ÎCCJ, decizie (scj.ro #82026)

5. Imobil expropriat. Cerere de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Teren afectat parțial de construcții. Stabilirea măsurilor reparatorii Cuprins pe materii : Drept civil; Drept de proprietate privată; Imobil expropriat; Notificare formulată conform Legii nr. 1072001; Măsuri reparatorii stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001; Index alfabetic : Drept de proprietate privată ; - Imobil expropriat ; - Teren aferent construcției ; - Măsuri reparatorii ; Legea nr. 10/2001 art. 10 alin. 4 art. 11 pct. 5 Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 Pentru imobilele expropriate, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.

În cazul imobilelor expropriate, principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind o măsură subsidiară, aplicabilă în cazul în care imobilul a fost înstrăinat sau este afectat total sau parțial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Terenul aferent construcțiilor realizate, necesar bunei funcționări a acestora, la care face referire art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003, nu poate fi restituit în natură. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6867 din 19 octombrie 2007 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 25 august 2006, C.I.

a contestat dispoziția nr. 1196 din 5 aprilie 2006 a Primarului Municipiului Tulcea, prin care i-a fost respinsă solicitarea de a-i fi restituit în natură imobilul din Municipiul Tulcea, compus din teren în suprafață de 244 m.p. și construcție. Prin sentința nr. 3050 din 16 noiembrie 2006, Tribunalul Tulcea a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 1196/2006 a Primarului Municipiului Tulcea doar în ceea ce privește suprafața de 132 m.p. din terenul situat în Tulcea, dispunând restituirea în natură a acestei suprafețe și a menținut dispoziția atacată pentru diferența de 112 m.p. teren și construcția demolată, de la aceeași adresă.

Instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut în proprietate contestatorului, fiind dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1061 din 30 iunie 1964 și că imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului de expropriere nr. 449 din 1 decembrie 1983, dar că parte din acesta nu este afectat de construcțiile pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea. S-a concluzionat că prevederile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, de vreme ce nu s-a probat că suprafața de 112 m.p. ar fi afectată de lucrări de interes public, servituți legale, amenajări de utilitate publică, cu atât mai mult cu cât expertul a prevăzut o rezervă de teren suficientă pentru accesul autovehiculelor în zonă.

Prin decizia nr. 47 C din 7 februarie 2007, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de Municipiul Tulcea prin Primar și schimbând în totalitate sentința atacată, a respins ca nefondată contestația. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu, expropriat în 1983, era compus dintr-un teren cu suprafață de 244 m.p. și o construcție, care a fost demolată și că modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001 și nu de art. 10, din lege, care are caracterul unei norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Instanța de apel a confirmat existența unei suprafețe de teren liberă de 132 m.p., însă a considerat că acesta nu poate fi restituit contestatorului, deoarece este aferentă construcțiilor realizate, necesar bunei funcționări a acestora, la care face referire art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003. Împotriva deciziei a declarat recurs C.I., criticile de nelegalitate vizând, în esență, acordarea măsurilor reparatorii în natură, în limitele suprafeței de teren neocupată de construcții, așa cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză și planșele fotografice. Recursul a fost găsit ca nefondat. Corect instanța de apel a făcut în cauză aplicarea art. 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece legiuitorul a avut în vedere exproprierile făcute în perioada de referință a legii, indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia au fost expropriate.

În speță s-a probat că exproprierea imobilului a intervenit în 1983 urmare a Decretului nr. 449 din 1 decembrie 1983. Este adevărat că, în cazul imobilelor expropriate, principiul este acela al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind o măsură subsidiară, aplicabilă în cazul în care imobilul a fost înstrăinat sau este afectat, total sau parțial, de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Raportul de expertiză efectuat la fond, a evidențiat că, din suprafața terenului de 244 m.p. ce a fost expropriat contestatorului, este afectată de construcții numai suprafața de 112 m.p., ceea ce înseamnă că suprafața de 132 m.p., virtual poate fi restituită în natură.

Instanța de apel a examinat corect expertiza, atunci când a respins contestația împotriva dispoziției nr. 1996/2006, deoarece expertul nu a avut în vedere terenul aferent construcțiilor, mai exact terenul necesar bunei funcționări a acestora în sensul art. 11 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, propunând a fi restituit terenul care include parte din aleea de acces către blocurile de locuințe edificate pe terenul expropriat ori restrângerea acestora până la lățimea unui autoturism. Soluția instanței de fond contravine și dispozițiunilor art. 10 pct. 3 din normele metodologice – care instituie obligativitatea menținerii căilor de acces, a străzilor și trotuarelor.

Așa cum bine a reținut instanța de apel, interpretarea restrictivă a noțiunii de teren ocupat, făcută de instanța de fond contravine dispozițiunilor Legii nr. 10/2001, care face distincția între „teren liber” și „teren ce nu poate fi eliberat”. În contextul celor de mai sus arătate, s-a constatat că decizia pronunțată în cauză este legală, iar criticile formulate sunt nefondate, motiv pentru care recursul a fost respins în temeiul art. 312 c.p.c.