ÎCCJ, decizie (scj.ro #82036)

Imobil preluat abuziv. Acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent în cazul imposibilității restituirii

imobilului în natură. Acordul persoanei îndreptățite.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

privată Imobil preluat abziv. Cerere de restituire formulată în baza

Legii nr. 10/2001. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Acordul persoanei îndreptățite. Contestație formulată

împotriva dispoziției emise de primar.

Index alfabetic :

Drept civil.

- Imobil preluat abuziv.

- Măsuri reparatorii prin echivalent.

- Contestație formulată împotriva

dispoziției emise de primar.

Legea

nr. 10/2001: art.2; art. 3, art. 10 alin. (3);

art. 11 alin. (3).

Art. 2 și art. 3 din Legea nr.

10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în

natură, iar ca excepție acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent și numai atunci când există o imposibilitate obiectivă

de restituire a imobilului în natură, iar manifestarea de voință

a persoanei îndreptățite este subordonată acestei condiții

legale.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 7370 din 2 noiembrie 2007

Prin sentința civilă nr.2118 din 11 octombrie 2006, Tribunalul

Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanta P.L.

în contradictoriu cu Primăria Municipiului Călărași și

primarul acestuia, dispunând anularea dispoziției nr. 2095 din 12 iulie

2006 emisă de Primarul Municipiului Călărași și

restituirea în natură a terenului de 100 m.p. situat în Municipiul

Călărași.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că în urma notificării formulată de

reclamantă, Primăria Călărași a dispus restituirea

suprafeței de 300 m.p., iar prin dispoziția nr. 2095 din 25 iulie

2006 a acordat măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafeței

de 100 m.p. teren din cel revendicat de reclamantă – de 400 m.p. situat în

Călărași.

Primăria a motivat refuzul restituirii

în natură a terenului revendicat prin

aceea că terenul este afectat de utilități

publice, fiind destinat accesului la un imobil din apropiere și

construirii unei parcări, iar subteran este străbătut de

conducte de canalizare.

De asemenea tribunalul nu a acordat

eficiență declarației reclamantei, prin care își

exprimă acordul ca pentru 100 m.p. teren să primească

despăgubiri, deoarece o atare declarație nu are natura unei

renunțări la dreptul pretins în accepțiunea art. 247 C.proc.civ.

Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă, prin decizia nr. 41 A din

16 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul

Primăriei Municipiului Călărași

împotriva sentinței Tribunalului

Călărași.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a concluzionat că acordul reclamantei de a primi despăgubiri

pentru suprafața de 100 m.p. teren intravilan, nu are relevanță,

deoarece în conformitate cu art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de

referință a legii este regula în materia măsurilor reparatorii,

iar acelea prin echivalent pot fi dispuse numai pe cale de excepție,

atunci când restituirea în

natură nu este posibilă.

Așa fiind, declarația

contestatoarei nu are valoarea renunțării la un

drept, de vreme ce legea condiționează

acordarea despăgubirilor nu de acordul persoanei îndreptățite ci

de imposibilitatea restituirii în natură.

Curtea a înlăturat, nefiind probate

susținerile pârâtei privind afectațiunea utilității publice

a terenului de 100 m.p. precum și acelea privind lipsa de fundament juridic

a solicitărilor de restituire a acestui teren, în absența unei

hotărâri judecătorești de anulare a donației, pe

considerentul că intenția de liberalitate a reclamantei lipsește

cu desăvârșire.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Primăria Municipiului Călărași.

În motivarea recursului, recurenta

susține că declarația contestatoarei de renunțare la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 100 m.p.,

semnifică un act de liberalitate în sensul art. 813 Cod civil, ale

cărui efecte trebuiau înlăturate numai pe calea unei acțiuni în

anulare.

Instanța de fond și apoi cea de

apel, dispunând restituirea în natură a terenului de 100 m.p. nu au

stabilit cu certitudine amplasamentul și afectațiunea acestuia unei

utilități publice – accesul la blocul de locuințe, rețele

de canalizări și parcare, înfrângând astfel dispozițiunile art.

11 din Legea  nr. 10/2001 cu referire la Legea nr. 247/2005.

Recursul este întemeiat.

Din suprafața de 400 m.p. teren,

preluat de stat prin Decretul de

expropriere nr. 197/1987, reclamantei P.L. i-a fost

restituită în natură suprafața de 300 m.p., iar pentru

suprafața de 100 m.p., Primarul Municipiului Călărași i-a

acordat, prin dispoziția nr. 2095 din 12 iulie 2006, măsuri reparatorii.

Este adevărat că printr-o

declarație autentică, P.L. a consimțit la acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, aferente suprafeței de 100

m.p. teren, dar, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile

precedente pronunțate în cauză, o atare declarație nu

semnifică renunțarea la un drept în sensul art. 247 C.proc.civ.

și nici nu poate fi încadrată într-un act de liberalitate pentru a

cărei desființare este necesară pronunțarea unei

hotărâri judecătorești de anulare.

În contextul în care art. 2 și art. 3

din Legea nr. 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor

reparatorii în natură, iar ca excepție acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent și numai atunci când există o

imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, este

evident că manifestarea de voință a persoanei îndreptățite

este subordonată acestei condiții legale.

Așa fiind, declarația

autentică a contestatoarei este lipsită de semnificație în

soluționarea cauzei, așa cum corect s-a reținut prin

hotărârile pronunțate, și aceasta cu atât mai mult cu cât în mod

curent entitățile deținătoare nu solicită astfel de

declarații atunci când există o imposibilitate obiectivă de

restituire în natură a imobilului.

În cauză însă, instanțele de fond și apel nu au verificat

apărările pârâtei legate de imposibilitatea restituirii în

natură a terenului de 100 m.p., dat fiind afectațiunea acestuia

utilității publice, luând în considerație doar înscrisurile

prezentate de reclamantă din al căror conținut nu rezultă

amplasamentul terenului revendicat față de amplasamentul terenului

expropriat prin Decretul nr. 197/1987. De asemenea instanțele nu au

verificat, pe calea unei expertize topo, dacă terenul de 100 m.p.

revendicat, coincide cu planul de situație prezentat de primăria

municipiului și dacă terenul este afectat în totalitate de amenajarea

verticală a blocului – de rețele de canalizare și de parcare. O

atare verificare se impune cu atât mai mult cu cât din raportul comisiei

constituită în temeiul Legii nr. 10/2001 rezultă că terenul

revendicat este inclus în domeniul public al Municipiului

Călărași, potrivit HG nr. 349 din 27 decembrie 2001.

Este necesar a se stabili exactitatea

acestor afirmații din raportul comisiei și se va evidenția

dacă suprafața de teren în litigiu este utilă pentru normala

folosință a blocului și a celorlalte construcții pentru

care s-a procedat la exproprierea imobilului proprietatea contestatoarei.

Lămurirea acestor aspecte sunt esențiale pentru corecta

soluționare a cauzei, în viziunea art. 10 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, deoarece trebuie să se facă cuvenita

distincție între teren liber și teren liber ce poate fi restituit în

natură, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură

a terenului liber, este subordonată afectațiunii sale.

Față de cele expuse, legalitatea soluționării cauzei este

afectată, cu conotații în fondul acesteia și în temeiul art. 313

C.proc.civ. s-a dispus casarea deciziei nr. 41 din 16 februarie 2007 a

Curții de Apel București secția a IX – a civilă cu trimitere

spre rejudecare aceleiași instanțe.