ÎCCJ, decizie (scj.ro #82051)

Măsuri reparatorii prevăzute de legea

specială. Sintagma “teren liber” în accepțiunea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

privată. Imobil preluat abuziv de stat. Măsuri reparatorii. Teren

liber ce poate fi restituit în natură.

Index alfabetic :

Drept civil.

-

Drept de proprietate privată.

-

Imobil preluat abuziv.

-

Măsuri reparatorii.

Legea nr. 10/2001 : art. 11 alin. (3),

alin.(4);

art. 18

lit. c)

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege nu

numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate

publică, ci și terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de

înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii

speciale de reparație.

În măsura în care terenul

solicitat se suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de proprietate

și contractelor de vânzare – cumpărare, acte de înstrăinare cu

privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută în condițiile

prescrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din actul

normativ analizat, terenul (integral sau în parte) nu poate fi restituit în

natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 8490 din 19 decembrie 2007

Prin cererea înregistrată sub nr. 6998/c/2005 pe rolul Tribunalului Olt,

reclamanta R.S. a solicitat anularea dispoziției nr. 3987 din 26 octombrie

2005 emisă de Primăria municipiului Caracal în baza Legii  nr.

10/2001,  prin  care i-au fost acordate măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 700 m.p. situat în Caracal,

expropriat din patrimoniul autorului său, susținând că terenul

poate fi restituit în natură.

Tribunalul, prin sentința civilă

nr. 444 din 30 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat dispoziția

și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței

de 700 m.p. teren, individualizat prin indicarea vecinătăților.

Sentința a rămas definitivă

prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Primăria municipiului

Caracal, potrivit deciziei nr.367 din 26 martie 2007 pronunțat de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție,

instanța anterioară a reținut că expertiza tehnică

efectuată în cauză, astfel cum a fost completată în apel, a

concluzionat că terenul în litigiu nu este inclus în suprafața

cuprinsă la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin

domeniului public al Municipiului Caracal și nu este afectat de conducte

de termoficare sau de gaze, de cabluri electrice și nici nu este supus

unor servituți legale, fiind restituibil în natură în raport de art.

11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Critica pârâtei, potrivit căreia

suprafața de teren revendicată este inclusă în terenul restituit

în baza Legii nr. 18/1991 numitului L.M., a fost înlăturată cu

motivarea că nu s-au făcut dovezi în acest sens.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de apel, a declarat recurs Primăria Municipiului Caracal,

criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:

Legiuitorul a instituit regula restituirii

în natură a imobilelor preluate abuziv, existând însă și

excepții de la această regulă (art. 10 alin.(2) din Legea nr.

10/2001) în categoria cărora se încadrează și terenul în

litigiu, care este afectat unei utilități publice – parcare

destinată a deservi nevoile comunității.

Se mai arată că instanța nu

a manifestat rol activ în a stabili cu exactitate dacă terenul precizat în

sentință este același cu terenul pe care l-a avut în proprietate

reclamanta, dispunând restituirea unui alt teren ce a fost reconstituit în

temeiul Legii nr. 18/1991 numitului L.M., care a înstrăinat, la rândul

său, o parte din teren Comunității Bisericilor Creștine

Baptiste.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Contrar afirmațiilor recurentei,

instanța anterioară a manifestat rol activ, dispunând în mai multe

rânduri completarea raportului de expertiză întocmit în primă

instanță, pentru a verifica apărările pârâtei.

Expertul a identificat terenul solicitat,

precizând că acesta nu se suprapune terenului cu destinație de

parcare cuprins la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin

domeniului public al Municipiului Caracal, întrucât vecinătățile

indicate în anexa 3 a HG nr. 1355/2001, nu corespund cu cele ale terenului în

litigiu, „Parcarea Victoriei”, având alte vecinătăți.

În atare situație, simplul fapt

că pe terenul solicitat este o platformă betonată nu conduce la

concluzia exceptării de la restituirea în natură, în condițiile

în care pârâta nu a demonstrat că platforma betonată a fost

realizată în cadrul lucrărilor aprobate de sistematizare a

localității și că este destinată unei amenajări

de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin.(3) și

alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, urmare a relațiilor

comunicate la solicitarea instanței, valorificate în raportul suplimentar

de expertiză  s-a stabilit că terenul nu este

străbătut de conducte de gaz, termoficare sau de rețele

electrice subterane iar apelanta pârâtă nu a dovedit contrariul.

Se mai susține că nu s-a stabilit

cu exactitate dacă terenul cu vecinătățile precizate în

sentință este același cu terenul pe care l-a avut în proprietate

autorul reclamantei.

Susținerea este contrazisă de

titlul de proprietate în baza căruia reclamanta a formulat notificarea,

contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 75/1966, din care

rezultă amplasamentul terenului în suprafață de 700 m.p.,

identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit în

primă instanță, necontestat sub acest aspect de către

pârâtă.

Prin motivele de apel, s-a invocat și

faptul că terenul în litigiu este inclus în suprafața de 945 m.p. cu

privire la care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului L.M.,

conform Legii nr. 18/1991, acesta înstrăinându-l Bisericii Baptiste.

Această critică este reiterată

și prin motivele de recurs și, în susținerea ei, recurenta a

depus pentru prima dată în  proces, în cadrul probei cu înscrisuri,

două titluri de proprietate eliberate susnumitului în baza Legii fondului

funciar precum și două contracte de vânzare – cumpărare

încheiate cu Biserica Baptistă „Sfânta Treime”.

În raport cu aceste noi înscrisuri, se

constată, fără a se reține vreo culpă a instanței

anterioare, că situația de fapt în funcție de care să se

poată verifica legalitatea soluției de restituire în natură a

terenului nu este pe deplin stabilită.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege nu

numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate

publică, ci și terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de

înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii

speciale de reparație.

În măsura în care terenul solicitat se

suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de proprietate și

contractelor de vânzare – cumpărare depuse de recurentă în actuala

etapă procesuală, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a

constatat nulitatea absolută în condițiile prescrise de art. 45 din

Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din actul normativ analizat, terenul

(integral sau în parte) nu poate fi restituit în natură, măsurile

reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

În baza dispozițiilor art. 312

alin.(3) C.proc.civ. și a dispozițiilor art. 314 C.proc.civ., Curtea

a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.