ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 18 din 4 ianuarie 2007, Tribunalul Tulcea a

admis cererea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Tulcea, prin primar, a dispus anularea în parte a art. 5 din

dispoziția nr. 1225 din 10 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Tulcea,

în sensul că a dispus restituirea în natură și a terenului în suprafață de

109,26 mp, situat în Tulcea, individualizat pe schița anexă la raportul de

expertiză tehnică și a fost obligată Primăria municipiului Tulcea la plata

sumei de 400 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată s-a recunoscut calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului care face

obiectul Legii nr. 10/2001 și a fost restituită în natură suprafața de 86,74 mp

teren, însă pentru terenul în suprafață de 109,26 mp s-a făcut ofertă de

despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005.

A reținut tribunalul, că dispoziția

este nelegală, deoarece prin raportul de expertiză întocmit de expert S.D. a

fost identificat imobilul și a fost întocmită schița de plan, din care rezultă

că pe suprafața de 109,26 mp teren nu există construcții și terenul nu are

destinație de cale de acces, pentru că blocurile amplasate în zonă nu au

scările de acces pe acest teren.

De aceea, față de prevederile art. 9

din Legea nr. 10/2001, cererea reclamantei pentru restituirea în natură și a

terenului în suprafață de 109,26 mp este întemeiată.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 104/C din 2 aprilie 2007, a respins apelul declarat de

Primăria municipiului Tulcea împotriva acestei sentințe, reținând că raportul

de expertiză întocmit în cauză a stabilit că terenul în suprafață de 109,26 mp,

identificat de expert ca fiind în continuarea suprafeței restituită în natură,

este cale de acces către construcțiile învecinate, blocuri, dar scările de

intrare nu sunt către acest teren. De aceea, opoziția autorității locale de a

restitui terenul liber este nejustificată, față de prevederile art. 9 din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primăria municipiului Tulcea care, fără să invoce vreun motiv de recurs,

a arătat că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de

109,26 mp teren, care este amenajată ca alee de acces pietonală și auto, fiind

singura cale de acces spre garaje și în spatele blocurilor.

A susținut recurenta, că închiderea

acestei porțiuni de teren ar duce la imposibilitatea proprietarilor de garaje

de a ajunge la aceste construcții și ar face imposibil accesul mașinilor de

intervenție (pompieri, salvare). Decizia este nelegală, față de prevederile

art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, care au în vedere suprafețele afectate unor

amenajări destinate a deservi nevoile comunității (străzi alei trotuare) și

amenajări din jurul blocurilor de locuit, care sunt exceptate de la restituirea

în natură.

Intimata P.M. a formulat

întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, arătând că „motivația

făcută de recurentă” nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. și

că aleea a fost făcută de persoanele care trec la garajele construite pe

proprietatea sa, deja restituită prin decizia emisă de primar. Toate garajele

fiind pe proprietatea sa, nu există impediment pentru restituirea terenului în

suprafață de 109 mp.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Recurenta nu a invocat vreun motiv

de recurs, însă criticile formulate de aceasta, care privesc nelegalitatea

deciziei atacate față de prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Imobilul care face obiectul pricinii

fiind preluat de stat prin expropriere, în prezenta cauză sunt incidente

prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, în raport de care persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, autorizate, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

Articolul 10 alin. (2) din lege

cuprinde dispoziții asemănătoare privind „partea de teren rămasă liberă”, iar

art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, invocat de recurentă, stabilește obligația

entității investite cu soluționarea notificării de a verifica „destinația

actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta

căile de acces ...”.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă

a susținut că suprafața de 109,26 mp teren, pentru care prin dispoziția

contestată au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, este amenajată

ca alee pietonală și auto și este singura cale de acces spre garaje și în

spatele blocurilor, iar soluția pronunțată prin sentința tribunalului, păstrată

prin decizia atacată, s-a întemeiat pe raportul de expertiză efectuat în cauză,

prin care nu au fost stabilite toate împrejurările de fapt la care să poată fi

aplicate prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, pe terenul în suprafață de 86,74 mp, restituit intimatei-reclamante prin

dispoziția emisă de primar, sunt amplasate 5 garaje închiriate.

Terenul pe care sunt amplasate

aceste garaje (86,74 mp) nu face obiectul pricinii, deoarece dispoziția a fost

contestată numai cu privire la suprafața de 109,26 mp teren, pentru care s-a

făcut oferta de despăgubiri, motivat de faptul că este ocupată de alee acces.

Cu privire la această suprafață de

teren, în raportul de expertiză există precizarea că are destinația de cale de

acces către „construcțiile înconjurătoare” și că „blocurile care sunt amplasate

în zona imediată nu au scările de intrare către acest teren”, iar schița de

plan anexă la raportul de expertiză cuprinde numai amplasamentul terenului care

a făcut obiectul notificării, nu și pe cel al construcțiilor înconjurătoare și

a căilor de acces către aceste construcții.

Greșit prin hotărârea atacată s-a

reținut că terenul în suprafață de 109,26 mp este liber și poate fi restituit

în natură, pentru faptul că blocurile din zona imediată nu au scările de

intrare către acest teren, deși din raportul de expertiză întocmit de ing. D.S.

nu rezultă că blocurile de locuințe sunt singurele construcții din „zona

imediată”.

În schița de plan anexă la raportul

de expertiză există mențiunea că terenul restituit intimatei-reclamante prin

dispoziția contestată se învecinează cu o suprafață de teren (alta decât cea

care face obiectul pricinii) pe care sunt amplasate garaje, iar în declarația

de apel pârâta a invocat faptul că închiderea porțiunii de teren care face

obiectul pricinii duce la imposibilitatea proprietarilor de garaje de a ajunge

la aceste construcții, precum și la imposibilitatea accesului unor mașini de

intervenție.

Raportul de expertiză efectuat la

prima instanță fiind incomplet, instanța de apel trebuia să ceară expertului să

completeze expertiza ori să dispună efectuarea unei noi expertize, având ca

obiectiv stabilirea împrejurării dacă terenul solicitat de intimata-reclamantă

este afectat servituților legale și altor amenajări, în sensul art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru corecta aplicare a

prevederilor acestui text, expertul trebuie să identifice toate construcțiile

amplasate în imediata apropriere a terenului care face obiectul pricinii și să

stabilească dacă accesul pietonal și cu mijloace de transport la aceste

construcții poate fi asigurat numai pe aleea care traversează terenul solicitat

de intimata-reclamantă ori există și alte posibilități de acces. De asemenea,

trebuie să stabilească ce lucrări au fost făcute pentru amenajarea terenului ca

alee de acces și dacă numai pe această alee este posibil accesul unor mașini de

intervenție.

Deoarece, față de prevederile art.

305 și art. 314 C. proc. civ., proba cu expertiză nu poate fi efectuată în

instanța de recurs, se va admite recursul declarat de pârâtă, va fi casată

decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se va

administra probatoriul necesar pentru stabilirea împrejurărilor de fapt la care

să se poată aplica corect prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

municipiului Tulcea prin primar împotriva deciziei nr. 104 C din 2 aprilie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie

2008.