ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3764/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 30 iunie 2006 reclamanta V.M.

a chemat în judecată pe pârâții F.C. TULCEA, Consiliul Local Tulcea și

Municipiul Tulcea prin Primar pentru a fi obligați să emită dispoziție de

restituire în natură a terenului în suprafață de 2500 mp, situat în

intravilanul municipiului Tulcea.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că

a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001însă aceasta a fost înaintată

spre soluționare de către Prefectura Tulcea pârâtei F.C. Tulcea ce avea

obligația să se pronunțe în termen de 60 de zile.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie

2006 reclamanta a precizat că înțelege să se judece doar cu pârâta F.C. Tulcea.

În cauză s-a formulat o cerere de intervenție în

interes propriu de către T.M. prin care a solicitat restituirea aceluiași teren,

în natură, cu cota de ½, având autor comun.

Prin sentința civilă nr. 2412 din 3 noiembrie

2008 Tribunalul Tulcea a admis în parte cererea principală formulată de

reclamanta V.M. cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.T.;

a obligat pârâta F.C. Tulcea să restituie în natură reclamantei și

intervenientei terenul în suprafață de 863,60 mp, situat în Tulcea, identificat

cu culoarea galbenă în schiță anexă la raportul de expertiză întocmit de expert

M.R.

A respins cererea privind obligarea pârâtei F.C.

Tulcea la restituirea în natură a suprafeței de 1636,70 mp, identificată în

schița anexă la raportul de expertiză S1, S2 și S3 (f.232) ca nefondată.

A respins cererea de chemare în judecată a altor

persoane, respectiv SC D.C. SRL Tulcea, SC S. SRL Tulcea și Consiliul Local Tulcea,

formulată de intervenientă în nume propriu ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a

reținut, în esență, următoarele:

Autorul reclamantei T.I. a dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2323 din 18 martie 1948 încheiat cu Statul

Român, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5 ha și un loc

de casă în suprafață de 2500 mp, situat în vatra satului Tulcea.

S-a mai reținut că prin decizia nr. 522 din 3

aprilie 1965 s-a expropriat și trecut în proprietatea statului suprafața de

22.500 mp, situată în orașul Tulcea, proprietatea CAP Tulcea, iar ulterior în

folosința U.N.C.C. Tulcea, actualul F.C. Tulcea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanta V.M., pârâta F.C. Tulcea și intervenienta M.T.

Reclamanta V.M. prin apelul formulat a criticat

sentința ca nelegală și netemeinică întrucât intervenienta M.T. nu are calitate

de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, și nici

nu a formulat notificare în procedura Legii nr. 10/2001, că în mod greșit nu

s-a dispus și restituirea suprafețelor 535,60 mp ocupată de SC D.C. SRL și F.C.

Tulcea și de pârâta SC S. SRL Tulcea și 1012,50 mp teren aflat în administrarea

Consiliului Local Tulcea.

Prin apelul formulat intervenienta T.M. a

criticat sentința pronunțată întrucât greșit a fost admisă în parte cererea de

restituire în natură a terenului dar și încheierea de ședință din data de 16

noiembrie 2006 prin care instanța a luat act de precizările reclamantei cu

privire la cadrul procesual, respectiv păstrarea în proces doar a F.C. Tulcea

și scoaterea din cauză a pârâților Consiliul Local Tulcea și Primăria Tulcea.

A mai arătat intervenienta că, aceste precizări

au fost formulate după prima zi de înfățișare și că instanța a aplicat greșit

dispozițiile art. 246 C. proc. civ., deoarece apărătorul reclamantei nu a avut

mandat special în acest sens.

A mai susținut și faptul că, în mod greșit nu a

fost obligată pârâta F.C. la măsuri reparatorii în echivalent pentru

suprafețele de 535 mp, ocupat de clădirea – depozit și 88,90 mp, teren ocupat

de clădirea service auto înstrăinată de F.C. pârâtei SC S. SRL Tulcea cât și

pentru suprafața de 623,90 mp teren afectat de construcții.

A mai criticat intervenienta și soluția de

respingere a cererii de restituire în natură a suprafeței de 1012,50 mp teren

aflat în administrarea Primăriei Tulcea.

Pârâta F.C. Tulcea a criticat hotărârea primei

instanțe pentru următoarele considerente:

Terenul în suprafață de 2500 mp, ce a aparținut

autorilor reclamantei T.I. și I. nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 ci

este supus prevederilor Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, pentru că, la

data preluării, anul 1957 terenul se afla în extravilanul localității.

Terenul în litigiu s-a aflat în proprietatea

C.A.P. până în anul 1965, când prin Decretul nr. 218/1965 a fost dat în

folosință fără termen cooperației de consum.

Prin hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002

Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Tulcea a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de

5,25 ha în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2323/1948.

A mai susținut că, terenul nu a fost corect

identificat prin expertiză, nefiind luate în considerare vecinătățile

terenului.

Prin decizia nr. 155/c din 10 iunie 2009, Curtea

de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta F.C. Tulcea, a schimbat în

parte sentința apelată în sensul că, a respins ca nefondată cererea principală

și cererea de intervenție, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a

respins apelurile formulate de reclamanta V.M. și intervenienta T.M. ca

nefondate.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut,

următoarele:

La data preluării terenului în anii 1956-1957,

acesta avea destinația agricolă și se afla în extravilanul localității Tulcea.

Conform titlului de proprietate nr. 87211 din 26

august 2002 reclamantei V.M. i s-a restituit suprafața de 1 ha și 500 mp, în

temeiul Legii nr. 18/1991, iar prin hotărârea nr. 398 din 5 iunie 2002 a Comisiei

județene de fond funciar s-a validat propunerea Comisiei Locale Tulcea de reconstituire

a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha situată în Tulcea,

suburbia Tudor Vladimirescu.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidența acestei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării precum și cel al căror regim juridic este reglementat prin Legea

nr. 18/1991, republicată și modificată prin Legea nr. 1/2000.

În consecință, curtea de apel a reținut, că atât

reclamantei cât și intervenientei li s-a restituit deja, într-o altă procedură

dreptul de proprietate pe care autorul lor l-a avut asupra terenului în

litigiu.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat

recurs reclamanta V.M. și intrervenienta în interes propriu T.M. invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate

recurenta-reclamantă V.M. a susținut că în mod greșit instanța de apel a

reținut că terenul ce face obiectul prezentei cauze ar fi fost reconstituit

prin hotărârea nr. 930/2002 a Comisiei Județene de fond funciar Tulcea, a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

întrucât nu s-a dispus reconstituirea unui drept de proprietate, pe un teren

delimitat care să fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 1/2000.

A mai susținut că hotărârea din 2002 nepusă în

aplicare într-o perioadă de 7 ani nu poate avea nicio consecință juridică

asupra notificării acesteia și a efectului de restituire a terenului.

Că, numai în situația în care ar fi primit terenul

se putea reține o dublă reparație.

Recurenta-reclamantă a mai invocat și faptul că

instanța de apel a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii

și s-a pronunțat pe fond, respingând acțiunea.

Intervenienta în nume propriu T.M. a criticat

decizia, întrucât instanța de apel a examinat excepția inadmisibilității

acțiunii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 invocată de aceasta, însă

în mod greșit s-a pronunțat pe fondul apelurilor respingându-le ca nefondate,

încălcând astfel caracterul devolutiv al apelului și principiul

contradictorialității.

A mai susținut recurenta că, decizia atacată

este nelegală și pentru faptul că, în mod greșit s-a reținut în speță,

aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atâta

vreme cât nu a fost emis nici un titlu de proprietate pentru suprafața de 5 ha

teren agricol și nici pentru suprafața de 2500 mp.

Pentru motivele arătate mai sus recurentele au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în

cauză sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv:

titlul de proprietate nr. 87211 din 26 august 2002 prin care

recurentei-reclamante i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru

suprafața de 1 ha și 500 mp, în temeiul Legii nr. 18/1991; hotărârea nr. 398 din

5 iunie 2002 a Comisiei Județene de fond funciar Tulcea prin care se validează

propunerea Comisiei Locale Tulcea de reconstituire a dreptului de proprietate

pentru suprafața de 5,15 ha, teren agricol; titlu de proprietate nr. 5138 din

23 iunie 1993 emis de Comisia Județeană de fond funciar Tulcea pentru suprafața

de 4 ha și 8602 mp, în favoarea recurentei-reclamante; cererea formulată la 14

martie 1991 de reclamantă pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru

suprafața de 5,25 ha teren din suburbia Tudor Vladimirescu, teren predat la CAP

în anul 1957; hotărârea nr. 930 din 16 octombrie 2002 a Comisiei Județene

Tulcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului prin

care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de

5,25 ha, din care suprafața de 2500 mp, este înscrisă în anexa 39 din H.G. nr. 1172/2001,

rezultă cu certitudine că recurentelor le-a fost reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața de 5,25 ha din care 2500 mp, teren în litigiu.

Or, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acesteia terenurile al căror regim

juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea

nr. 1/2000.

Prin urmare, imobilul în litigiu a format

obiectul Legii nr. 18/1991 cât și a unei contestații admisă prin Hotărârea nr. 930

din 16 octombrie 2002 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Tulcea, astfel încât nu mai poate face

obiectul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește critica vizând soluționarea

greșită a excepției inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că este

nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.,

excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este

nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În speță, excepția inadmisibilității acțiunii în

raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost invocată

de pârâta F.C. Tulcea.

Or, instanța de apel a motivat că dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu contravin dispozițiilor art. 21

alin. (1) din Constituție, cum de altfel s-a statuat prin mai multe decizii de

speță pronunțate de Curtea Constituțională.

Accesul liber la justiție nu trebuie confundat

cu procedurile judecătorești stabilite de lege în temeiul art. 126 alin. (2)

din Constituție.

În cadrul procedurii de judecată sunt incluse și

rezolvarea excepțiilor invocate în cursul procesului, excepții care pot fi de

procedură sau de fond.

Prevederile art. 137 C. proc. civ.,

reglementează doar ordinea în cadrul judecății, iar nu întreaga problematică a

excepțiilor.

Prin urmare, pentru a aprecia asupra

admisibilității excepției se impunea o analiză competentă cu privire la

legătura între excepția ridicată și soluționarea cauzei, în raport cu obiectul

acțiunii, astfel încât critica este nefondată.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

reclamanta V.M. și intervenienta T.M. împotriva deciziei nr. 155 C din 10 iunie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.