ÎCCJ, decizie (scj.ro #82051)

Măsuri reparatorii prevăzute de legea specială. Sintagma “teren liber” în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată. Imobil preluat abuziv de stat. Măsuri reparatorii. Teren liber ce poate fi restituit în natură. Index alfabetic : Drept civil. - Drept de proprietate privată. - Imobil preluat abuziv. - Măsuri reparatorii. Legea nr. 10/2001 : art. 11 alin. (3), alin.(4); art. 18 lit. c) Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege nu numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci și terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație.

În măsura în care terenul solicitat se suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de proprietate și contractelor de vânzare – cumpărare, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută în condițiile prescrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din actul normativ analizat, terenul (integral sau în parte) nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 8490 din 19 decembrie 2007 Prin cererea înregistrată sub nr. 6998/c/2005 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta R.S. a solicitat anularea dispoziției nr. 3987 din 26 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului Caracal în baza Legii nr. 10/2001, prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 700 m.p.

situat în Caracal, expropriat din patrimoniul autorului său, susținând că terenul poate fi restituit în natură. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 444 din 30 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat dispoziția și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 700 m.p. teren, individualizat prin indicarea vecinătăților. Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Primăria municipiului Caracal, potrivit deciziei nr.367 din 26 martie 2007 pronunțat de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, instanța anterioară a reținut că expertiza tehnică efectuată în cauză, astfel cum a fost completată în apel, a concluzionat că terenul în litigiu nu este inclus în suprafața cuprinsă la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Caracal și nu este afectat de conducte de termoficare sau de gaze, de cabluri electrice și nici nu este supus unor servituți legale, fiind restituibil în natură în raport de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Critica pârâtei, potrivit căreia suprafața de teren revendicată este inclusă în terenul restituit în baza Legii nr. 18/1991 numitului L.M., a fost înlăturată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi în acest sens.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs Primăria Municipiului Caracal, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive: Legiuitorul a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, existând însă și excepții de la această regulă (art. 10 alin.(2) din Legea nr. 10/2001) în categoria cărora se încadrează și terenul în litigiu, care este afectat unei utilități publice – parcare destinată a deservi nevoile comunității. Se mai arată că instanța nu a manifestat rol activ în a stabili cu exactitate dacă terenul precizat în sentință este același cu terenul pe care l-a avut în proprietate reclamanta, dispunând restituirea unui alt teren ce a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991 numitului L.M., care a înstrăinat, la rândul său, o parte din teren Comunității Bisericilor Creștine Baptiste.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele: Contrar afirmațiilor recurentei, instanța anterioară a manifestat rol activ, dispunând în mai multe rânduri completarea raportului de expertiză întocmit în primă instanță, pentru a verifica apărările pârâtei. Expertul a identificat terenul solicitat, precizând că acesta nu se suprapune terenului cu destinație de parcare cuprins la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Caracal, întrucât vecinătățile indicate în anexa 3 a HG nr. 1355/2001, nu corespund cu cele ale terenului în litigiu, „Parcarea Victoriei”, având alte vecinătăți.

În atare situație, simplul fapt că pe terenul solicitat este o platformă betonată nu conduce la concluzia exceptării de la restituirea în natură, în condițiile în care pârâta nu a demonstrat că platforma betonată a fost realizată în cadrul lucrărilor aprobate de sistematizare a localității și că este destinată unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin.(3) și alin.(4) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, urmare a relațiilor comunicate la solicitarea instanței, valorificate în raportul suplimentar de expertiză s-a stabilit că terenul nu este străbătut de conducte de gaz, termoficare sau de rețele electrice subterane iar apelanta pârâtă nu a dovedit contrariul. Se mai susține că nu s-a stabilit cu exactitate dacă terenul cu vecinătățile precizate în sentință este același cu terenul pe care l-a avut în proprietate autorul reclamantei.

Susținerea este contrazisă de titlul de proprietate în baza căruia reclamanta a formulat notificarea, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 75/1966, din care rezultă amplasamentul terenului în suprafață de 700 m.p., identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit în primă instanță, necontestat sub acest aspect de către pârâtă. Prin motivele de apel, s-a invocat și faptul că terenul în litigiu este inclus în suprafața de 945 m.p. cu privire la care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului L.M., conform Legii nr. 18/1991, acesta înstrăinându-l Bisericii Baptiste. Această critică este reiterată și prin motivele de recurs și, în susținerea ei, recurenta a depus pentru prima dată în proces, în cadrul probei cu înscrisuri, două titluri de proprietate eliberate susnumitului în baza Legii fondului funciar precum și două contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu Biserica Baptistă „Sfânta Treime”.

În raport cu aceste noi înscrisuri, se constată, fără a se reține vreo culpă a instanței anterioare, că situația de fapt în funcție de care să se poată verifica legalitatea soluției de restituire în natură a terenului nu este pe deplin stabilită. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege nu numai terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci și terenul ce nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate/întocmite anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație.

În măsura în care terenul solicitat se suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de proprietate și contractelor de vânzare – cumpărare depuse de recurentă în actuala etapă procesuală, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută în condițiile prescrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din actul normativ analizat, terenul (integral sau în parte) nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent. În baza dispozițiilor art. 312 alin.(3) C.proc.civ. și a dispozițiilor art. 314 C.proc.civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.