ÎCCJ, decizie (scj.ro #82026)

în temeiul Legii nr. 10/2001. Teren afectat parțial de construcții.

Stabilirea măsurilor reparatorii

Cuprins pe materii :

Drept civil; Drept de proprietate privată; Imobil

expropriat; Notificare formulată conform Legii nr. 1072001; Măsuri

reparatorii stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001;

Index alfabetic :

Drept de proprietate privată ;

-

Imobil expropriat ;

-

Teren aferent construcției ;

-

Măsuri reparatorii ;

Legea nr. 10/2001 art. 10 alin. 4 art. 11 pct. 5

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

Pentru

imobilele  expropriate,  modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii în natură   sau   prin

echivalent   este  reglementată de art. 11  din

Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme

speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma exproprierii.

În

cazul imobilelor expropriate, principiul este acela al acordării

măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind o

măsură subsidiară, aplicabilă în cazul în care imobilul a

fost înstrăinat sau este afectat total sau parțial de lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea.

Terenul

aferent construcțiilor realizate, necesar bunei funcționări a

acestora, la care face referire art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și

normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003, nu

poate fi restituit în natură.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 6867 din 19 octombrie 2007

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Constanța la 25 august 2006, C.I. a contestat dispoziția

nr. 1196 din 5 aprilie 2006 a Primarului Municipiului Tulcea, prin care i-a

fost respinsă solicitarea de a-i fi restituit în natură imobilul din

Municipiul Tulcea, compus din teren în suprafață de 244 m.p. și

construcție.

Prin sentința nr. 3050 din 16

noiembrie 2006, Tribunalul Tulcea a admis contestația, a anulat

dispoziția nr. 1196/2006 a Primarului Municipiului Tulcea doar în ceea ce

privește suprafața de 132 m.p. din terenul situat în Tulcea,

dispunând restituirea în natură a acestei suprafețe și a

menținut dispoziția atacată pentru diferența de 112 m.p.

teren și construcția demolată, de la aceeași adresă.

Instanța a reținut că

imobilul în litigiu a aparținut în proprietate contestatorului, fiind

dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1061 din 30 iunie 1964

și că imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului în

temeiul Decretului de expropriere nr. 449 din 1 decembrie 1983, dar că

parte din acesta nu este afectat de  construcțiile pentru

realizarea  cărora s-a dispus exproprierea.

S-a concluzionat că prevederile art.

10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, de vreme ce

nu s-a probat că suprafața de 112 m.p. ar fi afectată de

lucrări de interes public, servituți legale, amenajări de

utilitate publică, cu atât mai mult cu cât expertul a prevăzut o

rezervă de teren suficientă pentru accesul autovehiculelor în zonă.

Prin decizia nr. 47 C din 7 februarie 2007,

Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de Municipiul Tulcea prin

Primar și schimbând în totalitate sentința atacată, a respins ca

nefondată contestația.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că imobilul

în litigiu, expropriat în 1983, era compus dintr-un teren cu

suprafață de 244 m.p. și o construcție, care a fost

demolată și că modalitatea de acordare a măsurilor

reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată de art.

11 din Legea nr. 10/2001 și nu de art. 10, din lege, care are caracterul

unei norme speciale, aplicabilă preluărilor abuzive în forma

exproprierii. Instanța de apel a confirmat existența unei

suprafețe de teren liberă de 132 m.p., însă a considerat că

acesta nu poate fi restituit contestatorului, deoarece este aferentă

construcțiilor realizate, necesar bunei funcționări a acestora,

la care face referire art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și Normele

metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 498/2003.

Împotriva deciziei a declarat recurs C.I.,

criticile de nelegalitate vizând, în esență, acordarea măsurilor

reparatorii în natură, în limitele suprafeței de teren neocupată

de construcții, așa cum aceasta a fost identificată prin

raportul de expertiză și planșele fotografice.

Recursul a fost găsit ca nefondat.

Corect instanța de apel a făcut

în cauză aplicarea art. 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece legiuitorul a

avut în vedere exproprierile făcute în perioada de referință a

legii, indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia au fost

expropriate. În speță s-a probat că exproprierea imobilului a

intervenit în 1983 urmare a Decretului nr. 449 din 1 decembrie 1983. Este

adevărat că, în cazul imobilelor expropriate, principiul este acela

al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin

echivalent fiind o măsură subsidiară, aplicabilă în cazul

în care imobilul a fost înstrăinat sau este afectat, total sau

parțial, de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.

Raportul de expertiză efectuat la

fond, a evidențiat că, din suprafața terenului de 244 m.p. ce a

fost expropriat contestatorului, este afectată de construcții numai

suprafața de 112 m.p., ceea ce înseamnă că suprafața de 132

m.p., virtual poate fi restituită în natură.

Instanța de apel a examinat corect

expertiza, atunci când a respins contestația împotriva dispoziției

nr. 1996/2006, deoarece expertul nu a avut în vedere terenul aferent

construcțiilor, mai exact terenul necesar bunei funcționări a

acestora în sensul art. 11 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, propunând a fi restituit terenul

care include parte din aleea de acces către blocurile de locuințe

edificate pe terenul expropriat ori restrângerea acestora până la

lățimea unui autoturism.

Soluția instanței de fond

contravine și dispozițiunilor art. 10 pct. 3 din normele metodologice

– care instituie obligativitatea menținerii căilor de acces, a

străzilor și trotuarelor.

Așa cum bine a reținut

instanța de apel, interpretarea restrictivă a noțiunii de teren

ocupat, făcută de instanța de fond contravine

dispozițiunilor Legii nr. 10/2001, care face distincția între „teren

liber” și „teren ce nu poate fi eliberat”.

În contextul celor de mai sus arătate,

s-a constatat că decizia pronunțată în cauză este

legală, iar criticile formulate sunt nefondate, motiv pentru care recursul

a fost respins în temeiul art. 312 c.p.c.