ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 7

noiembrie 2001, reclamanții F.A. și F.H. au chemat în judecată Consiliul Local

al municipiului Tulcea pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună obligarea pârâtei să lase reclamanților în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 1,35 ha, obligarea deținătorilor terenului la

plata chiriei sau la achiziționarea terenului.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că

prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2275/1948 autorul reclamanților a dobândit

suprafața de 10,37 ha. Reclamanților li s-a reconstituit însă dreptul de

proprietate numai cu privire la 8,8 ha.

Prin precizările depuse la 20 martie 2003, reclamanții au

arătat că înțeleg să se judece cu Primăria Tulcea.

Prin cererea înregistrată la 21 mai 2003 s-a făcut o nouă

precizare de acțiune, reclamanții arătând că reduc obiectul pretențiilor la

1785 mp, iar temeiul de drept al acțiunii îl constituie prevederile Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă nr. 902 din 19 mai 2004, Tribunalul

Tulcea a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin deciziile

nr. 512 și 513 din 13 martie 2003 Primăria Tulcea a respins cererile reclamanților

de restituire în natură și de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul situat în Tulcea.

Reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în

temeiul Legii nr. 18/1991 pentru o suprafață de teren de 10 ha. Suprafața de teren

solicitată prin prezenta acțiune face parte din totalul suprafeței de 10,37 ha

cumpărate de tatăl reclamanților în anul 1948, și pentru care au fost emise

titluri de proprietate pe numele reclamanților.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a

fost respins prin decizia civilă nr. 1042 C din 6 octombrie 2004 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut

că pentru terenul în suprafață de 9,75 ha preluat în anul 1953, s-a dispus după

apariția Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui

teren arabil în suprafață de 10 ha. Ca atare, față de prevederile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la restituirea

terenului în baza acestei legi.

Deși reclamanții au susținut că titlul emis pentru suprafața

de 1,20 ha este lovit de nulitate, întrucât s-a reconstituit dreptul de

proprietate pe un alt amplasament, motiv pentru care au refuzat ridicarea

titlului, nu au făcut dovada că au solicitat și s-ar fi dispus prin hotărâre

judecătorească anularea acestui titlu.

Decizia dată în apel a fost recurată de către reclamanți,

critica privind următoarele aspecte:

Greșit a considerat instanța că reclamanților le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 10 ha conform Legii

nr. 18/1991, deoarece s-a dovedit că au avut teren atât în intravilan cât și în

extravilanul orașului Tulcea.

Prin actele depuse la dosar s-a dovedit că reclamanților li

s-a preluat abuziv o suprafață de 11,87 ha și cu toate acestea instanța de apel

susține că nu s-a făcut dovada proprietății.

Deși au solicitat, reclamanților nu le-a fost încuviințată

efectuarea unei expertize pentru individualizarea terenului de 1,37 ha, astfel

încât instanța s-a pronunțat în temeiul unor probe concludente.

Obiectul acțiunii l-a reprezentat contestarea deciziilor 512

și 513 emise de primar și anularea acestora pentru că s-a dovedit că defunctul

deținea în proprietate 11,87 ha de teren din care 10,37 ha conform contractului

de vânzare-cumpărare 2275/1948, din această suprafață fiind preluată abuziv

9,75 ha și 1,50 ha teren arabil cu care defunctul s-a înscris în GAC 8 Martie.

Conform Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de

proprietate pentru 10 ha, diferența de 1,35 ha nefiind restituită. Terenul

pretins este deținut în prezent de mai multe societăți comerciale.

În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ.

la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, o serie de înscrisuri respectiv,

certificate de moștenitor, notificare, acte de vânzare-cumpărare, cereri,

adrese.

Analizând decizia instanței de apel, prin prisma motivelor

de recurs și în raport de probele administrate în toate etapele procesuale,

Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 10 martie

1948, autorul reclamanților a cumpărat un teren în suprafață de 10,37 ha situat

în Tulcea, precum și o construcție situată în lotul de cultură nr. 579 Tulcea,

în suprafață de 1,35 ha.

În baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 308 din 1

februarie 1953, au fost preluate în proprietatea statului 9,75 ha teren arabil

situat în Tulcea.

La 15 martie 1991 F.P. a solicitat restituirea „suprafeței

de pământ pe care am avut-o în proprietate”. Această cerere s-a finalizat prin

emiterea titlurilor de proprietate nr. 40398 din 1 august 1994 pentru 2000 mp

și nr. 70790 din 8 iunie 2000 pentru 8000 mp, în baza Legii nr. 18/1991.

Reclamanții pretind că le-a mai fost preluată și suprafața

de 1,35 ha, care este situată în intravilanul municipiului Tulcea, astfel încât

în privința acesteia nu sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 conform cărora, nu intră sub incidența acestei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

În mod corect însă, instanțele de fond au reținut că nu s-a

făcut dovada preluării și a acestei suprafețe.

Faptul că la 20 septembrie 1975 prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2318, a fost vândută o locuință situată

în vecinătatea proprietății deținute de autorul reclamanților, nu înseamnă că

s-a probat preluarea de către stat a terenului aparținând lui F.I. După cum, în

decizia nr. 326 din 30 decembrie 1970, privind transmiterea terenului în

suprafață de 11.300 mp în folosința U.J.C.M. Tulcea, nu se face mențiunea că

terenul este cel preluat de la F.I.

Față de cele ce preced, Curtea a apreciat că instanțele de

fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, câtă vreme

reclamanții nu au probat că din patrimoniul autorului lor ar fi fost preluată

și o altă suprafață de teren decât cea pentru care le-a fost reconstituit

dreptul de proprietate în sistemul Legii nr. 18/1991.

În consecință, criticile formulate nu întrunesc cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții F.A.

și F.H. împotriva deciziei civile nr. 1042 C din 6 octombrie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.