

pentru următoarele considerente:

Prin testamentul

întocmit la data de 24 octombrie 1966 de autorul D.I., reclamantului D.D. i-a revenit

un teren de 6.300 m.p., menționat în certificatul de moștenitor întocmit de pe urma

autorului la data de 23 iunie 1967, ce făcea parte din suprafața de 2,1568 ha menționată

în contractul de vânzare-cumpărare datat 10 martie 1948 ca fiind situată în parcela

nr. 1.

După cum rezultă

din conținutul cererii formulate de către reclamant în temeiul Legii nr. 18/1991,

acesta a solicitat, împreună cu fratele său, D.D., măsuri reparatorii atât pentru

terenul extravilan (de 8 ha, conform titlului, și nu de 10 ha, astfel cum s-a arătat

în cerere), cât și pentru cel intravilan de 2,1658 ha, aflat în parcela nr. 1, ambele

terenuri făcând obiectul procedurii administrative derulate în baza acestui act

normativ, procedură finalizată cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru

toată suprafața de 10,1650 ha, după cum s-a arătat anterior.

Din hotărârea

nr. 489/1994 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 rezultă că, pentru

suprafața de teren intravilan, reclamantul a primit în compensare 1.500 m.p. vie,

însă este lipsită de relevanță modalitatea în care s-a procedat la reconstituirea

dreptului, în intravilan sau în extravilan, în natură, pe vechiul amplasament sau

prin compensare, ori prin acordarea de acțiuni la o societate agricolă, atât timp

cât măsurile reparatorii au vizat întreaga suprafață la care reclamantul era îndreptățit.

Este evident că

diferența de până la 6.300 m.p., ce îi aparținea exclusiv reclamantului, se regăsește

în suprafața de 10 ha extravilan reconstituită pe numele reclamantului și al fratelui

său, putând face obiectul desocotirii dintre aceștia în cadrul partajului.

În condițiile

în care reclamantul nu numai că a inițiat procedura Legii nr. 18/1991, însă a obținut

măsuri reparatorii în baza acelui act normativ, nu este posibilă acordarea de noi

măsuri reparatorii în temeiul legii ulterioare de reparație reprezentate de Legea

nr. 10/2001, în caz contrar, ajungându-se la o dublă reparație pentru același imobil.

În raport de natura

terenului în litigiu, se poate considera că ar intra în domeniul de aplicare al

Legii nr. 10/2001: art. 8 din acest act normativ prevede că sunt excluse din domeniul

său de aplicare terenurile situate în extravilan, fie la data preluării abuzive,

fie la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, or, terenul de 6.300 m.p. era

situat în intravilan, atât la data preluării, cât și în anul 2001.

Cu toate acestea,

același art. 8 prevede că nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001 terenurile a căror

situație juridică este reglementată de Legea nr. 18/1991.

Acest aspect juridic

nu poate fi reevaluat în prezenta cauză, în condițiile în care, după cum s-a arătat,

autoritățile competente pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii

nr. 18/1991 au apreciat că este admisibilă evaluarea pretențiilor reclamantului

din cauză relative la terenul în litigiu și au procedat la reconstituirea dreptului

de proprietate inclusiv cu privire la acest teren.

Se reține, de

asemenea, că este aplicabil și principiul electa una via, reclamantul alegând calea

Legii nr. 18/1991 pentru repararea prejudiciului creat prin preluarea abuzivă a

terenului, fără a putea beneficia, ulterior, de o altă lege reparatorie.

Constatând că

instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a ignorat efectele reconstituirii

dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991 și, acordând din nou măsuri

reparatorii pentru același teren, a făcut o greșită aplicare a legii, Înalta

Curte va admite recursul și va modifica, în parte, decizia, în temeiul art. 312

cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare,

în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul declarat împotriva sentinței civile

nr. 3156 din 29 noiembrie 2006 a Tribunalului Tulcea, apel prin care s-au formulat

susțineri similare celor din recurs pe aspectul greșitei acordări a unei duble reparații.

În consecință,

Înalta Curte va schimba, în parte, sentința în sensul înlăturării dispozițiilor

privind acordarea de măsuri reparatorii cu privire la terenul de 6.300 m.p. (restituire

în natură și în echivalent).

Urmează a fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la acordarea de măsuri reparatorii

pentru construcția preluată abuziv și demolată ulterior preluării, în legătură cu

care nu s-au formulat critici prin motivele de recurs și care nu au format așadar,

obiectul învestirii acestei instanțe de control judiciar.

Conform art. 274

C. proc. civ. va obliga pe intimatul-reclamant la 5.500 RON cheltuieli de judecată

către recurentă, conform chitanței datate 03 februarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Tulcea împotriva deciziei nr. 180/C din

08 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Modifică în tot

decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței

civilă nr. 3156 din 29 noiembrie 2006 a Tribunalului Tulcea.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că înlătură dispozițiile privind acordarea de măsuri reparatorii

cu privire la terenul de 6.300 m.p. (restituirea în natură și în echivalent).

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Obligă pe intimatul-reclamant

D.D. la 5.500 RON, cheltuieli de judecată, către recurenta-pârâtă Primăria Municipiului

Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2010.